3,889 matches
-
de hău, așteaptă-mă, vin în curând să-ți alung spaima. Om drag, icoană, contur, umbră, nisip, înger, așteaptă-mă, mai am de lepădat o singură cămașă. Sufletul meu greu se lasă convins să umble gol prin lume. Privește-i veșmântul: mâinile îi sunt pătate până la coate de dragoste, pieptul îi este împodobit cu degetele unei inimi de copil, înflorește trifoiul în poale. Petre, în această biserică ai primit însemnele cerului: ai fost tuns frate, botezat monah, hirotonit preot, părticele de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
cu degetele unei inimi de copil, înflorește trifoiul în poale. Petre, în această biserică ai primit însemnele cerului: ai fost tuns frate, botezat monah, hirotonit preot, părticele de Dumnezeu în sfântul potir; dumineca, îți întregește așteptările. Lasă-ți sufletul în veșmânt (toamna vine odată cu întristarea păsărilor). Până atunci, deschide ochii spre lume, chiar dacă nu poți înțelege ce simte vântul în livezi desfrunzite, de ce plânge ploaia mai abitir deasupra fântânilor, câtă durere încape într-o piatră strivită sub copitele cailor, unde se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
ce împrejurări a scris "cărticica" numită De principatibus: "Cînd se lasă seara mă înpoiez acasă și intru în camera mea de lucru; în prag lepăd de pe mine haina de toate zilele, că-i plină de noroi și lut, îmi pun veșmintele regești și de curte, îmbrăcat cum se cuvine pentru aceasta, pășesc la curțile principilor antici; fiind primit cu dragoste de ei mă satur cu acea hrană care solum doar ea este făcută pentru mine și pentru care m-am născut
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
poate cîndva se va rușina de ceea ce face. Cînd se lasă seara mă înapoiez acasă și intru în camera mea de lucru, în prag lepăd de pe mine haina de toate zilele, că-i plină de noroi și lut, îmi pun veșminte regești și de curte, îmbrăcat cum se cuvine pentru aceasta, pășesc în străvechile lăcașuri ale oamenilor de demult; fiind primit cu goste de ei, mă satur cu acea hrană care solum 2 este făcută pentru mine și pentru care m-
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
pentru a purta un război] Am văzut, în această lucrare, falsitatea raționamentelor prin care Machiavelli a vrut să ne înșele, prezentîndu-ne niște scelerați sub masca unor mari personalități. Am făcut ce mi-a stat în putință pentru a smulge crimelor veșmîntul virtuții, în care Machiavelli le drapase, și pentru a scoate lumea din eroarea în care se află multe persoane, în privința politicii principilor. Regilor le-am arătat că adevărata politică înseamnă a-și depăși supușii în virtute, pentru a nu se
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
vedea fragmente ale Protoevangheliei în registru iconografic. De obicei însă, vizitatorii nu cunosc adevărata sursă a icoanelor, pe care îmi îngădui să o citez aici, în traducere proprie: Vestea nașterii Mariei Ana s-a întristat foarte tare, și-a azvârlit veșmintele de doliu, și-a spălat părul, s-a gătit în haine de mireasă și pe la ceasul al nouălea a coborât în grădină să se plimbe. și văzând un dafin, s-a așezat sub el și a început să se roage
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
duh a lui Isus pe lumea cealaltă cu taina botezului. Botezul înseamnă scoaterea omului vechi, reînnoit, din iad. Teologumena este reprezentată în iconografia ortodoxă, conform indicațiilor lui Dionisie din Furna, astfel: Iadul, ca o peșteră întunecoasă sub dealuri; îngeri purtând veșminte luminoase îi leagă cu lanțuri pe Belzebut, domnul întunericului, și pe demoni, pe unii bătându-i, pe alții gonindu-i cu sulițe; câțiva oameni, în pielea goală și legați cu lanțuri, uitându-se în sus; multe lacăte și încuietori sparte
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
îi este îngăduit, în schimb, ba chiar i se poruncește, să se hrănească din belșug cu flori în așteptarea visului revelatoriu 101. Ezdra procedează întocmai. După șapte zile, ridicând ochii, vede la dreapta sa o femeie care se vaită cu veșmintele sfâșiate și creștetul acoperit cu cenușă 102. La întrebarea iscoditoare a lui Ezdra, femeia începe să povestească: fusese stearpă vreme de treizeci de ani; după îndelungi rugăciuni, Domnul se îndură și-i dărui un fiu, pe care-l crescu și
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
