751 matches
-
notă plăcută. Susan și Nick se întorseseră de la balul de vară al firmei, care avusese loc la Kensington Roof Gardens și care, pentru Susan, reprezentase iadul. Trei sute de agenți imobiliari care vorbiseră neîncetat despre prețurile proprietăților, în vreme ce nevestele lor cu verighete bătuseră câmpii despre sistemul școlar și despre cum li se schimbase viața datorită site-ului Ocado.com. Era prima oară când Susan mergea la această petrecere cu Nick și-și dorise foarte tare să facă o impresie bună în rândul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
nu intra în panică... E încă în viață, dar Susan a avut un accident și e în stare gravă. O rază firavă de soare a pătruns printre perdele și-a căzut pe pat, iluminând mâna lui Susan și, în special, verigheta de aur pe care Nick i-o cumpărase cu câteva Crăciunuri în urmă. Nick se uita la verighetă. Ochii îi înotau în lacrimi. Crezi c-o să se facă bine? Era a treia oară, în ultimele trei minute, când Nick îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
gravă. O rază firavă de soare a pătruns printre perdele și-a căzut pe pat, iluminând mâna lui Susan și, în special, verigheta de aur pe care Nick i-o cumpărase cu câteva Crăciunuri în urmă. Nick se uita la verighetă. Ochii îi înotau în lacrimi. Crezi c-o să se facă bine? Era a treia oară, în ultimele trei minute, când Nick îi punea Fionei aceeași întrebare. Nu cred că mai pot să trec prin asta încă o dată. Nick n-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
rămânea prin hotărâre judecătorească, fiindcă aveai copil de crescut. Ce te-ai fi făcut dacă nu-l aveai pe Mugurel, Mirelo, da’ pe de altă parte, îți dai seama cât l-a îndârjit hotărârea aia? I-a luat până și verigheta de pe deget, și cele două inele de patru grame, cumpărate, vezi, tot din banii lui și din munca lui. Ba, dac-a văzut-o că se cam codește, că nu i le-ar da de bună voie, i-a smucit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
putut permite. Vreți să vă uitați înăuntru?” „Nu, mi-e suficient. Poate în geamantanul acela.” Mama trage fermoarele. Brațele ofițerului se cufundă în geamantan, mâinile pipăie hainele ici și colo, le apasă și le strânge. Pe degetul mijlociu poartă o verighetă lată. „Bun. Ce aveți acolo, în pungile de plastic?” „Alimente. Conserve, termosuri. Legume, fructe. Pentru cel puțin patru zile. Mărfurile de dincolo sunt inaccesibile pentru noi, știți doar.” „Știu. Domnule Teodorescu, ridicați, vă rog, geamantanul cel mare de acolo. Așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
continuă să își țină bine echilibrul, fața îi este îmbujorată din pricina efortului. Îl conduc repede spre camera lui Noga, ghidul trist al unei excursii extrem de scurte, o întinde pe pat, își șterge sudoarea de pe frunte, pe degetul său strălucește o verighetă ce pare extrem de nouă, ca și când s-ar fi căsătorit abia ieri, mă aplec deasupra lui Noga, am ajuns acasă, îi șoptesc, iar ea suspină, mă doare capul, vreau să dorm. Dormi, îi sărut obrazul roșu, când te vei trezi, te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
sunt numărate, dar, în ciuda acestui fapt, cu toții se poartă ca și când m-aș fi vindecat, până când deja nu mai este clar cine înșală pe cine, și cred că imediat mă va întreba cu cine împart dormitorul, dar tace, îmi privește mâinile, verigheta mea este încă acolo, subțirică și lipsită de strălucire, apoi întreabă, ai o oglindă mare în dormitor, iar eu spun, nu, nici măcar una micuță, iar el clatină din cap, atunci înțeleg. Ce înțelegi, întreb eu, iar el zâmbește, când te-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
o femeie totemică, rotundă ca planeta Jupiter, la fel de masivă. Hainele i se modificau în timpul mersului, tivul fustei se ridica sau cobora, pantofii aveau când tocuri subțiri, când butucănoase. De pe la jumătatea spațiului al treilea, pe deget începu să-i lucească o verighetă groasă de aur și, depășind a patra linie, părul începu să-i încărunțească. Era mai mult lată decât înaltă. Făcuse gușă triplă și sânii îi ajunseseră până aproape de buric. Mergeam alături de ea, pe marginea aleii, dar ea privea țintă înainte
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
până când, mutîndu-mi privirea, n-am mai văzut decât pete violete și vinete. M-am uitat apoi spre geamul lui Egor, dar perdeluțele transparente erau lăsate. M-am hotărît: aveam să ne jucăm de-a căsătoria. Inelul avea să devină o verighetă. Eu trebuia să fiu mirele, iar mireasa urma s-o tragem la sorți. E drept că ne mai jucaserăm uneori de-a așa ceva, dar fetele s-au arătat toate, chiar de la început, bucuroase. Era un joc pe care puteai să
