513 matches
-
extraordinare poeme în proză pe care le-am citit în ultimul timp. Desenul acestui roman pare o pictură naivă, cu proporții caraghioase, cu detalii și linii inocente, cu metamorfoze ciudate care se pot produce, la o adică, la vedere, cu zvîcniri de bîlci, cu chipuri contorsionate. Ca și trupurile, ca și sufletele. Pictura naivă îi fascinează deopotrivă pe copii, ca și pe adulți. Așa și cartea Aglajei Veteranyi. Și de data asta mi se pare extraordinară. Limbajul cu care descrie ce
Dumnezeu e trist by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13826_a_15151]
-
carte inexistentă, un titlu inventat de el pe loc. Și aia, povestea Victor râzând, a zis că a citit-o, cum să nu. Eu nu râdeam - ceva adânc se mișcase tectonic înăuntrul meu. Era semnul care nu mă înșală niciodată, zvâcnirea literaturii. Știam că o să scriu ceva despre asta, și am scris, câțiva ani mai târziu. Imaginează-ți că ea răspunde da, am citit-o. El începe să ceară "amănunte", inventând cu un surâs disprețuitor. Ea nu se pierde, dimpotrivă, îi
Cristian Tudor Popescu: "Pentru mine, ultimul și cel mai puternic criteriu al adevãrului este umanul" by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/14653_a_15978]
-
Așa, a zis el, ștergându-se la gură cu o pedanterie indusă, poate, de calitatea șervetului, acuma pot vorbi fără să mi se răcească supa. - Ești un om practic, a râs ea. Se simțea pe undeva ireal - o senzație de zvâcnire în spatele ochilor. - Da, în anumite privințe sunt, a zis el. Cum îi place corespondentului dumitale viața în Boat Harbour? Ea a închis ochii în fața șfichiului întrebării. A șocat-o ostilitatea ei rece. Și, chiar dacă ostilitatea nu era intenționată, o sesizase
Peter Carey Oscar și Lucinda by Iulia Gorzo () [Corola-journal/Journalistic/3860_a_5185]
-
sine. Sub semnul marelui Vag, viața mea în noiembrie. Marele Vag e în mine, cutreierându-mă, cum umbra nemișcată ce-o arunc pe lac e străbătută de un pește. Pește cu goana scurtă - atât de leneș și de grabnic încheiate zvâcniri, că nu ies niciodată din laturile umbrei mele. O frunză lunecă sfâșietor aproape suspendată pe spiralele în declin, prevestește locul de calcul unde-mi va atinge umbra din apă. Marele Vag, ca o exasperare îmi înmiește simțurile, și prin el
Neconsimțitoarea nimfă by Ilie Constantin () [Corola-journal/Journalistic/8216_a_9541]
-
nopții crâșma se ridică/ în aer propulsată de ventilatoare// acum simt cum se naște între noi/ armonia unui grup sanitar" (Apoteoză); "(în fiecare noapte beau/ un pahar de ceai negru/ mă așez pe pat/ cu fața în jos/ îmi ascult zvâcnirile inimii/ și îmi închipui că/ sunt îndrăgostit)" (Prima iubire). În sfârșit, în ultimul cerc din proximitatea centrului vedem poeme remarcabile, anunțând secvențele apoeticului copleșitor, dar care păstrează într-un fel sau altul legături cu versul premeditat. Registrul naturalist este neechivoc
Scrisoarea unui provincial by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/8934_a_10259]
-
de erudit și inteligent ca Boia se oprește mereu la jumătate, netrecînd pragul prudenței analitice. Deschide o problemă și apoi o părăsește, numai că simpla atingere a unui tabu este începutul desființării lui, de aceea, Tragedia Germaniei este o memorabilă zvîcnire într-un peisaj populat cu volume placide. Tocmai de aceea spuneam că eseul lui Boia lasă godeu în mintea cititorului. Nuanțele autorului, deși sunt însoțite de grijulii precauții retorice, lasă urme în memoria lectorului. Eseul e impresionant prin concizie, ton
Vae victis! by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5955_a_7280]
