617 matches
-
politică și intelectuală finlandeză consideră termenul ca referindu-se mai mult la problemele de politică externă a altor țări, mulți finlandezi de rând îl consideră foarte jignitor. Politica externă finlandeză, înainte de înțelegerea amintită mai sus, a fost foarte sinuoasă: Înfrângerea Wehrmachtului în bătălia de la Stalingrad a condus Finlanda la reîntoarcerea la tradițiile politice ale secolului al XIX-lea, care erau considerate încununate de succes până la rusificarea Finlandei din 1899-1905. Liderii finlandezi și-au dat seama că lupta împotriva Sovietelor nu mai
Finlandizare () [Corola-website/Science/304547_a_305876]
-
ocuparea Ungariei de către armata hitleristă în cadrul operațiunii Margareta, și teritoriul Transilvaniei de Nord a trecut sub ocupație militară germană. În condițiile în care pericolul trecerii României de partea sovietică devenea tot mai iminent, în vara anului 1944 statul major al Wehrmachtului a elaborat planul Margareta 2, de ocupare a Regatului României. După ce prin lovitura de stat de la 23 august 1944 România a înlăturat dictatura militară a lui Ion Antonescu și a trecut de partea coaliției antihitleriste, trupele ungare loiale Germaniei naziste
Transilvania de Nord () [Corola-website/Science/304572_a_305901]
-
al doilea război mondial, există critici care afirmă că este vorba de fapt de o acțiune propagandistică menită să schimbe percepția asupra crimelor de război naziste, prin punerea semnului de egalitate între acțiunile reprobabile ale Armatei Roșii și cele ale Wehrmachtului. Există autori sovietici care și-au manifestat dezaprobarea pentru acțiunile răzabunătoarea ale sodaților sovietici. Lev Kopelev, care a luat parte la luptele din Prusia Răsăriteană, a criticat cu asprime atrocitățile împotriva populației civile germane și a fost arestat în 1945
Evacuarea Prusiei Răsăritene () [Corola-website/Science/304657_a_305986]
-
a cuceri Azerbaidjanul și bogatele câmpuri petroliere din zonă. Armenia a jucat un rol de primă mărime în aprovizionarea luptătorilor sovietici cu produse agricole și industriale. Soldații sovietici originari din Armenia au luptat în cadrul Diviziei a 89-a "Tamanyan" împotriva Wehrmachtului în Caucaz, Crimeea, regiunea baltică, ofensiva Vistula-Oder și în bătălia de la Berlin. Sergenții majori Hunan Avetisyan și S. Arakelyan, comandantul Brigăzii a 3-a mecanizate Hamazasp Babadzhanian și pilotul militar Nelson Stepanyan au fost distinși cu înaltul ordin Erou al
Republica Sovietică Socialistă Armenească () [Corola-website/Science/303701_a_305030]
-
Mării Caspice. Oprirea inamicului la porțile Moscovei, în iarna anului 1941-1942, s-a datorat folosirii de către Stalin a diviziilor din Siberia, după încheierea tratatului de neagresiune cu Japonia, condițiilor climaterice nefavorabile cu care armata germană nu era obișnuită, subestimării de către Wehrmacht a potențialului de apărare a armatei sovietice, eroismul populației locale. Noua ofensivă germană care viza câmpurile petroliere din zona Baku-Marea Caspică a fost oprită la Stalingrad, pe cursul inferior al Volgăi, într-o încleștare dramatică (noiembrie 1942-februarie 1943). La 2
AMURGUL ZEILOR by OLTEA R??CANU-GRAMATICU [Corola-other/Science/83091_a_84416]
-
durată. O teorie lansată recent de Victor Suvorov afirmă că dacă Germania nu ar fi atacat, Stalin ar fi declanșat atacul împotriva lui Hitler de îndată ce uriașa Armată Roșie ar fi fost complet utilată și suficient antrenată. În astfel de condiții, Wehrmachtul ar fi fost lipsit de elementul surpriză si de posibilitatea de manevră. Mai mult decât atât, câmpiile din estul Germaniei, fără obstacole naturale majore, nu pot fi considerate propice războiului de apărare. Totuși, această teorie se bazează pe mai multe
