528 matches
-
bărbat Îndesat de vreo patruzeci de ani, care bea o bere la barul de stejar, ridică privirea și le măsură din cap până-n picioare pe când se Îndreptau spre piscina de afară. Kitty purta o pereche de pantaloni stilați, de catifea vișinie, un tricou asortat și o eșarfă În aceeași nuanță de vișiniu și tot acest vișiniu era neobișnuit În L.A., unde toată lumea se Îmbrăca În culori pastelate, de vară. Femeile se așezară la o masă rotundă de lângă piscină. Aproape instantaneu, Diane
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
la barul de stejar, ridică privirea și le măsură din cap până-n picioare pe când se Îndreptau spre piscina de afară. Kitty purta o pereche de pantaloni stilați, de catifea vișinie, un tricou asortat și o eșarfă În aceeași nuanță de vișiniu și tot acest vișiniu era neobișnuit În L.A., unde toată lumea se Îmbrăca În culori pastelate, de vară. Femeile se așezară la o masă rotundă de lângă piscină. Aproape instantaneu, Diane sări de pe scaun. — Ce s-a Întâmplat? Întrebă Kitty. — Trebuie să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
ridică privirea și le măsură din cap până-n picioare pe când se Îndreptau spre piscina de afară. Kitty purta o pereche de pantaloni stilați, de catifea vișinie, un tricou asortat și o eșarfă În aceeași nuanță de vișiniu și tot acest vișiniu era neobișnuit În L.A., unde toată lumea se Îmbrăca În culori pastelate, de vară. Femeile se așezară la o masă rotundă de lângă piscină. Aproape instantaneu, Diane sări de pe scaun. — Ce s-a Întâmplat? Întrebă Kitty. — Trebuie să merg la toaletă. Comandă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
în urmă o dâră de parfum - țin minte asta fiindcă Laura avea parfumuri fine, curioase într-un azil - dar n-am apucat să-i văd fața. Câțiva bătrâni se plimbau sau stăteau pe trepte la soare. Toți îmbrăcați în halate vișinii, uzate, decolorate de prea mult spălat. Un câine, pripășit probabil, jigărit ca vai de el, alb și cu o pată neagră între urechi, moțăia lipit de trepte, scheunând când îl lovea cineva cu piciorul. Nimeni nu se sinchisea de mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
și să mă lungesc pe un pat. Am rătăcit însă vreo oră fără să nimeresc birourile administrației, timp în care prin fața mea a defilat un șir nesfârșit de uși vopsite în alb murdar, identice. Întâlneam bătrâni, înfășurați în halatele lor vișinii și uzate, îi rugam să mă lămurească încotro s-o apuc, unii îmi arătau direcția cu mâna, alții nu-mi răspundeau, și eram gata să revin la portar, să recunosc că nu mă descurcasem, când un infirmier lung și uscățiv
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
discretă, și n-aș putea spune mai nimic despre ei. Când încerc să le reconstitui figurile, abia reușesc să-mi amintesc câte un amănunt: un tic, o privire, o voce. În rest, nu mai văd decât aceleași halate de un vișiniu spălăcit de care mă izbeam în fiecare zi. Am cunoscut mai bine numai un grup de bătrâni care, pe fundalul tăcerii celorlalți, umpleau scena cu bârfelile și curiozitățile lor. Ei constituiau, ca să zic așa, viața vizibilă a acelui mic univers
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
acum mână grea, mi-a suflat Domnul Andrei, și când te apucă... Nu s-a dezbărat de asta și de un vechi tic profesional: să urmăriți că face și acum cu ochiul tuturor femeilor pe care le întâlnește”. Același halat vișiniu, ars la spălat, părea o haină de doliu pe umerii lui Dodo, un fost pianist, cu degete încă frumoase și cu gene lungi, de femeie. Dodo era sfios, blând și ros de o tristețe tăcută. Se vorbea despre el că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
vorbesc despre ceea ce întreg azilul dorea să mă audă vorbind: despre nopțile mele în sala cu oglinzi. Din pricina asta, am început s-o caut mai rar. 24 (Din caietul de vise) Fotoliul de răchită s-a transformat într-un fotoliu vișiniu. Stau la soare și mă oglindesc în apa unei piscine. Dacă vreau, fac și baie. Dar nu, asta mai târziu. Deocamdată mi-e lene. Sunt ușor obosit. N-am dormit bine azi noapte. Nenumărați admiratori au năvălit aici (nici nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
siguranță, dacă aș întoarce capul, aș constata și acum că în hol s-au strâns multe persoane care așteaptă să-mi fac siesta. Nu îndrăznesc să mă tulbure, dar nici nu pleacă. Mă condamnă să stau pironit pe fotoliul acesta vișiniu, să mă prefac că dorm sau că mă uit în apa piscinei. Și, probabil, își închipuie că mă preocupă idei ieșite din comun din moment ce stau atât de concentrat. Adevărul e că nu mă gândesc la nimic. Îmi e capul gol
