2,178 matches
-
arate că, de fapt, interesul e mai mare. Margoulies îi zâmbi lui Bull și îi spuse: — Vino la mine când ești gata, știi unde mă găsești. Zâmbindu-i și recepționerei, trecu printr-un alt rând de uși batante. Bull mai zăbovi o clipă pe bancheta tapițată. Se bucura de senzația de ușurare pe care i-o dădea convingerea că urmează să fie tratat. Că, nu peste mult timp, cineva se va ocupa de chestia de pe picior, o va extirpa, cauteriza, coase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
istorie. La White Hart își aveau cartierul general alcoolicii băștinași, băutori de vinuri dulci și gin tonic; la Unicorn erau scandalagii de la țară - zoofili cu prietenele lor murdare, durdulii, dar apetisante în blugii prespălați incredibil de strâmți. Alan și Krishna zăboviseră cât să bea un păhărel în fiecare dintre ele și trecuseră cu bine de ostilitatea emanată de grupurile din localurile respective. Traversaseră apoi larga High Street și trecuseră pe lângă turnul cu ceas, în jurul căruia un grupuleț de bețivi minori înjurau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
deasupra prăvăliei, la mijlocul distanței dintre Balon și Balcon, unde puteam supraveghea totul, iar noaptea Îmi continuam educația În subsol, devorînd carte după carte, chiar dacă acum nu o mai făceam la modul propriu. Mă rog, asta nu e În totalitate adevărat. Zăbovind, așa cum făceam, În fiecare noapte, asupra misterioaselor interstiții dintre lectură și o gustărică ușoară, am descoperit o relație remarcabilă, un soi de armonie prestabilită, Între gustul și calitatea literară a unei cărți. Ca să știu dacă merită să citesc un volum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
după miezul nopții, cînd am pornit către Grădina Publică, ploaia cădea În rafale violente, deși asfaltul de sub mașini era Încă uscat și cald. Doar intersecțiile prezentau anumite probleme, fiind spații deschise ce trebuiau traversate În fugă. CÎnd ajungeam la una, zăboveam Îndelung - Încă nu-l uitasem pe bietul Peewee - și aproape se crăpa de ziuă cînd am traversat În fine părculețul din apropiere și m-am avîntat, În fine, În Grădina Publică. Iarba de aici era moale și mirosea dulce și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
capcanele... O dată cu micul dejun, lui Digby i se aducea și ziarul de dimineață. Începuse să se bucure de acest privilegiu doar de cîteva săptămîni, cînd i se adusese la cunoștință, cu blîndețe, că Anglia se află În război. Acum putea zăbovi În pat, rezemat confortabil pe cîte trei perne, pentru a citi pe Îndelete știrile: „Bombardamentele aeriene au făcut numai 255 victime În săptămîna aceasta...“ După ce sorbea din cafea și spărgea coaja oului fiert, citea despre „Bătălia Atlanticului“... Ouăle erau totdeauna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
gura acestui personaj, care jucase pînă atunci exclusiv rolul unui mort. — Dumnealui și-a dat Întîlnire aici cu celălalt domn. Cost Își roti Încet privirea spre Rowe, dar nici o lucire nu se aprinse În ochii săi calmi și cenușii, deși zăboviră, poate, ceva mai mult decît era absolut necesar. Aproape am terminat de luat măsurile clientului. Dacă vreți să mai așteptați doar două minute... „Peste două minute, Își spuse Rowe, va intra celălalt, și vei fi demascat!“ Domnul Ford, alias Domnul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
aici. Mă surprinde că poliția nu impune mai multe reguli pentru asta. Încheietura puternică a mâinii sale îmi apăsă la rândul ei degetele, dintr-un fel de iritare îndărătnică, ca și când și-ar fi repetat răzbunarea fizică asupra mea. Ochii îi zăboviră asupra capotei și scaunelor, pline de confetti negre. - Ai fost rănit grav? mă întrebă. Cred că ne-am văzut la spital. Mi s-a părut imposibil să-i spun ceva, conștient de felul aproape obsesiv în care își pieptăna părul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
recunoască tot ceea ce se întâmplase între el și fata cu păr negru. Mai târziu, Vaughan avea să exploreze posibilitățile accidentului de mașină cu același calm și afecțiune cu care explorase limitele trupului acelei tinere prostituate. L-am privit deseori cum zăbovește în fața fotografiilor cu victime ale accidentelor, uitându-se prelung și cu o îngrozitoare preocupare la fețele lor arse, calculând cei mai eleganți parametri ai rănilor lor, îmbinările corpurilor mutilate cu parbrizul spart și aparatele de bord. Aceste răni le imita
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
