478 matches
-
nu are o adâncime psihologică pe care aceștia ar fi meritat-o. Mai reușite sunt portretele executate după modele și astfel, au rezistat timpului personaje cu o notorietate redusă cum a fost de exemplu Ion Kalinderu (1904). Remarcabile sunt portretele violoncelistului Andrei Chefneux (1925), al verișoarei sale Lucia Mantu (1914), "Portretul de familie" (1900), precum și portretele unor profesori și cărturari ieșeni. Majoritatea portretelor realizate în perioada anilor 1920 - 1930, au în execuția lor adâncimea psihologică și măiestria realist artistică din epoca
Octav Băncilă () [Corola-website/Science/307612_a_308941]
-
(nume la naștere: Jacob Eberst, n. 20 iunie 1819, Köln - d. 5 octombrie 1880, Paris) a fost un compozitor și violoncelist evreu originar din Germania, naturalizat francez. El este considerat întemeietorul operetei moderne ca gen de sine stătător al teatrului muzical. A avut o influență mare asupra compozitorilor de operete care i-au urmat, în special Johann Strauss, Jr. și Arthur
Jacques Offenbach () [Corola-website/Science/304533_a_305862]
-
muzică încă de la vârste fragede. La vârsta de 14 ani a fost admis ca student al Conservatorului din Paris, dar a renunțat la studii după doar un an, găsindu-le nesatisfăcătoare. Din 1835 până în 1855 și-a câștigat existența ca violoncelist, devenind cunoscut la nivel internațional și ca dirijor. Ambiția sa a fost să compună piese comice pentru teatrul muzical. Deoarece conducerea Opéra-Comique din Paris nu era interesată de punerea în scenă a lucrărilor sale, Offenbach pune în 1855 bazele unui
Jacques Offenbach () [Corola-website/Science/304533_a_305862]
-
apoi că fiul încercase în secret să cânte și la violoncel, deși brațele lui de copil nici nu puteau încă să cuprindă acel instrument. Această descoperire întâmplătoare îl determină pe Isaac să-și încredințeze fiul lui Joseph Alexander (1772-1840), un violoncelist excentric din Köln. La el Jacob de-abia a dobândit abilitatea tehnică necesară instrumentului, când a și fost luat de tatăl său, silit de starea economică precară să valorifice toate aptitudinile copiilor cât mai repede, ca muzicant prin localuri. Împreună cu
Jacques Offenbach () [Corola-website/Science/304533_a_305862]
-
Luigi Cherubini (1760-1842), scrisori de recomandare care-l prezentau pe fiul său drept un copil-minune. Maestrul Cherubini, pe atunci deja un om înaintat în vârstă, foarte tipicar și puțin infatuat, a refuzat întâi cererea neregulamentară, invocând originea străină a tânărului violoncelist, însă a fost până la urmă convins de o probă a măiestriei lui Jacob, permisă datorită insistențelor unui tată care nu voia nicidecum să renunțe la ambițiile sale. Acesta a mai rămas timp de trei luni la Paris, alături de fiii săi
Jacques Offenbach () [Corola-website/Science/304533_a_305862]
-
an, fiind distras de neliniștea socială și, în general, de viața politică, artistică și mondenă a Parisului. În 1834 el s-a angajat în orchestra Operei Comice și a frecventat în același timp, după sfatul colegului său deja consacrat ca violoncelist, Hippolyte Seligmann (1817-1882), lecțiile violoncelistului virtuoz Louis-Pierre-Martin Norblin (1781-1854). Pe lângă Seligmann și l-a făcut prieten pe compozitorul Jacques Fromental Halévy (1799-1862), a cărui operă "Evreica" tocmai avusese în februarie 1835 un succes notabil la Opera din Paris. Acesta i-
