365 matches
-
și din 25 de consoane, fiecare din acestea având o variantă scurtă și una lungă. Opoziția scurtă - lungă are valoare funcțională, adică sensul cuvintelor poate fi diferențiat prin cantitatea unei vocale sau a unei consoane. se caracterizează și prin armonie vocalică, adică, de regulă, un cuvânt conține numai vocale caracterizate printr-o trăsătură comună: sunt fie anterioare, fie posterioare. Scrierea limbii maghiare este fonemică, aproximativ în aceeași măsură în care este și cea a limbii române. În limba maghiară, accentul este
Limba maghiară () [Corola-website/Science/297059_a_298388]
-
intenția de a crea un contrast vizual în comparație cu pasărea, ce era neagră. Autorul susține că niciun aspect al poemului nu a fost întâmplător, fiind controlat total de către el. Chiar termenul „Nevermore”, susține Poe, este folosit datorită efectului creat de sunetele vocalice lungi (cu toate că este posibil să fi fost inspirat de George Gordon Byron sau Henry Wadsworth Longfellow). Poe a mai folosit sunetul produs de vocala „o” lungă și în alte poeme: „no more” în „Tăcere” sau „evermore” în „Viermele biruitor”. Subiectul
Corbul () [Corola-website/Science/298053_a_299382]
-
asta include schimbările importante de sunete cunoscute și sub denumire de Legea lui Grimm și Legea lui Verner, care au introdus un număr mare de consoane fricative; limbile proto-indo-europene (PIE) au avut doar una singură, /s/. Cea mai importantă dezvoltare vocalică este contopirea (în majoritatea cazurilor) a vocalelor lungi și scurte /a/ și /o/, creându-se /a/ și /ō/ lung. Asta a afectat, de asemenea, și diftongii, astfel în limbile PIE /ai/ și /oi/ au fost unite în /ai/, iar /au
Limbi germanice () [Corola-website/Science/296679_a_298008]
-
clasele "o/ă") foloseau o combinație de terminații în "o" pentru genurile masculin și neutur și terminații în "ă" pentru genul feminin, însă alte clase cunoscute (cum ar fi clasele "i" și "u") au folosit terminațiile de la o singură declinație vocalică pentru toate genurile, și au existat și alte clase bazate pe alte declinații. Un set relativ diferit de terminații „pronominale” au fost folosite pentru pronume, determinanți și cuvinte cu semantică asociată (de exemplu, „tot”, „doar”) O inovație importantă în limba
Limbi germanice () [Corola-website/Science/296679_a_298008]
-
de germana standard) și de limba rusă, chiar dacă nu se înrudește lingvistic cu ele. La fel ca limba finlandeză și maghiară, limba estonă este într-o oarecare măsură o limbă aglutinantă, dar, spre deosebite de ele, și-a pierdut armonia vocalică. În limba estonă vocalele frontale se găsesc exclusiv pe prima silabă dau pe silaba accentuată, dar în textele mai vechi armonia vocalică se mai poate observa. În plus, apocopa sunetelor de la sfârșitul cuvintelor este extinsă și a contribuit la trecerea
Limba estonă () [Corola-website/Science/296722_a_298051]
-
estonă este într-o oarecare măsură o limbă aglutinantă, dar, spre deosebite de ele, și-a pierdut armonia vocalică. În limba estonă vocalele frontale se găsesc exclusiv pe prima silabă dau pe silaba accentuată, dar în textele mai vechi armonia vocalică se mai poate observa. În plus, apocopa sunetelor de la sfârșitul cuvintelor este extinsă și a contribuit la trecerea de la o limbă pur aglutinantă la o limbă flexionară. Topica de bază este subiect-verb-complement. Cele două limbi estone (uneori considerate limbi diferite
Limba estonă () [Corola-website/Science/296722_a_298051]
-
marcate în text cu "đ" (supranumite „tau galic” deja în Antichitate) și descrise în mod foarte ambiguu. Pronunțarea propusă este cea care domină astăzi în lumea de știință. Conform informațiilor adunate de la surse scrise, galica s-a bucurat de sistemul vocalic destul de bogat și asemănător latinei clasice: a cuprins cinci vocale scurte și cinci vocale lungi. De asemenea, au existat cinci diftongi: , , , și , care au fost supuși mai multor schimbări cu timp. și s-au îmbinat și monoftongizat la , iar și
