368 matches
-
și cuibul din țarc. Mesaj: Can I leave a Masala*?! Încuie ușa cu cheia asta, dechide-o cu alta, trântește geamul și sperie animalul. Din ea, din maimuță, din sursă. Vei merge ca unsă, scursă. Atenție la cursă! Curăță-ți dinții zimțați, șterge praful colorat, desfă-ți rucsacul venerat. Namaste*, can I have some honeyyyyyyyy?! În nări aer cald, în ochi fum întortochiat, pe față un coș de mărimea third eye*. Descuie visul, închide Atlasul, pricepe extazul, dă-mi înapoi macazul și
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2199_a_3524]
-
nou peretele, m-am întors în bucătărie și m-am aplecat spre sertarul de lângă chiuvetă, unde Madeleine ține cuțitul de pâine, cel de tăiat carne și alte feluri de cuțite mari. Cuțitul de tăiat carne ar intra ușor, dar lama zimțată a cuțitului de pâine ar fi mai eficientă. În drum spre sufragerie, am fost din nou atent să nu calc pe locul care scârțâia. Acum stătea la capătul celor două trepte și se uita spre garaj. Lăsasem ușa deschisă cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
-și ceară scuze. Hybris. Da, și eu pot fi intelectual... — Eu am să plec acum. Pleacă. Mai mică și mai tristă decât venise. Deschid albumul. Brusc. Așa cum deschizi o ușă din spatele căreia te aștepți să iasă un căpcăun. A ieșit. Zimțată pe la colțuri, ca pe vremuri. Sepia. Cu o urmă de deget îngălbenit, ca de nicotină, în colțul din dreapta jos. Lea, tânără, așa cum nu mi-o amintesc. Într-o rochie vapo roasă, probabil pastel. Maximum 25 de ani. Ține de mână
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
genunchiul a fost vânăt cred că săptămâni, da’ nu mi-am rupt nimic, am căzut ca o pisică - îmi amintesc, da, ai căzut ca o pisică, nu ai avut nimic decât semnul de pe genunchi, semnul acela mare, ca o semilună zimțată, pe care, da, mi-l amintesc, atât de bine, mi-l amintesc... 34. Abd al-Aziz Cu timpul, au uitat. Toți au uitat. Numele grecoaicei, ori cum, le dispăruse din gânduri chiar și celor câțiva care îl cunoscuseră. Musa, tatăl de
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
vedea tremurând limba umflată. Dar nu era decât un fir de cacao rămas în colțul gurii, părând urma unui zâmbet. PĂDUREA DIN INTERIOR Presupun că prima dată te-a durut când i-ai văzut rădăcinile vibrând în soare sub lama zimțată a fierăstrăului. Frunzele umplură asfaltul și ai fi putut crede că înmuguresc acolo dacă n-ar fi venit mașina de gunoi și nu le-ar fi strivit. Apoi totul a devenit ca o durere de dinți, te ținea o perioadă
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
nu ți se pare că își bat joc de noi? — Numai dacă i-am crede. — Tu ai fi în stare să-i crezi? Dan tăcu. Primise până acum sute de invitații, unele colorate, altele alb negru, câteva tăiate cu foarfeca zimțată și multe cu chenar auriu. Textul era în mare măsură același și anunța turneul unui faimos misionar, care le va vorbi celor interesați, intrarea va fi liberă, iar la sfârșit va avea loc un număr de vindecări miraculoase. Spune, ai
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
NU LE-A DAT PRIN GÎND CĂ ALȚII S-AR PUTEA SĂ LE IGNORE. LUCRU IDEAL, I SE PĂRU LUI HEDROCK. ÎMPINSE APARATUL DE POLIZAT, ÎN CIUDA GREUTĂȚII LUI, DREPT SUB LOCUL UNDE ȘEDEA GREER ȘI-I ÎNDREPTĂ ÎN SUS SUPRAFAȚA ZIMȚATĂ. APOI ÎȘI ÎNCEPU EVALUĂRILE. DUPĂ PĂREREA LUI GREER TREBUIE SĂ FI FOST UN BĂRBAT DE VREO 80 DE KILOGRAME, DOUĂ TREIMI DIN ASTA ÎNSEMNA APROXIMATIV 53 DE KILOGRAME. CA SĂ NU RIȘTE, SE GÎNDI LA O LOVITURĂ CARE PUTEA UCIDE UN
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85088_a_85875]
-
examinez plicul adresat lui Julián Carax pe care i-l sustrăsesem doñei Aurora În dimineața aceea și pe care Îl aveam În buzunarul jachetei. L-am așezat pe masa de scris, sub fasciculul veiozei. Era un plic pergaminos, cu margini zimțate ce băteau În gălbui, cleios la pipăit. Ștampila poștei, ștearsă ca vai de ea, avea data 18 octombrie 1919. Sigiliul de ceară se desprinsese, probabil grație bunelor oficii ale doñei Aurora. În locul lui rămăsese o pată roșcată, ca o atingere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
acel loc de pe imensa autostradă, afișându-și, printr-un un surâs larg, dantura sa orbitor de albă, indică obstacolul imaginar, imposibil de trecut cu vederea, al masivului păduros, ce-și unduia penajul verde de pasăre uriașă, până departe, pe creasta zimțată fumuriu a Munților Violeți. Un individ blond, cu căpățâna cioplită parcă în unghiuri dificile, precum la statuile de piatră din Insula Paștelui și, de la gât în jos, având mușchii reliefați peste tot, încât părea un manechin gonflabil din cauciuc se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
