594 matches
-
cu multe inserții autobiografice, se încearcă o analiză a societății românești din primele decenii ale secolului al XX-lea. Observațiile, corecte, pornesc de la o realitate incontestabilă, dar perspectiva de ansamblu se dovedește simplistă, schematică, dominată de o percepție sămănătoristă, deja vetustă. Personajele rămân simple eboșe, lipsite de viață. Nici protagonistul nu este creionat convingător. Mai aproape de o reușită, paginile în care se urmărește relația dintre Miron Grindea și tatăl său capătă, în cele din urmă, aceeași notă de proces-verbal. Ceva mai
SAVEL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289519_a_290848]
-
pe Gérard de Nerval și pe Stéphane Mallarmé. Dar, ca și la Tristan Tzara, cel dinainte de dadaism, tiparul ,,academizant” îmbracă o recuzita și un conținut existențial de factură simbolista. Priveliști pentru o domnită medievală. Blazon reprezintă o parodie livresca, unde vetustul și prețiosul își dau întâlnire într-un simbolism manierist, exterior, practicat și de Mircea Pavelescu sau chiar de G. Bacovia, aici însă parodicul având aceeași funcție demolator-ironică din poemele ,,bucolice” ale lui Tzara. Alăturându-se grupului de la ,,Integral”, S. renunța
SERNET. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289644_a_290973]
-
Moarte la Veneția de Thomas Mann. Dincolo de aceste raportări, este vorba despre un prozator inventiv, original, neconvențional și mai ales inteligent, care nu cade deloc în gratuitatea manierismului și în artificiul facil. Boala lui Herbert - cel care are pasiunea lucrurilor vetuste de genul „păpușă mecanică” - este plictisul, nefericirea de a fi „ca și mort”. El ratează toate experiențele, într-un fel de pseudobildungsroman. Personajele se târăsc, complet golite de sentimente reale, protagonistul, mereu în căutarea unei femei, vrea și nu reușește
SICOIE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289665_a_290994]
-
de a se referi și la „noua direcție”, a cărei acțiune o socotește ca având efecte negative asupra literelor românești. Toate aceste texte sunt însă, ca orientare, neconvergente, așa cum sunt și cele propriu-zis literare: versurile lui Grandea, de un romantism vetust, cântând, în cadențe largi, sunătoare, evenimente istorice, personaje de legendă, altele de Al. Radu, D. Iliescu, I. N. Polychroniade, nuvele de Grandea și Șt. Chr. Tell, o dramă, Anonimul, tot de Grandea ș.a. Două poezii, Umbrele lui Bolintineanu și Călugărenii
TRIBUNA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290270_a_291599]
-
1973), care sintetizează aproape o jumătate de veac de experiențe lirice. Cu toate acestea, nici chiar piesele cele mai reușite nu îl scot pe U. din sfera unui romantism elegiac minor, care i-a atras calificativul de „poet întârziat, chiar vetust, al caducității lucrurilor omenești” (Al. Piru): „Frunzele de aur peste noi, de plouă,/ Vor rodi pământul vechilor dureri./ Cum să plec aiurea, către nicăieri,/ Când mai am o floare de cules din rouă?” (Rondelul unui epicureu). În următoarele plachete, Dealul
URSU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290388_a_291717]
-
și Rama (1901-1902), aici întrebuințând, mai rar, și pseudonimul Vitold. Inspirația lui lirică provine dintr-o filtrare naivă a elanurilor intime, care ar fi putut să capete înfățișarea adevăratei poezii erotice dacă nu ar fi copleșită de o retorică greoaie, vetustă, cu ecouri din Grigore Alexandrescu și chiar din Costache Conachi. Se adaugă inaptitudinea de a folosi lexicul poetic adecvat și lipsa oricărei preocupări pentru eufonia versului. Însemnările de călătorie din Carpații răsăriteni, Elveția, Italia, Austria și Germania, unele publicate sub
XENOPOL-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290679_a_292008]
-
