413 matches
-
contraamiral și numit în funcția de director al Statului Major General (2003-2004). De la data de 1 aprilie 2004, deține funcția de șef al Statului Major al Forțelor Navale (2004-2006), iar pe 29 noiembrie 2005 a fost avansat la gradul de viceamiral cu trei stele . În paralel cu activitatea sa militară, a fost și cadru didactic în cadrul Facultății de Matematică-Informatică (Universitatea Ovidius, Constanța) în perioada 1993-2000, cu gradul didactic de lector (1993-1996) și apoi de conferențiar (1996-2000). Între anii 2000-2003,îndeplinește și
Gheorghe Marin () [Corola-website/Science/304914_a_306243]
-
adus în domeniul cercetării științifice (a publicat 22 de cărți și mai mult de 70 de articole) a devenit membru în prestigioase asociații militare și științifice, pe plan național și internațional, dintre care: Începând cu data de 13 septembrie 2006, viceamiralul dr. Gheorghe Marin îndeplinește funcția de șef al Statului Major General al Armatei Române. Prin numirea lui Gheorghe Marin la conducerea Statului Major General s-a înregistrat o premieră, deoarece din anul 1860 și până la numirea lui Marin în funcția
Gheorghe Marin () [Corola-website/Science/304914_a_306243]
-
Major General s-a înregistrat o premieră, deoarece din anul 1860 și până la numirea lui Marin în funcția de șef al Statului Major General, Armata României nu a mai fost condusă de un marinar. La data de 3 noiembrie 2006, viceamiralul Gheorghe Marin, șeful Statului Major General, a fost înaintat la gradul de amiral (echivalentul unui general cu patru stele) prin decret semnat de președintele României, Traian Băsescu. Funcția pe care acesta o ocupă în momentul de față este cea care
Gheorghe Marin () [Corola-website/Science/304914_a_306243]
-
o singură sursă, deși în municipiul Constanța există câteva societăți specializate care au și dotările necesare pentru efectuarea acestui tip de lucrări. Deși este salariat bugetar, contraamiralul Gheorghe Marin și-a construit o vilă în stațiunea Eforie Nord. De asemenea, viceamiralul Gheorghe Marin a coordonat personal în anul 2006 negocierile cu SUA pentru achiziționarea unui submarin nuclear second-hand. El a respins ideea de a se cheltui bani pentru revitalizarea submarinului "Delfinul", în speranța că negocierile cu SUA pentru obținerea submarinului nuclear
Gheorghe Marin () [Corola-website/Science/304914_a_306243]
-
37 care prevedea următoarele: ""Toate unitățile militare să se considere în stare de luptă și să acționeze conform condițiilor "Stării de necesitate"". La orele 12:00 a avut loc întâlnirea cu atașatul militar sovietic. Din partea română participă pe lângă Ilie Ceaușescu, viceamiralul Ștefan Dinu, colonelul Dumitru Mircea și locotenent-colonelul Gheorghe Lungu, iar din partea sovietică atașatul militar, contra-amiralul G. A. Mihailov, locțitorul reprezentantului comandantului-șef al Forțelor Armate Unite ale Tratatului de la Varșovia, generalul-maior G. N. Bociaev și locote-nent-colonelul Masiuk, translator. Ilie Ceaușescu
Ilie Ceaușescu () [Corola-website/Science/305621_a_306950]
-
Naiad" fusese grav avariat, iar crucișătorul HMS "Carlisle" fusese de asemenea avariat, într-o mai mică măsură însă. Decizia de retragere și neatacarea torpilorului italian au fost aspru criticate de amiralul Cunningham. „Forța C” s-a alăturat „Forței A1” a viceamiralului Rawling în canalul Kithera. Ambele flotile au fost atacate de aviația germană și au suferit pierderi. Bombele au lovit distrugătoarele "Warspite" și "Greyhound", iar ultimul s-a scufundat. King a trimis vasele "Kandahar" și "Kingston" să salveze supraviețuitorii de pe Greyhound
Bătălia din Creta () [Corola-website/Science/313089_a_314418]
-
militare. Winkelman a acționat în dubla sa calitate de comandant al forțelor terestre și de ministrul cu cel mai mare grad rămas în țară. Aceasta a creat o situație ambiguă. În dimineața zilei de 14 mai, comandantul Marinei Regale Olandeze, viceamiralul Johannes Furstner, a părăsit țara cu intenția declarată de continuare a luptei. Vasele marinei militare nu au fost incluse în discuțiile despre capitulare. Opt vase de luptă în stare de funcționare și alte patru în diferite stadii de execuție părăsiseră
Bătălia Olandei () [Corola-website/Science/314077_a_315406]
-
Dorpat) a fost un ofițer rus de origine balto-germană. Wrangel a fost cercetător, geograf și ofițer în flota rusă. Intre anii 1828 - 1834 a fost guvernator general al Americii ruse(azi Alaska). In anul 1847 este avansat în postul de viceamiral rus. După el sunt denumite vulcanul Mount Wrangell, masivul Wrangell Mountains ca și insula Wrangell din Oceanul Arctic.
