524 matches
-
spital, pe car o zărisem odată în trecere, aplecată peste un viermuș de copil galben, pe care-1 ținea în poală. Un păr imens buclat și blond era răsturnat peste fața ei; printre șerpii aurii ai podoabei, zărisem abia un chip veșted și urât. Desigur, din părul acela uimitor se născuse biata larvă gălbuie. Fata despletită sugea pastile dintr-o cutie pusă subt perină, fiindcă nu era voie să fumeze. . . Mamă pentru zece zile a acelui făt, în care se sfârșeau istoviți
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
copaci. Curînd s-or trezi în foi galbene ploi, de miere Venise toamna și printre picioarele trecătorilor zburau, ca niște șoareci roșii, frunze de castan. Fiecare stradă era spălată de ploaie iar arborii uzi înfigeau în văzduhul, care mirosea a veșted, crengi desfrunzite. Mă aflam în fața celei mai însemnate hotărîri din viața mea. Terminasem facultatea și aveam o diplomă. La ea se adăoga o repartiție. Dacă mă luam după această hîrtie, cariera mea nu părea deloc ispititoare. O școală dintr-un
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
la catedra de Filologie Română de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iași. 280 PLIMBARE PRINTRE MORȚI Un stol de ciori, cu țipăt lung, rănește Văzduhu‐acestei dup‐amiezi târzii În care, tristă, vremea‐mbătrânește Prin cimitirul cu alei pustii. Când vara veștedă s‐ apleacă‐n toamnă, Un aprig dor de adâncimi mă‐ndeamnă Să vin spre‐această temniță ciudată În care toți vom fi închiși odată. Trec iarăși printre cruci posomorâte, Printre cavouri bine zăvorite și lespezi care sunt atât de grele
Cuvinte despre poeți şi poezie. In: OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
a întâlnit la mine‐n plete. Copii am. Dar și - acum, când Vin zorii noaptea s‐o destrame, Găsesc pe frunte mâna mamei, Găsesc pe frunte mâna mamei. 310 O mâna ei, o, mâna ei, O, mâna ei, ca ramul veșted, A- mbătrânit la mine‐n creștet, A- mbătrânit la mine‐n creștet, A- mbătrânit la mine‐n creștet. FĂPTURA MAMEI Ușoară, maică, ușoară, C‐ ai putea să mergi călcând Pe semințele ce zboară Între ceruri și pământ. În priviri c
Cuvinte despre poeți şi poezie. In: OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
fie destul de luminat ca să predea castelul și să ceară pacea. Dar, pentru a pune în aplicare acest plan, este esențial să se aleagă momentul psihologic potrivit. Momentul ideal, cred, ar fi la sfârșitul toamnei, când pământul e acoperit cu frunze veștede, luna strălucește pe cer rece și solitară, iar soldații jinduiesc, în adâncul inimii, după tații, mamele, surorile și frații lor, având sentimente de nostalgie în pofida propriei voințe. Soldații din castel sunt deja chinuiți de înfometare și, când simt că vine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
piscuri, peste mlaștini, făcând trupele clanului Tokugawa de pe tot câmpul de luptă să mugească de satisfacție. Soldații clanului Ikeda care reușiseră să scape nu scoteau nici un strigăt. Într-un moment, oamenii aceia își pierduseră cerul și pământul și, asemenea frunzelor veștede, căutau acum un loc unde viețile le puteau fi cruțate. — Nu lăsați unul să scape viu! — Fugiți după ei! Doborâți-i! Învingătorii, împinși de nesățioasa poftă de sânge, îi măcelăreau pe cei din clanul Ikeda oriunde îi găseau. Pentru niște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
grădiniței... Totul pare a fi ca mai înainte... totuși ceva e altfel... Ce anume? Florile! Florile nu mai au aceeași față veselă pe care am găsit-o de fiecare dată când am venit aici. Acum sunt mai plăpânde... Câteva frunze veștede le împovărează lujerul. Pământul nu mai este reavăn și fără fir de altă buruiană pe el... În timp ce sunt adâncit în aceste gânduri, aud pași târșiți, dar nu în același ritm de altădată. Sunt moi și obosiți... Privesc spre acolo... O
CE NU ŞTIM DESPRE IAŞI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/550_a_727]
-
curajul de a avansa plictisiți până la marginea neantului, de a deveni neant. Aici, florăria. Aici, magazinul SCAMPOLO, în inventar. O bătrână, în fața vitrinei, se încordează să citească reclama. Atârnă, obosită, ca o găină, într-un sac cenușiu, cu pliuri. E veștedă, curbă, curioasă, moartă, învelită, caritabil, în punga standard. Strângem pungile, balansăm ușor cadavrul, în aerul dospit, roz al zilei otrăvite. Primejdia pândește, privirea e tulbure, amețită de toxinele zilei. Gheara nevăzută e aproape, gata să înhațe, dar imprudentul cadențează sprinten
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
