605 matches
-
mi-am dat seama că mă înșelasem. Nu era el, deloc. Și deodată am înțeles totul. Partea a treiatc "Partea a treia" Capitolul 1tc "Capitolul 1" M-am trezit în camera nepotrivită. În patul nepotrivit. Alături de bărbatul nepotrivit. Cu excepția unei veioze micuțe, camera era cufundată în întuneric. I-am ascultat respirația, dar n-am fost în stare să-l privesc. Trebuia s-o șterg de aici. M-am strecurat pe furiș din așternut, hotărâtă să nu-l trezesc. — Hei, a zis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
Totul ar fi intrat ușor în Fiasco, dacă Fiasco-ul ar fi mers. Dar Fiasco-ul nu mergea. Trei cufere pline cu haine, un ceainic, două fotografii înrămate, o savonieră, un scaun, un fier de călcat, o oglindă și o veioză. — Asta e, fată, am spus eu, venind cu ultimele lucruri. — Mulțumesc, iubitule, mi-a spus Selina. Stătea în mijlocul camerei mele de zi închiriate. De acum, asta-i casa mea. E bine. Selina avea trei cărți de pus pe raft, De la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
care semănau cu o serie de upercuturi trase în bărbie. Una din aceste lovituri mi-a blocat practic gâtul și a trebuit să mă întind pe jos, în spatele mesei, până când am reușit să-mi revin. Unghiul în care atârna firul veiozei de la bar m-a făcut să cred că văd firul unui aparat auditiv care ieșea din urechea lui Fielding. Genunchiul meu s-a lipit de al lui Doris o dată, de două ori, și am început să mă gândesc la cât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
Barbarigo, localul meu italian de aici. Mâine e o zi mare. Mă întâlnesc cu Martina, așa că am mult de citit. Cadoul Martinei se numea Ferma animalelor și era de George Orwell. Ai citit-o? E genul meu. Mi-am potrivit veioza și am înșirat țigările din pachet. Apoi am băut atât de multă cafea încât, în clipa în care am deschis cartea pe care o țineam în poală, m-am simțit ca un criminal din care scaunul electric a stors prima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
după o idee originală de John Seif. Am comandat șase căni de cafea și, în același timp, am făcut ceea ce fac în fiecare dimineață la baie, ca un om orchestră. Am contramandat toate întâlnirile. M-am așezat lângă noua mea veioză ajustabilă care privea cu viu interes peste umărul meu. Cititul e singura mea ocupație din zilele astea. Nu mai fac altceva decât să stau în casă și să citesc. Numai că acum era un altfel de citit. Era vorba de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
că mai era cineva În Încăpere, Întins În Întuneric pe pat, ca un răposat, cu mîinile Împreunate pe piept. Am simțit o șfichiuire rece În stomac, Însă de Îndată am recunoscut sforăiturile și profilul acelui nas fără de pereche. Am aprins veioza și l-am văzut pe Fermín Romero de Torres pierdut Într-un zîmbet fermecat și emițînd scurte gemete de plăcere peste pernă. Am oftat, iar adormitul deschise ochii. CÎnd mă văzu, păru mirat. Evident, se aștepta la altă companie. Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
când buzele și mânile și tot ce mai era de Împreunat. ...Medicul Își cumpărase o oglinjoară pe care o ținea În portmoneu, iar noaptea o ascundea sub pernă. De multe ori se trezea din somn năuc, studiindu-și la lumina veiozei trăsăturile, sau se ducea la baie, deschidea robinetul, apropiindu-și fața de oglindă. Chipul său ușor buhăit Îl atrăgea ca un abis fără fund, absorbindu-i gândurile cu forța cu care vidul absoarbe bucățele de materie aflate Într-un relativ
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
se făcuse lui. Danny se duse la fotografiile de la sfârșitul cărții, rupse trei imagini cu wolverine, căută în dosarul lui pozele sângeroase din locuința de la numărul 2307 și făcu un colaj deasupra patului. Lipi îngrozitoarea creatură în mijloc, lumină cu veioza colecția de fotografii, se dădu puțin în spate se uită și cugetă. O creatură durdulie, cu picioare scurte, ochi ca mărgelele și o blană groasă, ca să suporte frigul. O coadă de pisică, un bot scurt și ascuțit, unghii ascuțite, dinți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
