1,287 matches
-
III nordiste, aflate în tranșee în jurul poienii de la Chancellorsville. Între timp, Lee le-a ordonat lui Anderson și McLaws să înainteze, iar diviziile lor au luptat cu Corpurile XII și II. În ciuda luptelor grele duse în pădurea care ardea, soldații unioniști au fost obligați să se retragă. Până în acea după-amiază, confederații ocupaseră Chancellorsville, iar Hooker și-a retras oamenii pe o linie defensivă ce înconjura United States Ford, ultima lor linie de retragere deschisă. Lee nu putea încă să se declare
Bătălia de la Chancellorsville () [Corola-website/Science/321749_a_323078]
-
Sedgwick nu puteau fi contactați (dintr-o nouă cădere a liniilor de telegraf), nu se afla nimeni la cartierul general care să aibă poziția și rangul necesare pentru a-l convinge pe Hooker să renunțe. Aceasta a afectat randamentul trupelor unioniste începând cu a doua zi și a contribuit direct la aparenta lipsă de curaj a lui Hooker și la comportamentul modest din restul bătăliei. Luptele din 3 mai 1863 au fost unele dintre cele mai violente din tot războiul, ziua
Bătălia de la Chancellorsville () [Corola-website/Science/321749_a_323078]
-
retras și el pe malul stâng al râului. După o săptămână de raiduri ineficiente în Virginia centrală și sudică în care nu a reușit să atace niciunul dintre obiectivele fixate pentru el de Hooker, Stoneman s-a retras în liniile unioniste de la est de Richmond în ziua de 7 mai, punând capăt campaniei. Bătălia s-a dat în condiții groaznice. Soldații se rătăceau frecvent în labirintul impenetrabil de arbuști și au îzbucnit numeroase incendii, răniții arzând adesea de vii. Deși era
Bătălia de la Chancellorsville () [Corola-website/Science/321749_a_323078]
-
de ce a ordonat oprirea înaintării la 1 mai, Hooker ar fi răspuns că „pentru întâia oară, mi-am pierdut încrederea în Hooker.” Stephen W. Sears susține însă că această declarație este doar o legendă. Dintre cei 90.000 de soldați unioniști care au dus greul bătăliei, au căzut în luptă doar 17.000, rată a pierderilor mult mai redusă ca a lui Lee, fără a lua în calcul cei 4.000 de oameni din Corpul XI căzuți prizonieri fără luptă în
Bătălia de la Chancellorsville () [Corola-website/Science/321749_a_323078]
-
deoarece „fiecare generație își extrage înțelesurile după propria-i experiență de viață și de moarte”, după cum scria Petru Ursache referindu-se la comentatorii Mioriței. Seria polemică e inaugurată încă în 1854 de către francezul Jules Michelet, un apropiat al pașoptiștilor și unioniștilor români refugiați la Paris care, se știe, a realizat prima traducere într-o limbă străină a Mioriței. Acesta remarcă și acuză, totodată, o prea ușoară resemnare a ciobanului în fața morții. Dar ceea ce avea să contrarieze sunt concluziile lui J. Michelet
Fatalismul mioritic () [Corola-website/Science/314189_a_315518]
-
niciun suport, tânjește după Țară și după prezenta mamei ei căreia îi duce lipsă în aceste momente grele. Într-un final, armata confederata este nevoită să arunce în aer depozitele de muniții din Atlanta și abandonează orașul în mâinile armatei unioniste. Melanie naște un băiețel al cărui nume este Beauregard, după care Scarlett decide să se refugieze la Țară cu orice preț. Apelează la Rhett, pe care il implora să îi ducă pe ea, Wade, Melanie, Beau și Prissy la Țară
Pe aripile vântului (roman) () [Corola-website/Science/323987_a_325316]
-
unire. Din păcate, schimbarea de guvern nu a adus și o schimbare a intereselor Regatului Unit. În plus, a apărut perspectiva unui posibil conflict între Imperiul Otoman pe de o parte și Grecia și Muntenegru pe de altă parte. Activiștii unioniști din Rumelia Orientală l-au trimis pe , lector la , să afle opinia britanică privind dorita unificare. Guvernul Gladstone nu a acceptat aceste planuri. S-a opus chiar și Rusia, care era angajată în respectarea cu strictețe a hotărârilor luate la
