982 matches
-
critici. — Tsumaki! Tsumaki! strigă Mitsuhide, privind, dintr-o dată, ușile glisante, dintr-o parte și din cealaltă. Dengo? Dengo, ești aici? Dar omul care deschise, în sfârșit, ușa, plecându-se în fața lui, nu era nici Dengo, nici Tsumaki. Era unul dintre valeții săi personali, Yomoda Masataka. Amândoi oamenii sunt ocupați cu aruncarea produselor pe care trebuia să le folosim la banchet și cu pregătirile pentru neașteptata plecare. — Vino cu mine la castel. — La castel? Vă duceți la castel? — Cred că se cuvine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
mă voi întâlni cu Domnul Sokyu din Sakai. Atunci vom discuta amândoi unde e locul tabloului. Desigur, cel mai bine ar fi fost să-l întreb pe Mu Ch’i în persoană. Nobunaga era tot mai bine dispus. Și, cu toate că valeții veniseră să taie feștilele lumânărilor de mai multe ori, nu făcea decât să bea apă și să continue petrecerea, nepăsător față de trecerea timpului. Era o noapte de vară, iar obloanele și ușile templului erau toate deschise. Din acest motiv poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
se ocupa în timpul liber. Și impunea, chiar față de clanul Mori, că dacă obiectau ceva, să-l anunțe înainte de Luna a Șaptea - înainte de a porni, din nou, la război. Kazumasa ajunsese dincolo de orice admirație; se simțea epuizat. În acel moment, un valet anunță că nava pentru Kazumasa era gata să ridice pânzele. Hideyoshi își scoase una dintre săbiile de la cingătoare și i-o dărui lui Kazumasa: — Poate că este puțin cam veche, dar oamenii spun că e o lamă bună. Vă rog
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
prezența lor aici, deși știa că deocamdată nu există nici un motiv să se teamă de ceva. Simplul fapt de a-i avea lângă el însă, ca într-o haită, îi sporea încrederea în sine și agresivitatea. Subalternii, sau mai degrabă valeții lui personali, în care avea toată încrederea, întruchipau idealul în domeniu: o masă impresionantă de mușchi care poseda o inteligență invers proporțională. Erau două creiere la fel de imobile ca o mașinărie rămasă fără combustibil. Cei drept, matahalele reușeau totuși să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85108_a_85895]
-
Jackson era cea mai delicată persoană pe care o cunoșteam. Nu mi-l puteam închipui luând pădurea în piept. Nici măcar nu mi-l puteam imagina în pantaloni scurți. — Îhî. Cred că pentru unchiul Jack plimbările înseamnă să se lipsească de valet. Am zâmbit. — Mă întreb doar cum poate să trăiască fără pixul lui roșu. Ai mai cunoscut pe cineva care să adore mai mult decât Jackson munca de editare? Vreau să spun că l-am văzut făcând notițe cu pixul ăla
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
Anatol Vancea Voinov sună din nou, lung. Ușa se întredeschide încet, încet, cu maximă precauție. Nu e Jeny, ăsta nu e stilul ei. Nu, bineînțeles, nu e Jeny. E perechea, simetricul masculin, pacientul mototol. Un pensionar palid, timid. Livrea prăfuită, valet blând, miop, ochi de broscoi casnic. — A, dumneavoastră, da da, poftiți. Domn’ doctor n-a venit încă. Da’ vine repede domn’ Marga. Puteți aștepta. Apasă butonul, izbucnește de peste tot lumina marilor candelabre. A, e seară, s-a și făcut seară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Rotește scăfârlia spre rafturile pline de cărți, spre masa cu scaunele înalte, spre birou, spre fotolii, loc destul pentru toate și încă mai rămâne, să te tot plimbi, ca într-o sală de recepții în care n-au venit invitații. Valetul reapare, împingând măsuța cu rotile, pe care trepidează sticla și paharul, clinc-clinc. A, doar știi că nu beau. Valetul Vasile nu-și îngăduie nici o reacție. Sau parcă a zâmbit, idiotul. Auzi, a zâmbit! Da’ nici n-a zâmbit, cum să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
toate și încă mai rămâne, să te tot plimbi, ca într-o sală de recepții în care n-au venit invitații. Valetul reapare, împingând măsuța cu rotile, pe care trepidează sticla și paharul, clinc-clinc. A, doar știi că nu beau. Valetul Vasile nu-și îngăduie nici o reacție. Sau parcă a zâmbit, idiotul. Auzi, a zâmbit! Da’ nici n-a zâmbit, cum să fi zâmbit, doar nu se vede nimic. Pe chipul galben lucios, doar o adiere, așa, abia simțită vicleană neîncredere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