mai precis, „slava chipului” său sporește pe măsură ce se apropie de punctul final (6,25). Ultimele două ceruri, al șaselea și al șaptelea, sunt precedate de două zone de „aer”, foarte primejdioase pentru profet. Ajuns în al șaptelea cer, Isaia primește veșminte îngerești, devine așadar egal cu îngerii. Dualismul întâlnit în primele cinci ceruri nu mai există aici (îngeri „de dreapta” și „de stânga”). „Înfățișarea tuturor este una, iar lauda lor, egală” (8,16). Privită din al șaselea cer, lumina celorlalte cinci
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
este una, iar lauda lor, egală” (8,16). Privită din al șaselea cer, lumina celorlalte cinci pare întuneric (8,21). În al șaptelea cer profetul îi vede pe Adam, pe Abel și pe toți drepții, pe Enoh, toți îmbrăcați în veșminte îngerești, altfel spus, despuiați de trupurile de carne. Dar, lucru straniu, nici unul nu stătea pe tronul care i se cuvenea și nu purta pe cap cununa victoriei. Drepții nu se vor așeza pe tronuri și nu-și vor primi cununile
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
învinge pe îngerul morții. Apoi va rămâne împreună cu un grup de aleși vreme de cinci sute patruzeci și cinci de zile, adică optsprezece luni. După care mulți drepți vor urca în al șaptelea cer împreună cu el, unde vor primi tronurile, veșmintele îngerești și cununile. Un alt înger, mult mai slăvit decât însoțitorul său de până atunci, îi arată o carte cu totul diferită de cele pământești. Aici sunt scrise faptele fiilor lui Israel. Apogeul viziunii îl constituie contemplarea Sfintei Treimi (Cristos
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
scos în evidență caracterul dacă nu revoluționar, cel puțin îndrăzneț al versiunii „celor șaptezeci”. Termenii grecești folosiți pentru echivalarea unor termeni teologici ebraici atestă o voință profundă de subminare a autorității rabinice, devenită sufocantă. Cert este că, îmbrăcându-se în veșmântul limbii grecești, gândirea iudaică a câștigat în amplitudine, evitând riscul unei închideri sterilizante în sine. Odată cu traducerea Sfintelor Scripturi într-o limbă universală, iudaismul însuși a devenit „universal”. Numai că acest moment de deschidere a fost urmat, cum spuneam, de
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
tăiat răsuflarea de frumusețe. Iar El era acolo, chiar pe margine, drept ca o coloană de lumină; s-a uitat în stânga Lui și a glăsuit: "Nu-L vei ispiti pe Domnul Dumnezeul tău". M-am strâns mai tare în cutele veșmântului, fiindcă, iată, treceam cu El peste pustiu și când am ajuns pe muntele pe care-l știam în zarea depărtării, chiar acolo, m-am uitat să văd cu cine e. Nu era nimeni, doar se făcuse umbra mai deasă în stânga
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
e timp și mâine. Acum însă, o să treacă pe la biserică, în drum spre casă. O să stea până la sfârșit. Îl uimea mai ales cum stingea preotul lumânările. Punea pavăză cu mâna în fața fiecărei flăcărui, iar lumina se reflecta o clipă pe veșminte și pe fața lui. O clipă plină de blândețe și parcă fără de sfârșit... Mâine dis-de-dimineață... o să vadă și cum aprinde lumânările: uneori, o singură flacără pentru toate lumânările... focul iubirii, trecând la toți și toate... era bucuria lui de suflet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
n-o văzuse venind, pur și simplu stătea acolo și cânta. Iar chipul ei se schimba în lumină mereu, fiindcă alt înger cânta, de fiecare dată, cu ea. Și hainele ei luau culoarea luminii, iar înspre seară, în lumina asfințitului, veșmântul ei părea trandafiriu... Așa a și dispărut, cu ultimele raze ale soarelui. Și nimeni n-a aflat vreodată cine era. Eu cred că era picătura aceea de lumină sângerie care trecea prin inima Fiului, în cea mai lungă zi a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
așa că, până departe, ți se părea că e doar apă, cer și soarele care se ridica, roz-auriu-albăstrui... din apă și cer... Tot auriu, ca și soarele, era părul lui. Unduia ușor în briza dimineții, buclele se desfăceau, lunecau pe umerii veșmântului, se adunau la loc... Stătea nemișcat. Nu știu ce mă așteptam să văd, dar rămăsesem și eu acolo, uitându-mă la el, spre soare, parcă prin el... Era liniște. Se potolise și vântul, nici valurile nu se mai auzeau, se făcea liniște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
