582 matches
-
nu numai că nu s-ar putea Încredința fără risc unei singure persoane, dar nici măcar unui consiliu sau senat, și care n-ar fi nicăieri atât de periculoasă ca În mâinile unui om care ar fi destul de nesocotit și de vanitos Încât să se considere demn de ea”.<footnote Smith Adam, Avuția națiunilor, vol. 1, Editura Academiei, București, 1962, p. 305 (x-sublinierea noastră); A. Chandler, The Vizible Hand: the Managerial Revolution in American Business, Cambridge, Haward University Press, 1977, p. 11
Psihosociologia managerială by Elvira Nica () [Corola-publishinghouse/Science/204_a_187]
-
acceptând atenția lui Diomede, dând uitării iubirea pentru fiul lui Priam. I se reproșează nestatornicia și orgoliul: „Femeia tânără schimbătoare și capricioasă e/ Cu-ai ei mulți iubiți, și frumusețea ei/ Mai mult decât oglinda-i spune, o prețuiește, și vanitoasă/ și mândră e de tinerețea ei;/ și aceasta, cu cât e mai plăcută și grațioasă,/ Cu-atâta în sine-i ea mai mult și-o prețuiește;/ Virtutea și știința ea nici nu le simte,/ și schimbătoare e ca frunza-n
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
Năvala automatismelor și capitularea instanțelor eliberatoare - inteligența executivă - explică aceste eșecuri și multe altele. Inteligența se află la cheremul unui vacarm de voci disperate. Înțelepții hinduși, care au inventat yoga, susțineau că au elaborat o tehnică pentru a face vocile vanitoase să tacă. Credeau că lucrurile puteau fi privite cu seninătate, așa cum zicea Sfântul Ioan al Crucii, numai „când domnește pacea În casa mea”. 6 Voi aminti un mecanism lingvistic particular, care exercită o mare influență. Trăim și totodată discutăm cu
Inteligența Eșuată. Teoria și practica prostiei by Jose Antonio Marina [Corola-publishinghouse/Science/2016_a_3341]
-
Univers cultural și literar vasluian - Dicționar, Editura PIM, Iași, 2008 - pe care nu-l văd, ca de altfel și restul cărților și revistelor care apar astăzi, până și în sate, „ferite de ochii pretențioșilor”, drept operă și rod al „veleitarilor vanitoși, al frustrațilo r”, ci o muncă titanică depusă de niște oameni, care, iată, au posibi lita tea, de nebănuit acum 20 de ani, să spună ceva. Că vorba lui V asil e Iancu „orice tipăritură... făcută cu osârdie „informativă”, ...cu
Carte ..., vol. I by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/492_a_1296]
-
acest unghi privind lucrurile, "omul resentimentului" prin excelență 123. Dar, cum "resentimentul ne împiedică să sesizăm rolul jucat de imitare în geneza dorinței", rezultă că romanticul e și un naiv, și un snob inocent (asemeni unui copil, afirmă Girard), un vanitos care "nu se vrea discipolul nimănui", fiind convins "că e veșnic original"124. Ca atare, dorințele vanitosului (romanticului) "nu pot fi în el însuși; le împrumută de la altul" mai exact: de la un "mediator" al cărui prestigiu "se comunică obiectului dorit
Scriitorul si umbra sa. Volumul 1 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
jucat de imitare în geneza dorinței", rezultă că romanticul e și un naiv, și un snob inocent (asemeni unui copil, afirmă Girard), un vanitos care "nu se vrea discipolul nimănui", fiind convins "că e veșnic original"124. Ca atare, dorințele vanitosului (romanticului) "nu pot fi în el însuși; le împrumută de la altul" mai exact: de la un "mediator" al cărui prestigiu "se comunică obiectului dorit și atribuie acestuia o valoare iluzorie", dorința triunghiulară fiind, în fapt, "dorința ce transfigurează obiectul său" (vezi
Scriitorul si umbra sa. Volumul 1 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