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
sugerez eu autorităților soluția. Să-și spargă singure capul. Eu mi-am făcut datoria acceptând laurii. Să-și facă și ele datoria asigurând să nu fiu călcat în picioare cu acest prilej triumfal. Așa că rămân mai departe în acest fotoliu vișiniu, mă uit la apa din piscină și caut mai departe o idee. Ce-ar fi să-mi imaginez că m-am sinucis? Ce emoție ar zgudui orașul și nu numai orașul: „Celebrul sculptor Daniel Petric s-a sinucis. Poliția investighează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
sunt cu Blend a med de șapte ani, fiindcă Blend a med-ul nu mi-a cauzat sângerarea gingiei, celelalte da, le-am încercat pe toate. Verde deschis e culoarea preferată la periuță. Mă duce gândul la copaci. Roșu și vișiniu. blugii Nu-mi place să mă îmbrac în verde sau roșu. Și deși nu-mi place albastru, blugii mă reprezintă. Albaștrii și negrii. Dar aici nu am, mi-au fost reținuți și păstrați în magazia penitenciarului. Blugii nu se admit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
În rest, nu. Purtam cămașă deschisă aicea, pantalonii de-un fel, sacoul de-un fel, altă culoare. Nu purtam costum întreg, nu mi-a plăcut costum întreg - eram obsedat d-ăla de la școală. Nu, nu mi-a plăcut. Purtam pantalonii vișinii, ăsta, apăruse deja culorile astea vii, sacourile muștar, se purtau pantofii cu cataramă coniac. Mergeam și făceam la comandă, de costa de 5-6 ori mai mult decât e-n magazin; talpă de talpă, piele-piele. Da, am avut un croitor care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
bun Întâmplat, iar ce nu se Întâmplase nu se Întâmplase. Și oricum, sunt doar știri urâte și morți uciși. În tunelurile calde ale metroului, sub pământ, era deja vară. Mama Își scoase blana, punându-și-o pe umăr. Purta maleta vișinie cu un decolteu Îndrăzneț. Mama avea aproape patruzeci de ani. Și după părerea Valentinei Îi arăta pe toți - dar când o cunoscuse, proful Îi spusese că pare sora mai mare a Valentinei. Mulțumită prostește, dar neîncrezătoare din fire, mama Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
care acum părea poleită și însuflețită. Prințul o privea printre șuvițele de păr negru ca și când ar fi vrut să-i spună un mare secret, iar ea se simțea frumoasă în rochiile pe care și le cumpărase, mai ales într-una vișinie și decoltată. Ioniță se împrietenise cu un vizitiu domnesc, poreclit Talpa Iadului ori, mai scurt, Talpă, pentru că slugărea de mic în casele Drăculeștilor. În scurtă vreme, deveniseră nedespărțiți. Pentru băiatul bubos și cam fanfaron începuse o eră nouă. Învățase repede
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
și chiar râde, ceea ce pică bine fiindcă Aurora tocmai a spus un banc. Hai să vă arăt ceva, începe Aurora când prietenii au terminat de chicotit. Pascal se bucură. Pictorul rămâne indescifrabil. Profesoara scotocește în buzunarul vast al paltonului său vișiniu și pune pe masă, lângă tava cu pahare, un pachet de cărți de joc. Figurile reprezintă domni, doamne și domnișori din istoria României: cei patru regi sunt Mihai Viteazul (pică), Ștefan cel Mare (caro), Vlad Țepeș (cupă) și Iancu de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
țese, va țese... Tangara strigă. Pas - cal! M-a chemat pe nume, se miră Pascal. ─ E o pasăre deosebită, spune gazda. Învață foarte repede orice nume nou. Scoate dopul carafei și toarnă lichidul în cele două păhărele. E de un vișiniu de Burgundia, iar gustul băuturii e pe măsură. Ce bună e! plescăie Pascal mulțumit. ─ E ultima sticlă. Acum așteptăm roadele viitoare... Cuvântul a chemat în amintire, în închipuire, Pascal de mult bănuiește că sunt tot una, zilele călduroase de vară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
albastră de-o strălucită frumusețe. Femeia avea în picioare niște saboți de lemn legați cu cârpe. Era o zdrențăroasă fără nume, fără vârstă, fără sex. Ochii îi erau ca niște stridii. Nasul degerat îi era plin de pete albe și vișinii. Părea în pericol de-a scăpa vaza, de-a se pierde atât de adânc în propria-i ființă, încât s-o lase pur și simplu să-i lunece din mâini. Socrul meu observă că vaza era cât pe ce să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
