1,102 matches
-
pus, sub cerul înstelat, trupul Laurei plin de alge și cu burta umflată, pentru ca totul să se prăbușească în gol... Abia în asemenea momente îți dai seama că nu poți înțelege moartea. Te izbești de ea ca de un zid vâscos. Cum adică? Ochii care au văzut nu vor mai vedea? Urechile care au auzit nu vor mai auzi? Buzele care ți-au vorbit nu vor mai vorbi? Niciodată? Așadar, totul a încetat? Ca un foc care s-a stins? Vrusesem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
dacă?“ strigă Agliè, răsturnându-l pe medium de pe scaun. Geo Fox Încercă să se susțină agățându-se de propria-i secreție, care, târâtă În căderea aceea, se dizolvă, curgând spre pământ. Geo se trânti cu fața-n jos În băltoaca vâscoasă pe care continua s-o vomite, apoi Înțepeni fără viață. „Oprește-te, nebunule“, striga Madame Olcott, apucându-l pe Agliè. Și apoi către ceilalți doi frați: „Mai rezistați, micuților, aceștia trebuie să mai vorbească. Khunrath, Khunrath, spune-i că sunteți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
un dulap plini de aripi, o regină a tălpilor. Într-o noapte, În plus față de praful și mortarul aruncat În mod obișnuit din cărămizile zidului de către ciocănitul nebunului, Wakefield bagă de seamă că deasupra patului pătrunde prin zid o substanță vîscoasă. Decide să doarmă pe canapea, temîndu-se că zidul s-ar putea prăbuși peste el și l-ar putea omorî. Influențat de contactul cu Jungienii, se apucase să citească o carte despre miturile Greciei, dar nu trecuse nici de primele cîteva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
Mayakowsky. Un nume care a răsvrătit lirica rusească prin 1915 cu dinamismul unui temperament în artă exploziv. Dintre futuriștii ruși a fost cel mai însemnat. Agitațiile lui ca orator, instigator și bard entuziasmau și spărgeau geamurile de mansardă ale academiilor vîscoase. A murit sinucigîndu-se. Un cîntec de lebădă în jazzband îi poate fi epitaf”. Revista în cauză publicase în traducerea lui Mihail Dan două poeme de Maiakovski („Al 13-lea apostol“, în nr. 42, și „Apusul lui Burliuck“ în nr. 44
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
petreceri la care ei nu puteau participa. Se simțeau excluși. Pentru a Înlătura senzația că sunt niște paria pe plajă la fel ca În oraș, soldații intrară să facă baie. Marea era agitată, valurile Înspumate și puternice, pline de alge vâscoase și fibroase, curentul te trăgea În larg și nu se putea Înota. Dezamăgiți, se Întinseră la soare pe prosoape. Poate că vorbiseră despre curve, se lăudaseră cu isprăvi imaginare și Își număraseră zilele rămase până la eliberare, dar Antonio acum nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
a Împlini cinci ani. Își Înclină capul. Pe tavanul salonului erau o mulțime de fresce - nu pricepu ce reprezentau, dar albastrul acelui cer părea să o Înalțe spre infinit. Balonașul se sparse: pe vârful degetului Îi rămase doar o substanță vâscoasă, ca saliva. Își șterse degetul de tocul ușii. — Vreți să vă așezați? Îl Întrebă Maja pe Antonio, arătându-i pe canapea locul lăsat gol de cinica mamă de vreo cincizeci de nai, care se Îndepărtase cu o scuză. Copiii cântă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
privește cerul printre coroanele înfrunzite. Totul durează două minute. El este grăbit, ea, prăbușită. Bărbatul dă să plece, dar ceva îl reține. Se întoarce brusc, ia în brațe câinele, îl mângâie duios cu vârful degetelor, apoi îl aruncă în apa vâscoasă. Andrei Ionescu suge satisfăcut cea de-a unsprezecea țigară, în timp ce Zogru așteaptă clipa despărțirii, în strada Gelu Căpitanul. Amintirea fraților Futacu îi readuce în minte și altă latură a poveștii. La ieșirea din pădure s-a întristat din nou. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
era tras peste acel ceva și, legat în partea de jos, nici forma nu i se distingea prea bine, dar retrăgându-mi capul înapoi în lan, mi s-a părut că acolo jos, unde sacul era legat, se prelingea ceva vâscos și roșu, iar când m-am așezat la loc, lângă Puiu, am simțit cum mi se întoarce stomacul pe dos, și m-am uitat la rădăcina spicelor de grâu și la tulpinele lor culcate la pământ sub greutatea noastră, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
