2,153 matches
-
petrecut lucrurile, cum ți-am zis eu, priorule, exclamă șeful gărzilor În gura mare, așa Încât oamenii săi să-l audă. Dante Își Îndreptă degetul arătător spre șira spinării lui Rigo, În dreptul inimii, arătând ceva. Două tăieturi paralele și adânci, pe vesta carbonizată. Scoase daga din buzunarul interior al hainei și introduse delicat lama În una din tăieturi. Oțelul pătrunse fără să Întâmpine nici o rezistență În țesuturile distruse. Tot În tăcere, sondă și cealaltă rană, cu același rezultat. Apoi se uită țintă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
să scrie direct pe paginile voastre. Sunt sigur că, dacă Într-o bună zi ar ploua cu căcat de la cer, pe aici ar mirosi a violete. Un văl roșu se coborî peste ochii poetului. Îl Înșfăcă pe celălalt de reverul vestei, zguduindu-l cu violență. - Cecco, ai venit să Îți bați joc de orașul meu odată cu pungașul acela de Brandan? Nu dai greș niciodată, dacă e vorba de trișat la zaruri. Cecco Îi apucă delicat degetele, descleștându-se cu grație din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
urcior din fața lor. Nici veșmintele lor nu se potriveau cu mediul. Purtau niște haine obișnuite, fără culorile bătătoare la ochi și fără acele despicături și deschizături care, la ceilalți, serveau la expunerea unor părți din trup de regulă ascunse vederii. Vestele lor erau și ele după măsura obișnuită, lungi atât cât să acopere legătura nădragilor și nu scurte, ca ale celorlalți, care Își exhibau zona inghinală, abia ascunse de țesătură. Fețele lor nu prezentau nici unul din semnele perversiunii mai mult sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
comanda pentru vin... - L-a văzut cineva căzând? O nouă privire perplexă rătăci printre fețele prostite ale celor de față. Dante se aplecă iarăși peste cadavru, examinându-i membrele răsucite. Îl Întoarse Încetișor: pe piept, În dreptul inimii, două tăieturi În vestă, tivite cu stacojiu, ieșeau clar În evidență. Una din cele două lovituri Îl omorâse probabil pe loc și, cum nu strigase, trebuie să fi fost prima aplicată; numai ferocitatea asasinului justifica cea de a doua lovitură. Probabil că victima Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Probabil unul din numeroasele chipuri și, cu siguranță, de data aceasta, ultimul. Călugărul nu avusese vreme să adopte o poză studiată, iar acum, pe trăsăturile sale livide se citea doar spaima unei morți violente. Priorul, ridicând ușor trupul, Îi deschise vesta la piept, pentru a examina sumar În ce condiții se afla. Cadavrul era acoperit de vânătăi. Probabil că se izbise violent de fundul apei. Pe o parte, două buze roșii indicau locul unde carnea fusese sfâșiată de ceva. Își ridică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
se rezemă de o coloană. Lăsă arma jos, fixându-l și nevenindu-i să-și creadă ochilor. Prietenul său purta un coif cu panaș, demn de un Împărat roman, și o platoșă groasă din piele. Însă, pe dedesubt, se zăreau vesta bufantă și obișnuiții săi ciorapi violeți. Jumătate zeu al războiului, jumătate satir. Măscărici, ca Întotdeauna. Celălalt părea fericit să-l vadă. Încă tremurând, Îl Îmbrățișă, acoperindu-i obrajii cu sărutări. Părea un câine care se gudură. - Prietene, știam că ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
un afurisit de orologiu... bâigui, trecându-și dosul mâinii peste rana de pe frunte. Și... comoara? - Nu există nici o comoară, nerodule! strigă Dante exasperat. Nu există, n-a existat niciodată! Numai moartea, umbrele și infernul acesta. Privește! adăugă, Înșfăcându-l de vestă și răsucindu-i capul cu forța de jur Împrejur. Cecco tuși, Încercând să scape din strânsoare, iar apoi se moleși, ca și când toate spiritele vitale l-ar fi părăsit. - Comoara... nu există, murmură el nemângâiat. M-au păcălit. Pe mine, maestrul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
și Grosspeil, un alsacian a cărui familie se expatriase cu patruzeci de ani în urmă, care îl supravegheau din apropierea malului. Un pic mai în spate venea flăcăul Brăchut, un voinic burtos, cu părul țeapăn ca o mătură, care-și mototolea vesta neștiind ce trebuia să facă, să plece sau să rămână. El era cel care descoperise cadavrul în apă în timp ce mergea la muncă. Era conțopist la poliție. Și astăzi face același lucru, doar că e cu douăzeci de ani mai în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