importanță, de a construi imaginea, cizelată cu răbdare și cu pricepere de orfevrier, învăluie fiorul liric în veșminte grele, de fire metalice strălucitoare, sub care abia îi bănui o existență firavă și tăinuită. Rafinamentul lui e de a fi ușor vetust în insistența cu care răscolește un adevărat relicvar erotic, etalat printre flori și esențe rare. Imaginile pe care le folosește sugerează un univers închis, incapabil de creștere, supus măcinării. Sensibilitatea poetului descoperă aici un domeniu care-i aparține, alăturând, într-
ZILIERU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290737_a_292066]
-
deseori a fost calificat, însă deloc rigid în planul estetic, Z. supune criticii curentul cel mai raționalist, clasicismul, ce reprezenta, potrivit antinomiei utilizate, „omul vechi”. Eseistul respinge dogmatismul clasic, stilul vorbit, pe înțelesul tuturor, claritatea, ideea de perfecțiune, didacticismul, caracterul vetust al genurilor strict delimitate. Pentru el, Malherbe, Vaugelas, Boileau au avut rolul de „vrednici jandarmi literari”. Clasicii francezi și mai ales urmașii lor (Ernest Renan, André Maurois) au parte de adevărate (nu întru totul îndreptățite) execuții literare. Totuși, interpretul nu
ZARIFOPOL-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290712_a_292041]
-
incisiv, incomod pentru unii, dar cu opțiuni ferme în valorizarea operelor literare. Nu întâmplător a dedicat o excelentă monografie lui Ilarie Chendi, combatant și protagonist al unor dispute literare cu impact în epocă. Pentru exeget Chendi nu este un critic vetust, ci există permanent într-un prezent referențial, la exigențele căruia P. supune demersul de restituire a autorilor transilvăneni chiar și atunci când se apleacă asupra contribuțiilor modeste ale unor exponenți ai culturii locale. Dacă în vederile sale intră un reprezentant al
POPA-10. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288912_a_290241]
-
și Cadâr (pusă în scenă în 1932, editată în 1938), este axată pe ideea de toleranță, de respectare a sentimentelor, a purității sufletești. Piesa, construită sub semnul aceluiași balans între aspirația spre fericire și constrângerile impuse de o lume cam vetustă, aduce în final o idee care reașază totul în echilibru: unirea a doi tineri de religii diferite se poate împlini. Ana, fiica evreului Ianke, se căsătorește cu Ionel, fiul românului Take, intermediar fiind turcul Cadâr, a cărui înțelepciune își are
POPA-15. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288917_a_290246]
-
în orizontul ideilor comune, ca atunci când compune o imprecație la adresa idolului Aur. Limbajul este adecvat, colorat neologistic, într-o frazare abil retorică, ce dovedește o mare ușurință a versificării. Poeme eroice sunt, din acest motiv, mai puțin atinse de aerul vetust al altor producții contemporane de același gen, deși sunt în descendența accentuată a modelelor V. Cârlova, V. Alecsandri, G. Coșbuc, O. Goga. Nu întâmplător, autorul a fost înscris în continuarea neosămănătoriștilor ori ca neoromantic, catalogat „romanțios și desuet” (Mircea Scarlat
RADULESCU-7. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289104_a_290433]
-
distinctă, dar boema sa agitată îl împiedică să aprofundeze căutările. Tipărită târziu, lăsând deoparte câteva poeme apărute în presă, ce frapau prin lexic bogat, muzicalitate și imagini mai îndrăznețe, placheta Cântecul vieții dă în cele din urmă o impresie de vetust și chiar de epigonism. Un nou elan liric trăiește M. la mijlocul anilor, ‘20 pe meleagurile basarabene, dar și acesta se epuizează repede, concretizându-se doar în câteva poezii epico-descriptive (Pe limanul Nistrului, Akermanul, Nadia, O iarnă la Bugaz, Legenda covoarelor
MUNTEANU-13. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288297_a_289626]
-
croncănitul vostru râde / O ironie triumfală! // Chiar Edgar Poe, în cinstea voastră, / A scris balada-ntunecată / Al cărei laitmotiv e tristul / Și-ngrozitorul: Niciodată” (Corbul). În Cântecul omului, drama existențială se răsfrânge într-un vers cu inflexiuni declamatorii și aer vetust: „Mă-ntorc zdrobit. Ce drum enorm! / Vin dintr-o țară depărtată, / Pe care harta n-o arată... / Sunt obosit, aș vrea să dorm. Sunt ani, sunt ani de când alerg / Tot înainte, tot înainte! Cu-aceeași întrebare-n minte: / De unde vin
PAVELESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288739_a_290068]
-
proaste”, dar în care „ceva sună fals, ceva e supărător și, până la urmă, enervant, tocmai gândindu-ne că avem de-a face cu spirite luminate, emancipate, de la care ne-am fi așteptat, poate, la mai puține sacrificii închinate feluriților idoli vetuști”). Enervarea este, de altfel, una dintre muzele cele mai fidele ale lui P. Încă din Tentațiile anonimatului el își manifesta simpatia pentru ceea ce numește „protexte” (un sinonim rezonabil e dat de combinația dintre „glosse” și „enervări”): notații de o ironie
PETRESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288782_a_290111]
-
de jale. Este fascinată de pacea și frumusețea cimitirelor - o mare tentație pentru suflet de a evada către altă lume. În zecile de poezii publicate în periodice după 1909, P. continuă să versifice în aceeași manieră simplă, comună și cam vetustă, aproximativ aceleași teme și stări. Hotărâtă să transforme „lacrimile” în „mărgăritare”, alcătuiește compoziții plastice ușor eterate, cu peisaje sub lună, cu edenice înserări în livezi și mici gospodării, cu verdele ierbii stropit de aurul păpădiilor. Dar, pe de altă parte
PITIS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288829_a_290158]
-
În articolul În ce situație ne găsim, Georgescu-Delafras precizează principala atitudine ce va anima preocupările redacției: veștejirea politicianismului. Într-un articol cu caracter de bilanț, În marginea anului literar, Ion Pas dezaprobă tendința preponderent tradiționalistă din literatura română, considerând-o vetustă și prăfuită. Autorul pledează pentru racordarea literaturii la „fizionomia vieții sociale”, care „e cu totul alta decât cea de dinaintea războiului”, afirmând că „literatura noastră de până acum, cu miros de sulcină și de opinci, și-a avut rostul său”, devenit
OMUL LIBER-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288535_a_289864]
-
traduceri, anunțate ca fiind sub tipar, se pare că nu au mai apărut sau nu se păstrează: Martirii de Chauteaubriand, Zestrea Suzetei de J. Fiévée și nuvela (poate originală) Samoil neguțătorul. Tălmăcirile lui N. sunt cursive, într-un stil deloc vetust, modern chiar, vădind preocuparea pentru cultivarea limbii române, întâlnită și în unele prefețe, ca și într-un Vocabular român de neologisme, apărut în 1848. Traduceri: Louis Aimé-Martin, Educația mumelor de familie sau Civilizația neamului omenesc prin femei, I-II, pref.
NEGULICI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288417_a_289746]
-
clasicizantă. Mitizarea „ținutului pădurenilor”, prezentă și în scrierile în proză, imaginea și simbolistica pădurii ca spațiu al unei cosmogonii a iubirii, interpretarea sensului vieții și al morții prin prisma anotimpurilor sunt teme dominante în aceste versuri cu aer aproape întotdeauna vetust. Pădurea revine ca laitmotiv de-a dreptul obsesiv chiar din titlurile poeziilor: Valuri de pădure, Pădure ascunsă, Crești, pădure, și te-ndeasă, Ochi de pădure etc. Și versurile din Imperiul iubirii (1980) sau din Poeme mirate (1986) se vor încadra între
PADUREANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288606_a_289935]
-
traducător. Face liceul la Cernăuți, unde, în 1940, îi apare prima plachetă, Preludiu, influențată deopotrivă de poezia tradiționalistă și de cea simbolistă a timpului. Bat miezul veacului curanții (1951) și Lumina ochilor mei (1957) sunt evocări idilice, într-un limbaj vetust. În cărțile care îl reprezintă cu adevărat, Orga codrului (1966), Galerie cu autoportret (1968), Hingher și demiurg (1973), Grădinar (1980), Coroană de sonete (1992), predomină problematica general umană, temele metafizice. De aceea, ideologii literari ai regimului totalitar l-au considerat
MIHNEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288135_a_289464]
-
