KorAP: Find »[drukola/base=viscol & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...13 14 15 ...116 >

2,884 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791

lovită dureros de vorbe, de vorbe și de viscolul din fereastră, reîmprospătează amintirea altei dăți, în altă cameră, cu alte brațe de bărbat întinse către ea, însoțite de aceleași vorbe, aceeași metaforă a luminii și cu aceeași zbatere nebună a viscolului de afară. Apoi, brațul atins de degetele lui Mihai, aduce imaginea brațului puternic, scuturat cu ură, în holul Universității, să se elibereze, lăsînd-o pradă deznădejdii: Nuu! țipă scurt Maria, înfigîndu-și cu sălbăticie coatele în abdomen, ca și cum ar fi fost înjunghiată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
întreabă, retrăgîndu-se cu teamă, ca din fața unui pericol. Nici măcar nu știu de ce plînge." Cade în fotoliu, continuînd să privească îngrozit spre femeia care, ghemuită sub așternuri, plînge tot mai încet, cu pumnii și dinții încleștați în marginea cearșafului. În fereastră, viscolul lovește o dată, cu mai multă putere, zgîlțîind-o. De ce nu exiști cu adevărat, Doamne? scrîșnește Maria, aruncînd o privire spre fereastră să te rog să-l ucizi încet, acolo, în viscol... Apoi, istovită, se acoperă mai bine, continuînd să plîngă, strîngînd

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
cu pumnii și dinții încleștați în marginea cearșafului. În fereastră, viscolul lovește o dată, cu mai multă putere, zgîlțîind-o. De ce nu exiști cu adevărat, Doamne? scrîșnește Maria, aruncînd o privire spre fereastră să te rog să-l ucizi încet, acolo, în viscol... Apoi, istovită, se acoperă mai bine, continuînd să plîngă, strîngînd în dinți colțul cearșafului. *** Pá-pa, páaa-pa!! izbucnesc copiii fericiți cînd văd în farfuriile din față bucățile de carne de porc fiartă într-un clocot, apoi rumenită pe cărbuni. Tatăl pisează

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
mi-a plăcut să admir frumosul, care, cum spunea Hugo, "e tot atît de folositor ca și utilul". Drept răspuns, profesorul strîmbă scurt din nas, ca un început de dojană și-și ia paharul, golindu-l. De afară, se aude viscolul învăluind restaurantul, gata să-l smulgă. Cînd se mai potolește, iar pasagerii vor să-și reia liniștiți masa, ușa de la intrare se deschide brusc, smulsă cu putere, iar larma sălii de restaurant este acoperită de mugetul viscolului pătruns înăuntru. Toți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
afară, se aude viscolul învăluind restaurantul, gata să-l smulgă. Cînd se mai potolește, iar pasagerii vor să-și reia liniștiți masa, ușa de la intrare se deschide brusc, smulsă cu putere, iar larma sălii de restaurant este acoperită de mugetul viscolului pătruns înăuntru. Toți întorc privirea într-acolo. În ușă stă un bărbat în costum de schior, cu țurțuri pe fularul de la gură, cu un rucsac mare în spate și cu schiurile și bețele de aluminiu sub braț. Face un pas

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
apoi, cu pas sigur, străbate clădirea, gîndind să ia un taxiu din spatele gării. Nu vede decît un autobuz pentru una din rutele circuitului urban și un tractor cu lamă, care curăță porțiunea carosabilă de stratul alb depus de la ultima trecere. Viscolul parcă a mai stat, dar vîntul suflă cu putere, scuturînd pomii, împrăștiind vîrfurile sulurilor de zăpadă. Pe trotuare sînt pîrtii înguste de la puținii trecători. Aura se strecoară cu greu, grăbindu-se, cu pantofii plini de zăpadă, cu picioarele înghețate pînă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
lift și începe să urce treptele. Dacă, văzînd vremea rea, după ce am discutat la telefon, s-a hotărît să vină înaintea mea?!" O durere ascuțită, ca o gheară, se înfige în coșul pieptului, în partea stîngă: "L-o fi prins viscolul undeva, în cîmp..." Descuie și intră în apartament. Cheile mașinii stau la locul lor, împreună cu ștergătoarele de parbriz și cu mănușile din piele. În chiuveta de bucătărie, zac două farfurii cu mîncarea uscată pe ele și ceașca de cafea, pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
acela. Tace, lasă privirea în farfurie și continuă să lovească bucata de carne cu colții furculiței, în vreme ce în mintea lui răsare imaginea femeii speriate, retrăgîndu-se spre ușă, încercînd să cîștige timp cu observația că trebuia să-și scoată căciula, apoi... viscolul nebun..., dimineața cu nămeți cît casa... Și, ca și cum gîndurile astea ar fi încălzit întreaga atmosferă, își desface umerii căzuți, aruncă spre Doina o privire senină, cum numai în clipele de mare emoție știe s-o facă, apoi surîde larg: N-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
și lui Dumnezeu! se înfurie Mihai. Cînd o femeie tînără, frumoasă, intră în camera unui bărbat singur, care a asaltat-o cu privirea de-atîtea ori, ar trebui să știe că nu vine la biserică, să se roage împreună să stea viscolul. Cînd un tînăr i-o întoarce Maria -, care pretinde a fi cît de cît..., e vizitat de o femeie, nu chiar atît de tînără, că am treizeci și nouă de ani, mamă a fetei cu care este el prieten, soție

