447 matches
-
picase la toate examenele pe care le dăduse vreodată, era adevărat, dar avea ea ceva, nu-i așa? Erau foarte mulțumite și foarte mândre de treaba bună pe care o făcuseră, în ciuda împrejurărilor dificile. Hungry Hop se retrase cu capul vâjâindu-i. Când fata plecă, familia se strânse în jurul lui, împuindu-i urechile de vorbe, momindu-l cu promisiuni legate de o mașină Maruti și televizor, o petrecere de nuntă care să dureze două săptămâni... Stop! își zise în sinea lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
mele dimensiuni! Am ajuns cu ce-ar trebui să-mi fie cap undeva pe la etajul doi. Sediul închisorii e demult sub mine și beneficiez de o panoramă extraordinară a orașului. Cu cei de la sol țin legătura prin piloții elicopterelor care vâjâie pe lângă mine zi și noapte... E destul de interesant, cu excepția evacuărilor pe care le-am generat. Cam la o săptămână, am revenit instantaneu la proporțiile normale și am avut putința unui alt punct de vedere: orașul detenției mele era distrus, stâlcit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85064_a_85851]
-
Dean, astfel încât capetele lor erau foarte apropiate. — Tocmai am semnat cu Dean pentru rolul principal în Aproape de ea, anunță el pe un ton conspirativ. Adriana îi aruncă lui Dean o privire. — Așa e, încuviință Dean zâmbind. Adriana simți că-i vâjâie capul de surprinsă ce era. — Serios? ciripi ea. Revino-ți! se dojeni Adriana. Respiră adânc, apoi afișă zâmbetul acela absolut cuceritor pe care îl avea rezervat de obicei pentru ocazii speciale (când se întâlnea cu soția unui actual iubit, când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
zice că-i nostim ca filmele lui Woody Allen de pe vremea când încă era nostim. Am plecat de la hotel la patru. Jazz reușise cumva să facă rost de singurul șofer din Antibes care avea un jeep decapotabil. Ne-am năpustit vâjâind pe aleea din fața hotelului și apoi pe drumul de coastă. —Și cu ce te îmbraci la bal în seara asta? îmi strigă Jazz cu părul ciufulit de vânt. —Cu o McQueen. Patrick mi-a dat-o. —Devastator! Ești aici cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1879_a_3204]
-
noi e mult mai relaxat ! Trish râde scurt. Ăsta e dormitorul principal... cel de-al doilea dormitor... În timp ce mergem pe hol, deschide și închide uși și-mi arată paturi cu baldachin și draperii cusute manual, până când capul începe să-mi vâjâie de-a dreptul. Nu știu ce era în pastilele alea, dar mă simt tot mai straniu cu fiecare clipă care trece. — Dormitorul verde... După cum vezi, nu avem nici copii, nici animale... Fumezi ? mă întreabă brusc, trăgând fumul în piept. — Îhm... nu. Mulțumesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
mici” sunt din ce în ce mai îngrijorată. În momentul în care ajung la „Idile adevărate de vacanță” și Annabel îmi usucă părul cu foehnul, mă cuprinde cea mai veritabilă spaimă. Nu pot fi blondă. Chestia asta nu e pentru mine. Gata ! Annabel mai vâjâie o dată cu foehnul deasupra părului meu și îl oprește. E o liniște mormântală. Nu sunt în stare să deschid ochii. Mult mai bine ! spune Trish aprobator. Deschid încet un ochi. Apoi pe celălalt. Nu sunt blondă. Sunt caramel. Am părul vopsit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
în spatele meu. Ceea ce e ridicol, pentru că nu merg chiar așa de încet. — Încearcă să te miști un pic mai repede, sugerează Luke. Să zicem, cu douăzeci de kilometri la oră? — Dar merg repede, zic supărată. Doar nu te aștepți să vâjâi cu un milion de kilometri la oră! Există limită de viteză, sper că știi asta. Ajung la ieșire, surâd nonșalant către portar, care îmi aruncă o privire surprinsă și ies în șosea. Semnalizez stânga și îmi arunc o ultimă ocheadă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
tâmpită? Cum am să mai îndrăznesc vreodată să dau ochii cu cineva? Mă simt de parcă, din momentul când am ajuns la New York, aș fi fost cu un montagne russe dement. Ca o călătorie vrăjită în lumea Disney, în care, în loc să vâjâi prin spațiu, am vâjâit prin magazine, hoteluri, interviuri și mese de afaceri, înconjurată de lumini, strălucire și voci care‑mi spuneau că o să fac senzație. Iar eu n‑am avut nici cea mai mică idee că nu e chiar așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
