374 matches
-
invidiez..." "Adună-ți puterile, draga mea, ei nu mai sânt în stare de nimic. Tu ești mai puternică decât toți." Cineva râdea pe stradă. Apoi râsul depăși ferestrele și dispăru. În odaie rămase doar frigul. Cerul de plumb topit se zgâia în spatele perdelelor. Priveau consternați trupul chircit. Moartea înnobilase trăsăturile lipsite de farmec ale Valericăi Scurtu. Vedeau pentru prima oară un chip liniștit de pe care zbuciumul, schimele crispate, ticurile se alungaseră. Melania Lupu strivi o lacrimă cu pumnul ei mic de
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
au lăsat Într-o casă goală, care nu-și putea găsi locatar pentru că fantomele de odinioară se făceau auzite uneori prin Încăperi, iar dr. Czinner Însuși nu era acum nici măcar cea din urmă fantomă. Dacă o față s-ar fi zgâit pe fereastră sau o voce s-ar fi făcut auzită la etaj sau un covor ar fi scăpat o șoaptă, aceea ar fi putut fi dr. Czinner, care Încerca să se Întoarcă la o viață conștientă după cinci ani În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
pîlcuri de muncitori fumează, Își povestesc, Își dau coate, fac cu ochiu, unii beau cafea din căni de tablă, stau pe vine sau pe cîte-un bolovan. I-aruncă, băi, un ochi, vezi n-a mai venit șefu? Unu tuciuriu se zgîiește pe o fereastră spartă. — Țs, bag seama că ie groasă. Mă depărtez. Nu vreau să creadă că trag cu urechea. Mă Îndrept spre ieșirea din spate, intru În ghereta scundă de lîngă rampa de descărcare, unde se vînd alimente pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
băț sau o piatră... Poate că-n valiza asta nu sînt cărți, ci cărămizi, căci e prea grea, adăugă el, lăsînd mîna Annei Hilfe și pipăind una din Închizătorile valizei. Nu-i Încuiată, ia să vedem... Dar nu Îndrăsniră. Se zgîiau amîndoi la valiză, bănuitori, paralizați la gîndul că dușmanii lor, atît de prevăzători din fire, nu uitau nimic, nici un amănunt. — Eu nu m-aș atinge de valiză, spuse ea. Stătea acolo, Încremenită În atitudinea unei păsări fascinate de un șarpe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
domnul Prentice intră pe neașteptate În Încăpere, cu pașii lui uriași, urmat de un individ În negru, care ținea cu amîndouă mîinile un melon, de parcă ar fi purtat un lighean cu apă. Se opri gîfÎind În pragul ușii și se zgîi la Rowe. — Ăsta-i ticălosul! exclamă el. N-am nici o Îndoială, În ciuda bărbii lui. E o mască... — Excelent! chicoti domnul Prentice. Piesele Încep să se potrivească. — A intrat În hotel cu valiza, zicînd că vrea doar s-o lase acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
vigilentă a ignoranței lui. Iar el Îi spunea: „Firește, ai un frate... țin minte!...“ Se potolește parcă, auzi el un glas. Nu credeți? — Ce-ai de gînd să faci? Era ca una dintre pozele trucate din revistele pentru copii: te zgîiești la ele și vezi ceva, să zicem un vas cu flori, apoi Îți ațintești privirea și vezi fețele unor oameni... Deodată, Hilfe Îi apăru limpede În minte așa cum Îl văzuse - culcat În pat, plin de grație, atît de străin de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
eu nu țineam ca divorțul meu să provoace comentarii, nici măcar aprobatoare sau neutre. În vara lui ’89 am plecat la Club Med, a fost ultima noastră vacanță petrecută Împreună. Îmi amintesc jocurile tembele de la aperitiv și orele petrecute pe plajă zgâindu-mă la puștoaice; Anne vorbea cu celelalte matroane. Când se Întorcea pe burtă, i se vedea celulita; când se Întorcea pe spate, i se vedeau vergeturile. Era În Maroc, arabii erau ciufuți și agresivi, soarele prea fierbinte. Nu merita să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
el nu apucase Încă să ajungă la baie, credincioasa prostată nu-l trădase. „Ce mai? Sunt același ca În timpul celor o sută de zile! Îmi lipsește doar o armată“, Își spunea Împăratul, În timp ce măsura cu pași mici și fermi dormitorul, zgâindu-se pe pereți, ca și cum acolo ar fi putut afla oștirea În cauză. Privirea Îi căzu pe mogâldeața din patul vecin și atunci Își aminti de colegul de cameră. Cu o mișcare autoritară, smulse cearșaful și dedesubt se ivi René Descartes
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