Ferdinand von Wrangel () [Corola-website/Science/314330_a_315659]
-
Noua Guinee sub comanda lui Douglas MacArthur, pentru capturarea Insulelor Amiralității și a Arhipelagului Bismarck, inclusiv baza japoneză de la Rabaul. Scopul final era recucerirea de către americani a Filipinelor. Statul Major american a creat teatrul de operațiuni Pacificul de Sud, cu viceamiralul Robert L. Ghormley la comandă în ziua de 19 iunie 1942, pentru a conduce ofensiva din Solomon. Amiralul Chester Nimitz, care avea baza la Pearl Harbor, a fost desemnat comandant al forțelor Aliate pentru forțele din Pacific. În pregătirea viitoarei
Campania din Guadalcanal () [Corola-website/Science/318411_a_319740]
-
și transportoare (inclusiv vase din SUA și Australia), s-au adunat lângă Fiji pe 26 iulie 1942, și au exersat o debarcare înainte de a pleca spre Guadalcanal la 31 iulie. Comandantul de pe teren al forței expediționare a Aliaților a fost viceamiralul american Frank Fletcher (la comanda navei ). La comanda forțelor de amfibii era contramiralul american Richmond K. Turner. Vandegrift a condus de infanteriști (mai ales pușcași marini) Aliați pregătiți pentru debarcări. Cei de pușcași marini de la Guadalcanal s-au concentrat la
Campania din Guadalcanal () [Corola-website/Science/318411_a_319740]
-
a vreunui avion care să fi lovit o navă aliată în acea zi. Conform surselor, la 14 octombrie 1944, portavionul USS Reno a fost lovit deliberat de un avion japonez dar nu există dovezi că atacatorul ar fi plănuit coliziunea. Viceamiralul Masafumi Arima, comandantul Flotilei Aeriene 26 (parte a Flotei a 11-a), este uneori creditat ca fiind inventatorul tacticii "kamikaze". Arima a condus personal un atac de aproximativ 100 de avioane Yokosuka D4Y "Suisei" ("Judy") împotriva uriașului portavion de clasă
Kamikaze () [Corola-website/Science/320448_a_321777]
-
A6M Zero, trei Nakajima B6N "Tenzan" ("Jill") - bombardiere torpiloare, un Mitsubishi G4M ("Betty") și două bombardiere cu baza la sol Yokosuka P1Y "Ginga" ("Frances") precum și un avion adițional de recunoaștere. Sarcina forțelor aeriene japoneze părea imposibilă. Comandantul Flotei 1 Aeriene, viceamiralul Takijirō Ōnishi a decis formarea unei escadre de atac sinucigașe, Unitatea Specială de Atac. Într-o întâlnire de la Aerodromul Mabalacat (cunoscut militarilor Statelor Unite sub denumirea de Baza Aeriană Clark) de lângă Manila, la 19 octombrie, Onishi le-a spus ofițerilor din
Kamikaze () [Corola-website/Science/320448_a_321777]
-
Unitatea"Niitaka" utiliza avioane "Zero" și "Judy", și avea baza la aerodromul Takao. Pe 29 ianuarie 1945, șapte Kawasaki Ki-48 "Lily" din grupul special "Shichisi Mitate" a decolat din Palembang, Sumatra, cu misiunea de a lovi Flota Britanică din Pacific. Viceamiralul Kimpei Teraoka și căpitanul Riishi Sugiyama din Grupul Aerian 601 au organizat o a doua escadră specială, "Mitate" la Iwo Jima la 16 februarie, pe măsură ce forțele Statelor Unite se apropiau. La 11 martie, portavionul american USS Randolph a fost atins suferind
Kamikaze () [Corola-website/Science/320448_a_321777]
-
metoda atacurilor "kamikaze". El și-a exprimat dorința de a conduce un grup de voluntari în misiuni sinucigașe cu aproape patru luni înainte ca amiralul Takijiro Ohnishi, comandantul forțelor aeronavale din Filipine, să prezinte ideea conducerii și superiorilor săi. În timp ce viceamiralul Shigeru Fukudome, comandantul celei de-a doua flote aeriene, inspecta Grupul Aerian 341, căpitanul Okamura a profitat de șansă pentru a expune ideile sale privind tacticile de coliziune. "În situația noastră actuală, cred cu tărie ca singura cale de a
