650 matches
-
În care se afla proteza și, Încă rugându-se, a luat o gură. Numai apa putea stinge frica. Mătușa Feride, care era Încă trează, a fost cea care a ridicat receptorul. Mai mult decât oricine din familie, era cea mai vorbăreață și mai cumunicativă când venea vorba de convorbiri telefonice. — Alo? — Bună, Feride, tu ești? a Întrebat o voce bărbătescă din receptor. Și fără să aștepte vreun răspuns, a adăugat: — Sunt eu... Mustafa... sun din America... Încântată să audă vocea fratelui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
funii, căști, crampoane, pioleți. Se așezaseră imediat la masă: pe o latură, un cuplu de alpiniști de Înalt nivel, Lionel Lefèvre și Catriona Randall, consoarta lui, Îmbrăcată Într-o rochie de vară care o făcea irezistibilă, amîndoi debordînd de energie, vorbăreți, surescitați, În plină formă, destupînd sticle ce conțineau un excelent vin alb pe care-l aduseseră de la Bolzano, și apoi, singur În fața lor, mai vîrstnic, chinuit, nervos, strivit de căldura acelor ultime zile de vară de la Paris, el, musafirul lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
că ești altceva decît soră, fiică și ființă care respectă legea tăcerii! Dar merg prea repede. Cina asta a fost zilele trecute. Încă n-am ajuns acolo. SÎnt tot la perioada cînd trăia tata. Regret că n-am fost mai vorbăreț În privința lui În jurnalul meu intim. În august 1968 mă aflu la Cannes, Într-un apartament care mi-a fost pus la dispoziție și care domină orașul și golful La Napoule. De pe terasă, mă uit la focurile de artificii de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
Nikita cu sania la poartă și se porni pe jos înspre biserică însoțit de un călugăr ce lăsa impresia că îl așteptase. Așa sunt ei, se gândi Ulitin. Le place să învăluiască totul în mister. Tânărul călugăr era agitat și vorbăreț și părea cu nu este în stare să îl privească pe Ulitin în ochi. Poveștile sale erau triviale, pe alocuri chiar isterice. Îi aminti lui Ulitin de copii în ajunul unei sărbători. Poate că e sărac cu duhul, gândi el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
pe călugăr să i-o ia înainte. Nu mai rezista pălăvrăgelilor acestuia, însă Fratele Innochentie se opri și aștepta ca să-l ajungă. § Fratele Innochentie îl introdu-se într-o încăpere plină cu pelerini înstăriți. Cu toții păreau cuprinși de aceeași înflăcărare vorbăreață pe care Ulitin o observase la călugăr. Imediat ce intrară, toate fețele se întoarseră spre ei curioase, provocând o liniște momentană, înghițită rapid de zumzăitul oapeților. Ulitin se simțea copleșit în numele bătrânului călugăr pe moarte. Ăștia aștaptă un miracolo, gândi el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
o sentință fără comentarii, nu păreau să promită dezvoltări ulterioare, dar, în cazuri din astea, cel mai productiv pentru un câine a fost întotdeauna să păstreze tăcerea până când stăpânii obosesc să tacă, câinii știu foarte bine că natura umană e vorbăreață prin definiție, imprudentă, indiscretă, intrigantă, incapabilă să închidă gura și s-o țină închisă. În realitate, nu vom reuși niciodată să ne imaginăm profunzimea abisală pe care o atinge introspecția unui animal când ne privește, ne închipuim că nu face
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
barăci, pământul nimănui, clădirile în construcție de la periferie, în sfârșit, orașul, marele bulevard, Centrul. Pe orice drum ai lua-o ajungi la Centru. Cât va dura călătoria, nici unul dintre pasagerii furgonetei nu va deschide gura. Oameni de obicei așa de vorbăreți, par acum că n-au nimic să-și spună. De fapt, ce rost ar avea să vorbească, să piardă timp și să-și consume saliva articulând discursuri, fraze, vorbe și silabe când ceea ce gândește unul este gândit și de ceilalți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
să pretextezi „o urgență”. Cred că subalternul care-ți ține locul regretă cafeaua pe care mi-a oferit-o. Întârzierea dumitale i-a demonstrat că nu merita să se deranjeze. Dealtfel, și-a schimbat, văd, atitudinea. Acum trei ore era vorbăreț, amabil și plictisitor. Acum tace. Singurul lucru bun care mi se întâmplă de trei ore. Nu mă mai obosește cu conversația lui. Am timp să privesc, nestingherit, cum crește întârzierea dumitale, ca a trenurilor iarna. Și de ce? Pentru că ocupi o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
