4,194 matches
-
nu se putea vedea dintr-o cameră în alta , decât numai din hol.Veți înțelege imediat de ce am făcut aceste precizări. Mama a plătit slujba ziua. Eu am visat-o pe Maica noastră în noaptea următoare. A venit ca o zână - ursitoare din povești. În acea noapte era de serviciu la spital un portar numit Dinu, un om brunet, grăsuț, tânăr, de treabă. Eu aveam frisoane și febră mare, de aceea adunasem toate păturile de pe celelalte paturi peste mine când m-
Întâlniri cu Maica Domnului by Leocadia Georgeta Carp () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1227_a_2213]
-
vecini. Restul era doar o lume plină de farmec, în care orice se putea întâmpla. Dar nimic dureros. Mă întâlneam aproape zilnic cu balaurul cel cu șapte capete, care-și făcuse culcuș undeva prin grădină. Și eu eram, pe rând, zâna cea bună sau vrăjitoarea... Eram pornită, ca un Făt-Frumos, mereu să-mi încerc puterile plăpânde cu oricine m-ar fi supărat! Inocență și zâmbete. Dragoste, liniște, mâini și ochi care vindecau orice rană și sentimentul că niciun rău nu mi
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
întâmpla? Într-un spațiu ce devine brusc circular și se închide dușmănos, nu puține sunt gesturile de pro-sternare: Am să cad, vai, când uraganele vor dicta școlarului: În genunchi, în genunchi (Confidență) și cad în genunchi aruncatu-s la picioarele Zânei (Întâlnirea mea cu muntele) Atunci abia Mea Culpa, Mea Culpa am strigat în patru cornuri de lume, atunci abia m-am frânt, am căzut în genunchi... (Un vis) Nu este deloc exagerat să decelăm aici, dacă nu un fior mistic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
pește, un mâțișor înfășat legănat de părinții săi dungați, un melc cu cochilia sidefie subțiată de timp, înaintând cu delicatele sale cornițe în vânt spre aburul ademenitor, înscriindu-se astfel și el în cohorta chemaților. O prezență semnificativă este mitologica zână, parcă înfățișată ca o floare roșie, îmbrobodită, cu chipul de babă, depănând firele vișinii și negre, gata să le curme când va sosi sorocul. Proporțiile formelor și raporturile dintre ele, consistența mai compactă sau aproape diafană a culorii, contribuie la
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
ceasul a înțepenit acele nu mai sar în turnul bisericii clopotul bate mai rar, fără muzică și fără credință; spaima face ocol. Nu va fi nici un sfârșit, decât pentru noi, uitați de toți aici pe pământ, de zei și de zâne absurd de frumoase. Ei sunt veșnici în lumea lor cântând în cor relele prevestiri. Am strigat în somn, marele păcat nu m-a lăsat să dorm. Nu vreau să tot alunec în trecut, ce să mai spună amintirile? Ce a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
neagră de catifea. Și povești mărunte înlănțuiau mărgele de pietre scumpe. Erau tristețile marilor depărtări peste mări de Marmara; te chemau femeile voluptoase cărora nu le mai păsa că timpul trecea. Iele și îngeri, șerpi și vipere, cetăți în ruine, zâne albastre, cu flori de astre în păr, arta se stingea, căzută ca o stea! Iubirea te fură, umilă, tainică și dură. Nu știam atunci ce-o să vie. Un portativ alb, gol, mărginit de ramă grea din fier sau din armă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
aduce aminte de el, nu mai poate de plăcere. Într-adevăr, sub lespede au descoperit comoara... Și cînd au scos-o de acolo nu mai știau pe ce să pună ochii. Toate erau extraordinare! Ilinca s-a îmbrăcat ca o zînă, cu rochie de aur, cu o mantie lungă, pe care străluceau mii de diamante, cu coroniță de rubin, cu pantofi de cleștar, cu... ce mai încolo-încoace, mai frumos nici că putea să existe ceva! Un lucru neplăcut însă tot s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
și continuă să fugă în urma ei, spunîndu-și în gînd că-i cel mai mare prost din lume și că n-o să-i mai spună Ilincăi nici o vorbă cît o trăi el... Auzi, dom'le, el îi scrie poezii ca unei zîne, iar ea îl întreabă de ce nu se încheie la șireturi!... Dar știe ea ce lucru mare-i să poți scrie o poezie? De cum ajunseră la grup porniră cu toții imediat, fără să-l întrebe nimeni pe Bărzăun de ce-a întîrziat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