în picioare și mărturisește. Adevărul e că te-ai întors foarte încet, sperând că n-o să-l găsești... Da, așa e. Și știți de ce? Din pricina șarpelui. Îmi era teamă de șerpi. În copilărie cunoșteam o plantă cu foaie lată și zimțată care creștea solitară și care, aplicată pe orice rană, făcea sângele să se coaguleze imediat. Mai târziu nu m-am priceput decât să-mi zgândăr rănile. Așa am ajuns de la repulsie în fața șerpilor la obsesie. De aceea m-au și
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
Nimicul, cod de bare scrijelit pe o cruce. Ce aștepți de la viață, copile? Te-ai izolat într-un prezent obscur surâsul chibritului aprinde felinare-n oglindă. Te ascunzi într-un trecut anost nimic mai comod decât confortul într-o fotografie zimțată. Te abandonezi a lehamete în neștire timpul învinețește unghiile, schimonosește maxilarul, lasă urmă de ghinturi, timpul se prăvale peste tine precum malurile unei galerii din care te încăpăținezi să scoți lumină. Te amăgești, copile, te amăgești! Îți închipui că duci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
în neant ca într-o avalanșă de frunze. Rupe, Dumnezeule, din moartea mea, moartea copacilor! Dorm pădurile într-un sânge veșted de octombrie, dănțuiesc livezi deasupra unei inimi acoperite cu brumă, șuieră vântul a iarnă într-o frunză de suflet zimțat. Sunt lucrul mâinilor tale, Stăpâne, m-ai modelat după propria-ți semănare. Totuși eu am rămas cu eticheta de om pe frunte, precum un ocnaș însemnat cu fierul roșul, pe când Tu te numești Dumnezeu și când dormi, pentru că pe tine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
tentaculele brațelor și o poartă pe sus spre Salvarea care o așteaptă cu brațele deschise. Mitică se pierde în direcția ceasului istoric, al cărui cadran luminat era parcurs de limbile uriașe în sens invers, ca și cum cineva în interior învârtea roțile zimțate, greșind direcția de rotație a manivelei, uitând să se oprească. Timpul mergea înapoi, era un concept care o luase razna, pentru că timpul din trecut împreună cu cel din prezent și cel din viitor erau trei benzi rulante, care se roteau în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
Ecranul deveni alb. Abia bănuit chipul-crochiu a lui Gustav. Foarte palid. Pe frunte verdictul cu litere groase. Imaginea-schiță deveni fotografie, respectând cu fidelitate trăsăturile damnatului. Apoi o dungă verticală împărțind ecranul în două, ca și cum fălcile unei menghine strânsese cu bacurile zimțate capul lui Gustav. Dunga se umfla, obiectivul își reglă focalizarea ca să se poată citi clar pe banderola capsată la ceafă: VINOVAT! Gustav compunea romanul cu un câine negru la picioare și, în timp ce scria, ficțiunea devenea realitate în celălalt capăt al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
din voi vor fi foarte buni, alții vor trata meseria ca pe o simplă afacere.Ceasurile ieșite din mâna voastră n-o să vă ierte. Cât suflet puneți, atâta viață vor avea... Îl ascultam fascinat și încercam să văd printre roțile zimțate, locul unde ceasul își are inima ascunsă. Eu aveam suflet și-l risipisem până azi de aiurea. Mă gândeam că voi deveni un ceasornicar special și că lumea întreagă din oraș, în scurt timp, mă va căuta doar pe mine
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
din el ba câte o mostră, ba câte două, pentru cine știe ce întrebuințări legate de lucrul manual de la școală sau pentru propria-mi distracție. Mostrele nu erau decât mici dreptunghiuri de material, de vreo șase centimetri pe doi, cu contur ușor zimțat, la fel ca și la fotografiile care se făceau pe vremea aceea. Dar erau atât de frumoase, multe din ele, încât pentru mine utilitatea lor nu mai exista. Pliantul cu mostre era prin el însuși o adevărată operă de artă
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
opintea s-o urce. Și mai era ceva. Încropiseră un răzor cu flori un colțișor vag de intimitate în acel uriaș spațiu părăsit. Iar răzorul îl împrejmuiseră cu cărămizi pe jumătate îngropate în pământ, așezate oblic, alcătuind împreună un contur zimțat, întocmai cum făcusem eu însumi în strâmta curticică de la Brașov, chiar la piciorul zidului casei învecinate. Dar la un moment dat am observat la piciorul scării un cărucior de copil. Iar asta nu-mi evoca nicio amintire din copilărie, fiindcă