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
a lungul aleii care ducea de la foișor la magazie, iar acolo, în fața ușii, va aștepta popa, cu inelele. Pe lângă cel de alamă al meu, se mai ivise un ineluș, probabil de argint, fără piatră, care avea să fie a doua verighetă. Totul era pregătit. Lângă foișor am format alaiul. Ester m-a privit o clipă în ochi și m-a luat apoi de braț cu un gest sfios, pe jumătate jucat, ținând la piept, cu cealaltă mână, buchetul de flori. Abia
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
două, se uita pe fereastră... Era concret, era acolo, în pulovărul lui vișiniu, în pantalonii de velur verde închis, cu șosete crem în picioare. Mi-l amintesc în cele mai neînsemnate detalii. De pildă era puțin neras și nu purta verighetă. Unghiile îi erau tăiate scurt. Mi-am adunat tot curajul de care mă simțeam în stare ca să-l ating pe umăr. Atunci el s-a oprit, a întors fața spre mine (fețele noastre, cum era așezat pe scaun, se aflau
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
negri, frapa ! De altfel îi țin foarte bine minte bluza aceasta de voal. Avea volănaș la mânecă și din volănașîi ieșeau mâinile - cu unghii foarte roșii și foarte lungi, fără nici cea mai mică podoabă... Nici inel, nici brățară, nici măcar verighetă ! Pretindea că le lăsase în păstrare în Basarabia și nu i s-au mai restituit. Regreta că s-a temut să le ia cu ea în momentul refugiului... — Refugiu ? Ce refugiu ? — Când au venit trenurile cu refugiați, nu-ți mai
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
brun, cu o figură autoritară, mama lui, atât de drăgălașă, cu părul ondulat, cu o față de copiliță, mereu râzând. Dacă ar fi trăit, ar fi avut acum sub patruzeci de ani. Poseda, și o ținea într-o cutiuță de lemn, verigheta mamei lui. (Robin Osmore i-o dăduse.) Oare în ce cumplită seară, în ce cameră încremenită în tăcere, scosese Alan McCaffrey verigheta din degetul subțire și alb al soției sale moarte? Încă din fragedă copilărie, Tom o iubise și o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
trăit, ar fi avut acum sub patruzeci de ani. Poseda, și o ținea într-o cutiuță de lemn, verigheta mamei lui. (Robin Osmore i-o dăduse.) Oare în ce cumplită seară, în ce cameră încremenită în tăcere, scosese Alan McCaffrey verigheta din degetul subțire și alb al soției sale moarte? Încă din fragedă copilărie, Tom o iubise și o acceptase pe Alex din toată inima, dar nu se gândise niciodată la ea ca la mama lui. Cineva foarte simplu, poate că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
loc într-o sâmbătă seara). Gabriel și Brian își luau micul dejun în bucătăria de la Como. Brian bodogănea furios pentru că era luni dimineața și pentru că, peste noapte, Gabriel, întinzând mâna ca să-și ia paharul cu apă de pe noptieră, ciocnise cu verigheta marginea de sticlă și-l deșteptase din somn, iar după aceea nu mai putuse adormi la loc. Așezat pe un scaun într-un colț, Adam îl ținea pe Zet pe genunchi și-i murmura ceva inaudibil. Era un ritual care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
În prezența acestei adunări, o iau de soție pe prietena Hattie Meynell, făgăduind să-i fiu soț iubitor și credincios, atâta timp cât vom trăi amândoi pe acest pamânt“. După ce Hattie a făcut declarația de răspuns, Tom i-a pus pe deget verigheta Neajuroratei Fiona. O mulțime de lume a plâns, nu numai Gabriel. A urmat după aceea o mare petrecere la Belmont, pusă la cale și organizată cu mare succes de Gabriel, care s-a văzut dintr-odată în stare să traducă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
Și ăsta-i un motiv să ...a...so...Sițo ! ăștia -s hoți ! Ca la Schiller. EA Dramaturgul ? EL Nu. Dentistul din colț. I-au luat, săracul, 5000 de dolari, cât păstra la ciorap, că purta numere mari. Plus șai’șpe verighete ! EA Șai’șpe ?!? EL Da, că le înnodase într-un lanț de 46 de bucăți. Cel puțin la ăsta hoții au intrat civilizat, pe ușă, nu ca la noi, pe geam. EA Vasile, cheamă poliția ! EL Nu, că ăștia, până-
CÂINELE DIZIDENT by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/505_a_1289]
-
