382 matches
-
și alor mei, a venit doar dinspre Berlin? Ceea ce am trăit și după război era tot o consecință a acestuia? Călătoria putea fi un pelerinaj la locul care provocase răscrucea unei existențe și a atâtor altora. * Am ajuns la prânz. Viscolea, era frig. Orașul răsărea Între suliți și panglici de neon. Apartament luminos, cald. Am ieșit pe stradă, să localizez noul domiciliu. Rathenauplatz. Mi-am amintit de personajul pe care Musil l-a proiectat În marele său roman... Prim contact cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
sfidătoare. Nu se poate, nu poate fi, e o părere, și nu crezu decât când vornicul intră și comunică răspicat vestea. Bărbatul cu care se măritase nu mai era domn! Cum adică, ea nu mai era doamnă? Afară ningea și viscolea. Repetase în gând fiecare mișcare pe care trebuie să o facă doamna Moldovei la liturghia din ziua Crăciunului, peste nici o săptămână. Nu mai era doamnă? Cum a fost cu putință una ca asta? Și Maria a lui Constantin Vodă Duca
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
mari și grase ies de nu se știe unde la ceasurile în care soarele la răsărit sau la apus le crește umbrele lungindu-le în continuarea cenușiului penelor, de par arătări de basm. Iarna aci vântoasele se întețesc măturând și viscolind zăpezile. Dinspre Vlăsia o să poruncească să aducă lemn curat de stejar și fag, că, cine știe, poate o să aibă cândva răgaz să vină și iarna pe aci. Cafele, narghilele, șerbeturi și dulcețuri fură pe loc aduse. Apoi, chisele de cleștar
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
mă uit mai bine, nu aș vrea să fie prea încărcată înfloritura. Eu aș pleca și rog să nu fiu judecat că încalc politețea, dar vreau să mă pregătesc pentru drumul de mâine. Iarna este grea, numai de n-ar viscoli. Spătarul se ridică, făcând un semn discret spre fratele său. Marele stolnic deși ținea să pară încă vioi la cei șaptezeci și trei de ani ai lui, sprijinindu-se cu o mână de masă și cu alta de brațul jilțului
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
frumoasa mea, minunata și nemaipomenita mea frumusețe: Delta, domnilor și doamnelor! "Hăitașul" Eram și noi pe atunci trei, să fie vreo douăzeci și cinci de ani, trei oameni nedespărțiți, împătimiți în ale pescuitului, iar astăzi am rămas singur. Și astăzi, când afară viscolește, stau în căldura camerei, și privesc aburul abia mijit, care iese din cana de lut cu vin fiert, înșirând pe clipe dragi de odinioară, niște aduceri aminte. Și îmi răsar în suflet parcă, din alte vremi, fațetele scânteinde ale unui
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
aproape toți pescarii din urbea noastră. Purtau în picioare cizme de cauciuc, în spate rucsacul, și pe un umăr, husa cu sculele de pescuit. A fost mare jale! Uite așa s-a întâmplat cu "hăitașul" nostru. ...Și astăzi, când afară viscolește, stau în căldura camerei, și privesc aburul abia mijit care iese din cana de lut cu vin fiert, înșirând pe clipe dragi de odinioară niște aduceri aminte. Și îmi răsar în suflet parcă, din alte vremi, fațetele scânteânde ale unui
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
avut fericirea să am o bunică adevărată - se așezase și parcă picotea. De fapt, se lăsase liniște în odaie și stăteam toți trei așa... Nu îndrăzneam să sparg această liniște cu banala idee că afară ninge foarte tare și că viscolește. Se făcuse noapte, un glas, tot al bătrânei, s-a strecurat prin liniștea odăii: - Anetă, du-te și închide la găini! - Dați-mi o lopată, va fi nevoie să fac o cărare până la păsări, m-am oferit eu. După ce am
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
aprins becul; mă apropii de ușă, o deschid precaut, dar abia o pot ține, așa de tare mi se zbate în mână. Un vânt de gheață gonește pe străduță. În depărtarea pustie, lângă felinarele galbene se vede cum zăpada uscată viscolește pe garduri, pe geamuri și pe acoperișuri. Pierzându-mi respirația din cauza vântului, cu spinarea zgribulită de frig, pășesc disperat; nici nu apuc să ajung la capătul străduței unde începe piața, când simt că am înghețat bocnă. În piață arde un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
lovitura, că e hărăzit de Domnul, spre binefacerea și bunăstarea făpturilor sale. Însă cu măsură. - Ninge al dracului, observă părintele anexă, mi-a intratzăpada și-n gură. N-a mai nins așa de-acum cincisprezece ani, din 1895, când a viscolit în noiembrie. Se vede că și-a vârât dracu coada, să mă răgușească pe mine! - Bre, cuvioase, îl mustră, cu prefăcută indignare, părintele titular, ți-am spus să nu mai pomenești pe ucigă-l-crucea. Ce păcatele, doar ești preot bătrîn! Doar