Cauzele celui de-al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/303903_a_305232]
-
permițându-le sovieticilor să reia ofensiva în aceeași zi. Pe 30 martie, Armata Roșie a ajuns în Austria și au cucerit Viena pe 13 aprilie. În acest moment era clar pentru toată lumea că înfrângera Germania era o chestiune de săptămâni. Wehrmachtul nu mai dispunea decât de cam a douăsprezecea parte din combustibilul de care avea nevoie să-și desfășoare forțele, iar producția de benzină de avion și de combustibili pentru tancuri ajunsese la cote nesemnificative, cu o calitate mult inferioară celei
Bătălia Berlinului () [Corola-website/Science/304390_a_305719]
-
Operațional Independent Narew. S-a format din Brigada de Cavalerie „Białystok”, care a existat între februarie 1929 și 30 martie 1937. După invazia sovietică din 1939, care a declanșat al Doilea Război Mondial, resturi din Brigadă au luptat atât împotriva Wehrmachtului, cât și împotriva Armatei Roșii, capitulând la 6 octombrie 1939. Brigada de Cavalerie „Bialystok” (BK „Bialystok”) Armatei celei de a Doua Republici Poloneze s-a înființat în februarie 1929. La 1 aprilie 1937, BK „Bialystok” a primit numele de Brigada
Białystok () [Corola-website/Science/297953_a_299282]
-
că agresiunile față de vecinii Germaniei sunt făcute de naziști pentru a evita războiul. În august 1939, Eva, Fanny, Gretl și Herta Schneider, în dorința de a evada din tensiunea de la Berghof unde Hitler ținea întâlniri nesfârșite cu generalii săi din Wehrmacht, merg în vacanță la Portofino, un mic port de pe coasta de nord-vest a Italiei. La mijlocul lunii august, ajung la Veneția pentru a participa la festivalul de film. Aici însă sunt somate să se întoarcă de urgență acasă. Războiul urma să
Eva Braun () [Corola-website/Science/312547_a_313876]
-
europeni". În rândul voluntarilor europeni din cadrul Waffen SS s-au aflat luptători din Norvegia, Danemarca, Olanda, Belgia și în special din Estonia (Divizia SS a 20-a Waffen Grenadier). Deși în rândul forțelor germane au luptat și două corpuri ale Wehrmachtului, rolul și prezența lor în luptă a fost trecute pe planul doi). Deși per total operațiunea sovietică a fost un succes, mica forță germană a reușit să blocheze înaintarea sovietică pentru mai multe luni, folosind la maxim natura terenului din
Bătălia de pe linia Tannenberg () [Corola-website/Science/312031_a_313360]
-
europeni". În rândul voluntarilor europeni din cadrul Waffen SS s-au aflat luptători din Norvegia, Danemarca, Olanda, Belgia și în special din Estonia (Divizia SS a 20-a Waffen Grenadier). Deși în rândul forțelor germane au luptat și două corpuri ale Wehrmachtului, rolul și prezența lor în luptă a fost trecute pe planul doi). Deși per total operațiunea sovietică a fost un succes, Armata Roșie reușind traversarea râului Narva și cucerirea orașului cu același nume, mica forță germană a reușit să blocheze
Bătălia pentru capul de pod de la Narva () [Corola-website/Science/312032_a_313361]
-
pe flancul nordic al frontuluil, lângă satul Siivertsi. La sud de orașul Narva, în zona apărată de batalionul "Narwa", trupele sovietice au traversat râul și au amenințat să izoleze Corpul SS al lui Steine și două divizii ale divizii ale Wehrmachtului. Pentru a elimina acest nou pericol a intrat în luptă batalionul de tacuri grele 502, care a reușit restabilirea liniei defensive germane. Pentru a întări apărarea grupului Steiner, a fost adusă unitatea de voluntari estoni „20.Waffen-Grenadier-Division der SS (Estnische
Bătălia pentru capul de pod de la Narva () [Corola-website/Science/312032_a_313361]
-
