443 matches
-
au!, of!, nț!, ptiu! etc. Prin schimbarea categoriei proprii, se adaugă interjecțiilor afective originare alți termeni lexico-gramaticali, substantive mai ales: Doamne!, Dumnezeule!, drace!, mamă! „Doamne, Doamne! învățat mai trebuie să fie și acel care face gramatici!” (I. Creangă) b. termeni volitivi; expresie a unui act (a unei stări) de voință: hai!, ia!, iată!, st! etc. Cele două „valori” semantice caracterizează, adesea, aceiași termeni: • stări afective: „Poftim, iar vine nebunul!” „Mă!... că rău mi-a mai mers astăzi!” (I. Creangă) „Na! că
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
voință: hai!, ia!, iată!, st! etc. Cele două „valori” semantice caracterizează, adesea, aceiași termeni: • stări afective: „Poftim, iar vine nebunul!” „Mă!... că rău mi-a mai mers astăzi!” (I. Creangă) „Na! că făcui pacostea și frățâne-meu.” (I. Creangă) • atitudini volitive:„Poftim, intră!” „Mă... vino-ncoa!” „Na-ți cartea!” c. termeni onomatopeici; expresie imitativă fonetică a unor structuri sonore emise de om (concomitent cu unele acte fiziologice sau comportamentale), de animale, păsări, insecte etc., de componente ale lumii din jur (natură
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
sunt specifice comunicării pe cale orală. Din punct de vedere deictic, termenii afectivi aparțin sferei locutorului, manifestare a funcției expresive, în varianta ei emotivă: „-Of! jupânneșică, of! Ce-a fost, să nu dea Dumnezeu să mai fie!” (I. Creangă) iar termenii volitivi sunt orientați spre interlocutor prin funcția conativă: „-Hai și tu cu noi, dacă vrei, zise atunci Harap Alb.” (I. Creangă) sau spre destinatar din lumea exterioară sferei umanului: „Ptru! aici!...sai binișor pe ici, pe crucea căruței. Ho...pa! Ia
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
atunci Harap Alb.” (I. Creangă) sau spre destinatar din lumea exterioară sferei umanului: „Ptru! aici!...sai binișor pe ici, pe crucea căruței. Ho...pa! Ia acum să te văd și eu că ești voinică.” (I. Creangă) Dacă termenii afectivi și volitivi aparțin stilului dialogal, termenii onomatopeici caracterizează cu preponderență stilul narativ; locutorul „descrie”, prin imitație lingvistică, manifestări sonore ale lumii despre care comunică: „Pupăza, sbârr! pe-o dugheană.” (I. Creangă) „Și cum îmi spuneau ei îngrijiți, numai ce și auzim cântând
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
din real $autentic sau ficțional$$ trece într-o lume de gradul II) și din punctul de vedere al sistemului; semne originare - orale sunt interpretate prin semne derivate - grafice. În același mod funcționează, în procesul de comunicare (orală ® scrisă) și termenii volitivi, cu deosebirea că aceștia au la origine o legătură mai slabă (sau nu lasă deloc sesizată o astfel de legătură cu „realul”) față de legătura cu „stările locutorului” în cazul termenilor afectivi, cu manifestarea sonoră a lumii obiective, în cazul termenilor
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
manifestare a „semanticii” lor ca semne lingvistice distincte în sistemul limbii și prin distincțiile de natură deictică, în raportul dintre limba orală și trecerea ei în limbajul scris, termenii numiți interjecție se pot grupa în două categorii: • interjecții (afective și volitive) • onomatopee 3. Din punct de vedere sintactic, specificul interjecției de clasă de semne lingvistice distincte în sistemul limbii se constituie în continuitatea naturii deictice (apartenența la limbajul oral) și a trăsăturii prozodice (caracterul exclamativ) și întărește deosebirea dintre cele două
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
pupăza cântând: -Pu-pu-pup! pu-pu-pup! pu-pu-pup!” (I. Creangă) Onomatopeele, cele descriptiv-narative, realizează funcția de predicat, în enunțuri marcate exclamativ: „Noi atunci am pârlit-o la fugă. Iar el, zvârr! cu o scurtătură în urma noastră.” (I. Creangă) Au aceeași poziție sintactică interjecțiile volitive, care realizează, ca și onomatopeea, funcția de predicat: „Hai în codrul cu verdeață / Und-izvoare plâng în vale.” (M. Eminescu) „Iată ce învăț eu de la dascălii mei, de la albine.” (M. Eminescu) Asimilabile prin funcția lor lingvistică (declanșează sau asigură desfășurarea actului