va afla adevărul, iar PM ar ajunge să-i mărturisească pînă la urmă că se afla afară din casă noaptea trecută, și de ce. Fie și numai gîndindu-se, Îl trecură fiorii și dădu la o parte cu un aer dezgustat albușul vîscos care se Întărea. * * * Sala restaurantului avea aerul Înghețat al unui loc În care trebuia să se țină o sărbătoare care nu s-a mai petrecut. Loïc dădu brusc la o parte ceașca de cafea de pe bar, vizibil pradă unei intense
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Bănuiesc că ai mai fost În Caraibe. - Da. - Și nu ți‑a plăcut? - E o uriașă mahala tropicală... Dar eu am fost mai mult prin Porto Rico. Hardughii de localuri cu jocuri de noroc, o imensă lagună puturoasă, Întunecoasă și vâscoasă... puzderii de băștinași cu mutre prospere. Și europeni care vin buluc cu avioane charter. Și care se Întorc acasă cu senzația că americanii au dat totul peste cap și că Fidel Castro merită sprijinul capetelor inteligente și independente din Scandinavia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
închis al apelor coclite. Purta o pălărie de paie de orez, model „Los Paraguayos“ în turneul din vara lui 1963 la Urlați. Ducea, pe o tavă mare, câteva duzini de păhăruțe albastre în care clocotea în aburi un lichid maroniu, vâscos. Cu gesturi largi, stilate, deșiratul se apropie de Nisip și îl îmbie să ia un păhăruț. Inginerul îl luă, îl provi curios câteva clipe, apoi îl ridică spre candelambru, răcnind: „Moarte comuniștilor! Trăiască revoluția și libertatea noastră!“ La televizor, Silviu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
ochi ficși spre Burtăncureanu, înclinând din când în când capul, muindu-și ciocul într-o candelă cu flăcăruia pâlpâindă, ca și cum l-ar fi invitat să vină și el, să se apropie și să guste din acea minune de untdelemn sângeriu, vâscos. ...Îl recuperară pe Burtăncureanu, dimineața, undeva la marginea parcului I.O.R. Stătea chircit pe o bancă și plângea mocnit, ca un scâncet, ca un susur de ploaie mocănească, plâns de copil gonit de acasă, de înger izgonit din minune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
au tăiat copacul. Au făcut dispărută și crucea. Ca și cum nimic n-a fost. Îți dai seama? Nu-i răspunse. Urmărea cum dincolo, peste Dunăre, noaptea încolăcise de-acum turla bisericii. Lumina care încă o mai scălda se răsfrângea în ape vâscoase, de sânge negru, închegat. - Îți spun, am fost de față, continuă ea. Tot cătunul se jura că în viața lor nu văzuseră vreun stejar sau cruce. De când se știau acolo fuseseră flori în jurul pietrei de hotar. Cei mai bătrâni își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
mâncă o felie de papaya și două banane și se tolăni să contemple noaptea ce se apropia, ascultând prin lemnul de palmier al caiacului viața de pe fundul mlaștinii. Clipocitul corpurilor ce se furișau, gâfâituri ce păreau o respirație întretăiată, atingeri vâscoase ce puteau fi la fel de bine ale unui pește speriat, ca și ale unei enorme anaconde. Trecerea rapidă a unui banc ce putea fi de pirania aurii. Bălăceala îndepărtată a unor broaște țestoase făcând dragoste, un pește salvându-se, ori un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
păr. Următoarea femeie pe care a văzut-o goală nu semăna deloc cu fata pe care o avea dinaintea lui. Și asta era adultă, dar diferența o dădea rasa. O rasă cu piele prea lucioasă, prea netedă. O piele aproape vâscoasă, cu o nuanță nedefinită, ciudată, indescriptibilă. Fu uimit să descopere că se simțea rasist. Albe, negre, cu părul roșcat, chinezoaice, vietnameze, japoneze... Se culcase cu toate și n-a simțit niciodată nici cea mai mică repulsie; nu i-a trecut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
pasăre hipnotizată de un șarpe boa, dorind să fugă, dar și să rămână. Stătură așa câteva clipe, privindu-se nehotărâți, până când el dădu din cap, se aruncă în apă și înotă iute spre mijlocul lagunei. Se opri când un corp vâscos îi atinse piciorul. Privi în jurul său și se alarmă când își dădu seama cât de mult se îndepărtase de mal. În lagună erau pirania și câteodată o vizitau anacondele și caimanii din mlaștina învecinată. La vreo treizeci de metri, un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
nu dau selva pe tine, cel mult, te accept în ea... Ieși în strada pustie. La patru dimineața, Santa Cruz părea un oraș mort și putu să se plimbe liniștit pe mijlocul drumului, bucurându-se de răcoarea zorilor. O umezeală vâscoasă venind dinspre mare acoperea vehiculele parcate lângă trotuare și umezeala nopții strecurându-i-se sub cămașa subțire. Privi giganticele edificii cu apartamente în care oamenii se îngrămădeau ca niște termite. Pe strada lungă se zărea doar o fereastră aprinsă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