carte" 146. Total opacă la starea sufletească a adoratorului ei, și totuși conștientă că ireparabilul s-a produs ("între noi totul se schimbase dintr-o dată"), Mite "citește" greșit scena sărutului și în romanul lovinescian, și în "amintirile" ei de femeie vanitoasă, cu o excelentă părere despre sine ("Fericirea lui atârna numai de mine", afirmă "nemțoicuța" pentru posteritate, rezumând "idila" cu Eminescu în termenii unei meschine afaceri caritabile: "nu simțisem până acum decât milă"147. În roman, Mite crede, la fel, că
Scriitorul si umbra sa. Volumul 1 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
nici măcar din nuvela inspirată de întâlnirea cu omul de geniu (Das Lebensbild), nuvelă care prelucrează, într-o secvență cu rol de mise en abîme, chiar "subiectul" romanului lovinescian (Eminescu jucând, aici, rolul de "muză" inspiratoare)152. Veronica, în schimb, spre deosebire de vanitoasa Mite, nu pune mare preț pe literatura pe care o scrie. E mai naturală, de un farmec mai frust și de o mai mare receptivitate erotică. Aflând cu cine are de-a face ("poetul pe care tot Iașul îl admiră
Scriitorul si umbra sa. Volumul 1 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
încheiat studiile un an mai târziu 38. Într-o corespondență din ziarul "Cronică" de la București din ianuarie 1904, semnată Zenit pseudonim despre care noi credem că îi aparținea lui Florian Becescu (sau unui apropiat al său), știut fiind că poetul, vanitos probabil, ca orice autor, era un personaj dornic să-și facă ceva publicitate -, se prezentau câteva dintre activitățile de început ale asociației: patru conferințe publice susținute până atunci la sediul propriu (Maison du Brasseur, Chausée de Louvain, 33). Totodată, jurnalistul
Studenți români la Universitatea Liberă din Bruxelles (a doua jumătate a veacului al XIX -lea prima parte a secolului al XX -lea) by Laurenţiu Vlad () [Corola-publishinghouse/Science/1076_a_2584]
-
conducere. Sunt preferați bărbații, deoarece femeile sunt atașate de familie. Contrar așteptărilor, informatorul se dovedește de cele mai multe ori a fi nepregătit, instabil, frustrat, imoral, imatur: "într-adevăr, manipulatorii Securității lucrează pe un teren cu totul prielnic: extrema dreaptă, proștii, invidioșii, vanitoșii, naționaliștii fanatici etc... Un amestec de prostie și rea-credință năucitor"143. Printre informatori sunt recrutați și exilați, aceștia fiind o categorie ușor influențabilă, din pricina condițiilor grele de trai pe care le întâmpină după plecarea din țară. Un refugiat din regimul
Monica Lovinescu, O Voce A Exilului Românesc by MIHAELA NICOLETA BURLACU [Corola-publishinghouse/Science/1012_a_2520]
-
o parte această fragilă și trecătoare existență, pe care o numim cea de azi, dar pe de altă parte, ne punem cu toată puterea nădejdea și într-o viață veșnică. O viață pe care nu ne-o plăsmuim în chip vanitos, bazându-ne doar pe simple visuri, pe care să le hrănim cu speranțe înșelătoare, ci în care ne încredem cu toată tăria prin cel mai sigur garant, care este Dumnezeu; căci potrivit sfatului Său, atunci când l-a adus pe om
O exegeză a Crezului ortodox by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/158_a_127]
-
Malcolm, op. cit., p. 43.) 90 Spre sfârșitul vieții, atunci când scria cea de-a doua parte a Cercetărilor filozofice, Wittgenstein îi spunea lui Drury: „Când am abandonat profesoratul, credeam că am scăpat în sfârșit de vanitatea mea. Acum observ că sunt vanitos în ceea ce privește stilul în care pot să-mi scriu cartea.“ Comentariul lui Drury: „Cred că el socotea mai important să se elibereze de orice urmă de vanitate decât să câștige o reputație însemnată în filozofie.“ (M. O’C. Drury, „Bemerkungen zu
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