anunțați că a fost depusă la laboratorul spitalului de boli infecțioase, de pe suprafața ei prevalându-se șaispre-zece viruși extrem de periculoși, la fel de periculoși ca și cerneala cu care a fost falsificată bancnota. Din nefericire, iată că între timp mi-a dispărut verigheta și geamul care ne desp ă rț ea fonic de scumpii noștri colegi din regia tehnică, de aparatele care au dispărut și ele ca și, dar nu contează, deoarece am fost informați că deponentul bancnotei, cu un singur termen, hoțul
CÂINELE DIZIDENT by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/505_a_1289]
-
ținut. Și era tocmai locul potrivit pentru începutul sărbătorilor. Sărbători ca sărbători, dar inima a făcut explozie cât mii de artificii abia în februarie 1933 când totul se hotărâse: da! Și iată-ne împreună dinaintea altarului negustoresc pentru a cumpăra verighetele, la Galați. La Galați venise trupa lui Constantin Tănase. Neam dus și noi la teatrul unde se juca spectacolul și întrebăm de bilete. Nu erau. Costică, conform principiului că dacă bați o singură dată nu ai șanse să ți se
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR. In: Vieți între două refugii by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/565_a_753]
-
pe linie politică, profesională, administrativă, obștească...” “Cele mai mari responsabilități ce mi-au fost încredințate sunt: prim-solicitant al corului sindicatului învățământ și..., și..., profesor de servici...” În sală a izbucnit un puternic hohot de râs. Tovarășa Udrea bate cu verigheta în sticla cu Borsec aflată pe masa prezidiului. Spiritele se mai calmează. “Tovarășe Lambru, vă rog să fiți serios și vă atrag atenția că nu e nici locul, nici momentul să ne dăm în spectacol, nu trebuie s-o facem
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
fără rețineri. Apoi cercetează pur și simplu lucrurile împreună cu el, fără condescendență, până când își dă și el seama unde a greșit. —Hmm... Tipa a fost vreodată la cercetași? Dar mi se pare oarecum tristă. Total stoică, dar tristă. N-are verighetă, nici urmă rămasă de la vreuna. Cine știe? E așa de ciudat. Ea e exact femeia care am încercat eu să devin toată viața. Daniel? Crezi că pe undeva există scopuri? El simulă confuzia. Omul trăia ca un pustnic și medita
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
amestecase în discuție. Era îmbrăcată fără grație, într-o fustă groasă și un surtuc cu croială simplă, de culoare închisă, dar părul castaniu încă, pieptănat cu cărare la mijloc, îl avea strâns cu toată grija. Nici un fel de podoabă în afară de verighetă. Nasul avea ceva vulturesc, iar gura și ochii o expresie de tristețe fără margini, dar și o hotărâre care îngheță imediat glasurile de păsărele ale doamnelor. — Să nu uităm, dacă se poate, de ce am venit aici, spuse ea cu un
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
acest obicei are o dublă explicație: una de tip pragmatic și alta de tip sacral. Considerentele practice sunt legate de faptul că acest deget participă într-o măsură mai mică decât restul degetelor la diferite operații manuale și, ca atare, verigheta e mai ferită pe acest deget. Pe de altă parte, degetul inelar, mai ales cel de la mâna stângă, are o vână care comunică direct cu inima - “sediul tuturor sentimentelor”. Ocrotind degetul, inelul apără și menține sentimentul dragostei și al atașamentului
CETIRE ÎN PALMĂ by Noemi BOMHER () [Corola-publishinghouse/Science/100963_a_102255]
-
ales cel de la mâna stângă, are o vână care comunică direct cu inima - “sediul tuturor sentimentelor”. Ocrotind degetul, inelul apără și menține sentimentul dragostei și al atașamentului solidar. 8. Degetul inelar era dedicat lui Apollo - zeul luminii solare, de aceea, verighetele trebuiau să fie de aur - metal simbolizând lumina astrului zilei, regalitatea și înțelepciunea. Credințe asemănătoare existau și la egipteni, care îl asociau numărului sacral șase, număr “plin, divin și perfect”. Apollo era și un zeu vindecător, iar inelarul se numea
CETIRE ÎN PALMĂ by Noemi BOMHER () [Corola-publishinghouse/Science/100963_a_102255]
-
Desprinse Fragonard-ul din cui apoi trecu la un impresionist francez, o natură moartă cu vaze, cărți și un scaun pe care nu stătea nimeni. * Florence Miga ținea ochii închiși. Mâinile groase, umflate de gută, se sprijineau împletite pe muchia mesei. Verigheta lată și bombată, după moda de acum 40 sau 50 de ani, îi strangula degetul. Pe mâna dreaptă purta un safir în montură bărbătească. Simți pe braț respirația șuierătoare a lui Șerbănică și strânse mai tare din dinți. O enerva
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]