399 matches
-
și zei1. Garantul legilor, expresie a puterii care le aplică cu dreptate rămâne Însă Zeus, care păstrează totuși În nume, dar numai În nume, originea indo-europeană, derivând, ca și romanul Jupiter din Dyaus pitarxe "Dyaus pitar", zeu celest al Indiei vedice. Și poate că el Își mai menține Încă vechiul său rol uranian prin puterea exercitată asupra fulgerelor sau timpului meteorologic. Zeus ține În mâini balanța de aur cu care hotărăște destinul oamenilor (Iliada, XXII, 209-213) și, În calitatea sa de
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
o povestire babiloniană În care Mardukxe "Marduk" clădește lumea din părțile trupului lui Tiamat, după ce a omorât-o și a tăiat-o În bucăți, dar și În sacrificiul lui Purusaxe "Purusa", protoindivid gigantic jertfit de aceiași zei În tradiția Indiei vedice, ale cărui membre au dat naștere părților constitutive ale universului. Dacă am admis acum că, În Grecia, sacrificiul repeta actul cosmogonic descris În mitul lui Prometeuxe "Prometeu", el reproducea În mod necesar separarea, stabilită prin chiar acest sacrificiu Între zei
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
evident, cu excepția zoroastrismului. Pe de altă parte, există tradiția zoroastriană care poate fi de ajutor, din moment ce, sub vălul unei zoroastrizări succesive, aceasta a conservat elemente arhaice sau, În orice caz, eterogene. Din acest punct de vedere, și comparația cu religia vedică este foarte utilă, pentru că tot ceea ce unește cele două lumi religioase, Iranul și India antică, Își poate avea originea, În cele mai multe cazuri, Într-un fond unitar de idei și credințe sau În practici rituale care, cel puțin teoretic, Își pot
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
yazataxe "yazata"; cf. mai jos, „Religia zoroastriană”, subcapitolul 2.2) sunt adresate de fapt unor figuri divine care trebuie să fi apărut Într-o preistorie a zoroastrismului, adică În cadrul unui politeism arhaic, cu trăsături proprii, dar foarte apropiat de politeismul vedic. Este posibil ca teoria lui A. Christensen (1982; 1932, pp. 10 sqq.) despre „zoroastrianizarea” diferitelor elemente ale unei religii arhaice să nu se regăsească În realitățile textuale reprezentate de așa-numiții „mari Yașt” (cf. mai jos, „Religia zoroastriană”, subcapitolul 1
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
care a proclamat, În prima jumătate a mileniului I Î.Hr., o nouă doctrină religioasă, inspirată dintr-un dualism etic viguros și original, care se Împotrivea fățiș unei religiozități tradiționale foarte ritualiste, apropiată Într-o oarecare măsură de cea indiană vedică. Urme destul de evidente ale unei astfel de religiozități arhaice pot fi deslușite În amestecul religios care a urmat, reflectat, pe ansamblu, În Avesta, cu precădere, dar nu exclusiv, În imnurile dedicate diferitelor entități considerate demne de cult, absorbite de noua
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Acestea nu au ajuns probabil doar În India, ci și la vest, după cum o demonstrează urmele lingvistice evidente, foarte relevante și pentru istoria religiei, lăsate În Orientul Apropiat: În texte rituale hitite care menționează un zeu al focului cu nume vedic, Agnixe "Agni"; În Babilonia casită, unde este atestat un zeu solar cu același nume ca și zeul indian S¿ryaxe "Su>rya" (către 1760 Î.Hr.); În regatul Mitannilor, Între Mesopotamia de Sus și Siria nordică până la Mediterană, prin tratatul
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Avesta mairya, „oameni tineri”, și depreciativ „lupi cu două labe” (Yasna, 9, 18 Wid¶wd³d, 5, 35), s-a vorbit mult (Wikander, 1938; Widengren, 1938, pp. 366 sqq. și 1955, pp. 65 sqq. etc.), atât În lumina comparației indo-iraniene (cf. vedicului marya și, probabil, titlului nobiliar maryannu, folosit În regatul Mitannilor: cf. Mayrhofer, 1974, p. 16 și nota 24), cât și Într-un context istorico-religios mai amplu (Eliade, 1959, pp. 181 sqq.); dar dacă elementele care ar trebui să dovedească existența
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
zoroastriană”, subcapitolul 3.2). 2. Comparația indo-iranianătc "2. Comparația indo‑iraniană" Primul domeniu În care se simte imediat fecunditatea comparației indo-iraniene este, cu siguranță, cel al ritului, cultului și jertfei. Acesta se potrivește bine cu natura eminamente ritualistă a religiei vedice și a lumii religioase În care mesajul lui Zoroastruxe "Zoroastru" s-a afirmat ca o reacție clară Împotriva unei societăți dominate de o aristocrație războinică ce recurgea la serviciile unor categorii de preoți sacrificatori cu scopul de a mări puterea
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