aud spălându-se pe dinți la chiuvetă, îl aud oftând, îl aud fredonând, îl aud strecurându-se în așternutul de pe patul care scârțâie. Mă pregătesc să închid cartea și să sting lumina, dar nici n-am întins bine mâna după veioză, că aud un ciocănit ușor la ușa lui Tom. Glasul lui Honey întreabă: „Dormi?“. Tom zice că nu și, când Honey întreabă dacă poate să intre, băiatul nostru spune că da, iar odată cu acest da, țelul ascuns al faptului că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
pe nimeni care să o facă. Ei bine, cu excepția acestei femei, evident. E americancă și are o față drăguță, blândă, dar nu cred că ar trebui să cumpere broșa asta, pentru că e odioasă. O scoate din cutie și-și aprinde veioza de citit, ca să vadă broșa mai bine. E frumoasă, spune ea. Nu-i așa? Da, este, zic eu solemn. Am una la fel acasă. Păi chiar am o broșă acasă, așa că nu e pe de-a-ntregul o minciună. Bineînțeles că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
larg desfăcute. Chipul lui aplecat deasupra chipului meu. Era o priveliște destul de caraghioasă. Îi plăcea să țină lumina aprinsă, la intensitate scăzută. În fiecare noapte, muta lumina într-un alt unghi, ca să-mi poată vedea trupul în umbre diferite. Punea veioza pe un scaun sau pe vreun dulap, ori sub pat. Mă privea și zicea că am trup de zeiță. Îmi adora pielea. Culoarea-i de fildeș. E ciudat că pielea mea nu îmbătrânește, a zis mai târziu Doamna Mao. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
în holul mare, aici în dreapta e bucètèria, aprinzând eu luminile, în fațè baia și, în stânga, camera lui Matei, Sus, la etaj, locuiește gazdă mea! E o doamnè în vârstè! Ea, intrând în camerè, cercetând interiorul, observând ecranul strèlucitor al calculatorului, veioza de birou aprinsè, dulapul de haine, patul simplu, cateva rafturi cu cèrți, Credeam cè dormi! vrând ea sè spunè prin credeam cè dormi, mè temeam că nu cumva sè dormi, dar pe de altè parte, poarte ar fi fost bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
mână și s-o tragă de braț. Haide, vino să te iau în brațe și să încercăm să dormim și îți promit c-o să mă gândesc foarte bine la ceea ce mi-ai spus. Susan s-a întins și a stins veioza de pe noptieră, după care s-a întins în pat, astfel încât ochii să-i ajungă la același nivel cu cei ai lui Nick. Și dup-aceea? Nu știu, Susan. Tonul îi redevenise ușor iritat. —Ți-am spus c-o să mă gândesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
această moarte care Îl privește nu știe cum să-l omoare. Bărbatul Își schimbă poziția, Întoarse spatele șifonierului care bloca ușa și lăsă să-i alunece brațul drept Înspre câine. Un minut după aceea era treaz. Îi era sete. Aprinse veioza de pe noptieră, se ridică, Își băgă picioarele În papucii care, ca Întotdeauna, se aflau sub capul câinelui, și se duse la bucătărie. Moartea Îl urmă. Bărbatul puse apă Într-un pahar și bău. Câinele apăru În acel moment, Își potoli
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
în exil, abia atunci au început să creadă în învierea morților, și mă târăsc în urma lui în peșterile reci și adânci, în dreptul fiecărui mormânt veghează câte o lumină singuratică, nefăcând decât să scoată în evidență întunecimea din jur, ca niște veioze pentru citit la căpătâiul fiecărui mort. La intrare ne întâmpină o fetiță care a murit la vârsta de nouă ani și șase luni, nu scrie de ce, împietresc de frică lângă mormântul ei, de ce crezi că a murit, întreb eu, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
mai în siguranță în felul acesta. Bineînțeles se pusese și problema banilor, pentru că era mult mai convenabil să stau la cămin decât să închiriez o cameră în oraș. Mobila era asigurată și singurele lucruri care mă priveau erau așternutul și veioza. Dacă ar fi fost după mine, eu aș fi preferat să locuiesc într-un apartament închiriat, care să mă fi scutit de aglomerația din cămin, dar știind cât cheltuiesc părinții mei cu taxele la acea universitate particulară, n-am obiectat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
o masă și un balansoar. În bucătărie era o alt\ masă. Pe ambele mese se aflau scrumiere mari. Dormitorul avea două paturi, două birouri și un dulap în perete. Între cele două paturi se afla o noptieră mică, cu o veioză deasupra și o carte, deschisă, cu fața în jos. În bucătărie era un aragaz electric de aceeași culoare cu frigiderul. Dacă vroiau să-și pregătească ceva simplu, acolo, puteau foarte bine. Nu avem cadă, dar avem duș. Eu zic că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