a altei lumi, cum nu se mai vede azi prin părțile noastre, trebuie să-ți respecți rangul, nu ai voie sa te compromiți cu nimic omenesc, tu ești statuie perfect dresată să-și onoreze misiunea, atât și e prea destul. Valetul Vasile a și revenit, într-adevăr, perfect mut și surd, cu mișcări abia perceptibile. Pe măsuța cu rotile, lângă tava cu paharul și sticla Courvoisier apăruse teancul de reviste colorate Playboy, Express, Paris Match, iată superba Romy Schneider și-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
vede. Tăcere de moarte, nimeni nu scoate o vorbă. O fi fost vreo veste tristă în scrisoare, vreo amintire, vreun necaz, cine știe. Nu se mai privesc, parcă nici n-ar fi. Tolea vede când gazda face un semn scurt. Valetul dispare, nici n-a fost, când să fi apărut, că nu se mai vede. Tolea e dus, parcă l-a lovit strechea. Holbat, nu cumva doarme, așa, cu gura căscată. Tresare doar când Marga îl ridică, încet, de subțiori. Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
surprind privirea lui Jack și să râd, dar el nu pare absolut deloc impresionat, de parcă toate astea ar fi un lucru absolut normal. Poate că pentru el chiar e normal, am o revelație subită. O, Doamne. Poate că are un valet care Îi face În fiecare zi ceai și Îi calcă cămașa. Și ce dacă are ? Nu trebuie să las toate astea să mă intimideze. — Așa, zic, după ce tot personalul care ne servește dispare. Ce bem ? Am cântărit deja din ochi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
mereu. O potaie atât de simandicoasă și de îndârjită, înverșunată să-i termine pe toți cu lătratul ei. era cu adevărat comică, ba chiar cuceritoare. După ce ascultă atent zgomotele neobișnuite care veneau din salonul cel mic, Ledoulx făcu un semn valetului Julien. Acesta aruncă doar o privire, tresări, apoi reveni cu o expresie perplex fericită și, fiind cu totul incapabil să formuleze clar ceea ce văzuse, dar, în mod cert, îl încântase, ridică din umeri. Intrigat, se porni atunci spre acel salon
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
o reconstituire rapidă a ordinii inițiale, trecură pe rând prin fața jilțului, sărutând, așa cum cerea obiceiul, mâna doamnei Ledoulx sau poala rochiei care purta din plin urmele unui moment fermecător de apropiere dintre Franța și țara Românească. Intermezzo informativ. Părerea competentă a valetului, exprimată cu satisfacție deplină în patul... (nu contează numele și nici măcar sexul) plăcerii sale: ― Dacă Franța a câștigat ceva în seara asta, la acel ceva n-a contribuit - nu, în nici un caz - căposul, scorțosul meu stăpân, și nici împăratul Napoleon
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
5 Cometa ajunsese în apogeul strălucirii sale pe cerul Bucureștiului când, pe o uliță din spatele domeniului consular francez, opri o sanie din care coborî o femeie voalată. Lăsă sania să plece, apoi se strecură repede pe ușa unui mic pavilion. Valetul o conduse până la etaj, urcând scara pe jumătate întors spre ea și luminându-i treptele cu sfeșnicul ridicat. În mai multe rânduri, femeia se simți „furată” din coada ochilor, de o manieră fermecătoare. Realiză că tânărul încerca de fapt să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
mai multe rânduri, femeia se simți „furată” din coada ochilor, de o manieră fermecătoare. Realiză că tânărul încerca de fapt să-i atragă atenția asupra sa. Și încercarea lui nu era lipsită de rafinament, ceea ce dovedea o oarecare practică. Sus, valetul deschise canaturile ușii, apoi o invită să intre, cu o semireverență fără cusur. În mod cert, valetul stăpânea arta de a-și sluji stăpânii subjugându-i. Și precipitarea cu care fusese înscris pe lista personalului absolument indispensable pentru „prestigiul Franței
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
încerca de fapt să-i atragă atenția asupra sa. Și încercarea lui nu era lipsită de rafinament, ceea ce dovedea o oarecare practică. Sus, valetul deschise canaturile ușii, apoi o invită să intre, cu o semireverență fără cusur. În mod cert, valetul stăpânea arta de a-și sluji stăpânii subjugându-i. Și precipitarea cu care fusese înscris pe lista personalului absolument indispensable pentru „prestigiul Franței și pentru înalta misiune încredințată de împăratul Napoleon consulatului francez într-o țară atât de îndepărtată de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
francez într-o țară atât de îndepărtată de luminile civilizației” - cum suna cererea scrisă, cu acea ocazie, chiar de mâna contelui - vorbea de la sine despre efectul acestei arte asupra stăpânului său. ― Est-ce que vous désirez... quelque chose...du special, madame...? Valetul lăsa pauzele să lucreze, ca și ecoul timbrului învăluitor, fără să o privească direct. Femeia ignoră întrebarea și, după ce făcu un ocol prin salonul rotund, consideră că putea să-i acorde o oarecare atenție. Proceda în stilul inspirat din joaca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
