623 matches
-
accepte martirajul pentru a-și demonstra credința), dă naștere primelor valuri mari de emigrație și, implicit, colonizare în America. Conflictele religioase (la un moment dat, puritanii închid teatrele în Londra!) au efecte în plan mentalist și, desigur, în plan estetic. Vioiciunea lui Shakespeare, Marlowe ori Ben Jonson (ultimul prezintă totuși, interesant, o ultimă alegorie fantastică, în 1620, de Craciun, la curtea lui James Stuart însuși, News from the New World Discovered in the Moon/ Noutăți din Lumea Nouă descoperită pe Lună
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
Sidney Kaplan, Newton Arvin ori Warner Berthoff). Ideea amintește de "actul gratuit" al lui Gide. Fac răul, așadar, pentru că sînt, în mod natural (structural), rău și îmi respect condiția dată. Greu totuși de introdus un sclav (fie el și de vioiciunea sangvinară a lui Babo) în acest stereotip al predestinării (stereotip, pînă la urmă, cu aer ușor nietzschean și nu neaparat gidean). Un alt critic al textului, Joseph Schiffman, îl descrie pe Babo dintr-un unghi exegetic mult mai legitim ca
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
realizat de același Wells, sub forma examenului ultim de conștiință). Fără a fi spectaculos, rezultatul pare cel mai bun cu putință. Romanul se citește cu interes, în pofida faptului că inițiații în opera lui Lodge vor resimți absența umorului și a vioiciunii narative din alte creații ale fostului profesor universitar de la Birmingham. Interesant, în contextul dat, nu apare atît Wells-bătrînul (așa cum poate cineva s-ar aștepta să-l vadă: un personaj torturat de eventuale remușcări ori iluminat de imprevizibile revelații la sfîrșitul
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
bara metalică din cap (aceasta pătrunsese în centrul lobului frontal al creierului), bandajîndu-l și protejîndu-l de eventualele infecții. Convalescența a durat cîteva săptămîni și nu a pus, practic, nici o problemă medicală majoră. Gage s-a recuperat spectaculos, nepierzîndu-și nici o clipă vioiciunea biologică nativă. Curînd a fost redat prietenilor și cunoștințelor în deplinătatea funcțiunilor sale anatomice. Aici intervine episodul cu adevărat interesant al cazului "Phineas Gage". În scurt timp, atît prietenii, cît și cunoștințele au realizat că nu mai aveau de-a
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
a formelor și obiectelor. De exemplu, vasul de porțelan vertical și semeț nu-l vom percepe doar prin frumusețea materială în sine, redată cu măiestrie, ci vom descoperi în totalitatea formei sale o atitudine umană, măreață, protectoare și mândră în raport cu vioiciunea și animația formelor rotunde ale fructelor ce se desfășoară în fața sa. Ne vom putea, cu ușurință, imagina că avem în față un personaj viu, care ne întâmpină cu generozitate, etalându-ne tot ceea ce primul plan al tabloului conține. Pe verso
Natura moart? ?n opera lui C. D. STAHI by Liviu Suhar () [Corola-publishinghouse/Science/84079_a_85404]
-
piesele lui H. s-ar fi jucat. De altfel, nici nu erau potrivite pentru a fi puse în scenă. Le lipsește intriga, subiectele abordate sunt banale, personajele neviabile și, mai ales, au mari carențe de tehnică dramatică. Totuși, o anume vioiciune a dialogului, savoarea limbajului, precum și unele tente umoristice reușite (vizibile în drama Din bezna satelor sau în comedia Taina culiselor) atestă că autorul nu era lipsit de înzestrare. Lirica lui H., îndeosebi cea erotică, cultivată cu predilecție, aparține unui pesimist
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287419_a_288748]
-