ca forma cea mai organizată de realizare a instruirii și educației). Cu alte cuvinte, numai starea de bun didactician/metodician nu conferă cadrului didactic și succesul pedagogic. Alte puncte de vedere limitative sunt cele corespunzătoare „academismului pedagogic” reprezentat de concepția vetustă conform căreia pregătirea științifică a cadrului didactic este condiția necesară, dar și suficientă pentru reușita didactică. „Profesorul trebuie să fie un munte de știință”, afirmă cu nonșalanță unele cadre didactice, numai că această convingere firavă se destramă brusc atunci când profesorul
Didactica știintelor juridice și administrative by Oana Iucu () [Corola-publishinghouse/Science/2316_a_3641]
-
sau de la distanță - care-i asigura un echilibru interior și dădea sens căutărilor sale aparent fără obiect. Așa s-a întâmplat cu generalul Sternwood, care i-a pus în față oglinda modelului cavaleresc, obsedat de onoare - un cod pe cât de vetust, pe atât de profund. Chiar întâlnirea cu Moose Malloy, gigantul aparent autist din Farewell, My Lovely, îi oferă un serios motiv de meditație. În ciuda suferinței, a nedreptății, ba chiar și contrar propriilor date biografice și comportamentale, Moose trăiește la intensitatea
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
de victorie cu orice preț, civilizația modernă se supune și altor zeități, valorizând solidaritatea ca pe un dat fundamental al umanității, nesupus criteriilor pragmatice comune, dat care altminteri transformă acel ,,Important e să participi” al lui Coubertin într-un îndemn vetust, irelevant pentru sport și mai ales pentru sportivi. Mulți dintre sportivii participanți la Jocurile Paralimpice au intrat în această categorie după un accident sau o boală. Alții, poate, s-au născut așa . Și unii și alții însă dau dovadă de
APARIȚIA ŞI EVOLUȚIA VOLEIULUI LA JOCURILE PARALIMPICE. In: ANUAR ŞTIINłIFIC COMPETIłIONAL în domeniul de ştiință - Educație fizică şi Sport by Neluța Smîdu () [Corola-publishinghouse/Science/248_a_825]
-
de victorie cu orice preț, civilizația modernă se supune și altor zeități, valorizând solidaritatea ca pe un dat fundamental al umanității, nesupus criteriilor pragmatice comune, dat care altminteri transformă acel ,,Important e să participi” al lui Coubertin într un îndemn vetust, irelevant pentru sport și mai ales pentru sportivi. Omologul baronului Pierre de Coubertin în cadrul mișcării paralimpice este Sir Ludwig Guttman. Acesta a organizat în anul 1948, la Stoke Mandeville, în Anglia, o competiție sportivă rezervată veteranilor din al Doilea Război
APARIȚIA ŞI EVOLUȚIA VOLEIULUI LA JOCURILE PARALIMPICE. In: ANUAR ŞTIINłIFIC COMPETIłIONAL în domeniul de ştiință - Educație fizică şi Sport by Neluța Smîdu () [Corola-publishinghouse/Science/248_a_825]
-
comitetul de conducere al Teatrului Național bucureștean. Președinte al secției literare a Academiei Române (1923), este și vicepreședinte al înaltului for. Face parte din comitetul de lectură al Editurii Cartea Românească, prilej de a-și manifesta opiniile literare, care, nu totdeauna vetuste, erau în dezacord total cu orientarea modernistă. În 1925, primește Marele Premiu Național de proză. Scriitorul este aproape un idol, pentru cea mai mare parte a cititorilor și chiar a criticilor. G. Ibrăileanu contribuie mult în această privință, prin cronicile
BRATESCU-VOINESTI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285867_a_287196]
-
cu parcimonie, este dublat aici de schița de portret penetrantă, bazată pe explorarea unui fond memorialistic resuscitat cu un agil spirit de observație, cu obiectivitate și chiar cu o benefică mizantropie, ce topește unda sentimentală subînțeleasă, adesea anulând-o. Aerul vetust al însemnărilor lui B., cu atâta grijă mimat, ascunde, de fapt, cu „petece”, o realitate a zilei, invitând la meditație. SCRIERI: Cartea cu petece, München, 1978. Repere bibliografice: Popa, Ist. lit, I, 193, 201, 1 209-1 210, 1 216, II
BURILEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285958_a_287287]