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
s-o întrebe atîtea! Inspiră adînc, parcă ar ofta. Apoi închide ochii și-și lasă fruntea pe brațele puse unul peste altul pe birou. În amintire nu-i vine decît imaginea lacului de acumulare înghețat, cu barajul îmbrăcat în zăpadă. Viscolește, și el e singur pe mal. Să urce pînă la șosea, nu poate. Să treacă pe gheață, nu are curaj... Cînd se trezește, e transpirat. Are și febră. În drumul lui spre poartă, se abate pe la dispensar și cere o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
febră și coșmar, a găsit-o pe Teona lîngă patul său, adusese acasă un ram de magnolie cu trei flori, dăruit de bătrînul îngrijitor al serei. Toate întîmplările zilei se petrecuseră sub semnul acelor flori exotice, luate dintr-un copac viscolit de ultima izbucnire a iernii, pătrunsă prin geamurile uitate deschise de un tînăr îngrijitor nepriceput și chiulangiu, actualul responsabil al gospodăriei anexe, constituită din ferma de porci, cîteva vaci, zece hectare de pămînt arabil și ciupercăria. Îmi pare rău! răspunde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
luciul gheții se întinde pînă hăt departe, cît cuprinde privirea. Din cauza reflexiei luminii, pe nemărginirea albă, ochii încep să-l doară. Pe mal nu are cum urca, peste gheață nu se încumetă să treacă. Deși aude vîntul și știe că viscolește, în ochi îl lovește lumina puternică, iar spatele îi e transpirat. Sus, lîngă șosea, i se pare că zărește silueta unei femei. Vîntul îi suflă poalele pardesiului în toate părțile. Cu pardesiu de doc iarna!" gîndește Mihai. Femeia de pe mal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
Eu am; asta-i pentru tine, a insistat Ana plină de drăgălășenie. Mersi! a răspuns Mihai acru. Mă duc la lapte și fără să-mi dai tu o cafea... A luat sacoșa cu sticle și a coborît. Peste noapte a viscolit iar acum era ger ger de februarie! Bine că vînzătoarele s-au gîndit să distribuie laptele înăuntru, în magazin. Timp de o oră, Mihai a stat cu bărbia în piept, încălzit de gulerul hainei de blană și s-a gîndit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
intactă în istoria nescrisă a lumii. Gestul fondator este cel care transpune de fiecare dată schema universală a iubirii într-o particularitate extremă și conferă astfel fiecărei iubiri unicitatea ei absolută. Prima ninsoare căzută în anul acela. Zăpada, după ce fusese viscolită până târziu, către miezul nopții, încremenise acum în straturi mari și pufoase. Bucuria lor, ținîndu-se de mână pe strada pustie și mergând în urma puiului de caniș, alb tot, care încerca să sară peste câte un troian, pierzîndu-se în el și
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
relație se trage sacrificarea?”... Dedesubt, un buchet de sapte poezii din volumul „Călătorul profund”, iar alături, În același Simposion, o fotografie a lui Alexandru Tăcu Zeletin și un fragment din ,,Braconierii” - al acestuia, din volumul „Omul interzis”: BRACONIERII Hainele cerului viscolesc În geamuri apocrife Și urlă că veacul lupilor cu gura deschisă de la pământ La nouri În care lumea se sparge În țândări și zboară Capul strigoiului vesperal din grota enigmelor Descifrează acel incunabul LOHDAGOA KING Predicții inefabile sugerează că totuși
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
De unde începe lumea lui Voiculescu ? Ea are, ca și luna, voaluri fantomatice de aburi, fruntariile pierdute în zări, într-un nețărmurit geografic greu de închipuit, în care crânguri de cerbi, oameni, herghelii de cai petrec și cutreieră nemărginiri de spații, viscolite de arșițe și zăpezi, înecate în ierburi și fum de nouri. E un univers halucinant, o Dacie Felix strămutată într-un ev mediu permanent, o lume a etnografului pur și a psihologiei abisale. Lumea lui Voiculescu e premergătoare lumii sadoveniene
Academia b?rl?dean? ?i Vasile Voiculescu by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83084_a_84409]
-
Bara și una la șipotul Cernei și patru căprioare grămădite la Creanga Neagră. Trebuie să mai fi fost și altele, pe care încă nu le descoperise. Chiar și pe acestea apucase a le afla din vreme Onu Bezarbarză. Omătul fiind viscolit și tare, lupii puteau fugi pe el ca pe pod, pe când ciutele se cufundau cu copitele lor; din pricina asta vânătorii aceștia crânceni le putuseră ajunge în anume locuri grele și le jertfiseră. Adevărat era că și acești vânători plătiseră în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