nas piciorul ăla, cu degete cu tot. Sau poate că - Diavolul se oprește, căzînd pe gînduri și mușcîndu-și copita - tipul ăsta, Wakefield, e mai deștept decît cred eu. Să fi făcut un tîrg cu unul dintre confederații mei? Un diavol vorbăreț și indiscret? Paranoia. Prost nărav. Dar nu e neobișnuit ca un diavol să-l lucreze pe la spate pe un altul. Nu poți ști niciodată. — Ce tot vorbești acolo? insistă băgăreața, de data asta mai exasperată. Așa, fato, dă-i Înainte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
pe haine de firmă, pentru că sînt la modă doar un sezon și că nu merită cheltuiala. „Cumpără cîteva obiecte de Îmbrăcăminte clasice“, zice, dar lookul ăsta pur și simplu nu mi se potrivește. Îmi place faptul că Emma devine brusc vorbăreață și mă face imediat să mă simt ca acasă, de parcă ne-am cunoaște de secole. Dar arăți minunat, i-am spus zîmbind. Mi-aș dori să port și eu mai mult haine ca ale tale, dar m-aș simți fals
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
sfârșit ușurat, ca și cum mi s-ar fi luat o piatră de pe inimă. Casa era curată și răcoroasă; o mică tămâierniță scotea miresmă de iasomie. I l-am prezentat pe Rotari drept viitorul duce de Brescia, și el, devenit neașteptat de vorbăreț, a început să-mi facă o descriere din care nu lipseau admirația și prietenia. La sfârșit tatăl meu a părut încântat. L-am întrebat ce era cu toiagul ăla; el mi-a explicat că suferea de boala marelui papă Grigore
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
printre bucățile de turtă dulce tapetate cu glazură albă și stropite cu sirop de arțar. E minunată Câmpia de Jeleu. Când fetele ajung e liniște. Prea liniște. Nu se aud păsărelele cântând și nici susurul cascadei Sirop de Caise. Bananele Vorbărețe tac și ele. Ceva nu e în regulă. Unde este frumusețea aceea aproape ireală despre care auzise vorbindu-se la televizor. Pe fața Ramonei se poate vedea dezamăgirea. O lacrimă îi coboară ușor pe obraz. Lasă, Ramona, că vedem noi
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
obraz. Lasă, Ramona, că vedem noi ce facem, o liniștește Iris. Dintr-odată soarele și-a pierdut strălucirea. Încet, încet și culorile au dispărut. Fetele s-au speriat. Iris, ca să-și alunge teamă s-a îndreptat grăbită către o Banană Vorbăreață și a început să o gâdile. Aceasta chicotește, iar surorile ei o imită. Sunetele încep să revină. Culorile însă... Ramona se împiedică în iarba moale și cade. Când atinge pământul, din el sar scântei colorate care zboară colorând totul în
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
la mine un băiat de vreo doi metri, brunet, cu ochii căprui, cu fața plină de acnee și părul nespălat. Scuze, am icnit și mi-am continuat drumul spre copacul din curtea școlii. Era în zona îngrijitorilor, dar acolo florile vorbărețe tac, păsărelele jucăușe dorm, iar vântul vijelios stă calm. Era locul meu, locul în care mă simțeam eu. Bună, Angela. Cum a fost la școală? Se auzea glasul răgușit al domnului Mirescu, omul de serviciu. Era un bărbat în vârstă
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
așa la sfatul Tatălui din Cer, atunci când s-a hotărât să plece de la Răsărit cu doar o mână de oameni? Ce fel de oameni erau ăia care au pornit la drum după Ceața Adâncă, măi Minos, măi? Crezi că erau vorbăreți, ca noi, care-și Împart bucatele cu flecarii satului? Crezi că mai avea azi cine să dea din gură dacă străbunii noștri erau la fel ca noi? Dar Philo: - Și dacă vine din nou Ceața Adâncă, crezi că n-o să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
aș vrea să‑i văd că‑ți leagă mâinile. - Dar mă sufoc! Eu am propria mea versiune asupra a ceea ce s‑a Întâmplat. Se găsea acolo un medic de gardă care nu purta un halat alb, ci era În cămașă. Vorbăreț și competent, cu obrajii aprins colorați și maniere degajate, mi‑a explicat condiția mea. În asemenea Împrejurări, bărbații și femeile răsar, apar, se materializează. Doctorul ăsta guraliv părea să vorbească despre probleme tehnice care nu aveau legătură cu starea mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
m‑am alăturat altor vreo șase pasageri și m‑am culcat. Soția mea trebuia să vină a doua zi să mă ia. Mașina era parcată undeva În apropiere, dar nimeni dintre cei de aici nu părea a dormi. Și nici vorbăreți nu erau oamenii. Se sculau din pat. Se Învârteau prin hol și se așezau pe marginea vreunui pat. Podeaua nu mai fusese măturată de vreo cincizeci de ani sau mai bine. Sala nu era Încălzită. Trebuia să dormi complet Îmbrăcat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