Unificarea Bulgariei () [Corola-website/Science/323240_a_324569]
-
a hotărârilor luate la Congresul de la Berlin, hotărâri pe care le considera extrem de favorabile. Între timp, tensiunile între Grecia și Imperiul Otoman s-au atenuat, ceea ce a făcut ca prima tentativă de unire să eșueze. Pe la jumătatea lui 1885, majoritatea unioniștilor ce activau în Rumelia Orientală împărtășeau viziunea că pregătirea unei revoluții naționale în Macedonia trebuie amânată și că toate eforturile trebuie să se concentreze pe unirea Bulgariei cu Rumelia Orientală. Cneazul bulgar Alexandru I a fost și el atras de
Unificarea Bulgariei () [Corola-website/Science/323240_a_324569]
-
aduna grupuri de rebeli pe care să le trimită la Plovdiv, capitala Rumeliei Orientale, unde urmau să fie puse sub comanda maiorului . Între timp, la marginea Plovdivului se efectuau manevre militare. Maiorul Danail Nikolaev, care le conducea, știa de acțiunile unioniștilor și le susținea. La 18 septembrie 1885, miliția Rumeliei (armata provinciei) împreună cu grupările unioniste înarmate au pătruns în Plovdiv și au ocupat reședința guvernatorului , unionist bulgar care nu a opus nicio rezistență. S-a format imediat un guvern provizoriu, condus
Unificarea Bulgariei () [Corola-website/Science/323240_a_324569]
-
unde urmau să fie puse sub comanda maiorului . Între timp, la marginea Plovdivului se efectuau manevre militare. Maiorul Danail Nikolaev, care le conducea, știa de acțiunile unioniștilor și le susținea. La 18 septembrie 1885, miliția Rumeliei (armata provinciei) împreună cu grupările unioniste înarmate au pătruns în Plovdiv și au ocupat reședința guvernatorului , unionist bulgar care nu a opus nicio rezistență. S-a format imediat un guvern provizoriu, condus de . Maiorul Danail Nikolaev a fost numit comandant al forțelor armate. Cu ajutorul ofițerilor ruși
Unificarea Bulgariei () [Corola-website/Science/323240_a_324569]
-
marginea Plovdivului se efectuau manevre militare. Maiorul Danail Nikolaev, care le conducea, știa de acțiunile unioniștilor și le susținea. La 18 septembrie 1885, miliția Rumeliei (armata provinciei) împreună cu grupările unioniste înarmate au pătruns în Plovdiv și au ocupat reședința guvernatorului , unionist bulgar care nu a opus nicio rezistență. S-a format imediat un guvern provizoriu, condus de . Maiorul Danail Nikolaev a fost numit comandant al forțelor armate. Cu ajutorul ofițerilor ruși, el a creat planul strategic de apărare împotriva așteptatei intervenții otomane
Unificarea Bulgariei () [Corola-website/Science/323240_a_324569]
-
accepte unirea. La 20 septembrie 1885, Alexandru I a răspuns cu un manifest special. A doua zi, însoțit de primul ministru și de președintele parlamentului , cneazul Alexandru I a intrat în capitala fostei Rumelii Orientale. Acest gest a confirmat acțiunile unioniștilor ca fapt împlinit. Dificultățile privind eforturile diplomatice de recunoaștere și privind apărarea militară a unirii abia începeau. În anii de după Congresul de la Berlin, guvernul de la Sankt Petersburg își exprimase adesea opinia că înființarea provinciei Rumelia Orientală în sudul Bulgariei este
Unificarea Bulgariei () [Corola-website/Science/323240_a_324569]
-
mari adunări. Ca în întreaga țară, în Prahova revoluția a dat mai multă claritate idealurilor naționale, în anii următori, mai ales după 1856, lupta pentru Unire a cuprins și aici cele mai largi pături, în Ploiești luând ființă un comitet unionist care organiza numeroase întruniri. La 8 august 1870 a fost proclamată Republica de la Ploiești. În anii 1877 - 1878 ploieștenii au dovedit sentimentul lor de solidaritate internațională cu popoarele balcanice asuprite de turci. Încă din perioada în care România se declarase