a fost instrumentul legal prin care Înaltul Comandament al Wehrmachtului a capitulat simultan în fața Forțelor Expediționare Aliate și Uniunii Sovietice la luptele celui de-al doilea război mondial pe teatrul de luptă din Europa. Primul "act al capitulării" a fost semant la Reims, Franța, la ora 02:41 a zilei
Actul capitulării Germaniei () [Corola-website/Science/312067_a_313396]
-
teatrul de luptă din Europa. Primul "act al capitulării" a fost semant la Reims, Franța, la ora 02:41 a zilei de 7 mai 1945. Capitularea necondiționată a forțelor germane a fost semnată de "Generaloberst" Alfred Jodl, din partea "Oberkommando der Wehrmacht" (Înaltul Comandament al Forțelor Armate) și de reprezentantul noului Președinte al Reichului, Marele Amiral Karl Dönitz. Acest "act al capitulării" se aplica tuturor forțelor armate terestre, aeriene și navale care se aflau în acel moment sub controlul OKW-ului. În ciuda
Actul capitulării Germaniei () [Corola-website/Science/312067_a_313396]
-
au primit, în locul vechei case de rechizite, una din piatră care a fost folosită până la construirea actualului sediu dincolo de Triesting (1989). În aprilie 1945, mai ales la Hafnerberg, Nöstach și la St. Corona s-a ajuns la lupte disperate între Wehrmacht-ul German și Armata Roșie, distrungându-se și podul "Hafnerbrücke" de către nemți. Casa de pe muntele Hocheck a fost arsă în temelii de ruși. Preotul catolic Leopold Wieshaupt a fost împușcat mortal de sovietici, chiar în incinta bisericii (vezi și istoria comunei
Altenmarkt an der Triesting () [Corola-website/Science/312124_a_313453]
-
Ternopil. Istoricul polonez Adam Kruczek afirmă că în 1943 masacrele au fost organizate pornind dinspre est spre vest și că la început a existat doar dorința de a-i alunga pe polonezi, dar în timpul atacurilor situația a scăpat de sub control.. Wehrmachtul și poliția germană au ignorat în general conflictele interetnice, în primul rând pentru că erau concentrați să lupte cu Armata Roșie și partizanii sovietici. Există însă dovezi că germanii au oferit arme atât ucrainenilor cât și polonezilor. Unități speciale germane formate
Masacrarea polonezilor din Volânia () [Corola-website/Science/312206_a_313535]
-
din spatele liniilor Axei, fiind formate în special din trupe neregulate, întărite de cele mai multe ori cu specialiști în luptele de gherilă trimiși în sprijinul insurgenților de cartierele generale aliate. Partizanii sovietici, în special cei din Belarus, au reușit să hărțuiască neîncetat Wehrmachtul și să-i întârzie sau chiar să-i oprească acțiunile. Ca urmare, autoritatea statului sovietic a fost reinstaurată adânc în spatele liniilor germane. În teritoriile controlate de partizanii sovietici au putut fi organizate până și colhozuri pentru aprovizionarea insurgenților. Partizanii iugoslavi
Partizan (armată) () [Corola-website/Science/311578_a_312907]
-
Forțele de ocupație și cele ale colaboaraționiștilor erau conștienți de forța în creștere a partizanilor și au încercat să declanșeze o serie de șapte ofensive antipartizani. Cele mai mari ofensive din această serie au fost acțiunile la care au participat Wehrmachtul, SS-ul, forțele Italiei Fasciste, ustașilor, cetnicilor și bulgarilor - Fall Weiss (Planul Alb) și Fall Schwarz (Planul Negru), sau, după cum sunt cunoscute în istoriografia iugoslavă „Ofensiva a 4-a” și „Ofensiva a 5-a”. În conflictul cu forțele Axei, partizanii
Partizanii iugoslavi () [Corola-website/Science/311594_a_312923]
-
în limba italiană: "Repubblica Sociale Italiana" ori RSI) a fost un stat marionetă al Germaniei Naziste condus de „Ducele Națiunii" și „Ministru al afacerilor externe" Benito Mussolini. RSI exercita drepturile suverane asupra Italiei de nord, dar depindea în totalitate de Wehrmacht pentru a păstra controlul asupra teritoriului. Acest stat efemer a mai fost cunoscut și ca Republica de la Salò ("Repubblica di Salò"), deoarece cartierul general al lui Mussolini se afla la Salò, un oraș mic de pe malul lacului Garda. RSI a