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
și onomatopeea, funcția de predicat: „Hai în codrul cu verdeață / Und-izvoare plâng în vale.” (M. Eminescu) „Iată ce învăț eu de la dascălii mei, de la albine.” (M. Eminescu) Asimilabile prin funcția lor lingvistică (declanșează sau asigură desfășurarea actului de comunicare) interjecțiilor volitive, termeni de adresare precum mă, măi, bre etc. însoțesc, fără a realiza funcții sintactice, vocative: „Bună vreme, măi băiete!” (M. Eminescu) sau se întrebuințează singure, cu același rol de adresare: „-Ho, măi! ce vă este...” (I. Creangă) „-Ia tăceți, bre
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
ajuns drumețul la straja Craiovei.” (I.L.Caragiale) în relația de interdependență, funcția de predicat: „Ș-apoi huștiuluc! și eu în știoalnă, de-a cufundul, să prind pe dracul de-un picior...” (I. Creangă) Când realizează funcția sintactică de predicat (interjecțiile volitive și onomatopeice) dezvoltă câmpuri semantico-sintactice asemenea verbului, în funcție de caracteristici antitetice: personal-impersonal, tranzitiv-intranzitiv. Prin natura lor, onomatopeele au un punct de plecare, o „cauză”, asemeni verbelor personale; ele au (sau pot avea) un subiect sintactic, de „persoana” a III-a: Interjecția
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
în funcție de persoană, dar poate intra, ca predicat, în relația sintactică cu un subiect de persoana I: „Și când răcnește o dată cât ce poate, eu zvârrr! chibriturile din mână, țuști! la spatele lui Zaharia, și-ncepem a horăi...” (I. Creangă) Interjecțiile volitive (între ele, cele prezentative, însoțitoare ale unor gesturi: iată, poftim, na, uite) își au ele înseși un punct de plecare în locutor; planul lor semantic, însă, nu se caracterizează prin „gramaticalizarea” acestei „origini”; în consecință, nu cer și nu admit
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
și unele interjecții afective sau apreciative; dacă funcționează ca predicate: „Noaptea îngerii goi Zgribulind se culcă în fân. Vai mie, vai ție, Păianjeni mulți au umplut apa vie.” (L. Blaga) „Halal de Piscupescu! zic în gândul meu.” (I.L. Caragiale) Interjecția volitivă hai, haide, asimilată, în limbajul popular, verbului (de la care preia și dezinențe de persoană și număr: haidem, haideți), poate fi determinată și de un complement sociativ: „Hai cu mine la fântână!” Mai ales onomatopeele dar și interjecțiile volitive, precum și unele
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Caragiale) Interjecția volitivă hai, haide, asimilată, în limbajul popular, verbului (de la care preia și dezinențe de persoană și număr: haidem, haideți), poate fi determinată și de un complement sociativ: „Hai cu mine la fântână!” Mai ales onomatopeele dar și interjecțiile volitive, precum și unele interjecții afective își pot extinde câmpul semantico-sintactic prin construcții sintactice dezvoltând variante ale funcției de circumstanțial: „Dracu, neavând ce-i face, huștiuluc în iaz!” (I. Creangă) „Asemeni cel mijlociu, țuști! iute sub un chersin.” (I. Creangă) „Dacă vede
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
creativitatea literară ar contribui la , deci asigură continuitatea ființei umane. M. Bejat și A. Perju (5) susțin că . Se adaugă capacitatea empatică, sensibilitatea și simțul estetic. Tot în procesul creației literare întâlnim și un set diversificat de trăsături caracteriale și volitive, precum și prezența unui evantai bogat de interese față de natură și semeni, față de valorile autentice ale culturii umane. Sunt trăsături pe care le întâlnim la toți marii creatori adevărați. Geneza și condițiile care duc la cristalizarea talentelor de orice fel (deci
Creativitatea artistică la copilul cu dizabilități by Cleopatra Ravaru () [Corola-publishinghouse/Science/688_a_1327]
-