Istoria Ploieștiului () [Corola-website/Science/310298_a_311627]
-
răspuns pozitiv la această propunere, iar la 23 decembrie 1994, Parlamentul Republicii Moldova a adoptat „Legea despre statutul legal special al Găgăuziei” (în găgăuză "Gagauz Yeri"), rezolvând astfel disputa pe cale pașnică. Această dată a fost declarată sărbătoare găgăuză. Până și mișcarea unionistă moldo-română afirmă că va respecta acest statut. Multe organizații europene de apărare a drepturilor omului consideră Găgăuzia drept model de succes pentru rezolvarea conflictelor etnice. Găgăuzia este, de atunci încoace, o "unitate național-teritorială autonomă" cu trei limbi oficiale: rusa, găgăuza
Găgăuzi () [Corola-website/Science/298061_a_299390]
-
granița cu Brandenburg cu putere militară și influență politică reduse), și singurul susținător din străinătate era Italia. Opoziția față de tactica Prusiei a ieșit la iveală și în alte grupuri politice și sociale. Consiliile locale din toate statele germane, parlamentarii liberali unioniști și camerele de comerț care vedeau avantaje mari ale unirii se opuneau oricărui război între Prusia și Austria: orice astfel de conflict ar servi doar dinastiilor, nu și intereselor lor, pe care ele le considerau „civile”, și/sau „burgheze”. Opinia
Unificarea Germaniei () [Corola-website/Science/306173_a_307502]
-
s-a dat în zilele de 11-15 decembrie 1862, în orașul Fredericksburg și în preajma lui, între armata confederată a Virginiei de Nord condusă de generalul Robert E. Lee și armata unionistă a Potomacului, comandată de gen.-mr. Ambrose E. Burnside. Zadarnicele atacuri frontale ale armatei unioniste de la 13 decembrie împotriva apărătorilor confederați cantonați pe înălțimile din spatele orașului a fost una dintre cele mai dezechilibrate ciocniri din Războiul Civil American, victimele unioniștilor
Bătălia de la Fredericksburg () [Corola-website/Science/324497_a_325826]
-
de 11-15 decembrie 1862, în orașul Fredericksburg și în preajma lui, între armata confederată a Virginiei de Nord condusă de generalul Robert E. Lee și armata unionistă a Potomacului, comandată de gen.-mr. Ambrose E. Burnside. Zadarnicele atacuri frontale ale armatei unioniste de la 13 decembrie împotriva apărătorilor confederați cantonați pe înălțimile din spatele orașului a fost una dintre cele mai dezechilibrate ciocniri din Războiul Civil American, victimele unioniștilor fiind de peste două ori mai numeroase decât cele suferite de confederați. Planul lui Burnside era
Bătălia de la Fredericksburg () [Corola-website/Science/324497_a_325826]
-
unionistă a Potomacului, comandată de gen.-mr. Ambrose E. Burnside. Zadarnicele atacuri frontale ale armatei unioniste de la 13 decembrie împotriva apărătorilor confederați cantonați pe înălțimile din spatele orașului a fost una dintre cele mai dezechilibrate ciocniri din Războiul Civil American, victimele unioniștilor fiind de peste două ori mai numeroase decât cele suferite de confederați. Planul lui Burnside era de a trece râul Rappahannock pe la Fredericksburg la jumătatea lui noiembrie și de a pătrunde rapid în capitala Confederației, Richmond, înainte ca armata lui Lee
Bătălia de la Fredericksburg () [Corola-website/Science/324497_a_325826]
-
Confederației, Richmond, înainte ca armata lui Lee să-l poată opri. Întârzierile birocratice l-au împiedicat pe Burnside să primească podurile mobile necesare și Lee a reușit să-și poziționeze armata în așa fel încât să blocheze trecerile. Când armata unionistă a reușit în cele din urmă să-și construiască podurile și să traverseze râul în ciuda tirului inamic, au început lupte în oraș în zilele de 11-12 decembrie. Soldații unioniști s-au pregătit să ia cu asalt pozițiile defensive confederate de la