al suplimentului Dilemei, VINERI, suporta foarte bine căldură, lipsa de aer, poluarea sonoră cu ingrediente de alarme nocturne și înjurături non-stop, praful, creșterea prețurilor și alte asemenea plăceri de vară ale bucureștenilor. Ce-i drept, tema obligă la o anume vioiciune. Este vorba de El și Ea sau Ea și El - cum preferați - căci redactorii revistei au avut grijă să scrie genericul în două feluri, spre satisfacția ambelor părți. Toate articolele sînt de citit și, cum Cronicarului îi e greu sa
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/17704_a_19029]
-
versuri cuminți. Poeziile unei tradiții stricate. Biserica de altădată, volumul, după destule altele, al lui Ion Pillat, din 1926, arată, la Cartea Românească, pe vremea tinereții ei dintîi, ca o pictură de școlar ieșit din ora de caligrafie. Portocaliu cu vioiciunea nedusă, mărginind un contur de oglindă, cu linii groase și scris frumos. Descleiat, dar - legătoriile de mai demult... - prins și cu ață, îmi dă, totuși, frisonul imediatei lui risipiri, în același praf care-i mănîncă imaginile, tabloul cu turle, oameni
Lirica recuperarilor by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/10165_a_11490]
-
doctoriței, Lea l-a obligat să se descalțe la el în birou. I-a tăiat fără anestezie trei degete de la piciorul stîng și degetul mare de la dreptul. În timp ce i le cosea cu mîna dreaptă, cu stînga îi întreținea la fel de atentă, vioiciunea instrumentului bărbăției sale, ca să nu i se facă rău.
Anestezie locală by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/7353_a_8678]
-
O asemenea "cunoștință din scris" îi e și timișoreanul Marcel Tolcea, poet și publicist ale cărui volume de poeme (două: Ochiul inimii și Bicicleta Van Gogh), dar și rubricile din "Orizont", "Adevărul", "Plai cu boi" ne-au încîntat prin inteligență, vioiciune jucăușă, umor, dublate de o civilitate ce împiedică alunecarea în exces și vulgaritate. Calități evidente și în interviul cu Robert Șerban din ORIZONT nr. 5, din care aflăm că Marcel Tolcea are - de la 28 mai - o jumătate de secol. Pare
Ochiul Magic by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/10566_a_11891]
-
numele Critică la persoana întâi . De altfel, mărturisirile despre sine în această privință sunt extrem de rare, oricât de subiectiv se consideră și este. Avem de-a face cu o eseistică a inteligenței inventive, o petrecere a spiritului de o specifică vioiciune a dicțiunii. Și adeseori de o "bunătate" creștină. Deci tot un contrast fulgurant, de o bogăție spectaculoasă, prin alăturări și disjungeri neașteptate, dar plauzibile. Nici mai mult, nici mai puțin, "secretul" Scrisorii pierdute se află în afara percepției satirice, în profunditatea
Sărbătoarea lecturii by C. Trandafir () [Corola-journal/Journalistic/7244_a_8569]
-
Problema o va tranșa, prin vară, Dragomirescu, în „Convorbiri critice”, cu un studiu amplu, care din varii motive nu fusese gata la timp pentru „Luceafărul”. Dacă așa arată, în linii mari, viața presei, cu despărțiri și regrupări, cu o anume vioiciune a reacțiilor, viața literaturii e ceva mai ternă. În poezie, 1910 nu promite nimic. Apare pe firmament Stamatiad care, deși iubit de Macedonski, va fi mai mult ținta epigramiștilor decât un succes de critică. Felix Aderca debutează la Craiova cu
Anul literar 1910 by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/5740_a_7065]
-
nu fi decît o echilibrare pe care natura (sau poate cultura!) însăși a operat-o în profunzimea ființei sale. Fragilitatea trupului este compensată prin vigoarea proiectelor, iar sprinteneala pierdută a picioarelor s-a mutat și ea, în mod legitim, în vioiciunea privirilor și în agilitatea gîndirii. în fața unei prezențe de o asemenea autenticitate și vigoare, dincolo de orice moment aniversar sau convenție calendaristică, gîndurile bune și urarea simplă la mulți ani își dobîndesc ele însele o notă gravă care le scoate din