adevărată Șeherezadă. — Dacă ar fi după mine, nu te-ai mai întoarce la Tokyo, spuse ea, râzând. Ne-am întors pe același drum pe care venisem. Lumânarea se stinsese și becul din cameră nu ardea. Ușa de la dormitor era deschisă, veioza aprinsă și lumina ei palidă se revărsa în camera de zi. Naoko stătea pe întuneric. ~[i pusese un halat bleu [i-[i ridicase gulerul. Ședea pe canapea cu genunchii lipiți de bărbie. Reiko s-a apropiat de ea și i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
are dreptul să poarte pantofi fărĂ șireturi, dacă asta Își dorește. — SÎnt gata. Unde mergem? — Departe. — Unde? — În Canada. — O s-ajungem și pe-acolo, spuse tata. Ne-am dus În bucătĂrie. Obloanele erau Închise și pe masă era aprinsă o veioză. În mijlocul camerei erau o valiză, un sac de pînză și două rucsacuri. — Așază-te la masă, spuse tata. Luă o tigaie și ibricul cu cafea de pe plită și le aduse la masă. S-a așezat lîngă mine, am mîncat ouă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
eu aș fi pus ceva mai sexy, dar apreciez faptul că Jake este cult. Poate c-o să mă ajute el să scap de serialele polițiste și de Agatha Christie și să trec la ocupații mai elevate. Am aprins doar două veioze și câteva lumânări. Nu prea multe - nu am vrut să pară că mă lansez într-o făcătură de seară romantică. M-am dus chiar la ușă și am încercat să privesc cu ochii lui, ca să-mi dau seama dacă i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
de pomană? Zi cât face și știm una bună! - Cinci sute de mii, barosanule! Acum cinci ani, pe timpul inflației scăpată din frâu de guvernul Roman, l-ar fi costat pesemne două milioane. Tot aia era! Trebuia să-și ia gândul de la veioza roșie pe care o chitea de mult și de la parfumul Givenchy. - Ia d’ aici. - Să-ț dea ’mnezău sănătate la familie, inginerule! Odată târgul încheiat, țiganul obez strânse taraba și dispăru în mulțimea care se dădea la o parte cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
afară nu mai există nimic, decât o noapte solidă ca un infinit sloi de smoală, o ceață neagră care a mâncat încet, pe măsură ce am înaintat în vârstă, orașe, case, străzi, fețe. Singurul soare din univers pare să fi rămas becul veiozei, iar singurul lucru luminat de el - o față smochinită de moșneag. După ce voi muri, cavoul meu, ungherul meu, va continua să plutească în ceața neagră și solidă, ducând niciunde foile astea ca să le citească nimeni. Dar în ele e, în
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
nu știu. Știu însă că m-a uimit cu desăvârșire aspectul schimbat al casei. Pe toți pereții, Mary agățase citate în grecește, copiate Dumnezeu știe de pe unde, toate în legătură cu marea, cu apa: Thalassa! Thalassa!, Panta rhei și alte minuni. Ca veioză avea o corăbioară cu pânze albicioase și cu bec în spate. Pe ușă, un afiș imens cu "Cumințenia pămîntului", care probabil că voia s-o reprezinte chiar pe ea. Pe lada studioului, într-un oval de țiplă - un țăran și-
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
-l pot citi. Fusesem pedepsită să stau închisă până la ora 6. Mă închiseseră în camera mea, care era fostul budoar al lui Margot, o cameră deosebit de ancombrată : dormeza plină de pernițe, taburete, vase de flori mai mari și mai mici, veioze ale căror abat-jour-uri cu ciucurași, pe măsură ce se întuneca, îmi păreau forme tot mai amenințătoare... în plus, oglinda, o știi, cu sidef încrustat în ramă... O oglindă în semiîntuneric pare ciudată, amenințătoare, nu ? Dumitale nu ți se pare ? Ei, poate mie
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
a acoperit soarele. Bărbatul roșcovan s-a întors spre mine și, pe un ton aproape indiferent, m-a liniștit: "Nu-ți fie frică. Luăm caii și fugim". Mă trezesc tușind și, câteva clipe, sunt buimăcit. Prin întuneric, abia găsesc butonul veiozei. Ce oră e, oare? Nu e nici patru. În zilele în care am fost fericit aici, lumina invada toate fibrele ființei mele. Nu mai aveam greutate, nu mai aveam vârstă, nu mai aveam amintiri. Trăiam, cu întregile mele resurse, într-
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]