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
ar fi fost..., cu ăsta s-ar fi înțeles, l-ar fi iubit. Pe Theo nu l-a iubit de la început, deși, bietul de el, a făcut tot ce i-a stat în putință." Rămîne un timp nemișcată, privind fix viscolul de afară. "De ce n-a vrut Theo niciodată să-și ceară scuze că a dat declarația aceea? L-am iubit mult... L-aș fi înțeles... Vremurile... Totuși, atîta încăpățînare... Dacă n-ar fi obsesia că el, ca bărbat, știind că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
albul zăpezii, pe care au stat înțepeniți pînă acum, caută în interior, spre mesele din jur. Imaginea profesorului o face să se cutremure. "Ce partidă ar fi făcut Maria! Cît de elegant și de manierat era în seara aceea, cu viscol, cînd..." Înțepenește cu ochii asupra lui și-n urechi îi răsună vorbele celui care a analizat, cu nouă ani în urmă, dosarul soțului: "Am fost prezent, și-o pot spune și în instanță, sub prestare de jurămînt, că... insolența..." Vorbe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
ori, noaptea, eram mare de acum mă trezeam și începeam să plîng. Eram terorizată de amenințarea asta: "Te duc înapoi la copii!" Într-un tratat de psihanaliză am văzut fotografia unui tablou cu un copil plîngînd afară, lîngă ușă, în viscol. Probabil, nu mai rețin exact, pictorul, ajuns în spital, era obsedat din copilărie de teama alungării din casă... În liniștea așternută din nou, doar vîntul afară, în pomii de lîngă fereastră, face un zgomot ciudat, care-l înfioară adînc pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-i nopțile copilăriei. Dormea cu tatăl lui, în același pat, la perete, iar seara, în serile acelea lungi, de iarnă, cînd focul troznea în sobă, împrăștiind căldura, încăleca pe pieptul tatălui și sălta exclamînd di-di-di!, pînă ostenea. Afară se auzea viscolul ca acum, tatăl lui ieșea cu felinarul în mînă, să meargă în grajd, la vite, iar el, trezit din somn, fugea pînă în ușă, desculț, să facă pipi, dar cînd ajungea acolo, unde, pe o bundiță veche, dormea cîinele făcut

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
apoi fug la alt magazin, poate mai prind acolo, că au stat degeaba la primul, să aibă ce da de mîncare copiilor. La ora asta dorm, că mîine la cinci se scoală să meargă la fabrică. La țară, ziua, pe viscolul ăsta, nu stă nimeni în casă, că vitele trebuie hrănite, adăpate facem noi lînă sintetică la Săvinești, dar carnea o luăm tot de sub pielea vacii, ori a porcului; laptele de asemenea. Moș Ion, bunicul tău, era un simplu țăran, într-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
care a băut, o cuprinde un sentiment de dispreț și începe să plîngă de ciudă pentru toate cîte le-a putut gîndi, sau dori, simțindu-se și acum în stare, ca în urmă cu atîția ani, să iasă afară în viscol și să-l cheme; dacă nu din dragoste, măcar de bucurie. *** Ce "sictir!" ne trimite viața, dom' profesor, ce "hai sictir!"... clatină încet din cap Lazăr, șoptindu-și vorbele, să nu tulbure liniștea din sala restaurantului. Ia te uită! se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
ziuă. Căpitanul salută și iese. Mă, cafea ai? face Săteanu un gest ferm. Am, tovarășe prim-vice. Mai du-te... cu tonul ăsta! Între noi doi, sînt "nea Toader!" Prim-vice am să fiu pentru ăia care dorm duși că, vorba aia, viscolul trece, leafa merge... Cum de lucrezi? Șeful mi-a transmis... Ziua, el e mai de folos. Cum doriți cafeaua? Fără zahăr, că-mi pun eu. Săteanu își scoate căciula, fularul și scurta din piele îmblănită, agățîndu-le în cuier. Lasă zahărul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
Trebuie să răscolesc toată casa! Și totuși, cum să-i fi spus Maria, cînd nu-l poate suferi?! Oare?! Mihai nu-i urît, nu-i prost, ceva experiență are... Ce, eu cum de-am cucerit-o pe soacră-mea?, ce viscol!, ca acum... Mai bine-o luam pe ea de soție, Doina are dreptate, prea ies scîntei cînd ne întîlnim. Nu, nu cred că Mihai știe ceva de mine și Coca; s-ar fi dat de gol, ar fi roșit. Cred