Tinerețea unei senioare by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/14607_a_15932]
-
o spune foarte răspicat și ceremonios ofițerul în interogatoriul de la Securitate: "Un intelectual are îndoieli, asta e meseria lui. Cunoști definiția aia... stai puțin... cum era?... și ducând mâna la frunte, căută un timp... A! da, își aduse aminte cu vioiciune: "numesc intelectual o funcție fără întrebuințare", definiția burgheză a intelectualului rupt de mase, bineînțeles. Cunoști definiția asta, foarte spirituală, ce-i drept?... Așa că un intelectual, reluă interlocutorul revenind la loc, se mai îndoiește și el din când în când, reminiscențele
Infamiile schimbării by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9400_a_10725]
-
-mi explicați. Ca să nu mai vorbim de faptul că de multe ori nici noi nu știm de ce ne schimbăm. Sîngele o fi de vină. - Eu știu de ce m-am schimbat. Aici, interlocutorul meu a șovăit și ochii lui plini de vioiciune m-au privit o clipă pătrunzător, ca și cum ar fi vrut să mă cerceteze pînă-n rărunchi. După un moment de pauză a continuat: - Îmi făgăduiți că nu veți istorisi nimănui ceea ce vă voi spune acum, decît după moartea mea, asta în
Dincolo de ceea ce este omenesc () [Corola-journal/Journalistic/14911_a_16236]
-
în care urma să se așeze pilotul... Vol, îi zise în gând ea, scurtând numele aceluia ce avea să ducă poșta aeriană la București. Pilotul controlă aparatele. Umblă pe la ele. Puse contactul, și întrebă dacă mai zburase... Ea negă cu vioiciune. Ca și cum ar fi aprobat. Reieși că, în orice caz, nu mai zburase cu un asemenea avion. Dar că era mândră, emoționată și recunoscătoare că o luase. Pilotul îi atrase atenția că aveau să treacă prin multe goluri de aer și
Marșeuza (2) by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/9334_a_10659]
-
azi, jupuind coaja poveștii romantice pînă la nuditatea impulsurilor și a instinctelor. Să vorbim franțuzește e un autoportret, pe jumătate grav, pe jumătate ludic, realizat prin convenția epistolară. O doamnă ajunsă la vîrsta senectuții, dar cu prezență de spirit și vioiciune intacte îi scrie lui Julian Barnes după ce a început să îi citească scrierile. Dincolo de miza autoreferențială, te cucerește umorul și ironia unui personaj feminin fermecător. Liniștea revine la persoana I, naratorul este un compozitor la vîrsta senectuții, care meditează asupra
Puncte cardinale by Elisabeta Lăsconi () [Corola-journal/Journalistic/11467_a_12792]
-
li s-a alăturat, discret ca și ei, toți trei au acoperit-o pe Delia cu o umbră gingașă și constantă, aproape străvezie marțea sau joia, mai palpabilă și atentă de sâmbătă până luni. Delia își recăpăta acum o ușoară vioiciune efemeră, într-o zi a cântat la pian, altădată a jucat cărți. Era mai blândă cu Mario, îl făcea să se așeze lângă fereastra din salon și-i explica modele de cusături sau broderii. Nu-i spunea niciodată nimic despre
O povestire inedită în românește by Tudora Șandru-Mehedinți () [Corola-journal/Journalistic/13372_a_14697]
-
salutat. Cartea lui Mihai Iovănel nu este totuși una care se restrânge la „cazul Sebastian“. E o analiză din multiple unghiuri a complicaților ani ’30-’40, o critică „metodică, intensiv analitică, abrazivă, lipsită de sentimentalism și retorică, de o mare vioiciune argumentativă” (Paul Cornea). O carte care, împreună cu Critica în tranșee a lui Alex Goldiș, pe care am comentat-o la această rubrică nu demult, cu Dosarul protocronismului de Alexandra Tomiță, cu Avangarda românească și complexul periferiei de Paul Cernat și
Posteritatea lui Sebastian by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/3690_a_5015]
-