fiecare, la casa lui. Pe drum, băieții: bă, da’a naibii e și fata asta, Casandra noastră, de-o noapte și-o bucățică de zi! Da, măi, fratele meu, adevărat, dată naibii! Frumoasă - frumoasă; cu vino-n coa - cu vinoncoa; vorbăreață și lipicioasă ca o lipitoare - vorbăreață și lipicioasă; Încântătoare! Da, măi, fratele meu, da! Eu, Îți spun drept, mam Îndrăgostit de ea. Să-ți spun drept, și eu, că mam Îndrăgostit, și eu, de ea. În cazul ăsta, ce facem
Vieți răscolite by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91621_a_92849]
-
băieții: bă, da’a naibii e și fata asta, Casandra noastră, de-o noapte și-o bucățică de zi! Da, măi, fratele meu, adevărat, dată naibii! Frumoasă - frumoasă; cu vino-n coa - cu vinoncoa; vorbăreață și lipicioasă ca o lipitoare - vorbăreață și lipicioasă; Încântătoare! Da, măi, fratele meu, da! Eu, Îți spun drept, mam Îndrăgostit de ea. Să-ți spun drept, și eu, că mam Îndrăgostit, și eu, de ea. În cazul ăsta, ce facem? Păi, ce-o să facem: o să-i
Vieți răscolite by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91621_a_92849]
-
dar ne ajută și pe noi. <victor>: cred că o să trebuiască să plec <maya>: da îmi face plăcere să vorbesc cu tine <victor>: eu nu am apucat să spun prea multe <maya>: așa e. de obicei nu sunt atît de vorbăreața <maya>: cred că ești un bun ascultător, faci oamenii să ți se destăinuie <victor>: e posibil. trebuie să fac ceva cumpărături <maya>: trăiești singur? Adică... unde locuiești <victor>: în Canada <maya>: mda. Cam greu să vin pînă acolo <victor>: nu
Taraba cu vise by Sava Nick () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91662_a_92378]
-
mai puțin mândră. Lucrul era greu, deoarece Titi, timid, n-avea relații, și fetele pe care le putea întîlni la belle-arte nu-i dădeau nici o importanță. La belle-arte însă Titi făcu cunoștință cu un coleg cam de vârsta lui, gras, vorbăreț și bonom, un anume Sohațchi. Nici acesta nu avea vreo vocație deosebită, picta după modele și urmărea să devină maestru de desen și caligrafie. Urmase la același liceu ca și Titi, dar cu un an înainte, și astfel aveau un
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
cu alta. Aglae are, dimpotrivă, sufletul mai cuprinzător. Ea ține la toți copiii ei, renunțând numai la bietul Simion. Nu-i pretinde, dar, să te iubească și pe dumneata, domnișoară Otilia. Felix nu-l văzuse niciodată pe Pascalopol așa de vorbăreț. Moșierul povestea, însă avea aerul că face o mărturisire deghizată, că-și descarcă sufletul. De altfel, același sentiment părea să-l aibă și Otilia, fiindcă, reluîndu-și un vechi obicei, se așeză îndărătul scaunului moșierului, și-i tot scutura cu mâna
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
toată durata, în "Cafenea", cât îi ascultase pe povestitorii aceia ciudați, și când, de la primele silabe, își dăduse seama că Raicopol va fi, într-un final jegos, arestat, iarba se gândise cu febrilitate în care sediu va fi depus vorbărețul conducător de metrou. Dacă era să fie vărsat în arest la Inspectoratul General de Miliție (clădire în care, pe vremuri, își desfășurase activitatea și bunul nostru Ulpiu Sargețius Galopenția). În celularul Securității de pe Calea Rahovei. Sau după gratiile cine știe cărei Unități Militare
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
sprâncenele bogate vag unite cu câțiva perișori aurii ascund ochii albaștri tulburători, adânci și visători; nasul lung, ușor acvilin și buzele subțiri demonstrează încăpățânare, bărbia e despicată de o linie, ușor perceptibilă, agil și sigur pe el; nu este un vorbăreț însă fizionomia îl ajută în tăcerile lungi care nu pot fi interpretate în niciun caz ca obstinație de eventualul interlocutor. Umorul lui înțelept, tăios și exploziv pornește din făptura sa și adesea amicii își dădeau seama târziu că glumește permanent
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
tochitură cu mămăliguță, specialitatea casei. Între timp văzându-i singuri, vine la masa lor o tipă de vreo 25 de ani și le propune să îi dea voie să ia loc cu prietenii ei. Erau trei tineri italieni, simpatici și vorbăreți, cum sunt acest popor. Nu numai că le fac loc dar s-au și înghesuit să stea cât de cât comozi. Astfel încât, dacă privea cineva de afară scena, ar fi fost încredințat că sunt împreună, amici vechi care s-au
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]