tetieră, i-am evitat gura. I-am ridicat sânul în palmă și-am început să sărut sfârcul rece, dinspre care se ridica un iz dulce, un amestec de mucus propriu și un plăcut compus farmaceutic. Mi-am lăsat limba să zăbovească pe sfârcul ce acum începea să se alungească, apoi m-am îndepărtat și-am examinat sânul cu atenție. Din cine știe ce motiv, mă așteptasem să fie o structură de latex detașabilă, pusă la locul ei în fiecare dimineață odată cu corsetul spinal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
Am mișcat mâna lui Vaughan peste cadranele sclipitoare ale tabloului de bord, apăsându-i degetele pe manetele tăioase, pe lăncile proeminente ale indicatorului de direcție și ale schimbătorului de viteze. În cele din urmă, i-am lăsat mâna să-mi zăbovească pe penis, liniștit de apăsarea ei fermă pe testicule. M-am întors spre el, plutind împreună pe amniosul aerului iluminat, încurajat de morfologia stilizată a unui interior de mașină, de sutele de gondole radioase planând de-a lungul autostrăzii de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
cu integrame dintr-un sertar. - Auziți? zise fata. Era în fața ghișeului. - Da? - Nu mi-ați dat bilet! - Scuzați-mă. Am uitat. Șeful de gară îi întinse un bilet. Mohoreni-București Nord, scria pe el. - Mersi, zise fata. - Cu plăcere. Fata mai zăbovi o vreme în fața ghișeului. Părea că încearcă să își amintească ceva. - De ce nu veniți cu mine? zise în cele din urmă. - Poftim? spuse uluit șeful de gară. - Veniți cu mine! În depărtare se auzea șuieratul locomotivei. Șeful de gară chibzui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
unui bărbat norvegian. Plângând, bătrânii îi povestiră voinicului despre soarta cruntă ce se abătuse asupra poporului și patriei lor. Lasse Angstrom îi ascultă în tăcere. Când terminară de povestit, părăsi grota fără să spună ceva. Intră în pădurea Hakke, unde zăbovi trei zile și trei nopți. În a patra zi se întoarse cu o floare și o pisică. Floarea mirosea a moarte și pisica avea ochii și ghearele de argint. Lasse porni către tabăra romanilor, unde se afla Gorfa, piatra cea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
atât! Nimic mai mult! Și în nici un caz nu poți cânta Bowie la vioară! Cumpără-ți o chitară, dacă vrei, tobe, bass, pian, dar slăbește-mă cu „experimentele“ astea nebune, te implor! Vivaldi, da; Mozart, da; dar nu Bowie! Am zăbovit o secundă, după care mi-am amintit de ceva petrecut cu câteva zile în urmă și am urlat: - Și în nici un caz, niciodată, Clash! O lacrimă sau două i se prelinseră pe obraji. - Și de ce nu mi-ai zis până
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
de oțel privea în continuare tavanul. Vincent îi dădu o comandă, iar pula începu să se transforme, ca terminatorul rău din Terminator, cu un disonant hârâit metalic într-o sabie japoneză care fu ridicată în aer de un braț robotic. Zăbovi acolo o vreme, după care brațul făcu o mișcare fulgerătoare și sabia pătrunse adânc în cutia de aluminiu în care se aflau procesorul, memoria și hardul lui Vincent. Display-ul de control pâlpâi portocaliu și se stinse. Shuoke formă un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
antenă din străfundurile ființei mele, înainte ca auzul să le fi perceput, și iată că mă cuprinde o frenezie absurdă; sunt prizonier într-un cerc în centrul căruia e telefonul care sună în casa aceea, alerg fără să mă îndepărtez, zăbovesc fără să-mi reduc ritmul alergării. „Dacă nimeni n-a răspuns până acum înseamnă că nu e nimeni acasă... Dar atunci de ce continuă să sune? Ce speră? Poate acolo locuiește un surd și cine sună speră ca, insistând, să fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
Își desfăcu cingătoarea și i‑o puse la picioare. „Asta‑i tot ce am.“ Iar Sofia Îi spuse: „Ia șalul ăsta. Sus e răcoare ca‑n străfundul fântânii“. Și‑i Înfășură gâtul cu el. „Prea mult țin pregătirile“, zise Petru. „Zăbovește atât ca să se lase soarele la asfințit și să se mistuiască sub vălul nopții“, se amestecă unul din ucenicii lui Petru. „Rămâi cu bine“, spuse Simon și o sărută pe frunte pe Sofia. „Adio“, Îi zise unul dintre ucenicii lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
lanțuri groase de o verigă din raft. Mi‑am dat seama de asta În clipa În care m‑am mișcat din loc, ca să mă trag mai la lumină cu volumul uriaș. Brusc, m‑au trecut fiori, mi se păruse că zăbovisem mult prea mult, Încât domnul Cerber (așa‑l numeam În sinea mea) ar fi putut să mă roage să‑mi Întrerup lectura. Și atunci am Început să trec cu privirea peste paragrafe, răsucind cartea deschisă, atât cât permitea lanțul, după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