scândurile prăfuite, pline de cuie, din picioarele frânte ale mobilelor. Cade, se ridică, așchii, cioburi fierbinți, pietre ascuțite i se Înfig În coate, În genunchi, În pulpele zdrelite, uite o inexplicabilă zdreanță vineție, murdară, o creangă de magnolie Înflorită, rozalb veștedă, asfixiată, care iese din mormanul de moloz odată cu ultimele limbi de flăcări, și ea scurmă cu unghiile, rupte, Însângerate, urlând: Klara, mamă, de ce, de ce, de ce? Doar le-ai rugat de-atâtea ori să se ducă În adăpost când o să sune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
Nu-i nimic, domnule, așa ați avut parte de-o călătorie plăcută și pașnică, în loc să vă-ngrijorați... Am dreptate? Zâmbi și petrecu pe după gâtul funcționarului uluit o ghirlandă de gălbenele pe care o adusese cu el, chiar dacă florile erau destul de veștede fiindcă stătuseră atât de mult la gară. Nou-venitul era un bărbat tăcut și, deși ferm în ceea ce privea idealurile sale, foarte timid, abia intrat în serviciu guvernului, foarte slab și cu o înfățișare lipsită de vlagă. Orașul Shahkot îi fusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
de obicei, acasă. Trecuse de mult de prânz. Se însera. Și-ți închipui, pe căldura asta, s-o speli și s-o schimbi ca pe un bebeluș... Un bebeluș ar fi floare la ureche. Un morman de cărnuri vinete și veștede, de nouăzeci de kile, de-i iese sufletul pe toate părțile. O legumă, deh, da’ are stomacu’ bun. Se hrănește, mănâncă, e voinică... Poftește, bagă-n ea de toate. Ie cum ie mai rău: nu-și permite să angajeze o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
la noi. Aici. Ce suntem altceva, dacă nu legume? Toți, niște lăptuci. Toți, niște căpățâni de varză. Ne temem să spunem ceva și vorbim în șoaptă. Dăm năvală și ne luptăm, ca să punem mâna pe câteva iaurturi expirate și zarzavaturi veștede, dimineața, când se deschid magazinele. Așteptăm zece ani până primim o locuință sau o mașină. Așteptăm să se găsească cineva care să facă ce trebuie. Un puci. Să-l omoare.” „Ssst, ssst.” „Timpul ni se scurge ca într-o pușcărie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
chiar dacă erau Încețoșate de efortul recunoașterii: erau, care copywriter la o agenție publicitară, care consilier fiscal, care vânzător de cărți În rate - Însă dacă mai Înainte plasau operele lui Che, acum ofereau herboristică, budism, astrologie. I-am revăzut, puțin cam veștezi, cu câteva fire albe În păr, cu vreun pahar de whisky În mână, ce mi se păru că era același baby de acum zece ani, pe care-l degustaseră cu Încetineală, câte-un strop pe semestru. „Ce-i cu tine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
solist. Pe o bancă în parc o nepoată privea admirativ un bunic. Lumea alerga spre case, pomii trosneau cumplit într-o veșnică penitență. Fluiera vântul în somn și ridicase brațele încremenite ale copacilor. În ochii nepoatei se încălzise acea natură veștedă și udă. Soarele răsărise la apus și noaptea se preschimbase în dimineață. Pulverizate cad acoperișurile de pe blocurile învecinate. Mașinile din parcare cad victime cu obrajii de nestemate sfărmați. La un capăt de pod un râu își grăbește și el pasul
Prin urmele noptilor ude de primavara. In: FASCINAŢIA ANOTIMPURILOR ÎN LITERATURĂ ŞI ARTĂ. Concurs naţional by Coman Octavian () [Corola-publishinghouse/Science/1123_a_2333]
-
niște plăpânzi fulgi verzui pe un trup înfrigurat. ― Uite, aci șade Platamonu, arendașul moșiilor Nadinei și a lui Gogu, zise iar Grigore când fură în satul Gliganu, arătând la stânga o curte mare, împrejmuită cu uluci, în mijlocul căreia, ascunse de coroanele veștede ale copacilor, se întrezăreau clădiri albe cu acoperișuri de țiglă. Pe poarta deschisă larg, tocmai atunci ieșea un bărbat cu fața prăjită de soare, uscat, vioi și energic, cu o pălărie veche, într-o haină scurtă de piele, cizme cu
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
dar nu atât de amănunțit cum ar fi dorit el. Apoi Titu deveni călăuza lui Belciug în București. Îl duse întîi la statuia lui Mihai Viteazul, unde preotul se închină cu mare evlavie, luând chiar, după îndemnul tânărului, o frunză veștedă dintr-o coroană agățată de grilaj cine știe de când, s-o păstreze ca amintire prețioasă și s-o arate și celor de pe acasă. Vizitară câteva biserici, muzeele, intrară în magazinele mari. La Cameră și la Senat n-a avut norocul
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