ormă și alte treburi, sarcini, n-o să stau doar cu sacii ăștia cu oase. Mai am cinci. Dacă toți o să-mi facă chermezuri de-astea, unde-o să ajung? Nu mă bagă-n balamuc la Wintris, la nervii mei? Ochiul vișiniu de la interfon clipi de câteva ori. Goncea apăsă pe butonaș. Se-auzi, gâjâită, vocea sergentului. - Să trăiți. S-a ’ntors tov. inginer Nisip. - Zi-i să intre. Inginerul intră cu o față obosită, plictisită. Învins. Goncea îi făcu semn să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
mai prezenta interes sau că fusese uitat. Îl vizitase din nou abia pe la începutul lui noiembrie, cu mai bine de o lună înainte de a începe eroica Revoluție de la Județeană. Îmbătrânise Băcănel. Se stafidise, slăbise, numai haine și ciolane. Avea culoarea vișinie a înserărilor. Se ținea însă drept, cu un fel de semeție a lujerului de porumb desfrunzit, fără știuleți, ars de brumă. Murise și femeia care îi ținea menajul, Caliopeea Pârțângău, o rudă îndepărtată a maestrului avocat Pârțângău. La ultima eliberare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
o bancă de lângă pompa americană, sub vișin. Doi bărbații ieșiseră și ei din bucătăria de vară și porniră spre popă. Unul se răzgândi și se repezi spre femei, încercând și el să le despartă. Celălalt, scund, rotofei, cu o jiletcă vișinie, brodată cu trandafiri mari, galbeni, cu un lanț de aur petrecut peste cămașa neagră, se așeză lângă preot. - Neam nenorocit, oftă el. Sunt sigur că ei mi-au furat pleierul. L-am adus special pentru dumneata părinte, să vezi și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
pocnete, grenade, fereala de teroriști. Tot tacâmul groazei, ca la marea artă! Crezi că se mai mobiliza poporul? Broscuța țâșni și se-aruncă în băltoaca de lângă pompa americană. Din ochiul de apă stătută se înălță o mână într-o mănușă vișinie. Prinse brotacul și îl ținu ridicat de-asupra băltoacei. Apăru apoi și un ins slab, înalt, într-un un fel de redingotă și cu o vestă din petice colorate, cu cămașa verde larg deschisă. Pieptul bombat, acoperit de păr roșiatic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
să curgă daunele. Îl trase în weceul judecătoriei. După ce inspectă atent cele două cabine, una pentru bărbați, alta pentru doamne, îl duse în dreptul caloriferului de la geam. Deschise larg fereasta, aplecându-se mult peste pervaz. În curtea interioară dintr-o dubă vișinie îl scoteau pe un inst gras, roșu la față, cu părul bogat răvășit. Pârțângău pufni disprețuitor. „Prostul de Balaban! Crede c-o să-l scape nenorocitul ăla de Mițunghină... Mai tare o să-l înfunde. E doar sluga lui Goncea, plătit mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
al mesei, cel dinspre calorifer, al lungii mese cu fel de fel de hârtii, cutiuțe, pixuri, petice de ziare. Într-o sticlă de plastic, ciudatele peturi pentru berea „Comandor Günther “, retezată șerpuitor pe la jumătate, se ofilea un smoc de cârciumărese vișinii. În capătul celălalt al mesei, pe o bucată de ziar, rămăseseră câteva cojițe de salam, o bucată de chiflă graham. Două muște se roteau, nehotărâte, pe deasupra resturilor de mâncare. În mijlocul mesei, înfipt într-un suport de inox, un carton galben
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
zâmbi iarăși, gândindu-se la cele ce se petreceau odinioară în atelierul lui, de pe Soldat fruntaș erou Pațughelu. Nu-l observă cînd trecu pe lângă el. Era, de fapt, și preocupată să-și caute biletul de trimitere. Scotocea concentrată în poșetuța vișinie. Se așeză la coada de la radiografii, nu cu mult în spatele lui, pe stânga. O auzi cum continuă o povestire începută mai demult. „Da, doamnă“, oftă Aspasia. „Întâmplător cunosc toată povestea. Femeia aceea de care spuneați stătea în bloc cu mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
băgat noutăți proaspete, după cum presimt. O zbughi printre mașinile ce începuseră să se urnească. Reuși să traversezespre prăvălioara din stația troleibuzelor ce veneau dinspre Hipodrom. O urmăreau amândoi concentrați, fascinați, ca și cum atunci îi vedeau întâiași dată fundulețul zbâțâindu-se sub fusta vișinie. - Unde te duceai? o întrebă, cu ochii încă țintuiți pe silueta fetișcanei care se pierdea pe ușa prăvăliei. Femeia încercă să zâmbească, mijindu-și ochii bulbucați. - Unde... Parcă am unde să mă duc. Mă duceam la biserică, la Sfântul Constantin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]