mai îndrăznesc vreodată să dau ochii cu cineva? Mă simt de parcă, din momentul când am ajuns la New York, aș fi fost cu un montagne russe dement. Ca o călătorie vrăjită în lumea Disney, în care, în loc să vâjâi prin spațiu, am vâjâit prin magazine, hoteluri, interviuri și mese de afaceri, înconjurată de lumini, strălucire și voci care‑mi spuneau că o să fac senzație. Iar eu n‑am avut nici cea mai mică idee că nu e chiar așa. Am crezut totul. Apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
lor sălbateci bat cu scările de lemn, Pe copite iau în fugă fața negrului pământ, Lănci scânteie lungi în soare, arcuri se întind în vânt, Și ca nouri de aramă și ca ropotul de grindeni, Orizonu-ntunecîndu-l, vin săgeți de pretutindeni, Vâjâind ca vijelia și ca plesnetul de ploaie... Urlă câmpul și de tropot și de strigăt de bătaie. În zadar striga-mpăratul ca și leul în turbare, Umbra morții se întinde tot mai mare și mai mare; În zadar flamura verde
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
pe care l-a băut pe nerăsuflate. —Bravo, Patrick! a strigat Jenna aplaudându-l. Mi-am băut și eu paharul, mult mai încet, desigur, apoi ne-am ridicat cu toții și ne-am luat hainele. Eram destul de beată; îmi simțeam capul vâjâind, iar pământul parcă se mișca puțin. Măcar situația era aceeași pentru toți, poate chiar mai rea. Și mai era și Patrick. Patrick a avut întotdeauna grijă de mine, când mi se întâmpla să fiu puțin amețită. Ne-am luat la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
manșonul scanner-ului bipolar, apăsând încet cu vârful subțire al arătătorului tasta de sonare a spațiului intergalactic din scăfârlia plăpumăresei. Se ridică brusc privind fix la insecta insalubră din fața sa. Fără un cuvânt, deschise ușa larg, lăsând timpul să intre vâjâind în cameră și, pășind printre nămeții vârstei, porni ață spre Cimitirul "Sfânta Maria" de pe Calea Galați. Virusul își făcuse datoria. Eliza se duse țintă la cavoul familiei, deschise lacătul ruginit de o sută de ani și, coborând cele unsprezece trepte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
săpasem pe hârtia zilelor fiecare literă, cifrele anilor, altcineva mi le aduna pe ABAC, fiecare bilă avea esența amprentată de mine, eu îi dădusem formă și culoare, chiar dacă pe sârme majoritatea erau negre. Moșule, strigau ielele goale, înnebunitor de frumoase, vâjâind în jurul obeliscului de inox, ca vântul prin frunzișul lanurilor de porumb, tu abia te naști, abia te naști, totul începe cu sfârșitul. Atunci e bine, îmi spuneam. Și continuam să casc pentru că în echinocțiul de toamnă teza la matematică urma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
Știi, uneori e mult mai bine să te lași pur și simplu purtat de val și să vezi ce se Întâmplă. — Ai dreptate, Îmi zâmbește Jack. Păi, ce să zic, abia aștept să mă las purtat de val. În timp ce taxiul vâjâie pe Upper Street, mă simt destul de mândră de mine. Se vede de le o poștă că sunt o londoneză sadea. Pot foarte bine să-mi duc prietenii În zone neștiute de nimeni. Pot să găsesc locuri care nici măcar nu există
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
a fost «strigăt» a rămas «ecou». Ce-i azi «modern» va fi odată «antic». Daca ajunge «vechi»;nici n-a fost «nou»”. Turistul constată că orașul trepidează în tranziție. Parafrazându-l pe scriitorul Jos Vandeloo ar spune:„Anii au trecut vâjâind ca reformele. Ceea ce s-a întâmplat cu opt secole în urmă pare să se fi petrecut ieri,atât de vie și de proaspăta e amintirea”. Orașul s-a extins pe dealurile de la vest și la est spre Dealul Mare. In
BANCHETUL CUGETĂRILOR by Eugen - Nicuşor Marcu [Corola-publishinghouse/Imaginative/1594_a_2966]
-
vestimentația lor. Ținuta devenise specială pentru masa de seară. Erau trendy. Femeia remarcă faptul că bărbatul din fața ei semăna cu...tatăl ei. „Fiecare om ajunge într-o bună zi la concluzia că bătrânețea a pornit la atac. Anii au trecut vâjâind ca gloanțele. Ceea ce s-a întamplat cu douăzeci de ani în urmă pare să se fi petrecut abia ieri,atât de vie și de proaspăta amintirea”(Jos Vandeloo). Raphael! -Ramona! Se îmbrațisară teatral... Raphael era însă numele soțului ei. -Acest
BANCHETUL CUGETĂRILOR by Eugen - Nicuşor Marcu [Corola-publishinghouse/Imaginative/1594_a_2966]
-