marii purificări” (În pahlavi, bareșn¿m) și În ceremoniile de inițiere a tinerilor preoți și a groparilor (și ritualul legat de moarte, foarte important pentru simbolismul său, datează dintr-o epocă străveche atât În Iranul arhaic, cât și În India vedică: cf. Gonda, 1962, pp. 49 sq.). Cât despre panteon, există multe elemente comune pe care comparația indo-iraniană le pune În lumină, cu toate că și acestea au fost, În multe cazuri, marcate de dezvoltări independente și caracteristice celor două lumi religioase de
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
prima figură ar putea fi propriu-zis iraniană, iar cea de-a doua, indiană. În timp ce Indra a fost demonizat În zoroastrism (cf. mai jos, subcapitolul 2.8), corespondentul său indian a fost ridicat la rang de divinitate aproape supremă În religia vedică (Duchesne-Guillemin, 1962a, pp. 177 sq.). Desigur, nu este lipsit de semnificație faptul că tradiția zoroastriană Îl prezintă pe Indra ca arhidemon prin excelență: aceasta este urmarea condamnării da¶va și a exponentului lor cel mai ilustru. Alături de el, Între divinitățile
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
a zoroastrismului, În cadrul căruia devine mai ales un atribut al regalității. Nu are o paralelă clară În India antică, dar pare să aparțină Într-un fel sau altul, ca aojah „putere” și vareèah „prestigiu, forță”, aceluiași complex ideologic al noțiunilor vedice legate de diferitele puteri divine și umane (Gonda, 1962, pp. 38 sqq.), cum ar fi tejas, energia luminii și a focului, sau ojas și varcas, corespondente indiene antice ale termenilor aojah și vareèah din Avesta (Gonda, 1952, pp. 57 sqq
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
semnificativ al iranianului Yima, fiul lui Vivanhant, și al indianului Yamaxe "Yama", fiul lui Vivasvantxe "Vivasvant", precum și cel al primului om Gay½-maretanxe "Gayo>-maretan", „Viață muritoare”, pare să fi apărut dintr-o concepție comună indo-iraniană după cum o demonstrează confruntarea cu vedicul M³rt³ñĂa „Sămânță muritoare” (Hoffmann, 1975). Trăsături comune evidente, deși prezente În contexte ce conțin diferențe relevante, Înfățișează mai multe figuri eroice, dintre care, cele mai multe aparțin, În Iran, dinastiei mitice Paradh³taxe "Paradha>ta" „cei creați primii”, anterioară dinastiei kayanizilor, căreia Îi
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
subcapitolul 2.4). Însă celor care dețin Adevărul și care sunt, din acest motiv, așavan sau •t³van, le este garantată beatitudinea În lumea de dincolo. Tocmai concepția despre Adevărxe "Adevăr" (așa, În avestică, arta, În persana străveche, și •ta În vedică) dă o valoare aparte comparației indo-iraniene. Așavan și art³van, În Iran, la fel ca •t³van, În India, erau cei care intrau În posesia Adevărului, conformându-se cerințelor ritualurilor și comportându-se după regulile care Îi dădeau substanță (despre Așaxe "Așa
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
În India, erau cei care intrau În posesia Adevărului, conformându-se cerințelor ritualurilor și comportându-se după regulile care Îi dădeau substanță (despre Așaxe "Așa" cf. mai jos, subcapitolul 2.4): a vedea așa (sau soarele ca manifestare vizibilă a vedicului •ta) nu era altceva decât achiziția fundamentală a unei realizări spirituale, care Îi garanta ființei umane tocmai posesia Adevărului și, În consecință, o armonie deplină cu ordinea cosmică, dar și cu ritualul și morala aferente. Se poate spune că, datorită
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
În concordanță cu o astfel de reinterpretare a conceptului tradițional de adevăr, se modifică și semnificația termenului care Îl desemnează pe omul ce Își conformează acestuia gândurile, cuvintele și faptele: așavan („cel care deține așa”; În persana antică, art³van, În vedică, •t³van) este, pe de o parte, fericitul post mortem, iar pe de altă parte, orice om care aderă la noul mesaj salvific. Din această schimbare a semnificației, putem extrage o caracteristică a Învățăturii gathice: ca dezvoltare particulară a opoziției așa-druj
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
bune, pe care Domnul Înțelept i-a revelat-o lui Zoroastru, și cooperează la vătămarea vieții, preferând, chiar și În cadrul ritualului, tenebrele În locul luminii. De asemenea, este verosimil ca dregvant (literal „cel care aderă la druj”), termen fără o paralelă vedică, să fi fost o invenție a limbajului gathic, care a sfârșit prin a influența Însăși noțiunea de așavan Într-o accepție mai largă (Gereshevitch, 1959, p. 156; Gnoli, 1987a, p. 706) Este deci evident că inovația gathică nu se limitează
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Într-o concepție comună indo-iraniană. Ahu, În G³th³, poate fi legat fie de manah („gând, minte”) sau mainyu („spirit”), fie de ceea ce este prevăzut cu oase (astvant) și care, prin urmare, are un trup (tanu). Într-o manieră analoagă, gândirea vedică a văzut În manas și tanu două elemente distincte, care se Întâlnesc pentru a constitui principiul vital (Dandekar, 1938, pp. 65 sq.; Gonda, 1963, pp. 11 sq., 278, nota 8). Zoroastruxe "Zoroastru" distinge, așadar, Între un ahu al „gândirii” (mananh½