competiției care însumează un sistem de idei și, derivând din acestea, un ansamblu de modalități de acționare deliberate, în vederea realizării unei prestații superioare, eficiente pentru obținerea succesului în competiții. Tactica este un proces psihomotric complex care angajează factorii cognitivi, afectivi, volitivi și motrici, adică se regăsesc în aceste situații problematice (ce implică rezolvarea), deci angajarea plenară a gândirii, stării afective provocate de întreceri care influențează tot comportamentul și viața pentru învingerea obstacolelor provocate de adversari sau de ambianță (vânt, ploaie, public
Bazele generale ale fotbalului by Gheorghe BALINT () [Corola-publishinghouse/Science/357_a_953]
-
relevă încă din primele clase. Ei se bazează pe raționamentul logic. Spre deosebire de fete, la băieți s-a semnalat nu atât de mult o dezvoltare mai lentă a deprinderilor de activitate școlară cât mai ales un nivel mai scăzut de educație volitivă, motivațională și o evoluție mai lentă a dobândirii autonomiei. Fetele excelează prin fluiditate verbală, au autocontrolul mai ridicat ceea ce le facilitează capacitatea de a se face acceptate de grupul clasei. Față de fete (37,9%ă băieții prezintă mai frecvent (62
Atitudinea părinţilor din mediul rural şi efectele asupra adaptării şcolare by Elisabeta Elena Sardariu () [Corola-publishinghouse/Science/815_a_1535]
-
în mâinile aceluiași gen. Puterea și genul sunt două concepte care mișcă starea lucrurilor în societate; îmbinarea lor este însă și mai seducătoare și mai promițătoare când se unesc în același subiect, cum este cazul Parizienei. Pariziana are un substrat volitiv puternic, fiind înzestrata cu o pofta și un talent de putere care nu au sex. Doamna Dambreuse este caracterizată că: "Avide, sans doute, de pouvoir et d'action" [Flaubert, L'Éducation sentimentale, p.387]. Ea demonstrează capacități, informare, energie și
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/881_a_2389]
-
umărul opus). h) stresul producând o senzație de nervozitate, de disconfort, de tensiune, de îngrijorare datorită producerii hormonilor de creștere a tensiunii și a ritmului cardiac determină fie gesturi agresive, dominatoare, încordate, fie gesturi de resemnare, copleșire, oboseală etc. Componenta volitivă În interacțiunile sociale, remarcăm în primul rând cum gesturile oamenilor (spontane, naturale) sunt mai puțin sau deloc controlate față de cuvintele rostite (de cele mai multe ori, cenzurate). De asemenea, observăm faptul că, în multe situații, gesturile emițătorului sunt involuntare, însă receptorul percepe
Gestul în comunicarea didactică by ALINA MĂRGĂRIŢOIU [Corola-publishinghouse/Science/949_a_2457]
-
să se realizeze în funcție de caracteristicile acustice ale sălii de clasă, contextul spațial, mărimea grupului de elevi, particularitățile de vârstă și individuale ale elevilor. O atenție sporită trebuie acordată tonului vocii, datorită influenței pe care o are asupra componentelor cognitive, afective, volitive, motivaționale și comportamentale ale elevilor. De exemplu, un ton grav al profesorului îl face pe elev să creadă că mesajul transmis este foarte important pentru un demers cognitiv sau pentru unul atitudinal. Un ton nazal face ca mustrarea profesorului să
Gestul în comunicarea didactică by ALINA MĂRGĂRIŢOIU [Corola-publishinghouse/Science/949_a_2457]
-
au fost definite de Paul Ekman și Wallace V. Friesen: a) embleme; b) adaptorii; c) reglatorii; d) ilustratorii; e) expresii faciale. 5. Accepțiunea psihologică presupune următoarele componente ale gestului: a) componenta cognitivă; b) componenta culturală; c) componenta afectivă; d) componenta volitivă. 6. Culturile nonverbale în care sensul unui mesaj depinde de contextul conversației sau limbajul gestual sunt: a) China; b) Germania; c) Franța; d) Japonia; e) Italia; f) Corea. 7. Ilustratorii nu se folosesc independent de limbajul verbal și se împart
Gestul în comunicarea didactică by ALINA MĂRGĂRIŢOIU [Corola-publishinghouse/Science/949_a_2457]
-
să învețe și să aibă acces la studiu de la o vârstă fragedă și apoi, sub diferite forme, de-a lungul întregii vieți. Credem că această lege are ca viziune fundamentală promovarea unui învățământ orientat pe valori, creativitate, capacități cognitive, capacități volitive și capacități acționale, cunoștințe fundamentale și cunoștințe, competențe și abilități de utilitate directă, în profesie și în societate. (noiembrie 1, 2010) Ce simt înainte de o nouă moțiune “antieducație și antiromânească” Sunt profesor de peste 30 de ani în România. Copiii și