a întâmplat ceva. Stăteam în fața lui, iar el se uita la mine. Dacă tot o să mă alunge, mi-am spus, măcar să văd și eu cum arată Regele ! Și m-am uitat și eu la el ! Încet, mi-am ridicat ochii: veșmântul era ca al celorlalți : alb-gălbui, cădea până jos dacă i-aș fi văzut picioarele, nu m-aș fi uitat mai sus recunoști regele și după picioare, așa cum drumurile le cunoști după colb și pietre... dar veșmântul, fluturând lin în aerul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
mi-am ridicat ochii: veșmântul era ca al celorlalți : alb-gălbui, cădea până jos dacă i-aș fi văzut picioarele, nu m-aș fi uitat mai sus recunoști regele și după picioare, așa cum drumurile le cunoști după colb și pietre... dar veșmântul, fluturând lin în aerul călduț, cădea până la pământ... m-am uitat mai sus am văzut cum își întinde mâna la botul meu cred că degetele lui erau din lumină, fiindcă numai așa puteau să miroase ca aerul încărcat de soare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
Și, când colo, ce să vezi ! A fost... cum ți-a spus bunică-ta, a început să vorbească, așa, cu cineva căruia-I spunea Tată și rănile au început să se vindece, pe urmă picioarele s-au făcut strălucitoare și veșmântul Lui s-a făcut alb ca zăpada, pe urmă s-a aprins ca o văpaie care nu arde, doar strălucește și am auzit și eu vorbele Lui, i-am văzut pe ceilalți doi (da' nici unul nu strălucea ca El) unul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
decât să aștepți, cu ochii-n soare. Eu mă duc unde-i bine ! Zis și făcut : m-am socotit ce m-am socotit, am pândit și m-am prins tocmai de poalele aceluia care strălucise mai înainte. E drept că veșmântul Lui se făcuse acuma așa ca al celorlalți. Nu l-aș mai fi cunoscut după haine, dar era singurul fără încălțări și, uite, picioarele-I sângerau din nou. Da' ce, credea că scapă așa, dacă nu mai strălucește?! Așa a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
și cu bătrânețea... Nu-mi prea vine să cred ce se spune despre el, așa-s poveștile pe la noi : fiecare așteaptă și așteaptă și tot așteaptă și până la urmă moare așteptând. Nu cred că-l mai văd... uite cum fâlfâie veșmântul în jurul lui... parcă deodată n-a mai rămas decât veșmântul... dacă n-ar fi părul lung și alb care se-nvălătucește în bătaia vântului, ai crede că-i doar o nălucă... Îmi era drag bătrânul. Nu prea vorbea, nu vorbea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
se spune despre el, așa-s poveștile pe la noi : fiecare așteaptă și așteaptă și tot așteaptă și până la urmă moare așteptând. Nu cred că-l mai văd... uite cum fâlfâie veșmântul în jurul lui... parcă deodată n-a mai rămas decât veșmântul... dacă n-ar fi părul lung și alb care se-nvălătucește în bătaia vântului, ai crede că-i doar o nălucă... Îmi era drag bătrânul. Nu prea vorbea, nu vorbea cu nimeni... O dată s-a uitat lung la mine, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
însă n-am putut să-i uit: îi văd mereu în noaptea mea și ei sunt lumina, v-am spus doar ca mergeau în soare, nu?! Și erau atât de frumoși... și nici pe bătrân... îi știu fiecare cută a veșmântului și părul și barba și cum mergea așa, mulțumit, de parcă vroia să moară... văzuse tot ce era de văzut... să știți că de multe ori mă gândeam să mă pierd și eu așa, în lume, să nu le mai fiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
treilea drumeț împreună cu cei doi, am crezut că-s aiurelile mele de sete sau foame. Dacă mergea alături de ei, ar fi trebuit să treacă pe lângă mine. Or, eu nu-l văzusem trecând. Și, în plus, cum de era așa curat veșmântul lui, doar pe drumul acela chiar alb ca zăpada să fi fost și tot te umpleai de praful acela cenușiu, de piatră arsă de soare și friptă de ger?! Săraca piatră, cum se mai sfărâma... E clar, mi-am zis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
văzut când am ajuns la casa mătușă-mii. El a dat să meargă mai departe, dar și unchi-mio, și Cleopa l-au oprit: Rămâi cu noi, pentru că se lasă seara și ziua e de acum pe sfârșite..." În lumina asfințitului, veșmântul străinului, care rămăsese tot drumul alb ca zăpada, lucea acum în culori de aur și purpură... exact ca al unui rege. Și picioarele-i erau albe și curate doar o pată roșie, așa ca un trandafir, înflorea pe fiecare o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]