24,868 matches
-
oamenii, mai rezistăm cât mai rezistăm Cât ni se pare că rezistăm, mai bine zis, pentru că luna mi se strecoară pe sub unghii ca o așchie ascuțită încercând să-mi îndurereze existența de dincolo de moarte încât deja aud bubuindu-mi în urechi călăreții ce sparg în copitele cailor pojghița subțire a aurorelor boreale Ave, ave, pax vobiscum, iată, îmi vine să strig dar mă oprește un minimum de decență când văd rochia tivită cu fir de aur a morții
Poezie by Radu Ulmeanu () [Corola-journal/Imaginative/7403_a_8728]
-
Peste tot, pe sub toate tufișurile, în cuștile maimuțelor aborigene, pe carapacele uriașelor broaște țestoase, la tot pasul trebuie să ai grijă ca nu cumva să calci unul. Nu țipă nimeni la ei, nu-i trage nimeni de mânecă sau de urechi. Simplu și curățel îmbrăcați, fac un vacarm, că răgetele leilor îți ajung la auz ca niște jalnice chițcăituri. Oricare ar fi părerile cu care voi pleca de aici, una va fi dintre cele mai bune: cea cu privire la atitudinea statului față de
În căutarea pierderii de timp by Aureliu Busuioc () [Corola-journal/Imaginative/7273_a_8598]
-
ce ți-a scăpat din pumn pene în penele tale pentru prima dată mireasă - înainte chiar să mă-mpăunez iată și-un piedestal cu trapă înspre marele canal colector doar pentru mine blițuri maimuțăreli pe podul minciunilor iau șoaptele de la ureche gândurile de pe buze și le manevrez ca pe plastilină: figurine cuminți în buchet și mitul nu se prăbușește turiștii îmi îndeasă bănuți pe gură dar tonomatul a uitat toate muzicile dac-aș avea curajul aș înnebuni tu ai locui adică
Poezie by Daniela Popa () [Corola-journal/Imaginative/7288_a_8613]
-
care ai rupt tăcerea, desenul lui întrerupt și vag te ajută să uiți de muștele ce gravitează în jur. Ca de fiecare dată, nu știi dacă te vei întoarce și asta învie culorile de pământ ars. Foșnetul pădurii e o ureche în care se strânge geamătul celor ce te-au atins și s-au tras curând înapoi, fără cuvinte de schimb. în horn a rămas puțină zăpadă și o pată albastră spre care te urnești cu toate repictările așezate pe suflet
Poezie by Florin Caragiu () [Corola-journal/Imaginative/7517_a_8842]
-
nu am văzut nimic deosebit. Și totuși senzația că aș fi spionată prin binoclu sau prin cătarea unei puști nu mă părăsea. Un al șaselea simț îmi spunea că ceva nu este în regulă. Un freamăt ușor îmi ajunse la urechi. Am ridicat neliniștită privirea. Florile din curte străluceau multicolor în lumina soarelui de iulie și doar frunzele nucului se legănau încet deasupra grădinii. Am vrut să plec, dar ceva parcă mă pironise pe mozaicul terasei. Nu puteam să-mi dezlipesc
Corbii by Doina Cetea () [Corola-journal/Imaginative/7480_a_8805]
-
trotuarul era presărat cu pene negre. Parcă lipiți de asfalt, fulgii fremătau, încercau să se ridice, să-și ia zborul, dar trecătorii îi călcau în picioare și ei rămâneau acolo, ca prinși în capcană. Un vânt rece îmi trecu pe lângă urechea dreaptă și am văzut cu coada ochiului o pasăre neagră care mă depășește razant și se așează pe gard la câțiva metri distanță. Unul din corbii din nuc, mi-am zis, și am strâns cu putere cureaua genții pe care
Corbii by Doina Cetea () [Corola-journal/Imaginative/7480_a_8805]
-