Jacques Offenbach () [Corola-website/Science/304533_a_305862]
-
socială și, în general, de viața politică, artistică și mondenă a Parisului. În 1834 el s-a angajat în orchestra Operei Comice și a frecventat în același timp, după sfatul colegului său deja consacrat ca violoncelist, Hippolyte Seligmann (1817-1882), lecțiile violoncelistului virtuoz Louis-Pierre-Martin Norblin (1781-1854). Pe lângă Seligmann și l-a făcut prieten pe compozitorul Jacques Fromental Halévy (1799-1862), a cărui operă "Evreica" tocmai avusese în februarie 1835 un succes notabil la Opera din Paris. Acesta i-a dat probabil din când
Jacques Offenbach () [Corola-website/Science/304533_a_305862]
-
virtuozității la violoncel și ușurinței cu care compunea romanțe, Offenbach a devenit un oaspete agreat în salonul contesei Bertin de Vaux. Frecventarea acestui salon, care se bucura de un bun renume în lumea elitelor muzicale, i-a înlesnit lansarea ca violoncelist, la nouăsprezece ani. Primul concert în public l-a susținut alături de Jules, în 1839. Încă din aceea perioadă muzicianul a fost atras de lumea teatrului și a acceptat cu plăcere angajamentul de a scrie câteva melodii pentru vodevilul „Pascal et
Jacques Offenbach () [Corola-website/Science/304533_a_305862]
-
Jules, în 1839. Încă din aceea perioadă muzicianul a fost atras de lumea teatrului și a acceptat cu plăcere angajamentul de a scrie câteva melodii pentru vodevilul „Pascal et Chambord”, care au rămas însă lipsite de succes. Prin ascensiunea ca violoncelist al saloanelor pariziene, Offenbach a câștigat în schimb o serie de discipoli. Renumele de curând dobândit i-a permis să apară și pe scena cazinoului din Koln, într-o primă vizită acasă după șase ani petrecuți la Paris. În timpul acestui
Jacques Offenbach () [Corola-website/Science/304533_a_305862]
-
concert al unui gen nou”. Această dramă muzicală comică a avut succes, deoarece era pe gustul vremii, având ca protagoniști un aristocrat onorabil și un republican laș, ridiculizat adeseori. Pentru a-și întreține familia Offenbach a frecventat în continuare ca violoncelist seratele pariziene. Însă nu pentru mult timp; revoluția din 1848 a obligat plutocrația și anturajul ei bulevardier, în majoritate monarhist, să fugă peste noapte din Paris. În februarie, Offenbach a plecat la Köln împreună cu tânăra sa soție și cu fetița
Jacques Offenbach () [Corola-website/Science/304533_a_305862]
-
a zăbovi în Köln. La scurt timp de la plecarea fiului său a murit Isaac Offenbacher, în aprilie 1850. La Paris, Offenbach și-a reînnoit insistent ofertele pentru Opera Comică, însă nu a avut succes cu nici unul din proiectele prezentate. Ca violoncelist el s-a bucurat însă, ca de obicei, de prețuirea societății pariziene și a avut chiar șansa de a-l cunoaște cu ocazia unui concert în palatul Élysée pe președintele Louis Napoléon, viitorul împărat Napoleon al III-lea. Muzicianul a
Jacques Offenbach () [Corola-website/Science/304533_a_305862]
-
lucrărilor compozitoarei sunt publicate de "Ricordi Verlag" din München, "Furore Edition" din Kassel și Editura Muzicală din București. Este fiica lui Radu Cârneci (poet, publicist și traducător) și sora Magdei Cârneci (poetă, critic de artă și publicistă). Este căsătorită cu violoncelistul Dan Cavassi, care i-a interpretat în primă audiție "REm - concertul pentru violoncel și orchestră","-embER (die Stille, ich)" pentru violoncel-solo și ansamblu, ș.a.