Bătălia de la Fredericksburg () [Corola-website/Science/324497_a_325826]
-
poziționeze armata în așa fel încât să blocheze trecerile. Când armata unionistă a reușit în cele din urmă să-și construiască podurile și să traverseze râul în ciuda tirului inamic, au început lupte în oraș în zilele de 11-12 decembrie. Soldații unioniști s-au pregătit să ia cu asalt pozițiile defensive confederate de la sud de oraș și de pe o creastă puternic fortificată aflată la vest de oraș, denumită Înălțimile lui Marye ("Marye's Heights"). La 13 decembrie, „marea divizie” a gen.-mr
Bătălia de la Fredericksburg () [Corola-website/Science/324497_a_325826]
-
fiind respinse cu pierderi grele. La 15 decembrie, Burnside și-a retras armata, punând capăt unei noi campanii eșuate a Uniunii pe teatrul estic de operațiuni al războiului. În noiembrie 1862, președintele Abraham Lincoln avea nevoie să demonstreze succesul efortului unionist de război înainte ca publicul din nord să-și piardă încrederea în administrația sa. Armatele confederate au fost în mișcare la începutul toamnei, invadând Kentucky și Maryland, și deși fiecare din aceste invazii a fost respinsă, aceste armate au rămas
Bătălia de la Fredericksburg () [Corola-website/Science/324497_a_325826]
-
Court House, sau Gordonsville. Apoi, el urma să schimbe rapid direcția către sud-est și să traverseze râul Rappahannock River la Fredericksburg, sperând că Robert E. Lee va sta nemișcat, fără să-și dea seama de intențiile lui Burnside, în vreme ce armata unionistă va înainta rapid către Richmond, spre sud pe calea ferată de la Fredericksburg. Burnside a ales acest plan deoarece era îngrijorat că dacă va înainta direct către sud de la Warrenton, va fi expus unui atac în flanc din partea gen.-lt. Thomas
Bătălia de la Fredericksburg () [Corola-website/Science/324497_a_325826]
-
lângă confluența Rappahannockului cu Deep Run. Inginerii care construiau podul aflat direct în dreptul orașului au intrat sub tirul trăgătorilor de elită confederați, în principal al celor din brigada Mississippi condusă de gen. brig. William Barksdale, care comanda apărarea orașului. Artileria unionistă a încercat să-i disloce, dar pozițiile lor din pivnițele caselor au făcut ca focul celor 150 de tunuri să nu-și atingă obiectivul. În cele din urma, comandantul de artilerie al lui Burnside, gen. brig. Henry J. Hunt, l-
Bătălia de la Fredericksburg () [Corola-website/Science/324497_a_325826]
-
a lui Hooker a trecut la 13 decembrie, trecând și pe podurile nordice, și pe cele sudice. Eliberarea clădirilor orașului de către infanteria lui Sumner și de către focul de artilerie de peste râu a demarat prima mare luptă urbană a războiului. Tunarii unioniști au trimis peste 5.000 de proiectile către oraș și către crestele de la vest de el. Până seara, patru brigăzi unioniste ocupaseră orașul, pe care l-au prădat cu o furie nemaivăzută până atunci în război. Acest comportament l-a
Bătălia de la Fredericksburg () [Corola-website/Science/324497_a_325826]
-
infanteria lui Sumner și de către focul de artilerie de peste râu a demarat prima mare luptă urbană a războiului. Tunarii unioniști au trimis peste 5.000 de proiectile către oraș și către crestele de la vest de el. Până seara, patru brigăzi unioniste ocupaseră orașul, pe care l-au prădat cu o furie nemaivăzută până atunci în război. Acest comportament l-a înfuriat pe Lee, care i-a comparat cu vandalii antici. Distrugerea i-a înfuriat și pe soldații confederați, dintre care mulți
Bătălia de la Fredericksburg () [Corola-website/Science/324497_a_325826]