îmbrăcat cu hainele Tigrului celui viu îți fluturi coama în ritmul unor pași care cheamă adună nourii și sfîșie pădurile la prînz/ în amurg și în tot lungul zilei și toată cuprinderea de întuneric o incantație îți umflă plămînii pentru urechile Cerului/ flămînde tu/ cu ale Tigrului vestminte mături intrările/ ridici praful ascunzi focul peșterii/ unde se acoperă cu aripi unii și alții/ pentru rugăciune din buzunarele Orfanului curg apele ostenite de culoare ruginie însîngerate tu/ strîngătorule de vieți ale Tigrului
Poezie by Cassian Maria Spiridon () [Corola-journal/Imaginative/8006_a_9331]
-
-ți împrejurările/ faptele refuzate Judecătorul ascute penele zborului pentru aflarea dedesubtului nu te lăsa cuprins nesfîrșitul are pieptul lacom e urîciune încă nu s-au revărsat zorii apele lui să te cruțe/ de friguri Alergătorule tu/ care porți clopoțeii Tigrului urechile și ciucurii/ pălăria Bastardului mai mult/ pielea tăbăcită/ ciubotele înalte cuiele de aramă deschide sipetul/ ventricul după ventricul nu-ți fie teamă de mînia ce curăță și ia solzii însoțitor al tainei cerșetorul întregului ridică-te/ recunoaște pe cel mare
Poezie by Cassian Maria Spiridon () [Corola-journal/Imaginative/8006_a_9331]
-
măsoară golul isteric. Ca două surori, rana și răutatea nu mai ascund miez și coajă de pâine, ții de destinul strâns, cu mâna încleștată pe lesă, te lași târât la plimbare de câine. Ce labe puternice și ce grumaz, ce urechi ascuțite, Memoria mai ascunde de Dumnezeu cuie și limbi de cuțite. Picioarele se afundă în cleiul de frunze căzute, o broscuță de apă aruncă spre mal un trapez nevăzut, Baraca s-a golit de deținuți și de paznici și de
Poezie by Doina Uricariu () [Corola-journal/Imaginative/7802_a_9127]
-
și mestecate în gând. Trag de litere și le cânt și le adun în buchete cărnoase, citesc poemele despre nori, șpagatul ce leagă peste strofe călcâie de zei, Cartea livezilor a lucernă și mentă miroase, să nu orbiți nărilor, voi urechi, și nici voi, ochii mei.
Poezie by Doina Uricariu () [Corola-journal/Imaginative/7802_a_9127]
-
curățați și fripți. Mâncau în tăcere, prinzând cu degetele carnea albă și legumele fierte, de pe care se prelingeau uleiul de măsline și ierburile. Era fericită, inconștientă și leneșă, uitase aproape tot, uitase de ea, se odihnise pe dinăuntru. În lobii urechilor purta încă perlele, care se scorojiseră de căldură, dar erau singurul semn după care ea, cea de acum, își mai amintea că fusese altfel. Îi ziceau Bhaar și, câteodată, Bahhar, care însemna a umbla pe mare și în niciun caz
Mehria by Daniela Zeca () [Corola-journal/Imaginative/7937_a_9262]
-
și ei cu smântână. Încă ușor amețit după somnul de plumb care-l furase stând pe banca de la stradă, senzația de sufocare îl luase prin surprindere, speriindu-l destul de tare. Își simțise inima bătându-i cu putere în stomac, iar urechile începuseră să-i țiuie ascuțit, ca un radio stricat. Nu trebuia să se sperie, era doar o stare trecătoare, așa că încercase să se liniștească sprijinindu-și palmele de genunchi, cu coatele în afară, poziția lui preferată, aplecându-și capul în
Îi venise vremea by Iulia Sala () [Corola-journal/Imaginative/7854_a_9179]
-
ca nu cumva să se dezechilibreze. La a treia treaptă fu și mai atent, își așeză talpa piciorului puțin în dreapta și apăsă înainte cu vârful, apoi cu călcâiul. Un scârțâit rotund ca spatele arcuit al pisicii când o scărpina după urechi ieși din lemnul vechi. Descoperise mișcarea cu câțiva ani în urmă și de atunci nu scăpa niciodată ocazia s-o facă să scârțâie. Asta se întâmpla doar la urcare, la coborâre scândura se încăpățâna să rămână mută. Celelalte două trepte