-
ultima seară oferea jocuri pirotehnice pentru marile unități din rada portului „iubitor de comerț”. Întru totul și pentru toți era o adevărată magie. Asemenea tuturor, și bietul Schmitz îi resimțea forța și magia; așa că a urcat treptele austerului edificiu simțind zvîcnirile puternice ale inimii. Era așteptat. L-au poftit imediat într-o cămăruță searbădă, nearanjată, ce aducea mai mult a debara decît a birou. Acolo, înăuntru, ce săracăcioasă îi apărea Anglia! După cîteva momente s-a prezentat un tînăr îmbrăcat civil
Umberto Saba - Italo Svevo la Amiralitatea britanică by Doina Condrea Derer () [Corola-journal/Journalistic/2701_a_4026]
-
omnipotentul „Vag”: „Sub semnul marelui Vag, viața mea în noiembrie./ Marele Vag e în mine, cutreierîndu-mă/ cum umbra nemișcată ce-o arunc/ pe lac e străbătută de un pește./ Pește cu goana scurtă/ - atît de leneș și de grabnic încheiate/ zvîcniri, că nu ies niciodată/ din laturile umbrei mele.” (Febră). Pulverizate, înfățișările vieții se risipesc, se adîncesc în neființa trecutului devenit ficțiune metaforizantă: „Absență a timpului pe un țărm de fluviu oprit./ Și praful tot crește se spulberă/ cenușă a vieții
Poezia lui Ilie Constantin by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13161_a_14486]
-
și neant, Don Quijote-César ca oricare ins slab de înger cerca să-și imagineze joia lui de ieri, răpusă de uitarea cruntei beții de viață, pentru ca Suprema Voință permițându-i, prin proprie voință, de om, să mai îndure hazardul câtorva zvâcniri sau simple gesturi sub botnița statuilor (patina verde și excrementele hulubilor), astfel sfidând în parafrază fraternul „de te-ndeamnă de te cheamă" la Paris cu larma pietrificată-a monștrilor notre-dame-zi sub orbirea cărora-n eterne zaruri creierul e numărul și
Dintr-un jurnal-yes-eu parizian by Leo Butnaru () [Corola-journal/Journalistic/6102_a_7427]
-
cu cea a unor atitudini. Vocea prin care se rostesc atitudinile sale o constituie ironia. însăși insolitarea banalului, promovarea anodinului în sfera imaginarului ar putea fi socotite o ironie, cu atît mai mult cu cît imaginile au nu rareori o zvîcnire energică a contrarietății învinse: "cosită/ grădina e un cap de recrut/ de-aș putea să mă spînzur un pic în marginea ei - zice/ m-ar decreta probabil zeu al plictisului/ semenii mei - uite o petală a căzut pe covor". Sau
Umilință și ironie by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11972_a_13297]
-
cele mai imprevizibile proze caragialești sunt absolut nondiscursive, viziuni în epură, semne ale unei lumi desubstanțializate și salvate in extremis, lume care trăiește la rîndu-i, într-un mod surprinzător, nu prin reverberații descriptive, ci prin vidul care se instalează între zvîcnirea a două înterjecții, și lucrările de maturite ale lui Brâncuși, în special Păsările în văzduh, dar și Cocoșul, Peștii și Coloanele, se dematerializează, înving gravitație newtoniană și experimentează, cu toate riscurile pioneratului, relativitatea ensteiniană. Și oricît ar părea de ciudat
Caragiale și Brâncuși by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/10208_a_11533]
-
față de celălalt, ambele de incontestabilă modernitate: Copistul și Iubirea în sine. Microromanul Copistul (Il copista, Sellerio editore, Palermo, 2000) îl are ca protagonist pe F. Petrarca, imaginat într-una din zilele anului 1368, în plină glorie, chinuit însă, în ciuda unor zvîcniri senzuale, de jenanta degradare fizică și, mai ales, de amărăciunea că soarta îl lipsise pe nedrept de ființele cele mai apropriate. Cu excepția mai tînărului prieten, Boccaccio, nimeni nu intuiește că renumele obținut prin trudă și talent, apărat cu lumească egolatrie
