474 matches
-
lumină chioară pe obrazul lui G. care zăcea în nesimțire la picioarele mele. Nu știam ce să fac. Să fug? M-am aplecat asupra lui. Avea buzele mânjite de ruj. Rujul Augustei, l-am recunoscut. Numai ea folosește acel ruj vinețiu care îmi dă totdeauna un sentiment de repulsie. Cu o imensă scârbă, mi-am lipit buzele de buzele lui și i-am făcut respirație artificială. Îmi venea să vărs. G. era ca o femeie pe care o violam și pe deasupra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
străinul acela? întrebă Kobayashi suficient de tare ca să-l audă și Gaston. Nu că n-am încredere, dar... — Eu comand aici, răspunse Endō aspru. Faci ce ți se spune! Kobayashi râse slugarnic și nu mai spuse nimic. Se lumina. Nori vineții mai acopereau cerul, dar se zărea o fâșie de lumină deasupra munților. — E departe? întrebă Endō. Se mai oprea din când în când să scuipe. Yamagata părea împrejmuită de munți, dar ajungând în câmp liber, și-au dat seama că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
este pielea Întinsă și aurie. — Nu are nici una, așa-i? rînjesc eu la Trish. — N-am găsit nimic, mă imită aceasta. — Și am o grămadă de fire de păr care cresc pe sub pielea din zona inghinală, zbiară Lisa. Niște umflături vineții oribile... — Bine! o Întrerupe Dan. Cred că ajunge pe ziua de azi. — Bravo, Îl susține Gregory. Și doar așa, ca să se știe, mi se permite să afirm că voi trei sînteți cele mai superbe femei pe care le-am văzut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
câinii și-au ridicat boturile, au amușinat aerul, și-au plecat urechile și pe-aici ți-e drumul spre casă. Între timp, nori grei se rostogoleau cu repeziciune spre noi, tot mai mari și mai negri, striați de un alb vinețiu. Ni s-a arătat o lumină orbitoare roșiatică cu tresăriri de cenușiu și negru și am auzit bubuitul surd al tunetului. - E mai bine să intrăm în casă, am spus. Numai ce am închis ușa odăii mele, când a început
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
mâlul unei poteci care mi s-a părut sigură precum stânca. Gundo a început să-și ocărască toți zeii; picioarele ne erau tapisate cu lipitori. În punctele de unde le-am desprins, pline ochi cu sânge de la noi, rămâneau niște halouri vineții. - Iată-ne împărtășind suferințele lui Iov. N-am să repet aici ce i-a venit la gură lui Gundo despre acel om sfânt. Am continuat să mergem preț de trei mile pe o ceață ce se întețea văzând cu ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
fețe. Maja privi neliniștită foarfecele argintii ce sclipeau În mâinile lui Michael. Deci fără șuvițe, spunea cu vocea lui controlată. Sunteți o adevărată conservatoare, doamnă Fioravanti, vă este teamă de lucrurile noi. V-ar sta foarte bine cu niște șuvițe vineții, v-ar da mai multă lumină feței. Dar facem cum vreți dumneavoastră, păstrăm castaniul natural. De ce nu mă lăsați măcar să vă fac o linie mai trendy, cu șuvițe de lungimi diferite, ați văzut ultimul film al Juliettei Binoche? Dacă vreți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
n-ar fi fost de-ajuns, Achile avea și creastă. De fapt, erau două hălci de piele, înalte de-o palmă, crescute de la ceafă până la noadă, de o parte și de alta a coloanei. Arătau ca o gușă de curcan, vineție și dantelată, și tot așa umflându-se uneori, când era enervat ori excitat. Achile stătea aproape întotdeauna îmbrăcat gros, cu sacoul pe el, chiar și în mijlocul verii, deși uneori mai ieșea doar în cămașă, mai ales seara, dar avea grijă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
acelor pământuri, văzurăm un nor care părea să nu se termine nici el, acoperind Întreg văzduhul de la Miazăzi. Era cenușiu, era plin de vâltori molcome și, când și când, Îl străluminau fulgere. Ici-colo, lăsa să se scurgă din el coloane vineții de ploaie - era atât de uriaș, de parcă ar fi fost părintele tuturor norilor și, numai când Îl vedeai cum făcea bulbuci precum un terci pus pe foc, simțeai că te trece un abur rece pe șira spinării. Tare rău mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
toți, am auzit un glas din spatele meu. Era Nunatuk, una dintre femeile Cipusik. Neamul meu făcut lui Krog cea mai călduroasă casă de pe ghețar. Nunatuk era mare și grasă. Tânără și cu țâțele mari. Avea părul negru, buzele cărnoase și vineții, iar gura i se lăbărța de la o ureche la alta. Ochii, la fel de negri ca părul, Îi jucau, mari, deasupra obrajilor rotunzi și roșii. Era pricepută să zâmbească, dar n-avea Încotro la cât de... altfel era față de femeile pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