neînțeleasă adormire. Într-o zi, descoperi o șansă de umplere a orelor goale. O văzu pe mătușa Anda stând cu cartea în mână. Ochii i se mișcau cu o regularitate de pendulă, când într-o parte, când în alta, câteodată zăboveau preț de o clipă înainte de a-și relua plimbarea. În unele momente râdea, alteori suspina emoționată. Fascinată de acest mic obiect foșnitor, al cărui mister nu era capabilă să-l dezlege, Luana o întrebă ce trebuie să facă pentru a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
îi spuneau "Trubadurul". După câteva dansuri se retraseră pe hol și băiatul îi cântă mai multe compoziții. Pasiunea pentru muzică îi apropie imediat. Fredonară împreună versurile simple ale cântecelor pe care fata le memoră de la prima audiție. Ar mai fi zăbovit mult și bine în lumea muzicii dacă Vanda nu le-ar fi tăiat elanul. Nu e frumos să stați aici singurei. Valentin, nu te-am văzut dansând. Am o parteneră frumoasă pentru tine. Îl aruncă în brațele Emei apoi se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
ca el să fie deja acolo când iese ea, privea acum pierdută în lungul străzii. Dădu roată de câteva ori împrejurul clădirii, gândind că el venise totuși dar n-o văzuse. După un ceas, își amăgi sufletul că poate mai zăbovise încă o zi acasă, în sânul familiei. În tramvai prinse speranță, imaginându-și ce-ar fi dacă l-ar găsi așteptând-o în fața blocului. Ernest nu apăru nici în ziua următoare. Cu inima strânsă de un oribil presentiment, Luana îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
treceau silențioase, oamenii circulau de colo-colo ca într-un film mut. Poate e mai bine așa, își spuse Carmina și cercetă fața împietrită a lui Alexe. S-a apropiat de ei roșcovana, le-a așezat cafelele în față și a zăbovit lângă masă, mare, impunătoare, cu sânii bombați deasupra capetelor lor, ca o povară. Carmina a scos portmoneul și a achitat consumația. În tot acest timp, Alexe nici n-a clipit, nici vorbă să încerce măcar să protesteze formal, sau să comenteze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
avea eficacitatea scontată. Soții Alexe și-au dat acordul într-un glas, faptul că urmaseră amândoi filologia nu reprezenta o hibă, acceptară fără să înceteze ploaia de amabilități. Cum scena nu dădea nici un semn să se termine, Carmina aprecie că zăbovise destul. Își luă rămas bun regretând că nu reușise să le citească paginile scrise de ea. Plecă acasă descumpănită. Dar dincolo de textele de filozofie indiană, cu care se lupta de câteva zile, tot răzbătu figura blândă a acelei mame care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
-i săgeta tâmplele și starea de vomă îi încleșta fălcile, se ducea mătăhăind la dulapul de medicamente, căuta printre gene comprimatul de fasconal, înghițea una, două tablete, pe moment avea impresia că stomacul și așa încordat nu le va suporta, zăbovea rezemată de peretele băii, pregătită pentru o eventuală expulzie, îi tremurau picioarele, fața deshidratată se uscase, celulele se descuamau strat după strat într-un ritm fulgerător, o pulbere albicioasă ca de făină se cernea pe haine. Iar am ajuns la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
mulți înghițeau în sec. Își bea ceaiul cu înghițituri mici, egale, închidea ochii, inspira profund, dacă strănuta sau tușea își cerea scuze în dreapta și-n stânga, bea toată cana foarte împăcat cu sine, apoi pleca la toaletă să spele ibricul, zăbovea mult, îl înapoia doamnei Olimpia cu mii de plecăciuni și mulțumiri, sclipea vasul metalic, era mult mai curat decât fusese. Rolă de calcul? O întrebă pe Carmina, ridicându-se de pe scaun și executând cu degetul mici cerculețe pe documentul de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
fi vorbit. Nu dormi? Nu dorm. Își controlă respirația. Elena credea că în somn omul respiră mai greoi de aceea sufla des și șuiera pe nări. Părea foarte expertă. N-au așteptat mult. Bâjbâind, tatăl deschise ușa cu infinite precauții. Zăbovi mult până se strecură dincolo de prag. Fetelor le băteau inimile, erau curioase și speriate în aceeași măsură de propria lor curiozitate. Elena îi strângea mâna până aproape de durere. Undeva scârțâi dușumeaua. Simțiră respirația tatălui aproape, aproape. Se aplecase asupra lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]