De la exegeză la ficțiune by Doina Condrea Derer () [Corola-journal/Journalistic/9928_a_11253]
-
și Voronca, spre a nu mai vorbi de tutelarul Ion Vinea (,,sînt turma de bivoli negri coborînd din poeziile lui Ion Vinea în viața de zi cu zi să bea apă de ploaie și să se tăvălească-n nămol" - ibidem). Zvîcnirile imagistice mai mult ori mai puțin temperate traduc, în fond, nu un simțămînt de dezintegrare, ci dimpotrivă unul de integrare profundă, organică, atît existențială cît și literară. E o perspectivă perenă, cu toate că nu tocmai des vizitată de poeții actuali, cu
Un postavangardist (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15692_a_17017]
-
scrum, pulbere?"// Cu dinții, tîrfă, cu dinții. În tîrfa/ asta de viață crinii sînt albi/ doar în noaptea paharelor!"". (ibidem) Pascal e înfruntat prin antifrază, adus în fața agoniei umane, înfățișate fără menajamente. Se află aci, după toate probabilitățile, și o zvîcnire plebeiană, revendicativă, în fața aristocraticei culturi. Suferința generală a condiției umane e proletarizată, deci contrasă într-un caz particular: "Trestie/ ce cuvînt frumos, Domnule/ Pascal// dar n-ai spus trestie de carne,/ de vîrtejuri de nervi/ de celule care încremenesc de
O energie neagră by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17329_a_18654]
-
între hotarele căreia pășește cu o perceptibila siguranță de sine. Sobru, lucid, cu o răceală ce ține de distanțare, liber de emoție. Un fel de neutralizare ametaforică, opusă exaltării. Încearcă pe cât posibil o obiectivare a sinelui, caută să-și surprindă zvâcnirile lăuntrice, disciplinându-le și contemplându-le cu detașare, dar mănat de dorința de a se descoperi. Nu introspectându-se, ci proiectându-se. Nu afectiv, ci senzitiv, înclinat în același timp spre conceptual, în măsura în care drumul spre opera devine la un moment dat
Un debut care promite: Bogdan Lascăr by Radu Bogdan () [Corola-journal/Journalistic/17801_a_19126]
-
local. Se ocupa mai ales de siguranța bicicletelor, dar avea și un pic de putere de decizie în privința parcărilor. Keisha se gândi: acum are să spună că se duce la Marks & Sparks și, când ea zise fix asta, Keisha simți o zvâcnire de neuitat, de omnipotență auctorială. Poate că era într-adevăr capabilă să creeze lumea din jur. - Leah, zise doamna Hanwell, mergem? Distanța dintre momentul când a fost pusă întrebarea și răspunsul la ea fu percepută de Keisha Blake ca o
Zadie Smith: NV by Casiana Ioniță () [Corola-journal/Journalistic/3744_a_5069]
-
la fundul credinței, cu spinarea zidită. Aștia-s ochii, vag rotunjiți în hrisolit, alunecători pe sub mantaua terestră: recunosc o pictură rupestră scandaloasă și-mi dau seama că sunt tot acasă, sub mormanul de nopți nedormite aruncate sub pat, întinerind incomod, cu zvâcniri de lăcustă pe covorul perceput ca o pustă. Rod o ușă boltită în straturi groase și mă târăsc, obosită, spre culmi de mătase-plecarea mea de-acasă e o-ncâlceală de fire viscerale, ca o albină care-a-nțepat mă deșir în zare, păstrând
Actualitatea by Constanța Buzea () [Corola-journal/Journalistic/8298_a_9623]
-
Peninsula Balcanică, a celui din Hoemus, prin Asănești, în secolul al XIII-lea, a celui aromânesc, prin acțiunea statului român în secolele al XIX-lea, al XX-lea, nu mi se pare a fi fost, la scara istoriei decît ultimele zvîcniri de vitalitate". Gheorghe Carageani - Studii aromâne. Cuvînt înainte de Nicolae Șerban Tanașoca. Editura Fundației Culturale Române, 1999.
