389 matches
-
sau undeva aiurea, torturată cu sălbăticie. Cu cât îi ascultam mai mult, cu atât povesteau mai mult despre ei înșiși. Își împleteau propriile povești triste cu cea a Daliei Negre, despre care credeau sincer c-ar fi fost o sirenă voluptoasă, ce urma să ajungă o mare stea a Hollywoodului.Păreau în stare să-și vândă propriile vieți pe o moarte senzațională, care să-i propulseze pe prima pagină a ziarelor. Am adăugat și câteva întrebări legate de Linda Martin / Lorna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
să îmbobîrțeze la o fermecătoare. În seara aceea, fermecătoarea adormise în canapeaua cu căpătâiul întors către sud, pentru a putea, în somn, să-l întîlnească pe profesorul Mircea Eliade. Aventura sa imaginară cu Marele Bărbat era marea ei taină perversă, voluptoasă și religioasă, dacă aceste lucruri puteau exista împreună. Luxul și justificarea ei nemărturisită de femeie aleasă. De fapt, ori de câte ori își orienta acel căpătâi către sud, Maria C. Nicolici se trezea ea în patul (din vis) al Profesorului de Istoria Religiilor
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
ta nebună! Nebună, că nu are șir și minte, Ci grație ș-amor copilăros, La gura ta care zâmbind îmi minte Spre-a coperi misterul cel duios, Ce-mi spune nu - când da ochiu-ți fierbinte Din genele-i îmi spune voluptos - Ah, tot amorul meu, copil în raze, E concentrat în ființa-ți luminoasă! Surâsul tău o rază e de soare, Și ochii tăi sunt stele-n noaptea mea, Și sânul tău de vergină ninsoare, Ce lin l-acoperi tu cu
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
încreață Și ochii tăi privesc întunecat Și visători. - Iubito, tu, glumeață, Nu știi c-a săruta e un păcat Și că-n întunecata lor dulceață Nu s-uită ochii de copil v-odat- - Fără să plîngă-n urmă-a lor langoare Și voluptoasa lor întunecare! Căci ce ai zice dacă eu acuma Aș uita toate... tu mă înțelegi - E drept că ție-o vorbă-ți trebui numa Ca toată firea mea în lanț s-o legi - Dar vorba aceea serie-ori de glumă Cu
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
greoi - Ca și când n-ar fi fost. Câte ființe Ar trebui să treacă pe-a ta cale Unele mândre, țanțose, regale, Cu-ncoronată frunte - îmbrăcate În purpură -; altele dulci, cu ochii Moi, mari, albaștri,... albe ca și crinul Mișcând a lor corp voluptos, ce-nvită Mai aruncând priviri de muritoare, Mai căutând iubire, ca Sirene; Unele-nchipuite, alte tâmpe, Unele aspre, altele duioase, Toate cerând brevet la nemurire Și toate strecurîndu-se cu toate astea Pe calea care duce la orașul Uitării, îngropat de vecinicie
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
ca pietre scumpe, sboară fluturi ca și nave, Zidite din nălucire, din colori și din miros, Curcubău sunt a lor aripi și oglindă diamantină, Ce reflectă-n ele lumea înflorită din grădină, A lor murmur împle lumea de-un cutremur voluptos. Într-un loc crăpată-i bolta, cu-a ei streșin-arboroasă Și printr-însa-n cer vezi luna trecând albă și frumoasă, O regină jună, blondă și cu brațe de argint, Ce unesc încrucișate a ei mantie-nstelată Și albastră peste pieptu-i alb
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
iar nu plăcere a tale sărutări... Și pîn-acum îmi pare că tu ești un băiat Ce-n haine de femeie șiret s-a îmbrăcat. Și Dumnezeu te știe... Tu ai un sân frumos, Tu ai o gură plină și roșă. voluptoasă; Și părul tău cel negru în unde de-abanos Ajunge pân-la șale în unde luminoase; Și vorba ta e vie și ochiul lănguros Și mâna ta cea fină e dulce, mângâioasă; Și totuși mi se pare că-n fire-ți
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
tăi citeam atât eres, Atâta dulce-a patimei durere, Că-n suflet toată, toat-o am cules. Vorbirea ta mi-i lamura de miere, În ochii tăi de visuri e un caos, Și-atît amor c-auzi pîn-și-n tăcere. Frumosul chip în voluptos repaus Pătruns-au trist și dulce în cîntare-mi. Ființa ta gîndiri-mi am adaos Căci numai tu trăiești în cugetare-mi. A ta-i viața mea, al tău poemul, Cum le inspiri tu poți să le și sfaremi. Nu crede tu
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
ochii tăi citeam atât eres, Atâta dulce-a patimei durere, Că-n al meu suflet toat-o am cules. A vorbei tale lamură de miere, Al gândurilor visătorul chaos, Al tău surâs precum ș-a ta tăcere Și chipul tău în voluptos repaos Pătruns-au toate limpede-n cîntare-mi, Când al tău suflet mie l-ai adaos. Stăpână ești pe gîndu-mi și suflare-mi Și-acesta cânt, ce gat-acum vedemu-l, Tu poți să-l ții și numai tu să-l sfaremi. De
