767 matches
-
din cap, dar nimeni nu pare prea convins. Reflectează însă. După un răstimp, Rufus îl cheamă pe băiat la el. — Eu nu prea cred în poveștile astea cu transformări și reîn carnări... Îl apucă brusc de piepții tunicii și-l zgâlțâie cu putere. — Da’ îți spun un lucru și cu asta basta, că nu-mi văd capul de treburi și, oricum, nu e datoria mea să-ți oblojesc spaimele. Adaugă cu o voce cavernoasă: — Ia aminte că nici pruncii, nici copiii
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
Ține-o mai spre stânga, că dreapta ți-e apărată de mâneca din metal, iar umărul, de galerus. Pășește mai departe, de data aceasta printre chicoteli înăbușite. Se simte flatat, dar n-o arată. — Iar tu, ce ai aici? îl zgâlțâie pe următorul. — E Mithras, cel cu o mie de nume, vine sfidător răspunsul. Rufus scoate un hohot de râs. Vittelius încearcă să intervină cu tact: — Poate ar fi cazul să înceapă pregătirea... Discuția îl deranjează. Ce l-a apucat și
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
cu Ganymedes. Gladiatorul e alb la față. Se clatină. Pusio îl prinde de piept să nu se prăvale. Veteranul horcăie greoi: — Abia... a... am... scăpat... Rufus observă că are cămașa sfâșiată și pătată de sânge în mai multe locuri. Îl zgâlțâie totuși fără prea multe menajamente: — Ce s-a-ntâmplat? — Fugiți! mai apucă să spună rănitul. Se scurge moale din brațele germanului și se prăbușește la pământ. Cei doi se apleacă asupra lui. — Unde e băiatul? întreabă Rufus cu glas întretăiat
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
bucătal! Și stidii! Toți pufnesc în râs. Numai Pomponia bodogăne mâhnită: — Nu pronunță încă bine primele cuvinte, da’ știe ce-nseamnă bucătar și cere stridii! Bine că i s-a rafinat gustul înaintea vorbirii. Se repede spre Drusus și-l zgâlțâie cu putere, silindu-l să se dea jos de pe litieră. Urechează la întâmplare încă vreo doi-trei prichindei. — Ai să ajungi să nu mai poți atinge pământul decât atâr nând pe mâinile celor ce te susțin de ambele părți, îl mustră
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
a întors din campanie. De unde? Cu fruntea încrețită, încearcă să se reculeagă. Din Illyricum! țâșnește într-un final răspunsul. S-a încheiat războiul dalmato illyric ce s-a tărăgănat trei ani de zile. Se scutură înfiorat. Trei ani care au zgâlțâit imperiul din temelii. Probabil cel mai mare pericol la adresa Romei de la războiul cu Hannibal încoace. Slăbiciunea a fost alarmantă. Fundațiile pe care Augustus și-a construit politica lui ambițioasă s-au dovedit firave și nesigure. Poate a fost și vina
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
dorești de la mine! Oh, Doamne, facă-se voia Ta! Oh, Doamne, arată-mi, Rogu-Te, dacă sămânța care a prins să încolțească în inima mea este voia Ta... CAPITOLUL X Chiar înainte să se crape de ziuă se trezi brusc, zgâlțâit de cineva. Treptat, în ochii săi împăienjeniți se înfiripă chipul lui Yozō. Acesta îi zâmbea ca o mamă sculându-și copilul și după surâsul lui samuraiul își dădu seama ce tot încerca el să-i spună. — Oh! Sări ca din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
motanul, Prin față nu mai poți să-i treci. Pe toți îi bate zi și noapte, Aplică scheme, strategii, Zicând că toți sunt papă lapte, Pe lângă el sunt jucării. Dar vai de el și de tot planul. Biroul lui se zgâlțâie din temelii, Când intră în birou titanul Cu capul plin de teorii.