nu faci, totuși, nimic?" Aluzie clară la Augusta. Aventurile ei țin de domeniul public. Îi răspund: Fiindcă sânt slab și nu-mi place scandalul". 20 ianuarie Nu mă tentează (încă) să număr mărunțișul. Asta e bine. 21 ianuarie Ninge încruntat. Viscolește. Simt frigul la spate, de la fereastră. Trebuie să mă duc să-mi fac analizele. 22 ianuarie La spital, pe ușa WC-ului, era următoarea precizare afișată: "Pentru cadre medicale și femei". 25 ianuarie ― Nu vrei să ieși puțin, să iei
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
mai era frică, nici chiar atunci când sunetul ciocănelului izbind în toacă nu se mai auzea, acoperit de glasul lupilor ieșiți în haite din pădure. Se sculau dimineața îndeplinind, toate trei, obligațiile unei case mari, ca într-un ritual, măturând zăpada viscolită în timpul nopții peste treptele urcând în cerdacul înalt, îngrijind păsările ce cotcodăceau în porumbarul încuiat cu lacăt uriaș, apărate de câini negri și imenși, crescuți de mici să fie răi, controlând vârtoșenia îngrăditurii și a porților înalte pe care le-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
era aruncat Înăuntru ultimul pescăruș. — Stai așa, zise el, apucând lopata omului. Nici bărbat, nici femeie. Era greu de spus din cauza costumului de protecție fără formă. Unde ai pus ce era Înăuntru? Omul Îl privi de parcă era nebun, În vreme ce zăpada viscolea În jurul lor. — Ce? — Conținutul. Cei de la primărie umpleau chestiile-astea. Unde-ați pus cadavrele care erau deja Înăuntru? Le-ați cercetat deja? Polițista Înțelese și nemulțumirea i se citi pe față. — La naiba. Își aruncă lopata În zăpadă. — La naiba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
nepotului său, dar păru să prindă din nou speranță la cuvintele deosebite ale seniorului Shiraishi, fiindcă îl puse pe samurai să-i repete iar și iar partea aceea a întâmplării. Astfel trecu toamna și veni iarna. În fiecare noapte vântul viscolea zăpada așternută peste vale. În timpul zilei, slugile adunate în jurul vetrei împleteau funii de paie. Făceau chingi ori căpestre pentru cai sau funii numite „legături”, care se treceau prin samar pentru a lega povara de cal. Câteodată, la gura vetrei, soția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
clipe lungi, murmură cu un tremur de bucurie: - Știam... 15 decembrie 1474, Vaslui, Moldova Zăpada se așternuse temeinic și continua să ningă. Pădurile erau albe. Albă era și valea Bârladului peste care trecea podul de lemn. Apa râului Înghețase. Seara viscolise, iar oștenii și curtea domnească se adăpostiseră În corturile de campanie. Abia În zori, când vântul se mai potolise, putuseră fi aprinse focuri. În jurul prânzului sosiseră primii curieri de la Dunăre și de la frontiera cu Țara Românească. Joncțiunea trupelor turcești sosite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
timp neliniști în ambele tabere. * Zilele până la termenul stabilit pentru pronunțarea hotărârii judecătorești erau numărate. Rromii însă, după toate aparențele, ajunseseră la trista convingere că legiuitorii aveau să-i urgisească și de această dată, și că pătimirile lor vor fi viscolite de nedreptate. Era ca și cum adevărul se afla dincolo de un zid înalt pe care ei nu-l puteau escalada. Bulibașa aflase de la avocatul Diaconescu, pe care îl contactase în mod special, că șansele familiei Carabăț de a-și păstra copilul, pe
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
Mihai Ardeleanu în curte. Venise de la Huși ca să mă ducă din nou la școală, pe mine, dezertorul. Omul venise de la Huși cu trenul până în gara Curteni și de acolo pe jos. Ninsese și zăpada era destul de mare. Noroc că nu viscolise. Sub presiunea mamei și sub amenințarea că voi plăti școlarizarea, m-am întors de mână cu dirigintele la școală. Am făcut Crăciunul ca toți elevii la școală, doar de Anul Nou ni s-a dat liber două zile. Am reluat
Pensionariada by Corneliu Văleanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91844_a_92866]
-
Cu vreun an înainte, tata îmi tipărise o carte de povești scrise de mine, sub titlul "Din țara basmelor". Îi făcusem o prefață în versuri, care nu erau așezate pe strofe, ci în formă de proză: "E iarnă, ger și viscolește, fulgi albi, ușori, cad în grămadă și cresc nămeții de zăpadă; bunicu-n casă povestește!" E cald și bine, căci în vatră, trosnind, focul ușor suspină, împrăștiind în jur lumină! Afară, câinii noștri latră!" Și așa mai departe! Dar odată cu apariția
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]