Cuvântul - dinspre şi pentru oameni... : declaraţii politice, texte de presă, discursuri, interviuri, corespondenţă by Sanda-Maria ARDELEANU () [Corola-publishinghouse/Journalistic/100953_a_102245]
-
unor discrepanțe Între nivelul dezvoltării biologice, psihologice și al conduitei sociale a copilului. Personalitatea matură pentru școală trebuie sa se caracterizeze prin: - maturitate fizică - rezistență la efort - maturitate mintală - capacitate de analiză și planificare, Înțelegere a normei și regulii; - maturitate volitivă - capacitatea de autoreglare, de inhibare a impulsurilor și de reglare a trebuințelor;maturitate socială - trebuință de apartenență la grup, conduită socială adecvată În grup;maturitate morală - sentimentul datoriei și al responsabilității, conștiința sarcinii;maturitate pentru muncă - aptitudinea de concentrare, atenție
Caleidoscop by Constanta Manole () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91742_a_93350]
-
pragmatice (a guvernării de sine prin control efectiv). În plus, cunoașterea de sine eliberează, la scara efortului psihologic individual, multiple tensiuni și blocaje care ar putea amâna o schimbare care și-a întrunit deja condițiile. Această virtute a negativității sferei volitive face parte cu egală îndreptățire din instrumentarul personalității autentice și intră oricând în tandem dialectic cu reflexia participativă pozitivă, regăsindu-se printre sensurile auto-constructive ale unui proces reglator al actualității acestei reflexii. Cele două dimensiuni apar îngemănate atunci când vine vorba
Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru () [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]
-
obiectivitate o modificare apărută inițial în forul interior obsedat de voința de nou a artistului. Atitudinea estetică generală, și cea a creatorului și cea a receptorului, are o psihologie aparte (indicată de o descriere vianescă esențializată: "întocmai ca orice manifestare volitivă a spiritului, atitudinea estetică implică unele inhibiții și unele impulsuri"76). Ea arată că aici implicarea conștiinței de sine ca cenzor sau stimulator eficient este definitorie pentru orientarea cognitiv-aplicată a firii artistice, dezvăluind mecanismul natural de ghidaj interior pe care
Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru () [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]
-
nivelul conștiinței individuale există un reflex al legilor de agregare teoretică generală. Ordonarea amintită anterior se face după o lege de simetrie, după un principiu al reprezentativității aplicative. Astfel, armonia metodologică a formelor cogniției influențează coeziunea sistemului subiectiv și asumarea volitivă în act. De cele mai multe ori organizarea mentală superioară prilejuiește o unitate a factorilor psihologici ai personalității, o concordanță a vectorilor spirituali individuali ce țin de o mai largă acoperire interioară (incluzând afectivul, volitivul și teritoriul liber al imaginației). Tot ce
Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru () [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]
-
cogniției influențează coeziunea sistemului subiectiv și asumarea volitivă în act. De cele mai multe ori organizarea mentală superioară prilejuiește o unitate a factorilor psihologici ai personalității, o concordanță a vectorilor spirituali individuali ce țin de o mai largă acoperire interioară (incluzând afectivul, volitivul și teritoriul liber al imaginației). Tot ce poate primi amprenta subiectivului este guvernabil de la nivelul inteligenței, cea care poate stăpâni deopotrivă adâncurile inconștientului și înălțimile greu accesibile ale celor mai asumate acte spirituale. Unitatea personalității depinde fundamental de o strângere
Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru () [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]