551 matches
-
băgat. Bătrîna pe care am îngrijit-o nu provenea din neamul proprietarilor în mod direct. Dar din care familie provenea? Din a securistului care a devenit proprietar. Rămîn uimit. Nu atît de situație, cît de faptul că acesta n-a văruit casa, n-a reparat-o, n-a făcut nimic pentru a o face mai locuibilă. Povestea este încîlcită, continuă avocatul. Securistul era una din oile negre din ramurile colaterale ale sculptorului. Un calic, slugă la neamurile sale bogate și cultivate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
nu le-m văzut. Probabil nu existau în zona traseului nostru. Deși munții se întindeau și de o parte și de alta,n-am prea văzut brazi. Când am trecut prin câteva localități m-a surprins culoarea întunecată a caselor văruite în nuanțe de maroniu. Pentru că de când pornisem la drum trăiam într-o adevărată lume a contrastelor, și de această dată dezamăgirea mea că vedeam altceva de cum mă așteptam a fost ștearsă de mesajul primit pe telefonul mobil:” Bună ziua! Welcome to
7 zile ?n Grecia by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/84081_a_85406]
-
la insula Skiathos. Deși mersesem pe mare mai mult de două ore. Am debarcat în portul din orașul cu același nume. Acest oraș, Skiathos avea trei străzi suprapuse din cauza reliefului. Ele își prezentau frumusețea prin culorile deschise în care erau văruite casele predominând albul, prin florile care le împodobeanu lăfăindu-se în razele soarelui darnic sub splendoarea cerului albustru, albastru, albastru. Sus în locul cel mai ridicat se înălța ca o vestală biserica Sfântul Nicolae alături de turnul cu ceas. Ne-am îndreptat
7 zile ?n Grecia by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/84081_a_85406]
-
cum am observat eu, este balconul care înconjoară toată clădirea și arhitectura se remarcă prin simplitate. La vila noastră balconul este și-n față și pe lateral. Așa am observat și la casele de la sate. Culoarea albă în care sunt văruite casele este potrivită în zona lor cu climă mediteraniană că reflectă razele solare și totodată dă o față veselă locuințelor. Și oamenii sunt veseli. Ai văzut doamna Elena, grecoiacă get beget cât de drăguță era cu noi, sau vânzătorii din
7 zile ?n Grecia by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/84081_a_85406]
-
câmp, unii dintre ei chiar la conu' Ghiorghieș. Împrejmuirile curților s-au făcut pe la începutul secolului trecut; până atunci, sătenii foloseau gardul viu de cătină, liliac, salcâmi. În grădină, viță de vie, glugi de strujeni, stoguri de fân. Pereții erau văruiți și prispa din fața casei humuită sau proaspăt lutuită (la sărbători mai ales). Albastrul și verdele predominau, când era vorba de culoare. Într-o monografie întocmită în 1904 de învățătorul Ion Vasiliu și rămasă în manuscris, se găsește menționat faptul că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
Sau înconjură pădurea/ Pe la poale 21. Se poate vorbi de o veritabilă privire panoramică circulară, realitatea reflectându-se în creație așa cum i-a rămas pe retină copilului. Iată un exemplu revelator: Pe câte-un plan mai ridicat se văd curți văruite cu îngrijire, cu arătarea plăcută și liniștită. Fereștile dreptunghiulare strălucesc în soare, în cerdacul nalt duc scări curate, în fața curții se-ntinde o ogradă mare în semicerc, încunjurată cu zaplaz șindilit, umbrit de plopi, salcâmi sau nuci. În dreapta curții, care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
a scăpat de Laur. Să fi avut zece-unșpe ani când Gibi l-a luat ca pe o slugă acolo la el la Vădăstrița, unde-și făcuse Într-o vreme un fel de crescătorie de nutrii, și-acuma uite-l pe văru’ Laur singur pe lume, ca și mine, măcar că nu-mi mai văd căpățâna de-atâtea treburi și-am familie grea, m-apasă și mă strivește... Aia e că doar pe Laur Îl am, și el doar pe mine, oricât s-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
