KorAP: Find »[drukola/base=vest-german & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...13 14 15 ...18 >

426 matches

Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286

de aproape aceste orori ca să te convingi că sunt o crimă Împotriva umanității pe care istoria o va răzbuna”. Istoria nu a răzbunat-o. În plus, cei 13 milioane de expulzați s-au stabilit și s-au integrat În societatea vest-germană cu un succes remarcabil, deși amintirile trecutului persistă, iar În Bavaria (unde au ajuns mulți dintre ei) subiectul e Încă sensibil. Pentru percepția contemporană e, poate, supărător să vezi În expulzarea germanilor o „crimă Împotriva umanității” la numai câteva luni

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
au fost concediați, bibliotecile reaprovizionate, iar proviziile de hârtie au fost atribuite de Aliați unor noi proprietari și editori, cu vederi indiscutabil antinaziste. Chiar și aceste măsuri s-au lovit de o opoziție considerabilă. La 5 mai 1946, viitorul cancelar vest-german Konrad Adenauer critica public măsurile de denazificare Într-o cuvântare la Wuppertal, cerând ca „tovarășii de drum naziști” să fie lăsați În pace. Două luni mai târziu, Într-un discurs adresat noii sale Uniuni Creștin-Democrate, el repeta: denazificarea durează prea

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
procurori, 77% dintre angajații Ministerului de Finanțe și 60% dintre lucrătorii În Ministerul regional al Agriculturii erau ex-naziști. În 1952, unul din trei funcționari ai Ministerului de Externe de la Bonn era fost membru al Partidului Nazist. Din nou-constituitul corp diplomatic vest-german, 43% erau foști membri SS și alți 17% făcuseră parte din Gestapo sau SD*. Hans Globke, mâna dreaptă a cancelarului Adenauer În anii ’50, era omul care fusese Însărcinat să comenteze oficial legile de la Nürnberg din 1935**. Wilhelm Hauser, noul

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
ar trebui să aibă aceleași drepturi ca și arienii”. Deloc șocant: timp de doisprezece ani, un guvern autoritarist le inculcase această convingere. Mai surprinzător este un sondaj Întreprins șase ani mai târziu, În care un procent ceva mai ridicat de vest-germani (37%) afirmă că ar fi fost mai bine dacă pe teritoriul Germaniei nu s-ar fi aflat evrei. Dar de ce să ne mirăm, când În același an 1952, 25% dintre cetățenii Republicii Federale aveau o „părere bună” despre Hitler. În

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
a asigura subzistența populației neajutorate din zona sa de ocupație În nord-vestul Germaniei. Economiile comerciale ale țărilor de Jos și Danemarcei erau muribunde fiindcă germanii nu puteau să le cumpere produsele. Logica Planului Marshall impunea ridicarea tuturor restricțiilor asupra producției vest-germane, pentru ca țara să-și poată aduce contribuția crucială la economia europeană. Secretarul de stat american a anunțat clar de la Început că Planul punea capăt speranțelor francezilor de a primi reparații de război de la nemți: scopul său era dezvoltarea și integrarea

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
În două, iar partea de vest ocupată. Situație În care, după cum afirma un document confidențial al Ministerului de Finanțe britanic din martie 1945, soluția ar fi să se renunțe la ideea unei rezoluții pentru Întreaga Germanie și, În schimb, zona vest-germană să fie perfect integrată În economia occidentală. Generalul Alan Brooke, șef al Marelui Stat-Major Imperial, nota la 27 iulie 1944 În jurnalul său: „Marea putere În Europa nu mai este Germania. E Rusia... Ea.... nu are cum să nu devină

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
Germaniei și, În acest scop, o administrație și o economie unite, așa cum se prevăzuse inițial (deși foarte vag) la Potsdam. Dar Aliaților occidentali nu le mai convenea o administrație germană unică, pentru că aceasta ar fi presupus nu numai abandonarea populației vest-germane - un considerent politic de sine stătător -, ci și includerea de facto a Germaniei În zona de influență sovietică, având În vedere asimetria militară a vremii. După cum recunoștea Robert K. Murphy, consilier politic În guvernul militar american din Germania, „Conferința de la

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
miniștri de Externe (27 iunie - 2 iulie, la Paris), când s-a discutat noul și spectaculosul Plan Marshall, americanii și britanicii conveniseră deja, la 23 mai, să includă reprezentanți germani În Consiliul Economic al Bi-zonei, devenit astfel embrionul viitorului guvern vest-german. Mai departe, situația a evoluat rapid. Nici una dintre părți nu a mai căutat sau oferit concesii: americanii și britanicii, care se temuseră multă vreme de o pace ruso-germană separată și de aceea toleraseră amânări și compromisuri, au Încetat să mai