că au renunțat să fie mulțumiți de ei și de viața lor, dar au izbutit să se elibereze de orice vanitate. Este sensul în care Wittgenstein aspira la religiozitate, dar nu se socotea un om religios. Se vedea pe sine vanitos, dornic să fie admirat, iritabil, înclinat spre furie și dispreț față de unii semeni.67 Începând cu anii Primului Război Mondial, Wittgenstein s-a aflat aproape mereu în luptă cu sentimentul mulțumirii de sine și a crezut rareori că a putut atinge starea
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
galopul cailor mânați de hoardele turco mongole. Ploi de săgeți, slobozite din nori de arcuri, zbârnâiau prin văzduh. Doliul cobora din ceruri, așezându-se ca o uriașă panglică neagră peste omenire. Deranjați de la ospețele copioase cu ambrozie, cruzii, aroganții și vanitoșii zei greco romani deveniseră dintr-o dată neputincioși. În pocalele din care sorbeau vinuri alese picurau stropi de sânge. Hlamidele lor albe erau murdărite de picuri roșii care prevesteau moartea. S-au înspăimântat, sărind de pe scaune în căutarea unui loc unde
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
săi. În timpul Războiului Rece, sovieticii au încercat foarte mult să ne păcălească președintele să renunțe la autoritatea de rang superior. Sovieticii încearcă să scape de Personajul Colectiv de Rang Înalt Conducătorul sovietic Leonid Brezhnev știa că Richard Nixon era foarte vanitos, iar dacă l-ar fi atins în acest punct sensibil, poate că Nixon ar fi renunțat la nevoia declarată de a obține aprobarea ehipei sale de negociatori. În timpul summit-ului din 1976, Brezhnev a sugerat ca întâlnirile să se termine
[Corola-publishinghouse/Science/2304_a_3629]
-
romanul; românul; sat; sărac; sărman; sătul; semeț; sfios; singur; sinistru; snobism; societate; soțul; spate; spatele; Stalin; stăpîn; supărat; superficial; sus; șezut; nu știu; tăcut; tembel; timid; tînăr; tocătorul; trist; tristețe; țăran; țîfnos; ultimul; ură; urca; în urmă; pînă la urmă; vanitos; vechi; nu vorbi; zelos; zevzec; zîmbet; Zoe (1); 860/271/86/185/0 fugă: alergare (93); frică (58); sport (38); repede (34); aleargă (30); alergat (26); alerga (22); lașitate (20); grabă (19); teamă (17); goană (13); sănătoasă (12); scăpare (11
[Corola-publishinghouse/Science/1496_a_2794]
-
anulează toate șansele farsorului ce-aș fi putut să fiu” (I, 331). Alteori, face o veritabilă poetică a jocului, a măștii. În afara ei, nimic nu are relevanță: „E plicticos orice om lipsit de vanitate, care nu ține să facă impresie. Vanitosul poate fi exasperant, dar nu și plicticos. Ce-i de făcut cu acela care nu urmărește nici un fel de efect? Ce să-i spui? Și ce să aștepți de la el?” (I, 296). Or, Cioran visează adesea să se vindece de
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
de cel ce împinge ranchiuna până la delir” (III, 160). În același timp, Cioran crede că ura este motorul istoriei: „Să suprimăm ura înseamnă să ne privăm de evenimente” (III, 346). Și, deși uneori face apologia mortificării, altădată vorbește despre cei vanitoși, care doresc să strălucească, cu admirație. „«Spiritul» e cabotin și nu se întâlnește decât la rasele puternice. Vechii greci și francezii Ă popoare teatrale Ă dețin aici aproape un monopol. Francezul gândește pentru celălalt” (I, 296). El, care regretă că
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
că nu e măcar din când în când englez, constată, de data asta dezamăgit, că un englez, un neamț, un american nu doresc să impresioneze. Apoi continuă: „E plicticos orice om lipsit de vanitate, care nu ține să facă impresie. Vanitosul poate fi exasperant, dar nu și plicticos. Ce-i de făcut cu acela care nu urmărește nici un fel de efect?” (idem). Or, Cioran, cel care, repetăm, s-ar fi vrut englez, e cabotin, teatral, gândește pentru celălalt, iar celălalt e