În general, clipele stăteau lungite pe paturi, pălăvrăgind și formând astfel minute. Minutele Își găseau și ele câte-un subiect de dezbătut și uite-așa, până să-și dea seama ce și cum, se forma o oră. Aceasta se mai zgâia pe pereți, Încercând să răzuiască o pată cu unghia de pe tapet, și pe nepusă masă În cameră apărea o altă oră, cu care prima se așternea la sfat. Zilele treceau și nu dura mult - de obicei, cam șapte - până când Își
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
mireasma fînului cosit. Începeau a năvăli în mine imbolduri de dragoste. Venite la cursuri mai devreme decît băieții, colegele mele ocupau locuri în față. Pe noi graba asta nu ne stingherea căci, urmînd s ascultăm prelegeri monotone, puteam să ne zgîim la ele în voie. Pe pupitre mici „zgraffitti” prezentau inimi străpunse de săgeți. O studentă se așezase chiar în fața mea. Pînă atunci nici măcar nu știusem că există, cînd, în suflul unei clipite, sufletul mi s-a umplut de chipul fetei
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
șapte copii se ridicaseră în picioare: niciunul nu știa să scrie. Dealtfel chiar cea mai bună școlăriță de abia putea silabisi. Ce mă ului cu adevărat însă fu priveliștea celor trîntiți la podea care, în genunchi și-n coate, se zgîiau, răsucindu-și privirile la mine. Am dictat rar cuvintele, pășind printre mîini și picioare pînă la poponetele care. absent, ședea în bancă cu coatele îndoite la spate: n-avea caiet, condei, caiet, nici cărți, nici traistă. Doar puțea, ceea ce nu
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
prin pădure, dar atât din vorbele rostite cât și din cele spuse În minte, mi-am dat seama că erau cu toții supărați. M-am strecurat până În apropierea lor și i-am văzut adunați Într-un luminiș, pe malul apei. Se zgâiau la ceea ce fusese culcușul lui Enkim care, Încă legat de bulumac, se Împotmolise Într-o limbă de nisip. Nu Îndrăzneau să se apropie de lucrul acela nenumit și am Înțeles că se chiorau după urmele noastre pe care, cum altfel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
holbat ochii și am rostit, cu glasul puternic al Tatălui: - Enkim. Runa. Au țâșnit amândoi din culcuș, iar Enkim dădu un strigăt de durere. - Ce e? - Apa aia! Cum de nu cade jos? - le-am arătat eu afară. Ne-am zgâit cu toții la Întinderea nesfârșită de apă din fața noastră - stătea atârnată de văzduh și sprijinită pe pământ, fără să se scurgă. - Tată din Cer, făcu Enkim. - Of, of, asta e Marea cea mare, zise Runa și se strecură afară din vizuină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
pe deasupra noastră și dispărând, hăt departe, către munții noștri, până la celălalt capăt al lumii. - Oare dincolo, la celălalt capăt, o fi tot mare? mi-am Întrebat tovarășii. N-au știut ce să răspundă. Doar au pufnit și au fornăit, tot zgâindu-se la marea aceea și la cerul senin de deasupra ei. Am ajuns pe o limbă Îngustă de nisip și atunci l-am săltat pe Enkim din culcuș și am luat-o la fugă spre apă, el țopăind În piciorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
spună ceva, dar Își Înghiți vorba și se ridică brusc de parcă Îi era rușine cu el. Apoi: - Dai voie la Logon să caute ceva? I-am spus că da și el se ghemui lângă mine și mă trase de ureche, zgâindu-se atent la pielea dindărătul ei. Mă atinse acolo, la fel cum o făcuse și Vinas, de parcă ar fi căutat un semn anume. - Of, of, făcu el, ce mai ucigaș ești. N-ai umflătura din spatele urechii, dar tot tu ești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
numai ochi și urechi. Între timp, unii Îl târâseră cu forța pe primul om plecat la drum și-l vârâseră Într-o groapă; acolo, Îl legară de mâini și de picioare, chircindu-l În jurul unui trunchi de copac... M-am zgâit la mărunțeii aceia, din ce În ce mai uluit, dar pe ei Îi apucă un râs Într-atât de zgomotos, Încât se cutremurară frunzele din jur. Apoi, celălalt om veni la groapă Împreună cu femeia cu care se Împreunase și-l scoaseră dinăuntru pe cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
și ne apucaserăm să strigăm. Când s-a lăsat noaptea, am tăcut cu toții mâlc, doar-doar am auzi din nou acele glasuri. De auzit, Însă, nu se mai auzea decât clipocitul apei, amestecat cu pârâitul ghețurilor care se crăpau. Ne-am zgâit În larg, ne-am Încordat privirile și am prins să adulmecăm ori de câte ori prindeam o boare ce adia dinspre Mare. Spre dimineață, unii dintre vânătorii lui Tek ne chemară la ei și ne puseră să adulmecăm un firicel mărunt de vânt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