ne face greutăți... * N-aș mai fi avut poate la ce greutăți să mă aștept. Viața mea părea să fi intrat pe un făgaș stabil după care tânjisem Îndelung, În momentul când m-am regăsit În Unitate cu Andrei și văru’ Laur. De aproape trei ani stăteam În camera de la demisol din Bariera Vergului. Mi-o procurasem după ce tot Într-o bâjbâială furibundă mă trambalasem din gazdă-n gazdă În căutarea liniștii și izolării indispensabile Întreprinderii mele. Astfel am ajuns să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
să pot ști În ce măsură Îl continui. Lui avea să-i urmeze În locul de veci al familiei ultimul soț al Motănicăi, pe care l-au dus acolo cam În același timp cu unul din cei doi copii ai Năsoasei. Fratele lui văru’ Vasile, care-i acum În ultimul an la un liceu industrial, văru’ Gheorghiță, da, așa-l chema, a murit de leucemie la zece ani, iar la o lună și ceva a dat o mașină peste avocatul Motănicăi. Atunci știu că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
de veci al familiei ultimul soț al Motănicăi, pe care l-au dus acolo cam În același timp cu unul din cei doi copii ai Năsoasei. Fratele lui văru’ Vasile, care-i acum În ultimul an la un liceu industrial, văru’ Gheorghiță, da, așa-l chema, a murit de leucemie la zece ani, iar la o lună și ceva a dat o mașină peste avocatul Motănicăi. Atunci știu că s-au Încins ele din nou la scandal tare de tot, când
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
ajuns să-și Întrețină familia cel puțin două zile. Nu era o afacere pentru ei. Poate de aceea apăreau de fiecare dată alții și din ce În ce mai puțini, până ce la un moment dat au dispărut de tot. Mi se pare că pe văru’ Laur, moșu’ Îl socotise În plus pentru sudat grilaje și porți și până să nimeresc eu acolo. Mai apoi aveam să văd că nu-i venea lui văr-miu nici să se omoare prea tare la bătut tuburi. El avea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
zi. Tot e bine, nimeni nu-ți dă banii ăștia pe râs, sfinte Dumnezeule, de râs să fim cum ne holbam În toate părțile și noi și meșterul ăla de doi bani după zilierii care nu mai apăreau. Eu și văru’ Laur rămăsesem de altfel singurii zilieri printre angajații permanenți ai Unității, cu carte de muncă și figurând pe statele de plată, care erau maistrul Victor Gomoiu, nevastă-sa și fii-su, iar din afara familiei Îl aveau doar pe Andrei, Încadrat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
de cap, ce-ar mai fi contat amărâtul ăla de salariu de sudor, pentru care semna de două ori pe lună pe stat și de care stăpânul nostru nu putea totuși să nu țină cont, așa că spre deosebire de mine și de văru’ Laur, lui Îi plătea tuburile la jumătate din tariful lor. Avea dreptate părințelul că-i o curvă bătrână și că-i ceva de nu se poate, da’ pân’ la coadă ar fi trebuit să se bucure că ne are pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
pomeni Înghesuit de comenzi, că o puse În mai multe rânduri și pe nevastă-sa să bată la tuburi cot la cot cu noi. Sălta treanța aia de halat pe ea de ziceai că-i pe sârmă. Râdea printre gâfâituri văru’ Laur, uite-o vere cum joacă-nfiptă-n mătură cotoroanța, dac-o cauți Între picioare e carne vie, și Andrei o căina că cine-o mai fute-o și pe sărmana Leontina și la cinci metri mai Încolo ea zdupăia cu ciocanul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
ăsta de doi bani, el unu’ n-ar ține-o pe arătarea asta jegoasă nici ca să-l spele pe picioare. Păi uite că nu era chiar așa. La o astfel de remarcă nu m-aș fi așteptat decât poate la văru’ Laur, care nu mai prididea să-l gâdile pe stăpânul nostru cu moarte țiganilor și hoților și heil Hitler, iar pe de altă parte nu-l considera mai ceva decât cretina de nevastă-sa, care ei asta sunt, vere, o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
moșu’ de șale. Viorel e stăpânul cel tânăr... Se-ntoarse spre Andrei. Și dacă-nțepeni ăsta, Îi iei tu locu’, părințele. Deja te-a-nfiat moșu’ pe statu’ de plată. Mai are să-ți dea Buceagu’ și Dacia aia roșie, și io cu văru’ Laur o să rămânem amărășteni la tuburi... — Sfinte Dumnezeule, bolborosea Andrei Încrâncenat, unu’ din ei tot o să Înțepenească. Părea Întrucâtva posedat de perspectiva asta, În timp ce Laur profețea lungit pe iarbă sub cais: — Ba amândoi, părințele. O să-i iei pe-amândoi dupe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