Carmen Maria Cârneci () [Corola-website/Science/304668_a_305997]
-
prietenului său Isaak Glikman „Am început să mă gândesc că într-o zi voi muri și niciunul nu va compune o lucrare în memoria mea așa că am compus eu însumi una”. Câțiva dintre colegii lui Șostakovici, inclusiv Natalia Vovsi-Mikhoels și violoncelistul Valentin Berlinski, erau conștienți de caracterul biografic al lucrării. În 1962 s-a căsătorit pentru a treia oară, de această dată cu Irina Supinskaia. Într-o scrisoare adresată lui Glikman, Șostakovici a scris „singurul ei defect este că are 27
Dmitri Șostakovici () [Corola-website/Science/304002_a_305331]
-
în sunet stereo pentru Melodiya. De asemenea, Șostakovici a interpretat părțile de pian din înregistrarea Sonatei pentru violoncel, Op. 40, cu Mstislav Rostropovici; Sonata pentru vioară, Op. 134, împreună cu David Oistrah și Trioul de pian, Op. 67, cu Oistrah și violoncelistul Miloš Sádlo. Există și un film sonor din anii 1930 în care Șostakovici interpretează primul său concert pentru pian (deși doar finalul există înregistrat). De asemenea, există o filmare din ultimul an de viață al său în care Șostakovici supraveghează
Dmitri Șostakovici () [Corola-website/Science/304002_a_305331]
-
Marguerite Long "Concursul Internațional Marguerite Long - ", concurs pentru vioară și pian. Pe lângă activitatea solistică, Thibaud a fost un foarte cunoscut interpret de muzică de cameră, în special ca și component al unui trio cu pian alături de pianistul Alfred Cortot și violoncelistul Pablo Casals. A susținut turnee de concerte împreuna cu pianiștii Yves Nat și George Enescu. A fost prieten bun cu Eugène Ysaÿe care i-a dedicat a doua sonată pentru vioară. A murit în 1953 când avionul cu care călătorea
Jacques Thibaud () [Corola-website/Science/304049_a_305378]
-
Luigi Rodolfo Boccherini (n. 19 februarie 1743, Lucca, Italia - d. 28 mai 1805) a fost un compozitor și violoncelist din Italia, a cărui muzică era caracterizată de un stil galant, stil care s-a dezvoltat, într-un fel, separat de marile centrele muzicale europene. Boccherini este foarte cunoscut datorită unui menuet din Cvintetul de corzi în E, Op.13
Luigi Boccherini () [Corola-website/Science/311312_a_312641]
-
marile centrele muzicale europene. Boccherini este foarte cunoscut datorită unui menuet din Cvintetul de corzi în E, Op.13, Nr.5 și Concertul de violoncel în Și bemol major. Această ultimă lucrare a fost cunoscută în diferite versiuni făcute de violoncelistul german Friedrich Grützmacher, dar recent a fost transformată în versiunea originală. Boccherini s-a născut în orașul Lucca din Italia, într-o familie de muzicieni. La o vârstă tânără, tatăl său, care era de asemenea violonist și contrabasist, l-a
Luigi Boccherini () [Corola-website/Science/311312_a_312641]
-
de Joseph Haydn, dar Boccherini a îmbunătățit modelul lui Hadyn de cvintet de corzi aducând violoncelul în primul plan, pe când Haydn întotdeauna i-a conferit un rol de acompaniament. Mai degrabă, stilul Boccherini are ca sursă lucrările unui alt faimos violoncelist italian Giovanni Battista Cirri, născut înaintea lui Boccherini și Haydn. Un virtuoz violoncelist de primă clasa (posibil cel mai împlinit violoncelist din istorie), Boccherini a interpretat adesea repertoriul viorii la violoncel, la înălțime, un talent pe care el l-a
Luigi Boccherini () [Corola-website/Science/311312_a_312641]
-
corzi aducând violoncelul în primul plan, pe când Haydn întotdeauna i-a conferit un rol de acompaniament. Mai degrabă, stilul Boccherini are ca sursă lucrările unui alt faimos violoncelist italian Giovanni Battista Cirri, născut înaintea lui Boccherini și Haydn. Un virtuoz violoncelist de primă clasa (posibil cel mai împlinit violoncelist din istorie), Boccherini a interpretat adesea repertoriul viorii la violoncel, la înălțime, un talent pe care el l-a dezvoltat pe când înlocuia violoniștii bolnavi în timpul turneelor. Acest control suprem al instrumentului i-