Îi venise vremea by Iulia Sala () [Corola-journal/Imaginative/7854_a_9179]
-
Maimuțu, un băiat de aceeași vârstă și de aceeași înălțime cu Gil. Spre deosebire, însă, acesta habar n-are ce se petrece-n lume. Maimuțu face pași măsurați, privindu-și vârfurile neatinse ale pantofilor, aranjându-și încă o dată șuvița mătăsoasă în spatele urechii și ridicând ochii spre reclama roșie de deasupra clădirii de ceară, în care lucrează Gil, și care pentru el nu este decât Vodafone-le. Maimuțu trece strada și caută cu privirea zidul galben de care stă rezemată o fată. își ține
Lacătul și cheia by Doina Ruști () [Corola-journal/Imaginative/7895_a_9220]
-
să-mi leg, ci doar de ce-i cu neputință să-nțeleg, chiar adevăr de e, cu fruntea aplecată. De-o fi aceasta boală sau anatemă veche, pe care nu le pot, o clipă, ocoli, le voi purta ca floarea la ureche... Plecat din mine, mă voi regăsi pe piept cu-nsemnele a mii de leghe - urme lăsate-n vârste de copii... Cine vâslește Chem copilăria și parcă sperii un cârd de pești, cine vâslește spre mal de tulbură apa? Eu eram aici
Poezie by Florin Costinescu () [Corola-journal/Imaginative/8192_a_9517]
-
de stofă fină, culoarea vișinei putrede, la gât purta un colier de perle, fumul aromat de la țigară se înălța subțire din portțigaretul elegant, iar câinele ei iubit rex, care stătea lângă sobă s-ar fi zis adormit, a ciulit deodată urechile. Eu am ținut minte cuvintele sale, le-am învățat pe dinafară, ca pe poezie, însă fără să le pricep prea bine. Abia mai târziu mi le-am însușit, convins că mi se potrivesc foarte bine și mie, aproape mi se
Fragmente din năstrușnica istorie a lumii de către gabriel chifu trăită și tot de el povestită () [Corola-journal/Imaginative/7502_a_8827]
-
mamei): "Angelo, dacă aș putea eu să dau timpu-napoi!..." Are un mod special de-a vorbi: cuvintele ei sunt cumva lăcrimoase, parcă lichide, curg cum curge pârâiașul sau apa pe caldarâm, când plouă torențial. Eu, mogâldeață, sunt de față, cu urechile pâlnie, se varsă în mintea mea cuvintele sale și încep să lucreze, mă străduiesc copilărește să le înțeleg și nu prea izbutesc. Cum vine asta, să dai timpu-napoi? Adică să-l dai așa cum înapoiezi la bibliotecă o carte împrumutată, după ce
Fragmente din năstrușnica istorie a lumii de către gabriel chifu trăită și tot de el povestită () [Corola-journal/Imaginative/7502_a_8827]
-
un wc, dar ăsta a fost gustul lui. Cum am povestit, nu prea călca el prin palat, mai mult era la domiciliu în italia, în spania, dar și când venea, ținea cheful șapte zile și șapte nopți, îi cântau la ureche ăi mai tari maneliști și el îi înfunda cu euroi, nimeni nu era ca vinetu dinamo. Nevasta-sa îl boscorodea: bă, mai potoale-te, că nu mai ai doăj de ani. Dar el n-o băga în seamă, îi răspundea
Fragmente din năstrușnica istorie a lumii de către gabriel chifu trăită și tot de el povestită () [Corola-journal/Imaginative/7502_a_8827]
-
dracu' n-o las, în definitiv, dacă reușește să mă aducă în starea de excitație necesară copulării, foarte frumos, e meritul ei... Iar dacă nu, poate c-o să se calmeze. Așa mi-ai spus și tu, râzând cu gura până la urechi, când ți-am povestit visul: las-o, că n-ai să mori dintr-atât! Pe urmă am făcut dragoste îndelung până am căzut lați, sleiți de efort... Cred că din cauza asta nici nu puteam să-i citesc romanele, iar tu
Camionul bulgar by Dumitru Țepeneag () [Corola-journal/Imaginative/7549_a_8874]
-