?ahistul by NECULAI I. ONEL () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83199_a_84524]
-
cursuri! Și noi care credeam că era un tip egoist! Dimineața, săream ca arși din pat, neobișnuiți cu țârâitul strident al soneriei ceasului. Și culmea, tocmai el dormea sforăind viguros, de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat. Trebuia să-l zgâlțâim noi ca să se trezească. Azi așa, mâine la fel, încercam cu toții o ură nejustificată față de bietul mecanism care nu avea nici o vină, ba chiar, într-o bună zi, Vasilescu l-a avertizat: - Băi frate, ori strângi ceasul ăla, ori ți
Privind înapoi fără mânie by Gheorghe Bălăceanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91574_a_93568]
-
se gândi doar să-l îndemne și mai tare, fără să privească în urmă. Când însă se întoarse, văzu vălmășagul de oameni - departe acum - prinși în lupta aceea inegală. Ochii i se opriră atunci asupra carului, care, în fața sa, sălta zgâlțâit în toate părțile, într-un nor de praf. Coviltirul, sfâșiat pe o latură, se zbătea în aer ca un stindard uriaș, lăsând să se vadă două figuri feminine pradă agitației. Frediana se găsea în mare pericol fiindcă, fără conducător fiind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
burgundului, cu ochii închiși și gura strânsă într-o strâmbătură de dezgust. Nici un geamăt, nici un vaiet, doar lacrimile ce i se prelingeau pe obraz vorbeau de la sine. Rutger, gâfâind răgușit, o pătrundea iar și iar cu smucituri violente, care o zgâlțâiau toată. îl simți - mai degrabă decât să-l vadă - pe Balamber, în picioare lângă el și se opri pentru un moment, aruncându-i acestuia o privire piezișă, încărcată de răutate, ca a unui lup care, pornit să-și sfâșie prada
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
i-o producea strânsoarea lui, înghiți și reuși să-i spună printre dinți: — Dar... de ce? Ce ți-a făcut? Lasă-l să plece, te rog. Reușise să o înspăimânte. Vocea ei era frântă, tonul i se făcuse implorator. Balamber o zgâlțâi încă o dată cu violență. — Să vă las sa plecați? Tu, în schimb, o să vii cu mine. Și o să faci tot ce-ți spun eu. Ai înțeles? O împinse înapoi cu brutalitate. Dar numai pentru un moment. își puse sabia la loc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
plângând, să o aibă în mâinile sale. Așadar, dincolo de curajul pe care i-l arătase și care dădea mărturie despre stirpea sa nobilă, exista în Frediana și o fragilitate feminină. Adesea, în ultimele zile, imaginea ei îi revenise înaintea ochilor, zgâlțâită de loviturile lui Rutger, care îi forța cu brutalitate fecioria, iar acum își reproșa că intervenise prea târziu; însă avea impresia, în același timp, că în acele momente dramatice se instaurase între ei, independent de voința fiecăruia, un fel de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
deja, părăsise cercul tovarășilor săi și acum se distra într-un colț întunecat al sălii largi, pe niște piei îngrămădite, muncea din greu între coapsele desfăcute ale unei tinere burgunde cu plete lungi și blonde. Gâfâia, mârâia, fornăia, în vreme ce ea, zgâlțâindu-se și gemând, cu palmele proptite în pieptul său musculos, îl fixa cu ochii strânși, cu gura întredeschisă, și scutura imperceptibil capul, implorând parcă să fie eliberată. Aproape terminase, oricum, când ușa pe jumătate distrusă fu deschisă și, cu izbitură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
întețească, trăgându-se pe urmă îndărăt împreună cu cei care-l ajutaseră, pentru a-și contempla roadele muncii. O vreme, adunați în cerc în jurul focului înalt, burgunzii rămaseră să-l privească pe hunul care ardea. El începu curând să se zvârcolească, zgâlțâit de spasme violente, și imediat porni să scoată strigăte răgușite și disperate, care călăilor săi le smulseră comentarii de satisfacție și câteva râsete. Din când în când, câte unul dintre ei alimenta focul, aruncând crengi, în vreme ce în aer se răspândea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
pe bagaud unde se ascundea Eudoxiu. Acea scutură din cap energic. Nu știu. Poate știa Bassianus. Eu nu știu nimic. Metronius, care aruncase de acum ce mai rămăsese din tăciune, îl apucă pe bagaud de vesta de in și îl zgâlțâi cu brutalitate. Bineînțeles că știi! Haide, scuipă: unde e asasinul? Eucherius îl apucă de încheieturi, căutând să se elibereze, și atunci Maliban, care între timp adusese caii împreună cu Vitalius, îi trecu în spate, îl înșfăcă zdravăn de brațe și i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
-l fac să spună care e clanul lui, domina. Faptul că nu vrea să-l dezvăluie e semn bun. Dacă, așa cum cred, bufnița asta e fiul cuiva de rang, va fi un ostatic prețios în mâinile noastre. Trebui să-l zgâlțâie încă o vreme pe băiat, înainte de a obține răspunsul la întrebarea sa; află astfel că tatăl său se numea Reinwalt. Se gândi imediat la faimosul taciturn și îi ceru confirmarea, dar Hippolita nu putu auzi răspunsul, fiindcă în acel moment