consecutiv, cel de poet orfic, reamintim esențialul din mitul lui Orfeu, zeul muzicii în vechea Eladă, și implicațiile sale simbolice și metafizice răsfrânte asupra poeziei. După cele mai multe surse tradiționale, Orfeu era de origine tracă, fiul al regelui Oeagru și al zânei Caliope. Adoptat de greci, Orfeu aduce aici ideea de nemurire, inexistentă anterior în patria lui Homer; pentru că muzica desfășoară veșnicia. Apollo, zeul artelor (muzica este însumarea metafizică a tuturor artelor) îi dăruiește lui Orfeu lira, iar cântecele sale erau atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
spirituală trece prin întuneric de asemenea fizic/și sau spiritual, pentru a renaște în lumina superioară, divină. Astfel, în poezia Atât de fragedă, prima hipostază este constituită de o lumină asemenea florilor de cireș emanată de o făptură plutitoare, o zână cvasi eterică. Urmează întunericul chemării carnale în care iubita decade, din care însă poetul o înalță răsărind sub forma unei icoane divine, întruchipare a Fecioarei Maria. În poezia La steaua, se pleacă de la o lumina unui astru, urmează întunericul străbătut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
priceapă. Cine înfăptuiește frumosul arde slava lui cu văpaia imnurilor de glorie." Urmând lui Pindar, Hölderlin scrie în romanul Hyperion, una din cele mai semnificative poeme privind bucuria darului divin al creației: Numai o vară, una singură, dăruiți-mi, puternice Zâne, Și-o toamnă în care să se pârguie cântu-mi, Pentru ca inima mea, bucuroasă de preaplinul Dulcelui joc, să moară apoi. Sufletul care în viață divinul său drept Nu l-a primit, hodină nu află nici în bezna din Orcus. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
Lumea ghe?urilor, la care ader? spiritual creatorul din Odin ?i poetul ?i care fascineaz? pe Toma Nour e, mai mult decât aceea a lacului ?i a ??rii o infinitate de cuburi de cristal, un Eden alb, populat de blânde zâne ?i de În?elep?îi omenirii". (Eugen Simion) G. C? linescu vorbe?te despre „peisajele transcendente" uimind prin transparen??? ?i lumin?, În care „arhitectură lui Eminescu dep???? te Închipuirea basmului", iar Roșa Del Conte subliniaz? frumuse?ea edenic? a „peisajului
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
consfin???te puritatea sentimentului de dragoste: „Astfel, iubita care e În stare s? Împlineasc? visul de dragoste, dobânde?te virtu?i magice În perioada În care artistul nutre?te Inc? Încredere ?i n?dejde de iubire " . Numai fiin?ele alese, zânele ?i ursitoarele, au privilegiul de a purta aceast? pre?ioas???i unic? podoab?: „ Dar de-ndat? din p?rete Ies ursite că pe-o poart? Flori albastre au În plete, Câte-o stea În frunte poart?". (Miron ?i frumoasă f??? corp
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
a absolutului. „Polisemia" de accep? îi a acestui topos poetic iubire, aspiră?ie metafizic?, fabulos folcloric d? poeziei eminesciene o frumuse?e aparte, o str?lucire simpl?, adâncime filozofic?. În „Miradoniz", florile sunt „gânduri de aur" d?ruite p?mântului: zână rupe, din gr?dina ei miraculoas? cu „p?duri de flori" cât arborii de mari, câte o plant?? ?i o arunc? jos, pe p?mânt că pe un semn al gra?iei divine; În dumbr?vile de aur cu poiene
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
miraculoas? cu „p?duri de flori" cât arborii de mari, câte o plant?? ?i o arunc? jos, pe p?mânt că pe un semn al gra?iei divine; În dumbr?vile de aur cu poiene „constelate" unde se afl? palatul zânei Dochia, stele „izvor?sc pe ceruri", a?a cum florile „izvor?sc pe plaiuri a lor via?? de misteruri", iar cire?îi poart? În ramurile lor „snopi de flori" a c?ror petale I? i „troienesc om?tul trandafiriu" pe
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
te câte una, aruncând / Flori de neaua peste ape ce alerg fulger?toare" „Memento Mori"). Dac? florile sunt simboluri ale frumuse?îi neînchipuite, ale sensibilit??îi ?i ging??iei, Întruchipând metafizic gândurile „de aur" d? ruite oamenilor de c?tre zâne, albastrul petalelor, oglindind În limpezimea ?i str?lucirea lor infinitul cerului, reprezint? o sugestie a absolutului, a aspiră?iei fiin?ei umane spre „cerul rece al imperiului ideilor", opus lumii reale, „calde", a contingentului: „ Iar te-ai cufundat În stele
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