ouă, „mai mult decât ouă, niște mici lumi, niște mici lumi“, în acest fel le numea judecătorul Mierck, spărgând coaja cu un ciocănel minuscul de argint ștanțat pe care îl scotea de fiecare dată special pentru asta din buzunarul de la vestă, pentru că avea adesea acest capriciu, care-i făcea mustața să se mânjească de gălbenuș auriu. În așteptarea ouălor, cerceta cu privirea metru cu metru împrejurimile, șuierând, cu mâinile la spate, în vreme ce ceilalți căutau în continuare să se încălzească. Și vorbea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
spunea și el odată astfel, îl auzisem eu însumi. O numea, de acum înainte, victima, de parcă, pe lângă viața pe care o înlătură, moartea ar răpi și frumoasele nume ale florilor. — Dumneata ai găsit victima? Tânărul Brăchut își scotocește în continuare vesta de parcă ar vrea să se ascundă. Dă din cap în semn că da, iar celălalt îl întreabă dacă și-a înghițit limba. Tânărul Brăchut răspunde că nu, dând iar din cap. Toate astea, e clar, îl irită pe judecător, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
dar unde? -pe o saltea păduchioasă sau tremura de frig sub dușurile înghețate și sub șocurile electrice violacee. Primarul vorbise după ce deschisese ușa și arătase spre drapel, apoi își vârâse degetele lui ca niște cârnați în buzunarele pentru ceas ale vestei de mătase și făcuse pe importantul în tăcerea lui, aruncându-ne din când în când câte o privire întunecată care, fără îndoială, voia să spună „Ce faceți voi aici, și ce vreți? Mai bine v-ați căra, în loc să vă lipiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
ora șase, îmi spuse Josăphine. Câini și lupi, ora pumnalelor și a sărutărilor furate. Josăphine trage căruța și mai trage din când în când câte o dușcă, pentru a se-ncălzi, din sticluța pe care o ține mereu în buzunarul vestei. Pe străzi, în chip ciudat, în ciuda gerului, a ieșit, ca-n zilele de sărbătoare, toată mulțimea de schilozi: amputații, capetele sparte, trepanații, semi-nebunii, umblând dintr-o tavernă în alta, golind paharele pentru a-și umple inima. La început, după primele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
douăzeci de ani în zece minute. A urmat un moment de repliere, ca după o partidă de cărți. Matziev își aprinse alt trabuc și făcu vreo câțiva pași. Mierck se lăsă pe spatele fotoliului, își băgă degetele mari în buzunarele vestei sale care acoperea burta aceea ca un balon. Nu știam ce să fac. Eram pe punctul de a deschide gura, când Mierck se ridică dintr-o dată: — Nu mai am nevoie de dumneata! Puteți pleca. În ce o privește pe ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
că încă ți-e prea cald, nu? îi șopti puștiului în ureche. O să te ajut să-ți împrospătezi memoria, flăcăule! Și scoase din buzunar un cuțit de vânătoare pe care îl desfăcu. Apoi smulse metodic, unul câte unul, nasturii de la vesta micului breton și pe cei de la cămașă, după care îi tăie maioul. Îi scoase cu precauție hainele, iar torsul gol al prizonierului se ivi ca o pată mare și luminoasă în penumbra curții. Când Matziev termină cu hainele, făcu același
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
solitudinea cea care mă făcuse să-i propun asta, pentru a nu ne despărți prea repede. Dar, înainte de a apuca să comand încă un rând, Despiaux s-a ridicat. Și-a întins trupul masiv și și-a netezit cu palmele vesta de la costum, apoi și-a aranjat pălăria și m-a privit drept în ochi, și cred că era prima oară când mă privea astfel, sau în orice caz, când mă privea cu acea sclipire răutăcioasă. Dar dumneavoastră, îmi spuse deodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
cheia. Și știam că nu e nevoie să caut această cheiță care trebuia să fie neagră și de o formă ciudată, fiindcă bănuiam că trebuia să fie într-un mormânt, agățată la capătul unui lănțișor de ceas, în buzunarul unei veste din care poate că nu mai rămăseseră deja decât niște zdrențe. Am forțat sertarul cu cuțitul. Lemnul cedă împrăștiind o jerbă de așchii. Nu era decât un singur obiect în interior. L-am recunoscut de îndată. Respirația mi se opri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
ea nu-l văzuse pe Maestru atunci, în aprilie. Tinei de mai nu-i place vântul, curtea e așezată în bătaia curenților dinspre lac, fata își adună pletele cu mâna dreaptă, le trage spre sân și își bagă părul sub vesta de fâș - inutil gest -, blugii mulați nu pot împiedica pătrunderea frigului la picioarele ei lungi, mușchii pulpelor îi tremură, pulsează. Nu-l întreabă nimic pe bărbat, nu-i spune că, de frig, ar vrea să intre în casă, îl ascultă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