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
de îndată, scoase un suspin adânc de nerăbdare, apoi scutură din cap: — Atât de tare îți dorești să mori, soldatule? — Deloc. Și nici el. Arătând spre băiat, care zadarnic se agăța cu mâna liberă de brațul său înarmat, Mabertus îl zgâlțâi, mârâind: — Nu-i așa, băiețaș? Un cor de strigăte alarmate se ridică din grupul barbarilor adunați în curte. Reinwalt ridică mâna, cerând-i să se oprească. Nu! Așteaptă! spuse. Noi n-o să încercăm să intrăm; dar tu, în schimb nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
masa întunecată și înțesată de lănci a dușmanului. Sute de oameni, sălbatici, înaintau, alergând în lumina torțelor, care aruncau reflexe mișcătoare pe armurile lor și le luminau cu cruzime chipurile strâmbate de pofta nestăvilită de sânge și jaf. Maliban îl zgâlțâi de-un braț. Haide, Prefectule! îi strigă. Aici nu mai e nimic de făcut. Hai să plecăm! Atacatorii intraseră deja pe punte, tropăind asurzitor pe bârnele vechi de lemn, iar bagauzii îi primeau încântați, încurajându-i cu gesturi largi ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
în plus și tensiunea oamenilor s-ar fi eliberat nu în luptă, ci în panică și fugă. Nu ezită. — Cu mine! strigă. înainte! După mine! Se aruncă deci la atac, urmat de Milone și de Almirus, cu însemnul ce se zgâlțâia în vârful prăjinei, de Divicone, cu crucea sa, și de mii de descreierați ce alergau urlând și întinzând înainte țepușele lor. Strigătul pe care îl scoteau laolaltă umplu cerul ca un tunet, iar lui Metronius îi păru că un val
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
doreau să treacă mai repede, cu atât se lungeau mai mult. Mașa se uita mereu la ceas, dar acele lui păreau că s-au Înțepenit pe loc. Avionul zbura când lin, când se Înclina Într-o parte, Începând să se zgâlțâie din toate Încheieturile, de parcă ar fi mers nu prin aer, ci pe arătură. Privind prin hublou, Mașa Își făcea mereu În gând semnul crucii, rugându-se de Dumnezeu s-o aibă În pază. Broboane de sudoare mari cât niște mătănii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
Într-o liniște ciudată. O apăsare grea plutea În aer. O așteptare. Un sfârșit. - E timpul, repetă oaspetele, sărutându-i Mașei fruntea În semn de rămas-bun și mulțumindu-i pentru găzduire. Vântul stârni În curte un vârtej de praf, care zgâlțâi gemurile și ușile, izbindu-le cu putere de pereți. - Dar iat-o și pe Sophia Platonovna, exclamă Extraterestrul, indicând cu un gest larg cu mâna o arătare ciudată ce se ivise lângă ei ca din pământ. Sophia scoase din marsupiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
studie cu atenție o semnă, suspinând... „De data aceasta, Îl punem cu botul pe labe...!” „În mod sigur...” - opinie Șeful Șantierului. „Imposibil ca o plângere făcută de un om al muncii, să rămână la voia Întâmplării. Anchetatorul tău va fi zgâlțâit Încât de supărare, va plezni fierea În el...!” Întradevăr, aproximativ cam la o lună de zile dela depunerea reclamației, Tony Pavone primi o invitație spre a se prezenta la sediul guvernului pentru a i se lua unele declarații suplimentare expunând
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
era angoasantă pentru ea în același fel în care e angoasantă o țară în care vii prima dată. Ușa de la baie era mult mai subțire decât se aștepta ea și când o închisese, se trântise, ceea ce făcuse ca pereții să zgâlțâie un pic. E un loc de carton, și-a zis ea. S-a gândit, cu un amestec de satisfacție și vinovăție, la zidurile ei solide, victoriene din Highgate. Când s-a întors la Connolly în dormitor, el o aștepta stând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
cu spatele la păturile de lână care înțepau prin pijama ca o barbă nerasă. Cearșaful de pe pat mi se adunase la picioare. Titi sforăia ca un porc, lui Shumy îi miroseau picioarele de parcă tocmai îi putreziseră, TIR-uri goneau spre destinații necunoscute zgâlțâind dormitorul și ziua venea peste noi să ne învețe cum să trăim. Il visasem pe Baci și pe Mătușa, o văzusem pe Lili la înmormântare și eram la o școală unde aveam să învăț cum se repară un ceas, fiindcă
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
pomi seculari sau parcă-mi încolțiseră niște aripi de iarbă. M-am răsucit și mi-am oprit privirea pe doi ochi la fel de îngroziți ca și ai mei. Palmele grele care le simțisem pe umeri, mi se mutaseră pe față. Mă zgâlțâiau ca pe un borcan din care mierea se încăpățâna să curgă în timp ce mă tot întreba: Spune drept! Te-ai întors? Tu ești? Nu știam ce voia, apoi mâinile alea mari îmi acopereau urechile și nu pricepeam despre ce îmi vorbește
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]