4,648 matches
-
atac! Acum, când, după tot ce s-a întâmplat, abia mi-aduc aminte chipurile bravilor ostași în căutarea Regelui Șobolanilor, o singură imagine n-am putut-o uita, un singur chip. Pentru că, după îndelungi căutări, într-o fundătură, o cameră zidită cu piatră de râu, înaltă cât turnurile de veghe din Zagna. Razele roșii erau jucăușe, ca reflexele apei sub soarele în amurg. Noi am rămas stane de piatră, inimile băteau în ritm îndrăcit, tăcerea era de granit, pentru că în fața noastră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
va fi doar întîmplare, hazard, noroc. Uită-te și tu cu cine voi fi nevoit să mă aliez, în cine trebuie să am încredere, cu cine trebuie să bat palma, se plînge. Pătrățelele lucioase prind conturul unei table de șah zidite în perete pe suprafața căreia, sfidînd gravitația, pioni, nebuni, regi și regine își dispută teritoriile. Doi, trei, patru, ef, ghe, haș, s-ar putea totuși ca mica mea strategie să fie etichetată ca fiind cel mai diabolic plan din istoria
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
care, după 1989, continuă să-l proslăvească, în bine-cunoscutul stil rudimentar-imnic de pe vremea Festivalului Național „Cântarea României“, pe Nicolae Ceaușescu: „Cu sudoarea frunții și cu brațe tari, / De la Cernavodă până la Agigea, / Construiau în arșiți bravii militari, / «Epocii de Aur» îi zideau «Efigia»! / ... / Prin tot ce-ai pătimit și făurit, / Popor reînviat, trăi-vei în istorii... / Pierit-a Ceaușescu, cu visul împlinit, / Jertfindu-se, ca toți cutezătorii!“ (Florin Iodache) Metoda aceasta de scriere a unor cărți proaste s-ar putea numi „fantome
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
așa caraghioase cum sunt, au și ceva înspăimântător, evocând anii de teroare ideologică în care glorificarea dictatorului comunist devenise obligatorie: „Cu sudoarea frunții și cu brațe tari, / De la Cernavodă până la Agigea, / Construiau în arșiți bravii militari, / «Epocii de Aur» îi zideau «Efigia»! /... Prin tot ce-ai pătimit și făurit, / Popor reînviat, trăi-vei în istorii... / Pierit-a Ceaușescu, cu visul împlinit, / Jertfindu-se, ca toți cutezătorii!“ (Canalul DunăreMarea Neagră) Umorul involuntar din textele acestui Vezuviu al poeziei românești seamănă în mare
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
împuțineze. Erau scene înfiorătoare de nervi nestăpîniți atunci cînd vedea un om. Acesta era și motivul pentru care Vasile veghea foarte atent ca nu cumva Cezar să dea peste vreun copil sau chiar peste un om. Numai că omul este zidit să se fudulească, să se fălească cu realizările sale. Pe strada Strugurilor locuia și un bețivan care avea și el un cîine enorm și ucigaș notoriu. MacKena, cum îl botezaseră copiii, se lăuda că Fiara sa, chiar așa îl chema
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
director datorită performanțelor sale submediocre. Toată lumea din spital știa istoriile craiului și nu acordau o atenție deosebită acestui caz. Apoi a venit Margareta, o absolventă a liceului sanitar, în urma căreia bărbații uitau să mai închidă gura. Pe fata asta o zidise Dumnezeu și era fără cusur. Măcar dacă ar fi fost făcută mai prostuță, ca să mai compenseze cît de cît darurile cu care era înzestrată. Dar nimic n-o dezavantaja, era și deșteaptă, "satana". Directorul Nicoară a căzut în limbă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
propus să scrie cîte ceva din înțelepciunea cîștigată prin studii și atente observații. Acum ningea ca în povești și mișcările ființelor lăsate de Dumnezeu pe pămînt păreau mai încete, mai lente, ceea ce permitea observații mai profunde. Ce lume frumoasă a zidit Dumnezeu! gîndea Dorohoi. Fiecare componentă a vieții pe pămînt era desăvîrșită. Își aducea aminte de acea rugăciune făcută de arhierei: Doamne, Dumnezeule, caută la lumea aceasta, pe care ai zidit-o cu dreapta Ta și desăvîrșește-o pe dînsa. Ceea ce este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
lente, ceea ce permitea observații mai profunde. Ce lume frumoasă a zidit Dumnezeu! gîndea Dorohoi. Fiecare componentă a vieții pe pămînt era desăvîrșită. Își aducea aminte de acea rugăciune făcută de arhierei: Doamne, Dumnezeule, caută la lumea aceasta, pe care ai zidit-o cu dreapta Ta și desăvîrșește-o pe dînsa. Ceea ce este făcut de Dumnezeu este și desăvîrșit, concluzionează profesorul. Oceanele, aerul, pămîntul, cu tot ce viețuiește în ele, fac o lucrare desăvîrșită. Dar omul, profesore? Este omul o lucrare desăvîrșită? întreabă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