El, cu nasul lui mare în pământ, în mirosurile care se amestecă aspru și crud, el, cu obrajii roșii ca atunci când ai o criză de tensiune și stă să-ți plesnească ceva. Ea, în blugii subțiri, înghețată toată, strângând o vestă de fâș la piept. Așa arăta el în mai 2005. Singur și speriat. Disperat, dar spunând la televizor că a avut un an foarte bun, plin de împliniri, că urmează să facă Regele Lear. Insomniac, lipsa de somn marcându-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
de murături, călare pe o motocicletă condusă de Maica Tereza. - L-am găsit! Cu ochii cât farfurioarele serviciului de cafea, Gabrielescu începu să citească cu voce tare articolul din ziar, în timp ce doamna Popa sări la telefon, să-i dea de veste doamnei doctor. - Minunea de 1 Martie! - Alo, da, domnu doctor... adică eu sunt, Margareta, cu doamna doctor vă... - Ieri, în prima zi de primăvară, o apariție miraculoasă și-a făcut apariția la McDonald’s-ul din Piața Unirii... silabisi în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
are nici un glonț, și se duce la closet de unde ia un topor ascuțit, de 1,095 kg. Lama toporului are lungimea de 11,2 cm. Ciudat e că în tot timpul crimei tata stă liniștit în sufragerie, îmbrăcat cu o vestă croșetată peste pijama. Rainer se îndreaptă cu toporul spre tatăl său - pe fața căruia se citește o uimire mută - și lovește. Dă pur și simplu cu toporul, fără să se gândească la nimic. Țintește în cap. Sub groaznicele lovituri de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
pentru căsătorie, apoi ea a sunat-o pe Ana să pregătească masa de seară, deoarece va veni împreună cu Andrei să le dea o veste. Din vocea ei și după faptul că noaptea nu a venit acasă, Ana a băniut ce veste îi aducea aceasta, așa că a pregătit totul și a rămas în așteptare, emoționată la gândul că îl va vedea din nou pe Andrei. Nu știa de ce, dar în preajma lui, simțea cum un val de căldură îi inunda tot corpul și
FRAGMENT de SILVIA KATZ în ediţia nr. 258 din 15 septembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/364438_a_365767]
-
Acasa > Strofe > Ritmuri > CREȘTE IAR HARABABURA Autor: Ion Untaru Publicat în: Ediția nr. 333 din 29 noiembrie 2011 Toate Articolele Autorului Domnul senator sub vestă Are-o armă. Ce-o să faci Dacă el la prima festă, O s-apese pe trăgaci?! ------------------------------ Eu mă duc după accize Strângeți hărțile la loc Ceaiul pentru five o'clock Ne sosește din Belize Doar această verticală Nu iubește bisectoarea C-
CREŞTE IAR HARABABURA de ION UNTARU în ediţia nr. 333 din 29 noiembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/364574_a_365903]
-
nr. 1440 din 10 decembrie 2014 Toate Articolele Autorului Începuse să ningă. Liniștit, rar, cu fulgi atât de uriași încât Cioban ieșise din cușcă și alerga să-i prindă cu limba. O dureau toate oasele. Cu toate acestea, își trase vesta matlasată peste capotul maro cu romburi galbene și ieși pe veranda deschisă, cu mătura în mână. Stânga-dreapta. Stânga-dreapta. Se mișca automat, ridicând pe lângă trotuar movilițe pufoase de zăpadă. Mătura, cu toate că imediat în urma ei se așternea de îndată mozaicul alb și
AJUNUL CRĂCIUNULUI de MIHAELA ALEXANDRA RAŞCU în ediţia nr. 1440 din 10 decembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/363279_a_364608]
-
și muri în credința sa. Dar copii trebuie lăsați liberi să-și aleagă o credința la maturitate și trebuie îndrumați în lumina legilor țării gazdă nu aceea de origine. Altfel te trezești că mâine vor pleca în Est să capete vesta și mitraliera cu care să intre în raiul credinței lor. La urma urmei de ce și-a ales Botnariu o țară creștină unde să-și crească copii un Ortodox militant? Un minim de respect pentru țara gazdă ar fi fost să
CREDE ŞI NU CERCETA! de EMIL WAGNER în ediţia nr. 1896 din 10 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/363400_a_364729]
-
vest sau opărit cu supa și acum suflă și-n iaurt. Astăzi copii lui Botnariuc vor învață în familiile care i-au înfiat că un DUMNEZEU ADEVĂRAT duce la inchiziția cu rugurile sale sau la Războiul Sfânt cu mitraliere si veste explozive. Este ceva rău? Păcat că nu o știe și tata Botnariu. Oare Înalt Prea Fericitul Daniel Patriarhul României dorește sau nu dorește ca Dumnezeul lui să fie totodată Dumnezeul tuturor credincioșilor lumii și nu un DUMNEZEU ADEVĂRAT oarecare care
CREDE ŞI NU CERCETA! de EMIL WAGNER în ediţia nr. 1896 din 10 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/363400_a_364729]