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
sprijin militar reciproc În cazul unui atac. Nimic nu-i mai oprea pe liderii occidentali, iar Conferința de la Londra a convenit rapid ca vestul Germaniei să beneficieze de Planul Marshall și a propus variante de guvern pentru un eventual stat vest-german (delegația franceză a acceptat acest aranjament În schimbul separării - temporare - a regiunii Saar de Germania și a unei propuneri ca activitatea industrială din bazinul Ruhr să fie supervizată de o autoritate independentă). Aceste planuri contraziceau explicit spiritul acordurilor de la Potsdam, motiv

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
glaciară a stalinismului. Stalin a făcut tot posibilul pentru a-și afirma și reafirma autoritatea În Estul Europei tocmai fiindcă pierdea din influență În Germania 7. Reuniți la Londra pe 1 iunie 1948, Aliații occidentali au anunțat proiectul unui stat vest-german separat. La 18 iunie a fost anunțată o nouă valută, Deutsche Mark, pusă În circulație trei zile mai târziu (bancnotele fuseseră tipărite În mare secret În Statele Unite și transportate la Frankfurt sub escorta armatei americane). Vechea Reichsmark a fost retrasă

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
viața a 73 de piloți din Forțele Aliate. Stalin a vrut să forțeze Vestul să părăsească orașul (profitând de faptul că protocoalele de la Potsdam nu garantau În scris Aliaților accesul terestru În Berlin) ori să renunțe la planul unui stat vest-german distinct. Scopul real al lui Stalin era cel din urmă - pentru el, Berlinul a fost dintotdeauna o pârghie -, dar În final a ratat ambele obiective. Nu numai că Aliații și-au menținut zona În Berlin (oarecum spre propria lor surpriză

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
loviturii de stat de la Praga, i-a convins și mai mult de necesitatea de a crea o Germanie de Vest; Între timp, populația germană accepta treptat divizarea țării. Franța s-a alăturat Bi-zonei În aprilie 1949, formând o entitate economică vest-germană unică, cu 49 de milioane de locuitori (față de numai 17 milioane În zona sovietică a Germaniei). Ca majoritatea aventurilor diplomatice ale lui Stalin, blocada Berlinului a fost o improvizație, nu o etapă dintr-un plan de agresiune calculat (deși Vestul

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
de unde să știe acest lucru). Stalin nu voia să se lupte pentru Berlin 8. Prin urmare, când blocada a eșuat, liderul sovietic a schimbat tactica. La 31 ianuarie 1949, a propus oficial ridicarea blocadei În schimbul amânării demersurilor pentru un stat vest-german. Aliații occidentali nici nu se gândeau să facă o asemenea concesie, dar au acceptat să convoace o Întâlnire pentru a discuta situația: La 12 mai, Uniunea Sovietică a ridicat blocada În schimbul unei simple conferințe a miniștrilor de Externe, programată pe

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
unei simple conferințe a miniștrilor de Externe, programată pe 23 mai. Conferința a avut așadar loc și a durat o lună, dar, cum era de așteptat, nu s-a ajuns la nici un acord. Nici nu Începuse bine și consiliul parlamentar vest-german din Bonn a aprobat Legea fundamentală prin care se instituia un guvern vest-german; o săptămână mai târziu, Stalin reacționa prin proiectul unui stat complementar est-german, creat oficial la 7 octombrie 9. Când conferința a fost suspendată, la 20 iunie, guvernul

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
avut așadar loc și a durat o lună, dar, cum era de așteptat, nu s-a ajuns la nici un acord. Nici nu Începuse bine și consiliul parlamentar vest-german din Bonn a aprobat Legea fundamentală prin care se instituia un guvern vest-german; o săptămână mai târziu, Stalin reacționa prin proiectul unui stat complementar est-german, creat oficial la 7 octombrie 9. Când conferința a fost suspendată, la 20 iunie, guvernul militar din Germania de Vest fusese Înlocuit de Înalți Comisari din Statele Unite, Marea Britanie

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
multe, puține, trupele americane stau Între ei și Armata Roșie”. Mai important, NATO reprezenta pentru ei o poliță de asigurare Împotriva revanșismului german. Guvernul francez, Încă marcat de consecințele primului război mondial, nu și-a dat aprobarea pentru un stat vest-german decât În schimbul protecției promise de NATO. Francezii au primit deci NATO cu brațele deschise: constituia acea garanție Împotriva unei Germanii renăscute pe care ei nu reușiseră să o obțină În ultimii trei ani pe cale diplomatică. Olandezii și belgienii vedeau și

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
În mâinile nemților la cinci ani după eliberarea Europei; pe de altă parte - și prin analogie cu dificultățile economice ale Bi-zonei cu numai trei ani În urmă -, era oarecum paradoxal să cheltuiești miliarde de dolari pentru a-i proteja pe vest-germani de un atac rus fără ca ei să contribuie cu nimic. Iar dacă Germania avea să devină, cum anticipaseră unii, un fel de zonă-tampon și viitor câmp de bătaie, atunci riscul de a aliena simpatia nemților, alimentându-le preferința pentru neutralitate