Luigi Boccherini () [Corola-website/Science/311312_a_312641]
-
întotdeauna i-a conferit un rol de acompaniament. Mai degrabă, stilul Boccherini are ca sursă lucrările unui alt faimos violoncelist italian Giovanni Battista Cirri, născut înaintea lui Boccherini și Haydn. Un virtuoz violoncelist de primă clasa (posibil cel mai împlinit violoncelist din istorie), Boccherini a interpretat adesea repertoriul viorii la violoncel, la înălțime, un talent pe care el l-a dezvoltat pe când înlocuia violoniștii bolnavi în timpul turneelor. Acest control suprem al instrumentului i-a adus multe laude din partea contemporanilor săi (remarcabilii
Luigi Boccherini () [Corola-website/Science/311312_a_312641]
-
de muzică. descinde dintr-o familie de muzicieni. Tatăl său, Franz Seraphim (Serafim) Caudella (28 decembrie 1812 - 26 decembrie 1868), muzician autodidact, a venit din Viena și s-a stabilit la Iași, în 1830, unde a lucrat pentru început ca violoncelist pe lângă trupele de teatru franceză și germană. După ce s-a făcut cunoscut predând muzica unor copii de boieri, a fost numit, la 1 octombrie 1860, ca primul director al nou înființatei școli de muzică, care din 1864 a devenit Conservatorul
Eduard Caudella () [Corola-website/Science/310312_a_311641]
-
(n. 23 octombrie 1958, Beirut, Liban) este un pianist și compozitor de origine libaneză, stabilit în Franța. Se naște într-o familie de muzicieni din Beirut, mama sa fiind cântăreață de muzică orientală, iar tatăl său - violoncelist și, ocazional, compozitor, atât de muzică arabă, cât și de muzică simfonică occidentală. Atras de muzică din copilărie, la vârsta de patru ani învață să cânte la vioară. La șase ani își manifestă preferința pentru pian. În 1974 pleacă în
Abdel Rahman el Bacha () [Corola-website/Science/309366_a_310695]
-
București) a fost un actor român de teatru și film. A fost fiul inginerului francez Ludovic Cazaban și al austriecei Aneta Checais. a fost fratele scriitorului Theodor Cazaban. A urmat gimnaziul și liceul la Fălticeni. Pasionat de muzică, a fost violoncelistul orchestrei Liceului “Nicu Gane” din Fălticeni, condusă de prof. Aurel Mihăilescu. Vocația lui principală a fost, însă, cea actoricească. A început prin a juca în piesele puse în scenă la Liceul “Nicu Gane”. În 1924 s-a înscris la Conservatorul
Jules Cazaban () [Corola-website/Science/309451_a_310780]
-
cu activități literare și publicistice. Între 1957 și 1958 a lucrat ca redactor cultural la publicația de limbă germană Volkszeitung, care apărea la Brașov. De aici a fost concediat fără preaviz, din motive politice. O vreme a fost angajat ca violoncelist la teatrul muzical din Brașov. În aprilie 1959, a fost arestat pentru a treia oară. Unele manuscrise confiscate s-au pierdut, altele se află în dosarul penal. Tribunalul militar, care l-a judecat în cadrul procesului „grupului de scriitori germani”, încheiat
Hans Bergel () [Corola-website/Science/306000_a_307329]
-
op.cit.). In Arhivele Statului din Cernăuți există "Colecția de documente "Familia Flondor" care cuprinde 10 dosare; fondul "Colecția de documente..." are numărul de inventar 1243. Iancu Flondor , în orele de repaus de la castelul său din Storojineț, cultiva muzica, fiind un violoncelist distins sau sculptura pentru care avea un talent pronunțat. Spre cinstirea celor care s-au jertfit pentru împlinirea idealului sfânt al Unirii, la 11 noiembrie 1924, în Piața Unirii din Cernăuți a fost dezvelit monumentul unirii . La festivitate au participat
Iancu Flondor () [Corola-website/Science/304851_a_306180]