Teodor Dună kirilă are servici și un bunic de 93 de ani. e obligat să iasă din casă și să pară că se târăște cât mai puțin pe străzi, când coboară la dristor, își vâră cu amândouă mâinile vată în urechi, și-ar pune câlți în ochi, își potrivește armura de erou pe sub cămașa albastră. exact când se îndeletnicea cu această apotropaică izolare, sună sora lui kirilă și-i spune "unde ești, vino repede". kirilă o întreabă ce s-a întâmplat
spitalul ilfov by Teodor Dună () [Corola-journal/Imaginative/8138_a_9463]
-
mal, geamătul geamandurii. Copil încă fiind, războiul m-a alungat din acea casă. Dar cele mai multe amintiri reînvie, trăiesc, cresc dintre zidurile ei. Poate și pentru că acolo - între profunzimile Mării și furtunile echinoxului - am deschis ochii spre albastrul de Voroneț, iar urechile spre acvaticul Debussy și tumultul wagnerian. Acensorul O "enciclopedie" a casei! O revăd în minte ca într-un Larousse ilustrat în care cuvântul "casă" e însoțit de schița spre care se îndreaptă săgeți lămuritoare: subsol, parter, poartă, etaje, ferestre, pod
Memoria caselor by Paul Diaconescu () [Corola-journal/Imaginative/8000_a_9325]
-
dreptate, că pentru asta e nevoie de timp. E adevărat, dar mai e nevoie și de un moment de start clar precizat. De un semn venit din partea Puterii că s-a terminat cu găștile, că judecătorii care împart dreptatea după ureche trebuie să-și teamă scaunele. Că procurorii care își confundă rolul cu cel al avocaților au de ales între șomaj, avocatură și funcția pentru care iau bani din partea contribuabilului și, în sfîrșit, că polițiștii care n-au chef să facă
Drobul de sare al Justiției by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/13178_a_14503]
-
a dezdoit genunchii - pasăre măiastră, pînă s-a scurs prin vîrful stîlpului de pridvor...”. Pe Ion Țuculescu, oarecum în aceeași manieră, îl definește matematic în două propoziții memorabile: ,,Autoportretul cu ochiul scos al lui Țuculescu amintește de Van Gogh cu urechea tăiată, care-l fascinase pe vremuri, și de mîna imensă a lui Parmigianino, din oglinda sa blestemată - deci o înclinație spre obsesie și disperare”. Iar puțin mai încolo, demontînd stereotipul etnografismului: ,,Ștergarele, căpătîiele, scoarțele, ceramica și ornamentația în lemn, lucrăturile
Ochiul lui Sorescu by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13145_a_14470]
-
pe la spate un alt bolnav d'acolo, unu' furios care a fost director sau profesor de liceu la Craiova și, pe la spate, Îi dă lui Eminescu În cap cu o cărămidă pe care o avea În mână. Eminescu, lovit după ureche, a căzut jos cu osul capului sfărâmat și cu sângele șiruindu-i pe haine, spunându-mi: „Dumitrache, adu repede doctorul că mă prăpădesc...Asta m-a omorât!” L-am luat În brațe și l-am dus În odaia lui, unde l-
Boala și moartea lui Eminescu. In: Editura Destine Literare by Nicolae Georgescu () [Corola-journal/Journalistic/75_a_295]
-
care În Universul din 28 iunie 1926 a afirmat că „Eminescu a fost izbit În cap cu o cărămidă și că, peste o jumătate de oră de la această Întâmplare, poetul a murit.” De asemenea, spune că lovitura a fost sub ureche și a fost atât de puternică, de i-a sfărâmat „osul capului”. Dacă n-ar circulă Încă o versiune orală asemănătoare, provenită de la o sursă demnă de Încredere (un nepot al doctorului Sutu), care relata unui distins poet deal nostru
Boala și moartea lui Eminescu. In: Editura Destine Literare by Nicolae Georgescu () [Corola-journal/Journalistic/75_a_295]