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
ideea răspândită peste tot a conflictului dintre Bine și Rău. Opoziția iraniană așa-druj - noțiuni corelate cu cerul diurn și cerul nocturn (Kellens, 1989c, p. 77; 1991a, pp. 44 sqq.) - este, În orice caz, mai radicală și mai sistematică decât cea vedică •ta-druh, care nu a fost bazată pe un dualism etic. Valoarea specifică pe care aceasta a dobândit-o În Iran se datorează alegerii pe care o fac Între Bine și Rău cele două Spirite; aceasta este o idee centrală a
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
care trăiește din pământ și din roadele acestuia. Diferențele modului de trai, de valori, de etică opuneau diferitele clase ale unei societăți dominate Încă de aristocrațiile militare turbulente și de clerul profesionist care o slujea; la fel ca În religia vedică (Renou, 1953, p. 6), preotul era specialist al sacrului, al jertfelor și practicilor rituale care urmărea să Întărească prestigiul și puterea unei elite dominante. Așadar, tocmai pe acest fond social se găsesc rădăcinile noii viziuni dualiste și ale viziunii escatologice
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
este Însă vorba nici despre un proces evolutiv, nici de o reformă, ci mai de grabă despre o revoluție propriu-zisă) este respingerea unei divinități ca Indraxe "Indra" (cf., mai sus, subcapitolul 1.2), cel mai ilustru dintre devaxe "deva" panteonului vedic, căruia, În mod semnificativ, i se adăuga epitetul divin și eroic adhrigu, „puternic, ne-slab, non-dhrigu” (cf. avesticului drigu, În G³th³ sau drighu), și care se afla În centrul unui complex ritual și mitologic, În cadrul căruia jertfa animal și consumarea
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
octombrie 1991), Roma. Gonda, J. (1952), Ancient-Indian „ojas”, Latin „*augos” and the Indo-European nouns in -es/-os, Utrecht. Gonda, J. (1962), Les religions de l’Inde,vol. I, Védisme et hindouisme ancien, Paris. Gonda, J. (1963), The Vision of the Vedic Poets, Haga. Gray, L.H. (1929), The Foundations of the Iranian Religions, Bombay. Grenet, F. (1984), „Notes sur le panthéon iranien des Kouchans”, În Studia Iranica, nr. 13, pp. 97-130. Hartman, S.S. (1953), Gayômart, Uppsala. Henning, W.B. (1951), Zoroaster. Politician
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
rituale, mai ales a celor privind purificarea. Altă trăsătură specifică a zoroastrismului constă În faptul că aceasta este o religie fondată de un profet care a trăit Într-un ambient cultural și religios asemănător, sub multe aspecte, celui din India vedică, marcat de politeism și de un ritualism exagerat. În această direcție, zoroastrismul - cea mai veche religie fondată și care mai există Încă - reflectă exemplar poziția istorică, dar și geografică, a civilizației iraniene antice Între Orient și Occident: Între politeismul magico-religios
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
sqq.); Gay½-maretanxe "Gayo>-maretan", „viață muritoare” (În limba pahlavi, Gay½martxe "Gayo>mart"), primul om (cf. supra și Hartman, 1953), ucis și el de Ahriman (Yașt 7; Marele Bundahișn Ia, 12; VIe, 1 sqq.); Nairy½-sanhaxe "Nairyo>-sanha", „vorbirea energică” (cf. În vedică, nar³fqamÌa; Îm limba pahlavi, N¶ry½sang), geniu al rugăciunii asociat cu focul (cf. Boyce, 1975a, pp. 60 sq.), care păstrează o parte din sămânța lui Gay½-maretan, În timp ce cealaltă parte dă naștere unei plante numite rubarbă, din care se va naște
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
lexicaletc "2. Izoglose lexicale" La nivel pur lexical, unicul element din aria teologică ce se poate reconstitui cu certitudine și care este atestat și În epoca istorică Într-un număr Însemnat de limbi, este termenul „zeu” (cf. Watkins, 1974): În vedică devaxe "deva"-, În avestică da¶va (care, În urma reformei religioase a lui Zoroastruxe "Zoroastru", a primit sensul de „demon”), În latină deus, În irlandeza veche dia, În lituaniană di?vas, În nordica veche tívar (pl.); din acești termeni se reconstituie
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
demon”), În latină deus, În irlandeza veche dia, În lituaniană di?vas, În nordica veche tívar (pl.); din acești termeni se reconstituie cuvântul indo-european *deiwos, „zeu”, În mod clar legat de singurul teonim care poate fi reconstituit cu siguranță: În vedică Dyau¡xe "Dyauh{", În greacă Zeusxe "Zeus", În latină I¿(piter), În oscă diúveí (dat.), În umbriană Iu-(pater), În iliră Dei(patyros)xe "Dei(patyros)", hitită sius (care ajunge să aibă sensul generic de „zeu”). În alte regiuni, termenul
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]