înainte, își vine în fire, nu e taică-su, e prea înalt, n-are șapcă, nu înjură, nu se clatină, ce mai, nu-i el! Cin’ să fie? Încă un pas. Parcă ar semăna a femeie?! Poartă niște haine albăstrii, vineții, de o culoare nemaivăzută de Ilie decât în cer nu și pe pământ, seara când soarele a sfințit și pe boltă rămâne așa, o lumină. Nu ține mult, nu sunt condiții să țină, dar Iliuță o recunoaște. E Maica Domnului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
Reader's Digest, manuale de feng shui, cărți de telefon, Stephen King, Huntington, ziare din lumea întâi sau a doua. Singura intruziune permisă, de pildă în India, sunt pachețele cu ceai de Darjeeling, în Maroc poza unui berber în burnus vinețiu, la București o țărăncuță de lemn ducând o cofă de trestie. Camera nu are fereastră, primind neon și freon din tavanul pavat cu tuburi albe și grătare de ventilație. Mocheta bej cu desene roșcate stilizând floarea de măceș e singura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
ceva, domnule? întrebă el nedumerit, părându-i-se că nu auzise bine. Acela se răsuci cu totul spre el, dând să-i zâmbească. Avea o privire grea, sfredelitoare, prelinsă din ochii mijiți, verzi, din câte putu să constate popa. Buzele vineții abia se întredeschideau, când vorbea. - În general, mă refeream, gemu acela. Dumneata mănânci șnițele, aștepți autobuzul și habar nu ai că peste trei ceasuri au să te salte și-au să te trimită la balamuc, la doctorul Wintris. Și pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
așa, ceva... N-am dormit toată noaptea de grija ta. Vroiam să ajung mai repede, să mă întorc, să te aștept, cum vrei tu... Mai sigur e în zilele de-acuma în taximetru. Dădu s-o mângâie pe obrajii borcănați, vineții, cu broboane de transpirație. - Mamă... Am sunat toată noaptea la tine. De ce n-ai răspuns? - Telefoanele... Ce-mi ajută mie telefoanele? Le-am închis. Vreau să am liniște. Să dorm. Am dormit. Profund. Dacă vrei să știi, chiar am dormit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
zdrențe de piele atârnând ca țoalele păduchioasei de cerșea la intersecție, chiar în față la „Clodie’s dandy“ (cu club de zi privat), cu coastele albicioase, supte de orice urmă de carne, cu plămânii uscți și mațele strânse în ghemotoace vineții, era o găună plină de șerpișori în foșgăială, de broaște râioase, bulbucate, strângând între ghiare râme mari, negre, șerpești, iar cucuvele țâșneau din noaptea afundului de trup, în dreptul a ceea ce cândva fusese inima, acum un ghemotoc de iască, o buhă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
de cele două cornițe sidefii, ițite printre pletele bogate, lățoase. Ținea în mâna stângă o servietă voluminoasă, burdușită. Înainte de a-și pune geanta între picioare, o deschise și șopti ceva spre interiorul ei, cu gura aproape lipită de închizătoare. Buzele vineții abia i se întredeschideau, când vorbea. Privea sumbru, când într-o parte, când în alta, cu doi cărbuni încinși, sub gene groase, stufoase. Avea o privire grea, sfredelitoare, prelinsă din ochii mijiți din bortele lor. La a treia pereche de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
unde-s băieți frumoși și băuturi reci. —Vin și eu! Știu unde să mergem. După ce facem spectacolul. —O, ce Dumnezeu... Cineva mi-a subtilizat lesa lui Sally din mână. A fost cuminte? întrebă stăpâna lui. Era dată cu ruj de un vinețiu închis și atât de proaspăt că lucea lipicios, chiar și în lumina slabă. Or și-l împrospătase de curând, or se adăpase din sângele unei fecioare proaspăt sacrificate în camera din spate. — Deloc, spusei răzbunându-mă, mă tot bate la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
vizitatorul misterios ajunsese acolo pe jos, după ce lipăise destulă vreme prin băltoacele aflate în plină expansiune. Un impermeabil cenușiu atârna lălâu pe niște umeri înguști, iar de sub borul pălăriei îl fixau doi ochi încețoșați. Barbă nerasă de zile bune, cearcăne vineții, colțurile gurii lăsate în jos, a dezolare permanentă. Un chiștoc de țigară între buzele crăpate. Două mâini cu degete boante, frecându-se repetat una de cealaltă, ca și cum le-ar fi fost frică să nu se piardă, trădând nervozitatea celui care
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