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
locului să stee, Să mă pierd privind-o vecinic De la creștet la picioare, Mândră ca o-mpărăteasă, Caldă, cu senin de soare, {EminescuOpIV 426} De pe ochi-i să ridice Languroase lunge gene Să-ngenunchiu naintea zânei Venus Anadyomene, Genele dând întuneric Voluptos căutăturii, Iar gropițele cochete Dulci râd la mijlocul gurii. {EminescuOpIV 427} DONA SOL Te rog rămâi o clipă încă Ca să te strâng duios la piept. Din fericirea mea adâncă Aș vrea să nu mă mai deștept. Și totuși luna iese-n
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
ca un fel de cască sarazină; ochii, de culoarea tabacului de Spania, aveau o privire spirituală, adâncă și poate cam prea pătrunzătoare; gura, cu dinții foarte albi, avea, sub o mustață mică și mătăsoasă, ce-i umbrea conturul, sinuozități mobile, voluptoase și ironice, asemenea buzelor de pe chipurile pictate de Leonardo da Vinci; nasul, fin și delicat, puțin rotunjit, cu nări palpitânde, părea că inspiră vagi parfumuri Îndepărtate; o gropiță viguroasă accentua linia bărbiei, precum retușul final făcut de sculptor cu degetul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
primit. Egoismul altora ne sufocă. Băuturile alcoolice țin disperarea la respect. Câtă tristețe încape totuși în marea industrie a plăcerilor ! Numai la înmormântări pot fi depistați adevărații actori. Am fi poate mai virtuoși, dacă bârfa nu ar fi atât de voluptoasă. Dintre necuvântătoare, tăcerea vinovată este cea mai crudă. Nu reziști pe dinăuntru, nefardat pe dinafară. Fără câteva vicii și tabieturi, talentul parcă nu e rotund. Impostorul are țâfnă, nu argumente. Când nu mai fac față altor vicii, unii se apucă
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
unguroaică, o frumusețe de femeie, și era clar că nu ați pierdut acolo vremea cu vocalize și descifrarea solfegiilor. M-am amuzat teribil în acea noapte. Îți mai amintești cum îți dădeai silința să faci sex cât mai natural, mai voluptos, cu declarații de dragoste strecurate ca un adolescent aflat la prima întâlnire? Doamne, ce m-am mai distrat! Îți spun sincer, deși reacția pare deplasată, atunci nu am considerat că m-ai trădat. Unguroaica aceea era păcatul și ispita în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
și total. Rostesc deci, cu toată frica și cu toată mila mea de mine, În clipa aceasta oraculară verdictul barbarului care sînt: „Fie ca cel ce se va naște să-mi semene! Fie ca el să mă răzbune!“ Laguna, loc voluptos și terifiant, pubis Întunecat fremătînd de viscerale contracții, orbită incertă În care Delfinul atinge În cercuri concentrice placentara zăpadă a lunii sorbind Încă din somn bănuitele brize, foșnirea plopilor și toate clacsoanele invizibile ale orașului ce se apropie pregătindu-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
dacă țin bine minte). Să Înceapă să mă strângă pantalonii, să fiu stingherit din pricina asta. Ca pe vremea când, adolescent și Întins la soare pe marginea bazinului municipal, mă Întorceam pe burtă ca să ascund umflătura produsă slipului de trecerea vreunei voluptoase. Dar care femeie nu-mi părea pe vremea aceea voluptoasă? Iar acum nici măcar perspectiva aceea vag texană, cu decolteu generos și fălci rupte, nu mă mai stârnea, Doamne iartă-mă! Doamne, iartă-mă, Doamne, ajută-mă! Scoate-mă din urâciunea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
să fiu stingherit din pricina asta. Ca pe vremea când, adolescent și Întins la soare pe marginea bazinului municipal, mă Întorceam pe burtă ca să ascund umflătura produsă slipului de trecerea vreunei voluptoase. Dar care femeie nu-mi părea pe vremea aceea voluptoasă? Iar acum nici măcar perspectiva aceea vag texană, cu decolteu generos și fălci rupte, nu mă mai stârnea, Doamne iartă-mă! Doamne, iartă-mă, Doamne, ajută-mă! Scoate-mă din urâciunea asta vlăguită! Coboară-ți privirea asupra mea! Și uită-te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
albă fruntea pleșuvă și nasul lung și subțire. Vrea să pară proaspăt, dar se vede oboseala, privirea tulbure nu se poate fixa. Am dansat cu fotografa... Botticelli, băieți ! Asemenea festi vitate dovedește că mai sunt vulnerabil, cu o imaginație încă voluptoasă... aud cuvintele răgușind în gura Poetului. — Doamna Hariga mai este la masă ? A fost întrebarea mea, trebuie admis. Nu-l văd decât pe cel din capul mesei, perfect treaz, necruțător, plictisit. Dar undeva la cealaltă masă lungă s-ar putea