Limba galică () [Corola-website/Science/316656_a_317985]
-
Desinențele la acest timp sunt: Variantele de desinențe care conțin vocale rezultă din necesitatea de a respecta armonia cu vocalele din rădăcină. Rădăcinile cu final consonantic pot atrage după sine folosirea unei vocale de legătură, aleasă tot în funcție de regulile armoniei vocalice. Aceste vocale (în roșu) sunt redate în tabelul de mai jos, cu ajutorul unor exemple. Observații: În limba maghiară actuală nu mai există decât un singur timp trecut. Nuanțele pe care le exprimă în română diferitele timpuri trecute se exprimă în
Verbul în limba maghiară () [Corola-website/Science/316230_a_317559]
-
scriere și pronunțare, schimbările fonetice redate în scris și cele neredate în scris care au loc la contactul dintre două consoane, precum și caracteristicile accentuării și ale intonației în limba maghiară. Limba maghiară standard se caracterizează prin șapte perechi de foneme vocalice: - , - , - , - , - , - și - . Punctele lor de articulare sunt cele reprezentate mai jos: </div> Membrele fiecărei perechi se diferențiază prin cantitatea vocalică, iar cele ale perechilor - și - diferă și prin alte trăsături. Cantitatea vocalelor are valoare funcțională, adică sunt cuvinte al căror sens
Fonologia limbii maghiare () [Corola-website/Science/316227_a_317556]
-
două consoane, precum și caracteristicile accentuării și ale intonației în limba maghiară. Limba maghiară standard se caracterizează prin șapte perechi de foneme vocalice: - , - , - , - , - , - și - . Punctele lor de articulare sunt cele reprezentate mai jos: </div> Membrele fiecărei perechi se diferențiază prin cantitatea vocalică, iar cele ale perechilor - și - diferă și prin alte trăsături. Cantitatea vocalelor are valoare funcțională, adică sunt cuvinte al căror sens se deosebește prin aceasta, de exemplu „s-a bucurat” ↔ „nebun, -ă”. Scrierea și pronunțarea vocalelor: Precum celelalte limbi din
Fonologia limbii maghiare () [Corola-website/Science/316227_a_317556]
-
adică sunt cuvinte al căror sens se deosebește prin aceasta, de exemplu „s-a bucurat” ↔ „nebun, -ă”. Scrierea și pronunțarea vocalelor: Precum celelalte limbi din familia limbilor fino-ugrice, dar și alte limbi (turcă, japoneză), și maghiara se caracterizează prin armonie vocalică. Majoritatea rădăcinilor polisilabice au vocale caracterizate printr-o trăsătură comună: sunt fie anterioare ("e", "é", "i", "í", "ö", "ő", "ü", "ű"), fie posterioare ("a", "á", "o", "ó", "u", "ú"). Vocala "á" est de fapt situată între cele două, mai aproape de
Fonologia limbii maghiare () [Corola-website/Science/316227_a_317556]
-
e", "é", "i", "í", "ö", "ő", "ü", "ű"), fie posterioare ("a", "á", "o", "ó", "u", "ú"). Vocala "á" est de fapt situată între cele două, mai aproape de cele anterioare, dar se clasează printre cele posterioare din cauza comportării sale în armonia vocalică. Regula armoniei vocalice cere ca unei rădăcini cu vocale dintr-o anumită categorie să i se adauge sufixe și vocale de legătură din aceeași categorie. Cele mai multe sufixe au două variante, pentru a se putea armoniza cu vocalele din restul cuvântului
Fonologia limbii maghiare () [Corola-website/Science/316227_a_317556]
-
í", "ö", "ő", "ü", "ű"), fie posterioare ("a", "á", "o", "ó", "u", "ú"). Vocala "á" est de fapt situată între cele două, mai aproape de cele anterioare, dar se clasează printre cele posterioare din cauza comportării sale în armonia vocalică. Regula armoniei vocalice cere ca unei rădăcini cu vocale dintr-o anumită categorie să i se adauge sufixe și vocale de legătură din aceeași categorie. Cele mai multe sufixe au două variante, pentru a se putea armoniza cu vocalele din restul cuvântului. De exemplu, sufixul