naturii („C?ci s?? ?ții, iubite frate, / C? nu-s codru, ci cetate"), codrul eminescian impresioneaz? prin „arhitectonica" original? a spa?iului atent configurat În detalii sau perspective cosmice uimitoare. Un exemplu este „gr?dina cea din codri vechi" a zânei Miradoniz: insule sfinte se Înal?? „că scorburi de ț?mâie" În palatul codrilor str??? țuț de „mandrele c???ri" pe care luna a?terne „pulbere deargint"; p?ianjeni ?es „dintr-un copac În altul" pânze de diamant, pe care se
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
c???ri" pe care luna a?terne „pulbere deargint"; p?ianjeni ?es „dintr-un copac În altul" pânze de diamant, pe care se plimb? rază lunii, iar greierii cânt? că ni?te „orologii aruncate-n iarb?"; palatul „de stânci" al zânei avea drept strea?în? „un codru vechi", iar colonadele erau „mun?i În ?ir"; sc?rile negre „de stânci" duceau „sus În palat", ??tre o vale adânc?? ?i Întins? ț?iat? de un fluviu ??trân gr?dina zânei, În care
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
stânci" al zânei avea drept strea?în? „un codru vechi", iar colonadele erau „mun?i În ?ir"; sc?rile negre „de stânci" duceau „sus În palat", ??tre o vale adânc?? ?i Întins? ț?iat? de un fluviu ??trân gr?dina zânei, În care Ins??i pas?rea ??iastr? I?i are s?la?: „Apoi ea prinde-o pas?re ?? iastr? De aur, se a?az?-ntr-a ei aripi / ?i zboar?n noapte printre stele de-aur". Fantezia poetului nu are limit
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
frumuse?ea lor ireal?. În poezia lui Eminescu, p?durile sunt „de argint", iar codrii, „de aram?", timpul se m?soar? În „codri de secoli" (Memento Mori), iar spa?iul se urze?te În „p?duri de basme" (Memento). Zeii, zânele, magii, ??i au l?că? În lumea lor. Astfel, zână Dochia are palatul s?u „din stânce sure" lang? râuri de argint „care mi???-n mii de valuri / A lor glasuri Înmiite, printre codri, printre dealuri, / Printre bol?i s
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
sunt „de argint", iar codrii, „de aram?", timpul se m?soar? În „codri de secoli" (Memento Mori), iar spa?iul se urze?te În „p?duri de basme" (Memento). Zeii, zânele, magii, ??i au l?că? În lumea lor. Astfel, zână Dochia are palatul s?u „din stânce sure" lang? râuri de argint „care mi???-n mii de valuri / A lor glasuri Înmiite, printre codri, printre dealuri, / Printre bol?i s?pate n munte"; acolo este lumea „dumbr?vilor de aur
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
codrii singurateci un corn p?rea c? sun? S?lbatecele turme la ??rmuri se adun? Din stuful de pe mla?tini, din valurile ierbii ?i din poteci de codru vin ciutele ?i cerbii, Iar caii albi ai m?rii ?i zimbrul zânei Dochii Întind spre ap? gâtul, la ce-nal?? ochii". Codrul este o coordonat? fundamental? a naturii eminesciene, În care poetul vede „locul civiliza?iei noastre", cum observa George C?linescu „Noi suntem un popor alpestru ?i civiliza?ia noastr? e de
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
profetul. Eu sunt Iona ăla Își aici el ne măsura triumfător), iar ea mă înghite în fiecare noapte și a doua zi mă scuipă ca să vin la lucru. A râs așa, cu bunăvoință. — Bun. Știți povestea cu Prințul Nebun și Zâna? Am dat toți din cap că nu. Părea mulțumit că nu știm. — Bun așa. Vă zic eu. Zâna asta era atâta de șucară, că cine o vedea la față înnebunea. Prințul știa de treaba asta, dar îi intrase lui în
Miros de roşcată amară şi alte povestiri scandaloase by Dan Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1336_a_2890]
-
și a doua zi mă scuipă ca să vin la lucru. A râs așa, cu bunăvoință. — Bun. Știți povestea cu Prințul Nebun și Zâna? Am dat toți din cap că nu. Părea mulțumit că nu știm. — Bun așa. Vă zic eu. Zâna asta era atâta de șucară, că cine o vedea la față înnebunea. Prințul știa de treaba asta, dar îi intrase lui în cap că trebuie s o vadă, așa că... Ne uitam la el cum se bucură că așteptăm sfârșitul. Și
Miros de roşcată amară şi alte povestiri scandaloase by Dan Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1336_a_2890]
-
dar dac-o vezi pe toată? Da’ dacă-i vezi fofoloanca?“ Râdeam toți. Tanti Justina se bălăngănea cu mâinile pe burtă. — Stați că nu s-a terminat, ne-a oprit Nea Nebunelea, stați că acuma-i întorsătura. Acuma și lu’ zâna îi căzuse cu tronc dementul și, ca să poată să se ție cu el fără să-l omoare, știți ce face nenorocita? Bea o soluție d-aia de-a ei magică și se face urâtă. La asta nu ne mai așteptam
Miros de roşcată amară şi alte povestiri scandaloase by Dan Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1336_a_2890]