Poate îi în camera mea” - a încercat să-și liniștească sufletul... A deschis ușa. Pustiu! „Înseamnă că sunt la bordeiul lotrului!!!” În clipa aceea, a simțit că inima e gata să-i iasă din piept. Capul a început să-i vâjâie ca o furtună. Involuntar, a strâns pușca la piept. Cu gândul nebun: „până aici v-a fost!!!”, a pornit glonț spre inima codrului... Irinuța, lipită ca un copil de pieptul lotrului, era gata gata să ațipească. La un moment dat
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
zi. Se părea că până la urmă omătul se va așeza cu nădejde... ― Știți ce lipsește acum, băieți? - a întrebat Dumitru pe cei din preajma lui. ― Mai rău decât ce se vede ar fi un vânt nebun. Ia ascultați: „Crivățul din miazănoapte vâjâie prin vijelie, Spulberând zăpada-n ceruri, de pe deal, de pe câmpie. Valuri albe trec în zare, se așează-n lung troian, Ca nisipurile dese din pustiul african. Viscolul frământă lumea!... Lupii suri ies după pradă, Alergând, urlând în urmă-i prin
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
mă crezi și prost? Mai bine du-te la ea, că o să se umfle de plâns. De ce-ai făcut-o curvă, mă? Tu vrei s-o faci, nu eu, i-am replicat. Mă împinse de piept și cu dreapta vâjâi un pumn razant cu urechile mele clăpăuge. Făcusem la timp pasul în spate. Faptul că mă ratase din prima încercare îl înfuriase pe semne și se năvăli cu totul spre mine, luându-mi din soare. Știam că îmi ajunge o
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
totală, căreia nu-i puteam face față. Am găsit cumva puterea să mă ridic, să mă Îmbrac, să-mi trec o mână prin părul umed, deși eram vag conștientă de ceea ce făceam. Mă pierdusem Într-o nebunie dăunătoare. Capul Îmi vâjâia și instinctele mele amorțiseră de tot. Oare cât stătusem În baie? O oră, poate două? Auzeam pașii Mariei pe scări venind după mine și m-am repezit să mă asigur că e tras zăvorul. Se auzi un ciocănit ușor. ― Alisia
Ștefana Paraschiv by Dansul regăsirii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/784_a_1490]
-
decât să scot un țipăt firav și nu mai pot spune nimic despre ce s-a Întâmplat apoi. 6 Am deschis ochii Într-o lumină pală. Patul În care mă aflam era tare, cu așternuturi care miroseau bolnăvicios. Capul Îmi vâjâia. Unde mă aflam? Și, mai important, de ce mă aflam acolo? M-am răsucit Încet pe o parte, deși tot corpul mă durea. Încercam să-mi amintesc, dar aveam o lipsă substanțială de memorie. Nu Înțelegeam nimic și asta mă enerva
Ștefana Paraschiv by Dansul regăsirii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/784_a_1490]
-
nu a răspuns, dar a trecut de la trap la galop. Trupul copilului sălta neașteptat de mult. Tudorel abia se mai ținea de coamă. Picioarele nu mai reușeau să-l țină apropiat și strâns de spinarea calului. Avea senzația că aerul vâjâie pe la urechi și drumul de țară face salturi apropiindu-se amenințător de el. El se clătina când de o parte când de alta până când un picior s-a lăsat cu totul pe o parte a calului. A scăpat coama din
Captiv pe tărâmul copilăriei by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/630_a_1234]
-
realizez asta. Mi-aș dori să n-o pot face, zău că asta mi-aș dori! S-ar putea, însă, să fi păcătuit mai mult decât am crezut eu, mult mai mult... Dar ce-i asta? Ah, tare îmi mai vâjâie capul... Ia te uită, ce căluț negru și falnic, cu coama bogată și zbârlită! Sigur este din celebra familie Seglawi Jedran 1. Și - vai! - ce frumos știe el să zboare pe pereții mei, lin și plăcut, ca un fluturaș pe
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
a intrat și n-a avut nici o tresărire. Efectul meu fusese ratat. Am sărutat-o ca pe o străină și nu știam ce să ne spunem. O simțeam transformată. Cum prevăzusem altfel întîlnirea noastră, rămăsei deconcertat și-mi simții capul vâjâind. Totuși, făceam reflexia cu oarecare dispreț: "I-a făcut un palton nou, ridicol. Dar pălăria o cunosc." Voii să-mi spun gândul ca un început al pedepselor ce trebuiau să vină, dar atenția îmi fu atrasă de altceva. Începu să
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
numai în două categorii: cei răi și cei buni. Și marea pare pustie de când nu mai văd printre valuri strecurîndu-se grațioasa înotătoare Viky. Iar noaptea ne înspăimîntă orice zgomot, și șobolanii fac tot felul de zgomote ciudate în pod, marea vâjâie, parcă ar fi un om care trage să moară, și toate ușile magaziilor se zbat la vânt. Ni se pare că se pregătesc dezastre și toate spiritele ne vizitează. Mă căznesc să fac o plăcere lui Viky și nu reușesc
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]