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
anonimatul ciobanilor pe care, spune, “îi invidiam”, „iar acum îi invidiez mai mult ca oricând” (I, 62). Absolut singur pe litoralul de la Croisic pe care-l străbate până la Roche-Bernard, exclamă: „pământul fără oameni, în sfârșit” (I, 116). Dar abolirea eului vanitos nu înseamnă doar îndepărtarea de ceilalți, ci o adâncire în sine până la anularea propriei identități: „Aș vrea să dispar în mine însumi ca un melc sau ca o broască țestoasă, ori să imit mizantropia ariciului” (II, 210). Sunt momente în
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
un nestăpînit acces de nervi, mai cade o mască, mai iese la iveală o turpitudine. Mai ales tînărul Alex avatar al rebelului în tipologia pe care tinde să o configureze acest teatru își manifestă dezamăgirea încolțindu-l în învinuiri pe vanitosul șef de familie. Omul în care crezuse, cu nevoia de modele a adolescenței, nu-i decît un ghem de ipocrizii, lașități, prejudecăți. În intervențiile abrupte ale "ereticului" în blugi e și indignare și amărăciune. Exploziile lui verbale mărturiseau o sfîșiere
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
-o. Tu n-ai vrut. Val: Ba da... am vrut... am fost de acord să... Mihai: Ha! Te cred! Eu m-am sacrificat și voi, generoși, ați acceptat! Ați fost de acord! Irina: Nu te-ai sacrificat. Ai fost ambițios, vanitos. Ai vrut să-ți demonstrezi puterea și influența... Ne-ai dat ce ne-ai dat ca să ne transformi într-o oglindă în care să te uiți și să vezi cît ești de puternic. Tot timpul ai avut nevoie de o
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
lumea, societățile, oamenii și crizele lor." Noi28 constatam că "facilitățile la care au dat naștere progresele tehnologice și exploatarea restului lumii au întărit scheme mentale și modele de analiză și de comportament tot atît de simpliste pe cît sînt de vanitoase". Obiectivul pe care ni-l propusesem era de "a gîndi altfel, de a accepta complexitatea, de a admite nesiguranța, de a repune sub semnul întrebării prejudecățile unei prosperități contestabile prin originile sale și prin modalitățile de a se dezvolta, de
[Corola-publishinghouse/Science/1477_a_2775]
-
asiguripsită“. Așa cum am mai spus, în centrul operelor lui Caragiale, se află omul social. Trahanache, Catavencu, Zoițica, Farfuridi, Agamiță Dandanache sunt actorii comediei politice din jurul anului 1870, oameni ai vremii și ai locurilor. În același timp însă, Trahanache este un vanitos naiv, Cațavencu un ticălos, Zoițica o femeie autoritară, Farfuridi un prost, Dandanache un imbecil șiret. Caragiale își vede personajele în valori generale, în expresiile lor simplificate, după modelul marii comedii clasice. Totuși, în comediile sale, generalul nu sacrifică cu totul
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
nu vadă în ea decît o iluzie fără viitor. Trebuie neapărat să subliniem că în fazele ulterioare "A SUBLIMA" ARE SENSUL DE A RESTABILI ARMONIA DORINȚELOR MATERIALE ȘI SEXUALE, IAR "A REFULA" A DISTRUGE ARMONIA, A REFULA CU AJUTORUL FALSEI AUTO-JUSTIFICĂRI VANITOASE ANGOASA CULPABILĂ A SUPRACONȘTIENTULUI, avertisment salutar legat de motivațiile perverse în vederea împiedicării realizării lor. Aceste definiții și constatări prealabile se află în acord perfect cu simbolismul mitologiilor. Divinitățile mitice reprezintă forțele armonizante ale supraconștiinței. Forțele subconștientului care distrug armonia și
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]