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
o superbă statură regală, iar alteori devenea parcă mică și fragilă, cînd se cuibărea lîngă Însoțitorul ei. Pe de altă parte, trupul ei minunat parcă Își păstra Încă suplețea și grația adolescenței, și totuși era Împlinit, generos, rotunjit de maturitatea voluptoasă a femeii, iar mișcările Îi erau pline de o grație seducătoare. Femeia era Îmbrăcată elegant, o tocă mica, așezată discret pe cununa de păr arămiu, Îi umbrea ochii de un albastru cenușiu și de o profunzime care-i făcea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
albastru cenușiu și de o profunzime care-i făcea să-și schimbe nuanța ajungînd aproape pînă la negru, pe măsură ce emoțiile se succedau rapid cu chipul ei. Vorbea cu glas blînd și scăzut, privind spre bărbatul de lîngă ea și zîmbindu-i voluptos, vorbea cu vioiciune, cu sinceritate, cu veselie și uneori izbucnea Într-un mic hohot de rîs ce izvora din gîtul ei cu accente pline, joase, calde și senzuale. În timpul ce se plimbau În sus și-n jos pe peron, femeia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
de sticlă. Intrând în vila gălbuie cu un etaj, am dat bună seara portăresei, care voia să pară cât mai indiferentă, și am început să urcăm o scară monumentală. Înăuntru erau coridoare largi, mochete roșii pufoase, tablouri enorme înfățișând nuduri voluptoase și portrete seci de academicieni. Până la urmă se dovedea că boschetarul cu cap pătrat avea motivele lui să graseieze. Deci nu era total nebun. Am intrat într-o cameră imensă, cu mobilier negru și oglinzi dreptunghiulare, lungi, pe fiecare perete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
ceilalți au la ea răceala unei superiorități ofensate, care-și face din dispreț un blazon. În aparență, personajul unidimensional Manuela, păstrează în cutele sufletești intime mirajul unei iubiri ardente, convertită pe plan intelectual într-un dialog despre D’Annunzio, “extremul voluptos”. Închipuirile despre o lume ideală se amplifică dintr-un sentiment de contrarietate. Personaj aproape aerian, o abordează aproape ostentativ “cultul frumosului steril”, al frumosului ca și al amorului care își consumă în el singur toată substanța și e fecund numai
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
ar veni; și cred că nu mint spunând că nu mai văzusem unul atât de frumos. Verity era subțire, avea oase puternice și sâni mici; prin comparație, arătându-se fără rușine privirii mele înfierbântate, părea aproape imoral de voluminoasă și voluptoasă. Îmi veni în minte cuvântul „generos“: era un trup generos, atât prin farmecul puternic al proporțiilor sale, cât și prin disponibilitatea facilă cu care se oferea privirii mele. Am încremenit acolo, fascinat, și acum mi se pare că acele câteva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
cerem prea mult oamenilor; le facem o mare onoare presupunînd că trebuie să aibă asupra lor înșiși o putere mai mare decît asupra celorlalți. Contemptus virtutis ex contemptu famae. Suveranii insensibili la reputația lor n-au fost decît indolenți sau voluptoși abandonați lîncezelii; erau făcuți dintr-un aluat abject, pe care nici o virtute nu-l anima. Tiranii foarte cruzi au iubit, este adevărat, laudele, dar în ei era o vanitate odioasă, un viciu în plus; voiau stima, deși meritau oprobriul. Pentru
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
e o încercare devastatoare, aș zice eu, ascunsă în diafan cu ipocrizie. Ne permitem o astfel de efigie numai în ultima trăire, în fața luminării ce îți măsoară clipele. Atunci prin esențe retrăiești totul: lumina și întunericul, tristețea și singurătatea, trăirile voluptoase odată, iubirile pierdute în voci ascunse, și alte dantelării în culori ce se cuvin uitate, de parcă n-ar fi fost cu lacrimi udate. Trinitas Am îngenuncheat azi în fața credinței, m-am gândit la Tiron martirul pe care îl invocau cei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
un domn echilibrat, tânăr și viu; știu că va alege frumoasa cu părul argintiu, i se potrivea rochia neagră de catifea. Și povești mărunte înlănțuiau mărgele de pietre scumpe. Erau tristețile marilor depărtări peste mări de Marmara; te chemau femeile voluptoase cărora nu le mai păsa că timpul trecea. Iele și îngeri, șerpi și vipere, cetăți în ruine, zâne albastre, cu flori de astre în păr, arta se stingea, căzută ca o stea! Iubirea te fură, umilă, tainică și dură. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]