Fonologia limbii maghiare () [Corola-website/Science/316227_a_317556]
-
unică sau ultimă vocală este și ea rotunjită. Un exemplu este sufixul "-on/-en/-ön", cu sensul prepoziției românești „pe”: "a lábon „pe picior”, "a kézen „pe mână”, "a körön" „pe cerc”. Totuși, nu toate sufixele se supun regulii armoniei vocalice, având o singură variantă, de exemplu "-ig" „până la”: "a lábig „până la picior”, "a kézig „până la mână”, "a körig" „până la cerc”. Există și rădăcini cu vocale de categorii diferite. Cele bine asimilate de limbă, chiar dacă sunt împrumuturi, primesc în general variante
Fonologia limbii maghiare () [Corola-website/Science/316227_a_317556]
-
vocale de categorii diferite. Cele bine asimilate de limbă, chiar dacă sunt împrumuturi, primesc în general variante de sufix cu vocală posterioară ("a fiúval „cu băiatul”), dar de regulă cuvintele străine cu vocale din categorii diferite nu se supun regulii armoniei vocalice: "a kávéban „în cafea”, dar "a dzsungelben" „în junglă”. În cazul cuvintelor compuse cu vocale din categorii diferite, vocala sufixului este din aceeași categorie ca vocala/vocalele din ultimul element. De exemplu, pentru a spune „la Budapesta”, din variantele sufixului
Fonologia limbii maghiare () [Corola-website/Science/316227_a_317556]
-
singular "a" și "e" se schimbă la plural în "á", respectiv "é": "utca" - "utcák" „străzi”, "lecke" - "leckék" „lecții”. La singularele cu finală consonantică, semnul pluralului se adaugă cu ajutorul unei vocale de legătură care se alege în general după regulile armoniei vocalice: Uneori forma de singular se folosește pentru mai multe obiecte. Este cazul părților corpului perechi sau mai multe decât două, în construcții posesive: "Mosd meg a fogadat!" „Spală-te pe dinți!”, Fáj a szemem „Mă dor ochii”. Pentru a preciza
Substantivul, adjectivul și numeralul în limba maghiară () [Corola-website/Science/316238_a_317567]
-
următoarele: Există mari diferențe între modurile de exprimare a posesiei în maghiară față de cele din română. În limba maghiară nu există adjective posesive. Substantivul care exprimă obiectul posedat primește sufixe specifice. Cele care conțin vocale au variante în funcție de regulile armoniei vocalice: Exemple: Variantele de sufixe cu "j" se folosesc pentru rădăcinile cu finală consonantică, dar nu totdeauna. Privitor la folosirea lor există doar două reguli precise: În rest se poate vorbi numai de tendințe, excepțiile fiind numeroase: Observații: În general, substantivul
Substantivul, adjectivul și numeralul în limba maghiară () [Corola-website/Science/316238_a_317567]
-
în "a" sau "e", dar cauzează modificarea acestora: "tiszta" → "tisztán „curat”, "gyenge" → "gyengén" „slab”. La adjectivele terminate în altă vocală decât "a" sau "e", sufixul se adaugă de regulă cu vocala de legătură "a" sau "e", aleasă conform regulilor armoniei vocalice: "kíváncsi" → "kíváncsian „în mod curios”, "megható" → "meghatóan „în mod impresionant”, "érthető" → "érthetően „inteligibil”, "szomorú" → "szomorúan „trist”, "egyszerű" → "egyszerűen" „simplu”. Și în cazul adjectivelor terminate în consoană se folosesc aceste vocale de legătură, plus "n": "szabad" → "szabadon „liber”, "gyors" „rapid” → "gyorsan
Adverbul în limba maghiară () [Corola-website/Science/316240_a_317569]
-
gust" ). Limba literară se bazează pe ambele dialecte. Atât limba tătară cât și limbile fino-ugrice au influențat limba ciuvașă, precum și limba rusă, limba mari, mongoleza, limba arabă și limba persană, limbi ce au contribuit din plin la lexicul ciuvaș. "Armonia vocalică" este principiul prin care un cuvânt ciuvaș nativ încorporează fie doar vocale posterioare (а, ă, у, ы) ori exclusiv vocale anterioare (е, ĕ, и, ). Armonia vocalică dictează că un cuvînt nu poate avea atât vocale posterioare cât și din cele