Kamikaze () [Corola-website/Science/320448_a_321777]
-
o bogată experiență navală. Prin contrast, cei mai buni ofițeri din marina franceză au fost fie executați, fie concediați din serviciu, în prima perioadă a Revoluției Franceze. Ca rezultat, singurul ofițer superior disponibil pentru comanda flotei mediteraneene franceze a fost viceamiralul Pierre-Charles Villeneuve. Acesta, probabil încă marcat după înfrângerea sa în Bătălia Nilului în fața lui Nelson, a arătat o lipsă de entuziasm pentru planurile lui Napoleon și s-a dovedit a fi excesiv de prudent din punct de vedere tactic. Planul lui
Războiul celei de-a Treia Coaliții () [Corola-website/Science/319953_a_321282]
-
numele de 'Black Christmas - Crăciunul negru'. Japonezii au lansat numeroase atacuri împotriva avanposturilor americane și britanice din zona Pacificului. "'Asia: Intrarea SUA în război "Articol principal: Atacul de la Pearl Harbor" La 7 decembrie 1941, avioanele flotei de portavioane comandată de Viceamiralul Chuichi Nagumo au efectuat un raid aerian-surpriză la Pearl Harbor, Hawaii, cea mai mare bază navală americană din Pacific. Forțele japoneze au înfrânt rezistența slabă a americanilor și au devastat portul și aerodromurile. În timpul atacului au fost scufundate sau avariate
Al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/296817_a_298146]
-
se retragă. Primul Lord al Amiralității, Winston Churchill, era nerăbdător. Amiralul Carden progresa lent în Dardanele și era extrem de stresat din cauza situației și supus presiunii lui Churchill. Era în pragul unei depresii nervoase. În martie 1915, a fost înlocuit cu viceamiralul Șir John de Robeck, care a ordonat înaintarea flotei aliate prin Dardanele, desi strâmtoarea era minata. Pe 18 martie 1915, 18 nave de război britanice și franceze au intrat în apele inamice. Navă franceză Bouvet a lovit o mină care
Primul Război Mondial () [Corola-website/Science/296816_a_298145]
-
intervenției militare rusești este confirmată de mărturiile unor personaje-cheie ale Revoluției române. Este vorba de cele ale lui Dumitru Mazilu, fost prim-vicepreședinte al Consiliului FSN, ale generalului Ion Hortopan, fost comandant al Infanteriei și Tancurilor (decedat în 2000), ale viceamiralului (în rezervă) Ștefan Dinu, care în decembrie 1989 era șef al Direcției de Informații a Armatei (DIA) și ale lui Ștefan Gușă Șef al Marelui Stat Major General în decembrie 1989, care s-a opus fățiș și vehement acestei inițiative
Ion Iliescu () [Corola-website/Science/296687_a_298016]
-
ar fi eliberat forțele terestre necesare. În cele din urmă s-a decis că forțele lui MacArthur vor invada insula Leyte din Filipine. Forțe amfibii și sprijinul oferit de forța navală va fi asigurată Flota a 7-a comandată de viceamiralul Thomas C. Kinkaid. Flota a 7-a la acel moment cuprindea unități ale Marinei Americane, Marina Regală Australiană, inclusiv crucișătoare grele din clasa „County”: Shropshire și Australia, distrugătorul Arunta și câteva nave de luptă din Noua Zeelandă și/sau Olanda. Flota
Bătălia din Golful Leyte () [Corola-website/Science/319314_a_320643]
-