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
din lemn de abanos, iar albele din fildeș, și fiecare înfățișa câte un monstru, albele era toate schelete, iar negrlee, demoni, cu capete de om și trupuri de fiară, care țineau în mâini lănci și săbii și barde și cuțite zimțate, iar ofițerii purtau centuri și colane la gât, din cranii și oase și urechi și mâini de oameni, înșirate pe lanțuri, toate detaliile erau sculptate cu migală, iar chipul regelui alb semăna leit cu al ambasadorului, și arăta destul de fioros
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
ei, brațele ei! M-am încleștat de șoldurile ei râzând printre lacrimi, când am simțit aroma. Parfumul dulce, ușor men tolat, pe care n-aveam să-l mai uit niciodată. În mâna mamei era o pungă de hârtie cu margini zimțate. „Uite ce ți-am cumpărat!“ În pungă erau bomboane roze, discoidale, foarte ușoare, din zahăr expandat. „Le zice cerceluși“, mai zise mama. Ele miroseau așa, ele umpleau piața de parfum, încât statuia abia se mai zărea ca prin ceață. Și
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
se rostogolea, dimineață de dimineață, să-mi scuture ușa. Era după-amiaza - și, în plus, femeia de serviciu, de bună seamă, murise, după ce, cu două zile-nainte, îi explicasem că, dacă aș fi un gunoier, m-aș înnebuni după trupul ei zimțat de varice, dar să se uite bine, eu nu sânt încă un gunoier, mai am de muncit, de trudit, mai am de băut cel puțin două mari vagoane de spirt și-apoi gata. M-am uitat insistent. Ușa se ondula
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
hârtie, mototoliți. Urmăresc În liniște picurii de ploaie, ce se desprind de pe frunzele de tei de deasupra ferestrei. Par niște vietăți minuscule, care, după un drum scurt și alunecos, străbătut de-a lungul frunzei, mai atârnă o clipită de marginea zimțată (ca și cum și-ar lua adio), apoi se aruncă disperate În gol. Aș vrea să mă ridic și să deschid fereastra, să respir aerul răcoros adus de ploaie, dar nu găsesc energia necesară să o fac. Sunt slăbit. Foarte slăbit. Atât
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
bucuros copilul, Încălzindu-i Doriței sufletul, mândră ca un pescuitor de perle și cuprinsă de o frică iepurească. Cu ochii săi mari deschiși În totalitate, Va le urmărea atent mersul de-andărătelea, cu coada plată Înainte, cu cleștii ca două foarfece zimțate, amenințători, cu mai multe picioare decât porcul Ghiță, și cu niște ochișori ca două mărgeluțe tainice care nu-l scăpau din vedere pe copil. Când se Întâmpla ca unul dintre raci, mai curios sau mai curajos, să se apropie de
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
a lăsat un timbru mare, un fel de coliță din Africa Ecuatorială. Un fluture mare, policrom, cu aripi larg desfăcute, îmbrățișând parcă vaste spații, într-o nesfârșită sete acaparatoare. Părea că plutește fluturele acela, așa cum stătea răstignit în petecul de hârtie zimțată. Frumusețea timbrului era însă alta, stranie, neobișnuită. Dacă răsuceai petecul acela de hârtie, lăsând ca lumina să-l atingă ușor, ca un fel de mângâiere, uriașul fluture prindea să-și miște aripile, ca și cum plutea într-un zbor lent, furat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
minții, ironia, satira, calamburul fac parte din galanteria genului. Ionel Necula Dacă am putea retrăi vremea lui Socrate, multe din gândurile care însuflețesc aforismele lui V. Ghica ar fi îngăduite pe planeta dialogurilor. Scuturând pomii de toamnă și de sunete zimțate, cărțile lui suplinesc existența noroasă a câtorva romane cu rime pestrițe. Virgil Nistru Tigănus V. Ghica este, fără nici o îndoială, unul dintre scriitorii cei mai mari de la Dunărea de Jos și, cu sau fără voia contemporanilor săi, va intra în
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
26. Oare prin priceperea ta își ia uliul zborul și își întinde aripile spre miază-zi? 27. Oare din porunca ta se înalță vulturul și își așează cuibul pe înălțimi? 28. El locuiește în stînci; acolo își are locuința, pe vîrful zimțat al stîncilor și pe vîrful munților. 29. De acolo descopere el prada și își cufundă privirile în depărtare după ea. 30. Puii lui îi beau sîngele și acolo unde sunt hoituri, acolo-i și vulturul." $40 1. Domnul a vorbit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85105_a_85892]