Din nou despre tragedia aromânilor by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/16824_a_18149]
-
cele mai imprevizibile proze caragialești sunt absolut nondiscursive, viziuni în epură, semne ale unei lumi desubstanțializate și salvate in extremis, lume care trăiește la rîndu-i, într-un mod surprinzător, nu prin reverberații descriptive, ci prin vidul care se instalează între zvîcnirea a două înterjecții, și lucrările de maturite ale lui Brâncuși, în special Păsările în văzduh, dar și Cocoșul, Peștii și Coloanele, se dematerializează, înving gravitația newtoniană și experimentează, cu toate riscurile pioneratului, relativitatea einsteiniană. Și oricît ar părea de ciudat
Caragiale și Brâncuși by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/15576_a_16901]
-
este un film foarte bine legat și foarte tonic. În primul rând, scenariul e atât de bine strâns încât nu lasă să intre aer între cele multele povești unite în supermarketul pe post de nod. Mama băiatului care are o zvâcnire erotică și începe să iasă cu un moșuleț, un alt moșuleț care dă faliment și se retrage, tânăra cu fustă scurtă care ține Internet-café-ul și cu care eraoul se mai întâlnește din când în când, din plictiseală, bunica semi-senilă rămasă
Femeile, sfinte și monștri cu față umană by Iulia Blaga () [Corola-journal/Journalistic/13071_a_14396]
-
trebuie să învețe să joace și cu stil, să aibă acel ceva în plus care să facă trecerea de la performanță la excelență". Exact așa a fost și aseară, în partida Italia - Anglia. Au fost buni, dar le-a lipsit acea zvîcnire de talent care face diferența dintre foarte bun și deosebit. Au dat un gol excelent. Atît. În schimb, italienii au respirat profesionalism și talent și eleganță mai tot jocul. Iar personificarea acestui stil a fost Balotelli, urît ca naiba și
Cronica lui Turambar. Mirel Palada despre Italia – Anglia, 2–1: Doi dueliști eleganți și preciși by Bratu Iulian () [Corola-journal/Journalistic/73934_a_75259]
-
în ciuda lipsei de acoperire în realitate. Numai că Steiner nu pomenește nici de Mishima și nici de Hamsun și astfel ajungem la cel de-al doilea lucru surprinzător: folosirea catedrei ca amvon ideologic. Ce dăunează volumului alterîndu-i timbrul intelectual sunt zvîcnirile ideologice ale lui Steiner: simpatia înmuiată, de-a dreptul indulgentă, față de Marx, al cărui nume nu are cum sta într-o istorie a filosofiei nici măcar la rubrica rateuri de propagandă, și resentimentul surd, cu neputință de disimulat, față de Heidegger, a
Libido sciendi by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5255_a_6580]
-
autoarea își află totuși un reazim într-o orientare vitală. Un reazim de sorginte feminină. Printr-o completare a unghiului de atac, versurile își recapătă culoarea grație unei reconsiderări a senzualității. A uneia discrete, pudice, deși pe alocuri cu cîte-o zvîcnire "subversivă" ce indică un rezervor de energie tăinuit. Contactul cu materia regăsită se vrea cît mai palpabil: seara e aprinsă aidoma unui trandafir pe care în loc de a-l mirosi ai vrea să-l muști, ceara roșie prelinsă pe trup îmbată
Un postsimbolism by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/7889_a_9214]
-
a nu observa caracterul lor "cuminte", rezonabil pentru mai toată lumea (inclusiv pentru destui demagogi restauraționiști!), factura lor de medie, de, pentru a utiliza o sintagmă heliadescă, "echilibru între antiteze". Nimic deosebit, ierte-mi-se rezerva, nici o mare propensiune novatoare, nici o zvîcnire speculativă remarcabilă, nici o pregnanță expresivă nu se ivește în aceste propoziții inspirate din aerul general al mentalității intelighenției noastre democratice. Chiar dacă Adrian Marino are, în cazul emiterii sau mai cu seamă al documentării unora dintre astfel de idei, avantajul pionieratului
Adrian Marino între lumini și umbre (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15763_a_17088]
-
era un fel de luntre naufragiata între două lumi perisabile, căutând salvarea între valul câștigului și cel al milei creștine. La auzul motorului, mâinile bătrânului tresăriseră și se strânse mai tare pe scândurile gardului ridicându-i trupul firav într-o zvâcnire scurtă. Ochii iscodiră drumul ascuns de coroanele verzi ale copacilor. Preț de câteva clipe, păru bărbatul falnic de odinioară privind pașii femeii tinere care-i caută calea prin ascunzișurile răcoroase ale umbrarelor. Căzu apoi cu picioarele pe pământ, doar mâinile
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/89_a_364]