ea. Zicea că a plâns când "prietenul" ei o numise comună și banală sau așa ceva, dar eu nu mi-o închipui plângând, e prea uscată) fata de șaptesprezece ani care se mișcă în spațiul ăsta secționat și îmbălsămat în culoare veștedă și în umbră. Covoarele de pe jos fuseseră strânse, așa încît luciul sticlos, și el murdar, al policandrelor, câte unul în tavanul fiecărei camere, nu avea în ce să se estompeze. Cumplită viață moartă. Un pasaj care trebuie notat. Din Alteță
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
deasupra a apărut, palidă, ca pictată în ulei, figura diformă a lui Egor. Dar ne-a deschis doamna Bach, care ne-a invitat înăuntru. Încăperile erau înalte și înguste ca niște dulapuri. De sus atârnau policandre de alamă cu cristale veștede. Am trecut prin trei odăi, toate la fel: abia era în ele loc pentru o măsuță rotundă și câteva scaune, dar tavanul era așa de sus, încît până și doamna Bach părea, sub el, o fetiță. Când, coborând șovăitor o
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
străvedea deja luna. Umbrele ni se lungiseră hidoase spre câmp, ca niște insecte filiforme. Se terminase și ziua Carminei. În lumina apropiatului crepuscul, cărămizile casei noastre sclipeau ca rubinele. Casa părea că suge toată lumina din jur, lăsând aerul serii veșted, cafeniu. Un geam îndreptat spre apus ardea galben, cum arde sarea. Când să ne luăm rămas bun, am făcut brusc gestul (mie îmi părea de-a dreptul sinucigaș) pe care aș fi vrut să-l pot face încă de la început
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
la un pas, ce naiba, ești mai aproape ca niciodată. Un singur vis, gîndește-te la mine, la noi, la toți cei care cunosc Intrarea. Uită-te la florile pe care ți le-au adus acum câteva zile." Dar florile lor erau veștede. "Un singur vis, Svetlana, și vei ajunge acolo unde nu a ajuns nimeni niciodată, vei ști ce nu a știut nimeni niciodată, vei ști, în fine, ÎN FINE, Adevărul." Pe măsură ce vorbea, Egor devenea tot mai agitat, îi era teribil de
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
primul ei născut ?). Bineînțeles, nu știe de la tine nimic pozitiv, dar i s-a spus c-ai fost văzut într-un automobil, într-o trăsură, împreună cu... Ai înțepenit în ușă, jenat și nerăbdător, sub mustrarea ochilor ce lăcrămează, a buzelor veștede ce se strâng ca să nu dea drumul cuvintelor, a gâtului firav și zbârcit, aplecat deasupra gherghefu lui. Te ridici pe vârfuri, pregătit să fugi cât mai repede din acest loc, singurul din lume unde nu mai ești în orice clipă
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
sacraliza, coborând asupra capetelor negricioase și nebărbierite nimbul idealelor. Cântând, am privit mai atent împrejur, trecând de la ochii curați ai unui licean, pe un obraz plin de coșuri și sub niște sprâncene îmbinate, la o doamnă corpolentă, cu un decolteu veșted și stacojiu, împins de strânsoarea corsetului, apoi la un (probabil) profesor de liceu cu creștetul ros de chelie și privind afectat prin monoclu, apoi la o familie respectabilă, ținând în jurul ei copilașii, în cele din urmă, la două drăgălașe demoazele
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
de dincolo de gardul maro. Anii trec peste vecina Reli fără să o atingă, uite-o și-acum, tot blondă oxigenată. Tot cu fața albă, cu cele trei riduri din colțul ochilor, lucind de alifie, cu sprâncenele îngrijit pensate și gura veștedă, rujată în formă de inimioară, și moațele ascunse cochet sub basmaua legată sus în două colțuri. Și ochii mereu triști. Are ochii triști vecina Reli pentru că s-a despărțit de Mișu Negulescu și el s-a însurat cu Moapsa, și
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
care se prelinge o muzică neașteptată, Duran Duran nu cîntă, ci flutură un steag enorm cu o gaură enormă În el (Wild Boys), În ușa comandamentului apare un maistru militar care scuipă chiștocul țigării dintre buze spre peluza de gazon veșted, acoperit cu un deget de zăpadă udă, și mă Întreabă, de parcă aș fi un fel de oracol: Bă tovarășe santinelă, tot aci ești? Tu ce-ai auzit? Mai ninge anul ăsta? Băăă, ete cum tace ăsta că-l făcui tovarăș
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
în ochi, cu ochii ei nerușinați. Lică îi întoarse privirea, apoi cată cu milă spre cellalt. Era, în adevăr, un biet coconaș galben ca de ceară, cu gene roșii și cu ochii pătați. Purta o bărbiță blondă, ascuțită, cu fire veștede. Ea era o țigăncușă uscată ca un drac, cu buze roșii ca sângele închegat și cu o pereche de ochi aprinși subt boneta de piele ce o împodobea, ascuțindu-i mai tare bărbia ascuțită. Pe mâini negre, cu degete fuiorate
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]