culoarea aurului, pescărușii ciugulesc stele stinse ca pe niște grăunțe din palma lui Dumnezeu. În cer omul urcă când își simte aripile. Omul este ca pasărea, zbor, și nu om, și nu pasăre: Nimic mai fals, Doamne, decât să-mi zidesc cuib deasupra apelor, pe nori, în palmele tale. Cuibul este locul unde sufletul se recunoaște după cum își rostește numele. Cuibul încape intențiile omului singur. Încăpător cuib împletește nimicul pe vârful muntelui. Până la tine, mereu un pas, încă un pas. Casă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
și înhamă-l la oiștea Carului Mare! Goliat răsare din florile câmpului. Blestemă tot ce vegetează împotriva firii! Va crește deșert și-n ghiveciul mușcatelor. Nu uita: ai cu tine un coș plin cu pietre! Poți strivi umbra sau poți zidi cetate mai înaltă decât îngenuncherea sfinților. Lovește sau te înalță! Două cetăți creșteau ținându-se de mână. 9. Anii 80. Și ei perseverau în învățături precum apostolii, și ei luau masa împreună, se adunau la rugăciuni împreună, se dădeau în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
mari, pe malul râului (ochi să aibă frunzele, cu ei ne acoperim goliciunea); se complac unii în timiditate, mor în ea ca într-o mare virtute. Petru își trăia timiditatea intim, plăcut, nerostit. Timiditatea lui Petru, cetate, piatră peste piatră zidită în taină. Poarta, fereastra, curtea de strajă, sala de sfat, tronul, biserica fortăreață într-un ghem de inimă; respira în fiecare cărămidă timiditatea lui Petru. Se priveau pe furate. Se atingeau din greșeală. Își vorbeau din întâmplare în pauzele dintre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
cu handicapul numit aripă: vrei să te înalți, vrei să te ridici din întuneric, simți că este momentul să te rupi din ce a mai rămas Dumnezeu în tine, din ce-a mai rămas mamă în tine și să te zidești după altă asemănare? Îndrăznește! Poți crește cetate, piatră peste piatră se înalță dragostea ta mare. Dragostea este o fugă de toate, dar tu te ridici în vârful iluziilor, dar tu te amăgești că poți să zbori. Adevărul este ceva plat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
rece. Femeia ca un pretext se dilată în tine ca o larvă, apoi ca un șarpe, apoi ca o ciumă, se împrăștie în sânge, în carne, în oase, urcă în creier, se sparge în inimă, mușcă din suflet, dar tu zidești cetatea, piatră peste piatră pentru dragostea ta mare și fugi de orizontala orizontului, chiar dacă ai nevoie de o justificare: iubirea. Iubirea este o sursă de existență, autoamăgire sau nebunie; tot una e când în iubirea ta respiri, pulsezi, mori fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
de-a stânga parcului Subarin, Petru a înălțat o biserică de sare. El nu dormea, nu mărșăluia, nu trăgea cu pușca, nu rupea carnea țintei, nu găurea visele, nu detona iluziile podurilor, nu inventa coordonate în firul de iarbă. Petru zidea, cerul se dădea la o parte, Petru zidea tot mai sus: Cine se crede drept să ridice piatra și să o arunce! Smulgi splintul cu dinții, eliberezi pârghia focosului, dai coastele la o parte, o așezi cuminte precum oul sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
o biserică de sare. El nu dormea, nu mărșăluia, nu trăgea cu pușca, nu rupea carnea țintei, nu găurea visele, nu detona iluziile podurilor, nu inventa coordonate în firul de iarbă. Petru zidea, cerul se dădea la o parte, Petru zidea tot mai sus: Cine se crede drept să ridice piatra și să o arunce! Smulgi splintul cu dinții, eliberezi pârghia focosului, dai coastele la o parte, o așezi cuminte precum oul sub cloșcă, apoi aștepți. Libertatea se rupe așchii, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
în mâna stângă ciocanul, în mâna dreaptă dalta, a lovit și a despicat cuibul în două. În cuib își făcuse sălaș nimicul și nimicul nu voia să iasă afară, și nimicul stătea comod în cuib, deasupra, și Petru trebuia să zidească mai sus. Petru nu voia să doarmă; morții se înveleau cu cer; Genia, sub un cearșaf înstelat, își depăna visul; Petru a despicat cuibul și nimicul, ca un ghem fără capete, i s-a rostogolit în suflet. Noapte. Cazarmă. Dormitor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
tămâia văzduhul; pe Calea Poplăcii, câteva frunze împușcate sângerau. S-a făcut toamnă! Soldat Petru, iar ai dormit în post! A trecut Dumnezeu pe lângă tine, nu i-ai prezentat onorul. 33. Autobuzul 8, Sibiu, Șelimbăr, Pădurea Dorului, Cisnădie. Ungurii au zidit cetate acolo unde cetatea știa să crească, regele Geza a pus primul piatra, apoi au venit cumanii, pecenegii, tătarii, mongolii, turcii, apoi au venit sașii. Emric, Vladislav, Slasburg, Francisc, piatră peste piatră. Peste cetate au trecut ciuma, holera, tifosul, focul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