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
care se risipește în fiecare gest al meu, în cultura făcută cît am stat în București, în cizelarea gesturilor, de la felul cum țin tacîmurile în mînă la masă, pînă la clipa astrală a fiecărei întîlniri cu o femeie... Noroc de viscolul acesta că mi-a dat prilejul unei priviri în adîncul sufletului, să readun cioburile pe care am scris numele acelei Doamne Ana... Să cred că m-am blazat de pe acum? Chiar gîndul că aș putea ajunge ginerele lui nea Toader

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
sunat ăla ori am visat eu? întreabă, arătînd spre receptorul din mînă, dar pentru că nevastă-sa și-a tras plapuma pe cap, întorcîndu-se cu fața la perete, lasă și el receptorul și se cuibărește la căldură, bombănind: Oi fi visat, că de-atîta viscol și-atîta zăpadă... Cum e versul ăla, de Villon? O să-l afli acuși, cînd o să-ți dau la micul dejun apă chioară îl amenință nevasta. Naltă, coapse lungi, ochi mari...; las' că, de mă scol, te trezesc eu de-a binelea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
și merge în bucătărie, urmat de Lazăr, unde își schimbă reciproc hainele. Vezi că schiul stîng trage puțin într-o parte îl avertizează doctorul. M-oi descurca eu spune Lazăr precipitat, tremurînd de nervi, grăbindu-se să iasă afară în viscol. Dă-mi rucsacul zice lui Radu -, măcar să-i duc ăluia programele și afișele, că atîta prieten bun, nepervers, am. Parcă ți-era ciudă pe el surîde studenta, care s-a trezit deja și s-a așezat la masă, cu caietul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
ar plăcea să scriu ceva pe motivul brîndușelor: frumusețe, otravă, leac... Vă rămîn de două ori îndatorat. Bine, așa să fie. Vrei chiar să te transferi la Cooperări? De ce? Ca o aventură a cunoașterii, ce mai contează una pe lîngă viscolul ăsta?, căci, și-așa, se spune despre noi scriitorii, cum aș vrea să mă cred, că nu cunoaștem viața. Vei fi dat afară! se înfurie femeia. De foame n-o să mor, doamnă. Ești un tîmpit, zău! se aude în receptor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
amenințînd-o cu degetul arătător. Unul din noi doi va trebui să-l mănînce pe celălalt, într-un final. Așa-i, Mihai. Dar în realitate, femela își mănîncă întotdeauna perechea... Face un singur pas către el și-i șoptește: Cu bine, viscolul meu cu ochi albaștri, ce ești! Cu bine, crinule alb răsărit din zăpadă! Ai grijă să nu îngheți... îi surîde Mihai și iese domol din încăpere, pierzîndu-și pașii pe culoarul lung, la capătul căruia știe că este liftul de serviciu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
și te-aș lua în brațe, să te sărut lung, cu sete, apoi să ne rostogolim împreună prin zăpadă... Parcă te-am rugat ceva, Mihai îl măsoară Maria cu privirea. Tot ce s-a întîmplat între noi a plecat odată cu viscolul... Dar a rămas în urmă o Maria, care... deschide el brațele într-un gest larg, de apreciere. Te rog! îl temperează Maria făcînd un semn categoric. Este ultima dată cînd mai stau de vorbă cu tine. Din două motive: unul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
ceea ce le convine... o aude oftînd. Iar tu mai ai multe de învățat... Maria, te rog, mai dă-mi șansa unei întîlniri! Avem atîtea să ne spunem... -Nu, Mihai, sigur nu! Uită-te la cer: s-a făcut vreme bună; viscolul a trecut... Du-te după prietenul tău; o să aibă nevoie să-i fii alături. Maria! tresare Mihai. Ce s-a întîmplat? De ce să-i fiu alături? Pentru că tații nu-s niciodată mulțumiți de ceea ce le naștem noi, femeile; parcă uterul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
a strigat. Niciodată n-am văzut-o ca astăzi: parcă voia să-i mănînce din ochi; nu se mai sătura să le asculte țipetele... Ea, care-i pasa imediat asistentei... Și-i luceau ochii!... Pariez că acum, de cînd cu viscolul ăsta nebun, tovarășul Săteanu s-a făcut un domn cuminte și doarme noaptea acasă! Doctore... tresare Lazăr, uitîndu-se speriat în jur. Hai, măi Lazăre, ce naiba! Poate să-ți confirme și scriitorul arată doctorul Runca înspre Mihai -, cel mai greu îi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]