Marina Regală Australiană, inclusiv crucișătoare grele din clasa „County”: Shropshire și Australia, distrugătorul Arunta și câteva nave de luptă din Noua Zeelandă și/sau Olanda. Flota a 3-a comandat de amiralul William F. Halsey, cu Task Force 38 comandat de viceamiralul Marc Mitscher va asigura pentru invazie un suport și acoperire de la distanță. Un viciu fundamental al acestui plan a fost că operația navală nu avea în vârful comenzii un amiral în poziție de comandant suprem. Lipsa unei comande unificate pe lângă
Bătălia din Golful Leyte () [Corola-website/Science/319314_a_320643]
-
În aceste lupte înverșunate japonezii au pierdut 600 avioane în trei zile, aproape toate forțele aeriene aflate în regiune. După invazia americană în Filipine Marina Japoneză a trecut la planul "Shō-Gō" 1. "Shō-Gō" 1 era un plan prin care navele viceamiralului Jisaburō Ozawa, cunoscute ca „Forța de Nord”, trebuiau să atragă forțele americane principale de acoperire departe de Leyte. Forța de Nord era construit în jurul a câtorva portavioane, dar acestea aveau doar câteva avioane sau echipaj instruit. Portavioanele aveau să servească
Bătălia din Golful Leyte () [Corola-website/Science/319314_a_320643]
-
portavioane, dar acestea aveau doar câteva avioane sau echipaj instruit. Portavioanele aveau să servească ca momeala principală. Odată ce forțele de acoperire americane erau momite departe, alte două forțe aveau să se apropie de Leyte dinspre vest. „Forța de Sud” sub viceamiralul Shōji Nishimura și Kiyohide Shima aveau să lovească zona de debarcare a americanilor prin strâmtoarea Surigao. „Forța Centrală” sub comanda viceamiralul Takeo Kurita - de departe forța cea mai mare dintre cele trei - avea să treacă prin strâmtoarea San Bernardino în
Bătălia din Golful Leyte () [Corola-website/Science/319314_a_320643]
-
americane erau momite departe, alte două forțe aveau să se apropie de Leyte dinspre vest. „Forța de Sud” sub viceamiralul Shōji Nishimura și Kiyohide Shima aveau să lovească zona de debarcare a americanilor prin strâmtoarea Surigao. „Forța Centrală” sub comanda viceamiralul Takeo Kurita - de departe forța cea mai mare dintre cele trei - avea să treacă prin strâmtoarea San Bernardino în Marea Filipinelor, apoi urma să vireze spre sud și să atace de asemenea zona de debarcare. Acest plan putea duce la
Bătălia din Golful Leyte () [Corola-website/Science/319314_a_320643]
-
plasată ca să facă față pericolului, deoarece la 22 octombrie Halsey a trimis înapoi două unități de luptă (portavioane și navele însoțitoare cu care formau grupuri de acțiune de sine-stătătoare) la baza de la insula Ulithi pentru aprovizionare. Flota TF 38 a viceamiralului McCain nu a fost chemată înapoi nici când submarinul Darter i-a raportat lui Halsey că japonezii se apropie, astfel că Flota a 3-a a început lupta într-o situație dezavantajată cu o forță mai mică cu 40%, fără
Bătălia din Golful Leyte () [Corola-website/Science/319314_a_320643]
-
luptat niciodată cu inamic mai mare ca un avion și a fost scufundat de avioane împotriva cărora tunurile sale cu calibrul de 46 cm au fost fără efect. Între timp avioanele Flotei aeriene 1 a Japoniei de la Luzon din ordinul viceamiralului Takijirō Ōnishi au atacat în trei valuri portavioanele grupului de luptă 38.3 comandate de contraamiralul Sherman (acest grup de luptă nu a participat la acțiunea împotriva navelor japoneze, sarcina sa fiind chiar blocarea și nimicirea flotei aeriene japoneze cu
Bătălia din Golful Leyte () [Corola-website/Science/319314_a_320643]