Republica Socială Italiană () [Corola-website/Science/311654_a_312983]
-
capitularea armatei italiene și părăsirea Axei, dar prevedeau și întoarcerea armelor împotriva fostului aliat, Germania. Deși din punct de vedere politic Germania recunoștea schimbările din fruntea guvernului italian, Berlinul a intervenit rapid trimițând unele dintre cele mai bune unități ale Wehrmachtului în peninsulă. Această mișcare de trupe a fost gândită atât pentru a rezista înaintării trupelor aliate, cât și pentru a face față previzibilei ieșiri din luptă a italienilor. În vreme ce Badoglio încă mai susținea public alianța cu Germania, emisarii guvernului italian
Republica Socială Italiană () [Corola-website/Science/311654_a_312983]
-
preveni căderea orașului în timpul bătăliei de la Smolensk. Lui i s-a dat sarcina de neinvidiat de a aduna împreună resturile trupelor lui Dmitri Pavlov pe Frontul de Vest, care s-a prăbușit sub greutatea atacului Grupului de Armate Centru al Wehrmacht-ului Armatei Centrul de grupul în timpul bătăliei de la Białystok-Minsk. Cu o forță limitată de 90 de tancuri și două regimente de pușcași, patru regimente de artilerie și elemente ale Diviziei 38 Pușcași, el este creditat cu îngreunarea avansării diviziilor a
Konstantin Rokosovski () [Corola-website/Science/311026_a_312355]
-
a lungul autostrăzii Volokolamsk, care a fost un nod central al luptelor grele în timpul ofensivei de iarnă german din 1941 (Bătălia de la Moscova|Operațiunea Taifun), precum și contraatacul rus ulterior din 1941 - 42. Pe 18 noiembrie, în timpul ultimelor eforturi disperate ale Wehrmacht-ului de a incercui Moscova în 1941, generalul Rokosovski și soldații săi erau sub grea presiune din partea grupului de blindate al lui Erich Hoepner. Rokosovski a cerut superiorului său imediat, Jukov, să permită retragerea Armatei a 16-a într-o
Konstantin Rokosovski () [Corola-website/Science/311026_a_312355]
-
Armata a 64-a a luat parte în luptele de retragere spre Stalingrad. Capacitatea generalului s-a putut observa deja aici, în modul în care a fost capabil să pună în practică studiile sale făcute asupra tacticii de luptă a Wehrmacht-ului pe care le-a făcut departe de front, în China. Astfel el a putut identifica punctele slabe ale tacticii germane și s-a gândit la modul în care le poate exploata pe acestea. Studiind relația dintre trupele terestre și
Vasili Ciuikov () [Corola-website/Science/311045_a_312374]
-
în flancul sudic Armata a 64-a. Aici, la Stalingrad a dezvoltat Ciuiov tactica de „îmbrățișare a inamicului", conform căreia soldații sovietici insuficient înarmați se aflau atât de aproape de inamic, încât anihilau avantajele acesteia privind superioritatea armamentului de care dispunea Wehrmacht, încercând să folosească artileria sovietică de la rază mică de acțiune și lupta corp la corp, în care sovieticii erau mai experimentați. Astfel germanii nu puteau să atace cu bombardiere Stuka (Junkers Ju 87) fără să pună în pericol propriile trupe
Vasili Ciuikov () [Corola-website/Science/311045_a_312374]
-
în inventarul armatei germane era SdKfz 101 (vehiculul cu scop special 101). Proiectarea lui a început în 1932, iar producția în masă în 1934. Tancul trebuia inițial să fie folosit numai pentru instrucție, cu scopul de a implementa în rândurile Wehrmachtului conceptul utilizării formațiunilor blindate în războiul modern. Cu toate acestea, Panzer I a fost folosit în Războiul Civil Spaniol, în campaniile din Polonia, Franța, Uniunea Sovietică și Africa de Nord, precum și în Al Doilea Război Chino-Japonez. Experiențele utilizării tancului ușor Panzer I
Panzer I () [Corola-website/Science/311143_a_312472]