O să-i iei pe-amândoi dupe pâine și-ai să moștenești Unitatea, părințele. Da’ ce-ai să te faci cu dada Leontina, c-o să trebuiască s-o ceri În căsătorie? Și p-ormă poate te milostivești de mine și de văru’ Relu și ne treci pe state. După blugii ăia prăfuiți de ciment, abia de l-aș fi deosebit de șoferii care se perindau toată ziua prin curte. Totuși pantofii lui erau mereu noi și din piele Împletită, iar cămașa sau tricoul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
deși spre deosebire de văr-miu pe el Îl legau interese mai trainice de combinația asta cu Unitatea și moș Victor. La o adică și lui i s-a făcut de ducă, și mie, dar nu mai suntem de-o seamă cu văru’ Laur. Suntem deja la o vârstă când nu ne mai pică bine să ne mutăm așa de des de colo colo. Și unde? Păi s-o Înnămolim pe litoral, da, cu nămol și floricele. O-ncercasem și p-asta În
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
ținut de urât cu patru halbe de bere la restaurantul gării. Mă-sa o duce binișor, da, s-a Înviorat o dată cu sezonu’, Îi dă mâna să se depraveze, bine că ne-a dat prin cap să trecem pe la ea, iar văru’ Laur a mai găsit un loc unde-i bine primit când s-o nimeri prin București. La toamnă ori la iarnă, vere, cine știe ce-o mai fi până atuncea? Nu contează. Nu mai conta nici măcar ce a fost. Peste
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
moartea mămicii mele, iar de-acum nici n-ar mai fi trebuit să se ostenească să le trimită pe Năsoasa sau Tarantoaca la Mortu’ Fript, că la caz de ceva s-ar fi dus ele și singure. Avea el dreptate văru’ Laur că noi nu suntem neam de ciobani și tubari. Astea sunt neamurile mele bune și până la urmă le-aș face oricând loc lângă mama, În locul acela cumpărat pe spezele mele, pentru care am sacrificat garsoniera părintească. Țin la ei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
plină de toți cei vii și de șirul morților ce-l precede. Sătul și ușor amețit de bere și lichior de trandafiri, dintr-o dată mă pomeneam din cale-afară de singur acolo-n Gara de Nord, după ce trenul mi l-a luat pe văru’ Laur. Ziua era pe jumătate dusă și până aș fi ajuns În extremitatea sudică a orașului, la Unitatea Glina, s-ar fi dus pe trei sferturi. Nu mă mai simțeam de altfel În stare nici pentru două tuburi. M-am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
mai sunt cinci birouri În afară de cel al doamnei Bruescu, ocupate de patru femei și un bărbat. Acești salariați ai Editurii Calende sunt aplecați peste paginile lucrărilor Într-o neclintire deplină, care mă fac să mă văd pe mine și pe văru’ Laur și pe părințelul Andrei țopăind Îndrăciți În jurul formelor de tuburi și izbind din toți rărunchii, dar ce fac ei aici nu se compară cu tuburile de puț. — Și dacă vedeți, Îmi sugerează doamna Bruescu, ar fi cazul să nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
faci bine fără să simtă, ca mare doctor ce-ar fi ieșit din tine dacă te-ar fi ținut tac-tu-n facultate, și râd ca un prostovan ce sunt și mă Înfoi la el, fript de indignare: da’ cu văru’ Laur ce ai? Ie neamu’ meu și sângele meu, părințele, vă iau gâtu’ la toți pentru el. — Uh, sfinte Dumnezeule, m-am Închinat de-o mie de ori că m-am văzut scăpat de el. Văr-tu a făcut ce-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
pune obrazu’ moșu’, da’ la un caz de ceva n-ar pune și curu’. Doar nu-s fii-su. Cu fii-su se bate și se Împacă și-i cară la bani și-i cere sfatul ce să facă cu văru’ Laur. Cine știe ce glume o avea Laur cu Viorel? Cine pentru cine pune obrazu’ și curu’. N-am prea luat aminte la aranjamentele lor tot Învârtindu-mă prin bătătura asta cu gândul la ale mele. Îi explic plutonierului: — El e un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
-n curte unde dați cimentu’, și ori că le vinzi proprietarului, ori vii mai târziu după ele când găsești client și le dai cu cinci mii pă puțin, nea, ascultă aicea la mine... Le adusesem sticla și deja uitasem de văru’ Laur. Să ne grăbim fără să ne pripim, da, să facem cum om face s-o ștergem mai repede și cu cât om putea să tragem mai mult de la ăștia. Se lasă ei greu, dar uite-i că se lasă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]