Limba ciuvașă () [Corola-website/Science/316304_a_317633]
-
arabă și limba persană, limbi ce au contribuit din plin la lexicul ciuvaș. "Armonia vocalică" este principiul prin care un cuvânt ciuvaș nativ încorporează fie doar vocale posterioare (а, ă, у, ы) ori exclusiv vocale anterioare (е, ĕ, и, ). Armonia vocalică dictează că un cuvînt nu poate avea atât vocale posterioare cât și din cele anterioare. Așadar, multe sufixe apar su forma: "Шупашкар'та "în Cheboksary" dar "килте "acasă". Excepția o dețin cuvintele împrumutate ori cele din substratul turcic ce au
Limba ciuvașă () [Corola-website/Science/316304_a_317633]
-
cuvânt negativ ( non valable" „nevalabil”) sau al unui afix negativ: un prefix ( illisible" „neciteț”), neadevăr", inegalitate") sau un sufix: "nyugtalan „neliniștit”, "olvashatatlan „neciteț”. În limba română, cuvântul de negație principal este "nu", cu varianta fonetică "n-" (înaintea cuvintelor cu inițială vocalică), considerat adverb în gramatica tradițională. Alte cuvinte de negație sunt: Pentru negarea verbelor la modurile gerunziu, participiu și supin, se poate folosi prefixul negativ "ne-" (neștiind", nefăcut", "de necrezut"), dar sensul propozițiilor ce rezultă astfel este diferit de cel în
Negație (gramatică) () [Corola-website/Science/316336_a_317665]
-
1774, 1816, 1830, 1834, 1835, 1841, 1845, 1846, 1848, 1849, 1856, 1857, 1858 și 1864 (catagrafii întocmite de către Episcopia Romanului și păstrate la "Arhivele Naționale Iași, Fond Visteria Moldovei)". Spre sfârșitul secolului al XVII-lea regăsim în numele localității o asimilare vocalică, astfel, de la „Ghirăești”, apare varianta „Ghiriești”, preluată și de către străini, și înregistrată în documentele din acea perioada : "Ghiriest" la 1775 în „"Altre notizie”", pagina 506, "Giraiesty" la 1790, "Griesti" la 1800, "Ghiriesti" la 1814, "Parochia Giriesti" la 1869. Forma "Gherăiești
Gherăești, Neamț () [Corola-website/Science/324487_a_325816]
-
aflată între două consoane) vocalelor scurte neaccentuate "i", "u" : "cal(i)da" non "caldă" ; "vir(i)dis" non "virdis" ; oc(u)luș" non "oclus" 2) Închiderea vocalelor scurte în hiat și transformarea lor în semivocale : "vinea" non "vinia" 3) Asimilarea vocalica totală regresiva la distanță după formula "a"-"e" > "e"-"e" : "passer" non "passar" (va da "pasăre" în Română) 4) Betacismul sau confuzia dintre "v" și "b" : alveus" non "albeus" ( Rom. "albie") 5) Dispariția consoanelor intervocalice "v" și "b" : "rivus" non
Appendix Probi () [Corola-website/Science/323074_a_324403]
-
de asmenea consoana (scris ⟨nt⟩). Consoana vibrantă (scris ⟨rr⟩) și consoanele , și (scris ⟨ll⟩) provin din limba spaniolă. Consoana orală este pronunțat deseori în dialecte , iar alofonul nazal rămâne mereu . Toate cuvintele în limba guarani se termină cu un sunet vocalic, iar accentul se pune în mod normal mereu pe ultima silabă. Sufixe rămân neaccentuate. Limba guarani are o caracteristică specială denumită "oscilație": Multe cuvinte care încep cu sunetul /t-/ schimbă acest sunet dacă sunt folosite în relații posesive. Mai demult
Limba guarani () [Corola-website/Science/327391_a_328720]
-
de astăzi "des peaux de chèvres blanches", cu pronunțarea [de po d(ə) ʃɛvʁ blɑ̃ʃ]. Între timp au dispărut din pronunțare marca -s a pluralului, iar triftongul [e̯aw] s-a redus la /o/. Grupurile de litere vocalice din cuvintele "fou" [fu] „nebun”, "voir" [vwaːʁ] „a vedea”, "feu" [fø] „foc”, "saut" [so] „săritură”, "chaise" [ʃɛːz] „scaun”, în franceza veche redau diftongii [ow], [oj], [ew], [aw], respectiv [aj]. Pe lângă rămânerea în urmă a grafiei față de pronunțare, încep să apară
Ortografia limbii franceze () [Corola-website/Science/330721_a_332050]