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
militar. Părere Împărtășită cu Însuflețire de Belgia. Nici una dintre aceste țări nu concepea o reconciliere cu Germania fără implicarea liniștitoare a Marii Britanii. Impasul a fost depășit prin evenimentele internaționale din 1948-1949. Odată cu lovitura de stat de la Praga, apariția unui stat vest-german, blocada Berlinului și planurile NATO, politicieni francezi ca Georges Bidault și Robert Schuman au Înțeles că Franța trebuie să-și reconsidere atitudinea față de Germania. Exista acum o entitate politică vest-germană ce includea bazinul Ruhr și Renania; numai regiunea Saar fusese

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
1948-1949. Odată cu lovitura de stat de la Praga, apariția unui stat vest-german, blocada Berlinului și planurile NATO, politicieni francezi ca Georges Bidault și Robert Schuman au Înțeles că Franța trebuie să-și reconsidere atitudinea față de Germania. Exista acum o entitate politică vest-germană ce includea bazinul Ruhr și Renania; numai regiunea Saar fusese separată temporar de teritoriul german, Însă cărbunele din această zonă nu era cocsificabil. Cum puteau fi controlate și În același timp mobilizate În avantajul francezilor resursele noii Republici Federale? La

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
această zonă nu era cocsificabil. Cum puteau fi controlate și În același timp mobilizate În avantajul francezilor resursele noii Republici Federale? La 30 octombrie 1949, Dean Acheson i-a cerut lui Schuman ca Franța să Înceapă să includă noul stat vest-german În economia europeană. Francezii știau prea bine că trebuie să facă ceva - după cum avea să-i reamintească Jean Monnet lui Georges Bidault, americanii urmau să Încurajeze cu siguranță producția de oțel a proaspăt formatei Germanii de Vest, iar dacă aceasta

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
singura figură majoră din universul intelectual prenazist care a participat activ la dezbaterile de după 1945, este cunoscut mai ales pentru contribuția unică la o discuție internă: eseul său din 1946 despre Conștiința culpei. Dar ce i-a marginalizat pe intelectualii vest-germani În primul deceniu postbelic a fost faptul că evitau scrupulos dezbaterile ideologice Într-o perioadă În care dialogul public din Europa Occidentală era intens politizat și polarizat. Britanicii erau și ei la periferia vieții intelectuale europene În acești ani, dar

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
ratificat tratatul, Statele Unite și Marea Britanie să coopereze cu FEA, iar ocupația militară a Germaniei să ia sfârșit. Acesta era acordul pe care URSS a Încercat În van să-l Împiedice oferind un tratat de pace ce includea demilitarizarea Germaniei. Bundestagul vest-german a ratificat Tratatul CEA În martie 1953; i-au urmat țările Beneluxului 2. Nu mai trebuia decât ca Adunarea Națională franceză să ratifice Tratatul pentru ca Europa de Vest să aibă un fel de armată europeană ce combina și integra contingente naționale, inclusiv

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
strângeau din Întreaga RDG În Berlinul de Est, traversau zona sovietică de ocupație spre zonele vestice, apoi treceau prin coridorul rutier și de cale ferată care lega Berlinul de Vest de restul RFG. Ajunși acolo, aveau automat dreptul la cetățenia vest-germană. Călătoria nu era lipsită de riscuri, iar refugiații puteau avea doar bagaje de mână - ceea ce nu i-a oprit pe est-germanii mai tineri. Din primăvara anului 1949 până În august 1961, Între 2,8 și 3 milioane de est-germani au trecut

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
conducătorilor RDG e motivul pentru care Moscova a atras din nou atenția internațională asupra Berlinului, generând o criză de trei ani În legătură cu statutul orașului. În 1958, URSS era din nou Îngrijorată că Statele Unite i-ar putea Înarma pe vecinii săi vest-germani, de data aceasta cu arme nucleare. Nu era, așa cum am văzut, o temere nefondată - la urma urmei, o Împărtășeau și unii occidentali. Hrușciov a decis așadar să folosească Berlinul, oraș de care rușii, de altfel, nu se sinchiseau ca pârghie

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
internațională. Elitele conducătoare ale Germaniei Occidentale fac tot posibilul să stârnească pasiuni militare Împotriva RDG... Cuvântările cancelarului Adenauer și ministrului Apărării Strauss, dotarea nucleară a armatei federale și diferitele exerciții militare sunt, toate, semnele unei tendințe clare În strategia elitelor vest-germane... A sosit vremea ca semnatarii Acordului de la Potsdam să renunțe la ce a mai rămas din regimul de ocupație În Berlin și să facă posibilă o situație normală În capitala Republicii Democrate Germane. Uniunea Sovietică, la rândul ei, va preda

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]