presa culturală din ultimul deceniu al secolului XX. Sînt două motive pentru care această culegere de articole atîrnă foarte greu în bibliografia autorului. în primul rînd, este scrisă pe un ton dur, ca să folosesc sintagma lui Virgil Nemoianu. Există o vioiciune în scris care depășește tonul temperat, echilibrat, rațional din cărțile care l-au consacrat. Duritatea vizează intelectualul român pe care Nemoianu îl acuză indirect de foarte multe eșecuri. în al doilea rînd, într-un plan mai general, Tradiție și libertate
În așteptarea dezbaterilor by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/15884_a_17209]
-
au răspuns cu profesionalism, întru totul corespunzător, tuturor solicitărilor. Orchestra Operei a fost încredințată dirijorului Ciprian Teodorașcu, iar scenografia a fost semnată de Natalia Stewart. În primul act, costumele, în culori rafinate, erau inpirate din motive foclorice, dar le lipsea vioiciunea exploziei de bucurie potrivite unei nunți, mai adecvată subiectului fiind scenografia din actul doi, cu ruine invadate de vegetație și clasicele rochii albe, vaporoase ale silfidelor. Luminile gândite de Daniel Klinger au fost însă tot timpul inexpresive, necontribuind la dinamica
„La Sylphide“ Cap de serie al baletelor romantice by Liana Tugearu () [Corola-journal/Journalistic/2942_a_4267]
-
confesiune a mea, cea mai liberă din tot ce am scris pînă acum. R.B.: Nu doresc să accept faptul că ar fi posibil să fie ultima d-voastră carte. După toată tinerețea de spirit pe care o aveți și toată vioiciunea gustului și a sensibilității excludem această ipoteză. Desigur, nu știm ce ne aduce ziua de mîine, dar ceea ce simt eu acuma cînd stăm de vorbă, este că nu are voie să fie ultima carte... Dar ce vă gîndiți să tălmăciți
Cu Nora Iuga la "Schloss Solitude" by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/14469_a_15794]
-
Ursachi Ficționar" cu nume de trestie gînditoare (Rohr = trestie și Ich = eu), Oscar Rohrlich se naște la 29 octombrie 1930, în Bacău, pentru a deveni, prin Decizia nr. 528 din 2 august 1949, acel Radu Cosașu jovial și plin de vioiciune pe care DSR-ul îl așază cuviincios - alfabetul impune respect! - între Paul Cornea și Miron Costin. (De altfel, tot un Costin funcționează sporadic și pentru scurt timp ca ,pseudonim la pseudonim" pentru tînărul reporter UTC-ist.) Schimbarea de nume i
Octombrie by Gabriela Ursachi () [Corola-journal/Journalistic/11201_a_12526]
-
acaparator, abordat printr- o „pluralitate convergentă” de metode care nu abuzează nici de terminologie și nici de tehnologie; lucruri confirmate, ulterior, de cartea despre I.L. Caragiale. Două sunt, totuși, metodele critice folosite mai intens: investigarea istorico-literară și psihanaliza. Invenția și vioiciunea din foiletoanele „rondurilor” sunt dublate de rigoarea și răbdarea cercetătorului de arhivă, ca și de mobilitatea și forța analitică necesare demersului psihanalitic. Spre alt Istrati și Marea trăncăneală. Eseu despre lumea lui I.L. Caragiale pledează pentru întoarcerea criticului în literatură
Cele două ipostaze ale criticului by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/5399_a_6724]
-
spintecat tăcerea... Am sărit de la pian. M-am repezit spre odaia de culcare a lui Caragiale. În ușa deschisă, d-na Caragiale privea îngrozită. Moartea fulgerase viața marelui nostru scriitor într-o clipă - esențială - sinteză a unei existențe de o vioiciune spirituală excepțională: Din ziua aceea n-am mai cântat splendida sonată a lui Schumann” 22 1. Silvian Iosifescu, Caragiale, Editura de Stat pentru Literatură și Artă, 1952, p. 50. 2. Ecaterina Logadi, Din amintirile mele despre tata, în volumul Amintiri
Caragiale între Thalia și Euterpe by Vasile Lungu () [Corola-journal/Journalistic/4820_a_6145]