Unde, aici?, se întrebă înainte de a se spijini în coate de marginea ghișeului... Vopseaua era scorojită și îi trecu prin minte ideea glumeață că doritorii de bilete ar fi trebuit să vină înarmați cu o pensulă îmbibată în lichid alb, vâscos... Doriți să călătoriți? Vânzătorul (care nu putea fi altul decât Magicianul, numai că Scriitorul, captiv în lumea unor vise din care nu găsea puterea să mai iasă, nu realiza asta), îl pironi cu o privire fermă. Vru să spună că
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
înclină puțin sub greutatea sa, iar Scriitorul își trecu degetele prin păr și plimbă privirea, așa cum un pictor ar plimba o pensulă pe pânză, dintr-o parte în alta. Nu văzu pe nimeni. Niciun trecător. Aerul deveni dintr-o dată greu, vâscos, intra cu mare greutate pe nori, se strecura până în plămâni, acolo unde intra provocând o durere acută. Asta ce mai e? Realitatea. Realitatea doare? Evident. Mai ales atunci când ai trăit într-o iluzie atâta amar de vreme. Înseamnă că acum
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
clipă a simțit că i se smulge bastonul de o forță nevăzută. A auzit un pocnet sec și atât. Viziuni și gânduri s-au întrerupt. A avut senzația că intră într-un întuneric de nepătruns, rece, dens ca un lichid vâscos. A întins ambele brațe în față, ca și când intenționa să se prindă de ceva. Nu avea de ce. Genunchii i s-au înmuiat și s-a prăbușit pe caldarâm. Din Marian Malciu acea clipă nu a mai conștientizat nimic din ce se
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
mai ales cu paginile tale autobiografice. ori de cîte ori adormeai și puteam să intru în masa de cuvinte proaspăt scrise de tine simțeam un fel de extaz, ca și cum aș fi intrat goală într-un lac sărat, într-o materie vîscoasă care te îmbrățișează prin densitatea ei și pulsează apoi în atingere cu fiecare dintre celulele tale. Cînd intram în textele tale simțean încă vibrațiile cuvintelor tale, ele erau încă vii sau tocmai se răceau ușor. așa am făcut dragoste, iubitul
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
furt total agravat cu paralizie integrală și eternă. O mai mare pedeapsă decât să vezi asta și să nu poți face nimic nu i se părea că poate fi. Noaptea visa că vrea să fugă, dar e ținut în loc de noroaie vâscoase sau de o stranie înțepenire a membrelor inferioare, ori visa că se ceartă cu Aglae și cu copiii ei. Visa că hoți îi legau picioarele cu frânghie, că pica de sus cu capul în jos. Mai des visa gândaci mulți
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
Cursei Otopeni-București sânt rugați să se grăbească spre locurile lor de îmbarcare! Ca o maimuțărire a celor sfinte, scrise la 2 Samuel 5:24, peste frunzarele duzilor din liziera autostrăzii se înfiripă și se apropie un vuiet de pași. Ochii vâscoși ai celor patru bagaje se bulbucaseră de teroare. Stăpânii acelor ochii, cele patru bagaje, fugiră mâncând pământul, încercînd să scape în direcția contrară. În cinci metri însă, vuietul de pași îi ajunse. Îi încălecă. Îi strivi de asfalt ca pe
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
nu funcționează la capacitate maximă, riscul apariției unor probleme de sănătate este foarte ridicat. Dacă vom le permite substanțelor reziduale să se acumuleze în în noi, ne vom îmbâcsim organismul. Sângele este afectat primul și reacționează prin a deveni mai vâscos, iar circulația se va face cu dificultate. La puțin timp, oxigenul necesar unei funcționări a celulelor și organelor din corpul noastru nu mai este suficient. Din acest moment pot apărea probleme la nivelul articulațiilor, se pot declanșa diverse scleroze etc.
Sănătate și energie Sfaturi practice pentru eliminarea toxinelor din organism by Alicia Hart () [Corola-publishinghouse/Science/2220_a_3545]
-
la fel de înțepat precum ancheta, având în plus o vagă doză de mister: Există credința transmisă de grecii din vechime, confirmată de studiile de medicină de azi, că păcatele părinților sunt plătite de fii. De obicei cel ce visează animale spăimoase, vâscoase, ca de pildă șerpi, vipere, porci sau păianjeni, bea prea mult vin sau a fost conceput de indivizi cu năravul beției. Soiul acela de nor neguros deasupra capului lui Tommaso se risipi pe loc; amenințarea simțită în întrebările insistente ale
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]