În colbul stârnit de vântul de Miazănoapte, puhoaiele nesfârșite ale neamurilor ce-mi luaseră urma. Tăcuseră cu toții, și ai lui, și ai mei. Undeva departe, pe un șir de coline molcome, vedeam sumedenie de femei și de copii care se zgâiau la noi. Iscoadele lui Tek Îmi spuseseră că printre ei erau chiar și vânători În putere ce nu aveau să intre În lupta de sânge: voiau doar să vadă cine se alegea cu izbânda. - Sunt Krog, toiagul Tatălui, stăpân al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
și eu sclava, să-i arăt un mascul teroare, râgâie Baronul. Da, mă, e sclavă de sclavă! Hei, blonda, ce buci, ăăă, ce blugi trăsnet ai! Crezi că ne încap pe amândoi? Blonda privește mirată spre gaura din care se zgâiesc la ea hălcile de carne transpirată. Nu se sperie. Vine mai aproape și-l privește pe Baronul între ochi: ce spui tu, păsărel? Auzi, păsărel! chicotește sala. Spun că ai niște bulane cu care n-ar trebui să ieși fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
drumul urca spre munte, dar mie îmi plăcea să cred că erau istoviți și caii de câte se petrecuseră în Făgăraș. Când se nimerea să meargă și tata la târg, nu mă mișcam toată după-amiaza din pridvorul casei, de unde mă zgâiam spre capătul din jos al uliței, căci urma să-mi primesc porția obișnuită de "delicatese": câteva bucăți de zahăr candel pe care le ronțăiam fericit, de fiecare dată, neavând răbdare să aștept să se topească în gură. N-am ajuns
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
Cerul e blând azi. 44. Dimineață mohorâtă din septembrie 1937. Cerul e acoperit de o pâclă care seamănă cu fânul jilav. Copiii de pe Delături, care nu s-au dus cu vitele pe Calea Secii, au ieșit în uliță și se zgâiesc la mașina care așteaptă la poarta noastră. Șoferul claxonează. Trebuie să mă grăbesc. "Unchiul George", mătușa Terica și verișoara Norița așteaptă să vină mașina cu mine. Mă mai uit o dată la grămada de nisip din curte, la bătrânul măr, după
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
-i un punct de observație al inamicului. Păi cred și eu. Îi convine dumnealui, de acolo de pe prepeleac, să supravegheze valea”. Domn’ locotenent, tare mă tem că acolo unde râpa îi mai înaltă șade unul cu un binoclu și se zgâiește la toată întinderea din vale. Bravo, Toadere! Mi-ai confirmat cele comunicate de maior. Acum, îndreaptă-ți atenția asupra grupului de arini de pe malul pârâului. Am înțeles. Toaibă și-a pus din nou binoclul la ochi și, cu răbdare, a
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
încercări, i-o nimerit gâtul. Când o văzut cum se zbătea bietul cocoș fără cap, l-o aruncat tocmai lângă grămada de strujeni. Cocoșul s-o zbătut cât s-o zbătut și până la urmă s-o liniștit. Amărâtul încă se zgâia la cocoșul fără suflare, când a băgat de seamă că încet-încet acesta începe să intre sub strujeni...In loc să se ducă să-l ia, el se uita prostit, dându-se înapoi înfricoșat... Până la urmă, o rupt-o la fugă
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]
-
închideți bolnavii în morgă cu morții alături! Păi cum să nu înnebunească omul când se trezește în miez de noapte în morgă?” Intre timp, bețivul a descoperit fața strigoiului. Directorul o făcut niște ochi cât cepele și după ce s-o zgâit un timp o grăit ca din altă lume: „Apoi aiasta îi femeie...îi femeia lui...lui Surcică...Eu...eu am constatat moartea ei și ce era să fac decât s-o duc la morgă? Astăzi trebuia să-i fac autopsia
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]
-
-i alegerea mea, să fiu zidar, nu chiriaș! Ei, tocmai în zorii unei zile, cînd încă buimac îmi regrupam amintirile în spatele intențiilor, i-am văzut! Scunzi, crăcănați, colorați diferit și îngreunați de zeci de aparate. Într-un cuvînt, dezgustători! Își zgîiau ochii mici, bilobați înspre noi... După un timp, doi dintre și-au făcut curaj și s-au apropiat de mine. Prin semne ne-am asigurat că aparențele sînt dublate de lipsa unor gînduri belicoase. Mai tîrziu, aveam să aflu că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85073_a_85860]