astfel că Scriitorul se văzu stând cu mâinile pe piept, cu obraji de ceară și părul pieptămat cu cărare pe partea dreaptă. Deși cămașa albă, închisă până la ultimul nasture, ascundea gâtul, știu imediat că sub ea se afla o dungă vineție. Și mai știu că acea dungă fusese făcută (avea să fie făcută?) de o funie. Urlă, cuprins de panică: - Luciaaaaaaaaa! Luciaaaaaa! Nu-i răspunse nimeni, dar unul dintre cai necheză. Căzu în genunchi și vomită până în momentul în care stomacul
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
toată țara; maici și călugări cu bărbi cenușii lungi până la brâu, de pe la toate mănăstirile și chiturile din țară, împărțeau binecuvântări... Apăsat de gânduri și remușcări, cu inima grea. Iorgu se apropie sfios de un bătrân, bătrân preacuvios călugăr, cu barbă vineție lungă până la brâu. Află că era de la un schit din Munții Neamțului, și-i spuse durerea lui. - Am păcătuit greu, tare greu, părinte; mi-e sufletul prea apăsat de păcat... Nu-mi aflu liniștea, preacuvioase,... Mi-am pierdut soția, părinte
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
ținu slujba, nu a plouat. Înainte de a fi introdus în groapă, chipul lui George se schimbă; o cută adâncă îi apăru între cele două sprîncene și o tristețe îi cuprinse toată fața; de asemenea i se schimbă și culoarea, în vinețiu. Frusina se apropie de el și îl sărută, luîndu-și adio de la el, șoptindu-i la ureche, printre lacrimi: - Dacă mă iubești, ia-mă cu tine! Eu nu mai pot trăi fără tine, fără dragostea noastră! Te aștept oricând, așa cum te-
Răscrucea destinului by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91692_a_92369]
-
discutăm. E gata cafeaua aia? - Aproape. - Bine, las-o aici. - Nu faci o pauză? - Mai am zece întrebări, cele mai grele. Cel putin, de una nici nu știu de unde să mă apuc... Acum, taci! Tac. Afară e înnorat: o cupola vineție, joasă, metalică. Munții se văd ca niște fantome cenușii. Mă zgribulesc și mă așez la computer. Chiar dacă tastele sunt reci, monitorul parcă arde... Și oare de ce simt un sentiment de vinovăție strecurându-se de fiecare data cand pornesc mirc- ul
Taraba cu vise by Sava Nick () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91662_a_92378]
-
-i... S-a trezit mai din timp ca de obicei, la soneria telefonului, pentru că dorea să treacă pe la spital mai înainte de toate. Avea senzația că este mai obosită decât atunci când se culcase. Nu știa la ce oră adormise, dar cearcănele vineții din jurul ochilor îi spuneau că destul de târziu. A băut o cafea în fugă, după ce mâncase în grabă câteva fursecuri. Tocmai își aranja poșeta când s-a trezit doamna Luiza. Nu mai era timp de conversație. - Să nu uiți ce te-
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
ai promis s-o iei de nevastă, înainte de a coabita cu ea? Titi rămase încurcat de verbul "a coabita". Zise totuși: - Nu! Aurica sorbea cu nesaț toată această convorbire, și ochii îi străluceau de o stranie voluptate, ieșiți din orbitele vineții. - Va să zică n-ai promis nimic, n-ai dat nici un document la mână. Perfect. Dar, mă rog, tu i-ai propus coabitațiunea, ori ea te-a provocat, te-a îmbrățișat, în sfârșit, te-a indus în eroare prin gesturi indecente? Titi
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
O să vă mușcați mâinile de uimire atunci când veți adulmeca năvodul, burdușit numai cu peștișori de aur, sub apăsarea căruia o să se-ntoarcă Bâtul de la București!... Ia taci, ia taci... Io-te la Neica!... A cîrmit-o spre Otopeni!... În lumina vineție a aparatului de proiecție, zbârnâiau replicile și curgeau îndărăt ocările peste chicile, gulerele întărite cu celuloid și reverele demonilor împăroșați de la parter, ca într-o ploaie cu minuscule fărașe de funingine și pucioasă. 22 DANIEL BĂNULESCU Taximetristul luă pe degete
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
gândești că s-or fi topit damigenele alea, boangă Bruță? - ...Între tranșee au deschis niște podețe. Înăuntrul tranșeelor i-a pus fermecătoarea de au îngropat, tot din doi în doi metri, camioane cu turtoaie de farmece, cât căpățânile de verze. Vineții, drămuite cu otravă de viperă, slănină de înecat, scârboșenii murate, tăvălite prin făină să nu se deschege... Călca inamicul de care se ferește Nicoloaica și pentru care și-a scobit șanțurile pe vreun turtoi. O dată îi despica și puterea turtoiului
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]