scoase o mână albă de sub mantila de nurci și începu să tragă încet voalul. Nu de tot, căci se opri și punctă de-a dreptul pe românește - desigur, stăpânul tău știe că am sosit. Un fulger amuzat sclipi printre genele valetului și femeia primi cel mai nuanțat răspuns. Mai întâi, o falsă surpriză, apoi, un fals regret și, în sfârșit, o falsă resemnare. Toate rostite într-o curată limbă românească și cu o măiestrie de mare actor. Plus semireverența fermecătoare. Plus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
voastră nu mai poate să întârzie nici măcar un minut în plus. Doriți să mă retrag? ― Nu, nu! Spune-mi ce ți s-a părut! ― Prea bine! Dar mi-e teamă că o să vă supere vorbele mele. Sunt doar un simplu valet. ― Dar spune o dată, omule! ― Cum doriți! Julien își împreună mâinile, ca un veritabil academician pregătit să facă o importantă comunicare în fața celui mai select auditoriu. Excelență!... Madame mi s-a părut a fi o femeie care știe să se joace
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
le comte, pentru cuvintele mele proaste. Contele amuți. Nu pricepuse nimic, dar nici să-i spună asta slugii nu se făcea. Julien îl punea, ca de obicei, în dificultate. Nu-i mai rămânea decât o singură soluție: să rumege fraza valetului, până când va reuși să-i prindă sensul. ― Acum aș putea să mă retrag, monsieur le comte? Sau doriți cumva... mai multă luminație... În politețea lui, în felul în care pusese accentul pe ultimul cuvânt, consulul descifră o undă de ironie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
până când va reuși să-i prindă sensul. ― Acum aș putea să mă retrag, monsieur le comte? Sau doriți cumva... mai multă luminație... În politețea lui, în felul în care pusese accentul pe ultimul cuvânt, consulul descifră o undă de ironie. Valetul îi citise deja nepriceperea. ― Ce luminație, pentru numele lui Dumnezeu! țipă el exasperat, țâșnind ca din pușcă pe ușă. De câte ori vrei să-ți mai spun că mă grăbesc? După ce aruncă voalul și mantila din nurci siberiene, femeia privi mulțumită în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
lucrurile regăsea acel aimer la bonne chère din saloanele pariziene. Căldura focului, canapelele confortabile, draperiile din catifele moi, în culoarea jadului, cofeturile fine de pe măsuță, carafa prinsă în rețeaua argintului filigranat și, desigur - cum ar fi putut să uite? - manierele valetului, tonul și expresivitatea gesturilor, folosirea inteligentă și provocatoare a pauzelor pe fondul banal, cu totul convențional al conversației. Avertizată de o ușoară clătinare a draperiei, femeia deveni conștientă că era observată. Își turnă un strop de lichior într-un pahar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
bine, și, când colo, ea cică: am toată libertatea de acțiune...” În acel moment, chiar în acel moment se petrecu „luminația” și Ledoulx sări ca ars. În sfârșit, pricepuse chestia cu ouăle pe care i-o spusese, ceva mai devreme, valetul Julien. „Merde! Cum naiba face de le nimerește?” Nu găsi răspunsul imediat și, înciudat, se prăbuși cu spatele întors spre consoarta sa, adormind pe loc. 2. În acealași timp, cuibărită în sania care alerga pe ulițele înzăpezite în ritmul zurgălăilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
În acealași timp, cuibărită în sania care alerga pe ulițele înzăpezite în ritmul zurgălăilor de la urechile cailor, femeia voalată cugeta la același Julien. „Ce minunată stofă de diplomat! Și, totuși, soarta i-a croit din ea doar o haină de valet. Păcat! Mare păcat! Cu consulul Julien aș fi avut, sunt sigură, un dialog mai mult decât savuros.” PAGINĂ NOUĂ 6 Pâș! Pâș! Doar în ciorapi, mergând pe vârfuri, feciorul se străduia să nu facă nici un zgomot. Dar, până la urmă, din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
de a sta câteva ore înțepenit pe un scaun rece, îmbrăcat cu mantaua lui îmblănită și cu bicornul pe cap, îl întrista de-a binelea. Cele trei zgârieturi pe ușa cabinetului consular provocară dispariția miraculoasă a scufiei și a pledului. Valetul își descoperi stăpânul într-o ireproșabilă atitudine consulară. În timp ce îi înmâna hârtiile proaspăt primite, Julien descoperi totuși câteva fire de păr răsucite aiurea pe frunte, care îi dădeau posesorului un aer de chefliu vesel. ― Mai e ceva? mârâi Ledoulx. De ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]