stăpânul (cât era ziua de lungă țineau pe umeri cerul; stelele, ca niște pioneze, fixau întunericul de uterul nopții). Petru își privea povestea pe gaura cheii, punea punct, punea virgulă între inimi și o lua de la capăt. Oamenii nefericiți își zidesc fericirea în ascuns: mormântul, sicriul, punțile, bani negri pentru vămi albe. Petru ardea în propria nefericire, precum lumina lunii în uleiul rânced al candelei împăcat cu secunda. Timpul lichid se prelingea printr-o gaură de ciorap. Eternitatea alerga în urma Carului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
trup. Nebunia este precum un puzzle ce întregește inima: prima zvâcnire un timp prezent, următoarea același timp; mâine, posibil, prezentul își va lega ultima verigă de grindă (maximă generozitate divină). Nebunul cântărește cenușa, o împarte în cantități aproximativ egale, apoi zidește mușuroaie pentru furnici. Aleluia! Nebunul, suferindul inconștient al conștiinței claustrofobe, narcoticul stelelor date în pârg, împătimitul "sfârcurilor de cometă", dependentul placentei (cerul mereu în luna a șaptea), zoofilul iepelor Carului Mare, piromanul fulgerelor despicate în noaptea de Sfânt Ilie, obsedatul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
nimicul, aproxima absența și o lua de la capăt. Promisiune, amăgire, deznădejde și lepădare deopotrivă, înainte de cântatul cocoșului. "Saule, tu ești cel dintâi chemat, de azi înainte vei fi pescar de oameni, te vei numi Petru și pe această piatră voi zidi biserică." "Saule, bate vântul a furtună în clepsidră, este vremea zidurilor crescute în inimă, înalță-te, sângele leagă cel mai trainic intențiile." Promisiunea lozului în plic, trei colți și o limbă despicată. 45. Pe hol, un singur felinar stropit cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
care se vegetează ca-n seră. Bucură-te, Petre, de tot ce încape într-o frunză! Fetițele tatii, frumoasele tatii, ce v-ar iubi tata! Doamne, ce v-ar iubi... Cred că mai ușor i-a fost lui Dumnezeu să zidească pământul cu tot cu decor decât să gândească copilul. Pășesc, de parca ar călca pe nori, vorbesc cum șoptește vântul, zâmbesc cu soare, se face dimineață și așa rămâne cerul până trec ele înapoi de la școală, trec prin inima mea de două ori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
cadastrul cerului, uneori își dădea cu părerea și despre cum trebuie zidit sub soare, Sfântul Petru i-a șoptit lui Manole câteva cote dintr-un plan al Edenului: "Piatra crescută în cer este altfel decât piatra crescută în inimă. Meștere, zidește, zidește împrejur până când sângele se va elibera din strânsoare și va lega cărămida precum cuvântul lui Dumnezeu!" Manole, pe atunci, suferea ca orice pământean de naivitatea lui Adam, de egoismul lui Noe, de trufia lui Moise, de orgoliul lui Iisus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
cerului, uneori își dădea cu părerea și despre cum trebuie zidit sub soare, Sfântul Petru i-a șoptit lui Manole câteva cote dintr-un plan al Edenului: "Piatra crescută în cer este altfel decât piatra crescută în inimă. Meștere, zidește, zidește împrejur până când sângele se va elibera din strânsoare și va lega cărămida precum cuvântul lui Dumnezeu!" Manole, pe atunci, suferea ca orice pământean de naivitatea lui Adam, de egoismul lui Noe, de trufia lui Moise, de orgoliul lui Iisus. Solemnă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
într-un urcior plin, și vei domoli multe însetări cu dragostea ta, Petre." Părinte stareț, liniștiți-vă. O să-l judece Domnul pentru necugetările sale, și-a pierdut mințile, nici în lume nu se pedepsește un om rătăcit. Liniștiți-vă, vom zidi altă mănăstire, Maica Domnului este grabnic ajutătoare, frații sunt harnici, cei de la consiliu sunt milostivi, domnișoara Cătălina-i muiere cu inimă largă și cu ce ai agonisit matale vom ridica alt locaș deasupra cenușii. Acum este vremea Utreniei, merg cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
cumpărat lanternă să cerceteze ruinele. Peste mine nu a trecut Dumnezeu pesemne, m-a confundat cu vreo movilă de pământ sau cu vreo piatră desprinsă de pe versant. "Petrele se roagă mai ceva ca oamenii", spunea mămuța. Inimă de piatră, Doamne, zidește întru mine să nu-mi rătăcească sângele în nelegiuire! Cu o movilă de pământ, posibil, m-a confundat. Furnicile răscolesc mușuroaie sub piele, sub frunze, nicio diferență; roua asta de sânge îmi ascunde intențiile tot mai puțin, tot mai subțire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]