1,034 matches
-
Otravă simt pe-ntregul cer al gurii,/ Mi-i limba străpezită de veșnic ulcerat/ Și scrijelat încet de unghia torturii/ Mă sting sub clopotul îndurerat.// Ca pe femeia stearpă-a întâmplării,/ M-a legănat viața-n dezmierdări/ Și m-a zvârlit la țărmul înserării,/ Crispat de țipătul atâtor încordări.[...]// Cu aripi frânte vulturii din mine/ S-au mistuit atât de leneș în azur/ Și timpului de soare care vine/ Nu i-am lăsat decât un obosit contur.” SCRIERI: Vulturii amiezii, îngr
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288013_a_289342]
-
Giniolei un exemplar. Cînd voi veni la librărie am să-ți cumpăr una ca s-o ai de purtat. ,,Dăinuiri dăneștene“ - Editura Junimea 1977 Soției mele, Eugenia Buraga Muiere, muiere... Fu zgăul tău leagăn vlăstarelor noastre... Fu mreajă prea înmiresmată zvîrlită în calea simțurilor mele... De sîrgul ciolanelor tale o strachină veche se umple cu bruma poftită la ceasuri cînd vlaga din trup - încercată - sleiește... Spre dînsa mă cheamă un zvon legănat între buzele tale... Ce vînturi nebune mă mai frămîntau
Memoria unui muzeu by Mărioara Buraga () [Corola-publishinghouse/Science/1656_a_3005]
-
săraacu). îl mîngîie, îl netezește cu palma de-a lungul spinării și de năzărite gunoaie îl curăță, curăță și întruna îl tot netezește. La urmă se scoală cu dînsul în brațe și întraripîndu-și gîndirea din vraja cuvintelor de ,,să trăiască“ zvîrlite cu inima plină de cel care i l-a vîndut, o pornește grăbit cătră casă. Lanțug mititel dacă are purcelul, rămîne și pe mai departe în mîinile celui de vinde, că rău este cînd, împreună cu vita, măriți și frunghia, ori
Memoria unui muzeu by Mărioara Buraga () [Corola-publishinghouse/Science/1656_a_3005]
-
miezul unor transformări grăbite de procesul globalizării, În zilele ideologizării drepturilor omului, ale relativismului cultural cu al său vârf de lancie- multiculturalismul, demersurile despre valori și tradiții naționale, despre trăirile-adesea tragice-ale celor smulși din vâltoarea istoriei din trunchiul național și zvârliți sub stăpânire străină par doar patetice Încercări de a opri roata istoriei, rememorări cu valoare euristică dar fără accente pragmatice. Venerabilul doctor Vlad Bejan , figură stimată și bine cunoscută a urbei, nume de referință În galeria personajelor contemporane preocupate adânc
ROMÂNII DIN UCRAINA by VLAD BEJAN () [Corola-publishinghouse/Science/91686_a_107355]
-
pomi, femeia capătă paloarea morții, surâsul este unul de autopsie). Sașa Pană publică, imediat după 23 august 1944, o profesiune de credință antisuprarealistă, o dezicere de tot ceea ce scrisese în ultimii douăzeci de ani și o orientare spre poezia faptei ("Zvârl la gunoi cuvintele mătăsoase/ Parfumurile și moliciunile cotidiene/ în care m-am bălăcit douăzeci de ani/ și dezghioc verbul zgrunțuros precum faptele"). Tot acum publică și placheta Pentru libertate (1944) scoasă în colecția revistei "pentru muncitori și intelectuali", Orizont. Probabil
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
își exprimă părerea. Se reproșează restricțiile impuse difuzării literaturii, în alți termeni, cenzura. Dincolo de limbajul utilizat, opiniile exprimate sunt foarte aproape de "programul" de la Albatros/ Gândul nostru. Se dorește o poezie lipsită de artificialitate, eliberată de convenționalism: "Tinerii de mâine vor zvârli în stradă decolteurile și artificiul. Lor nu le trebuie expresii regulate după coduri muzicale, anorganice, unde jobenul iluziei și dexteritatea degajărilor mutuale au ajuns motive de scuză"168. Discursul lui Ion Caraion devine mai sobru, mai ales, atunci când abordează tema
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
ale demersului său este acela de a găsi „bobul de perlă rătăcit în cine știe ce scoică”, adăugând: „Este, într-adevăr, unul din exercițiile cele mai pasionante și una din satisfacțiile rare, aceea și acela de a dibui în vraful unor alexandrini zvârliți cu lopata, stihul, emistihul, imaginea sau numai cuvântul în care zac puteri închise și a căror vrajă n-așteaptă decât să fie trezită la viață.” Opinia că, în ipostaza de cronicar, P. adoptă numai atitudinea elogios-ceremonioasă și evită să-și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288761_a_290090]
-
și 3-6) indică raporturi de motivare (= transparență paradigmatică). 3.1.3. Modul de utilizare a modelului prismatic poate fi ilustrat cel mai bine printr-un exemplu. Să luăm, de pildă, locuțiunea a împroșca cu noroi (pe cineva) - cu varianta a zvârli cu noroi (în cineva) -, al cărei sens idiomatic este acela de "a calomnia, a defăima pe cineva" (DEX 2012). În cadrul acestei locuțiuni, primul triunghi semantic este alcătuit din: (1) sensul literal global "a împroșca/zvâli cu noroi (pe/în cineva
[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
este acela de "a calomnia, a defăima pe cineva" (DEX 2012). În cadrul acestei locuțiuni, primul triunghi semantic este alcătuit din: (1) sensul literal global "a împroșca/zvâli cu noroi (pe/în cineva)"; (2) sensul literal al primului element "a împroșca/zvârli"; (3) sensul literal al celui de-al doilea element "(cu) noroi". În mod similar, cel de-al doilea triunghi semantic este alcătuit din: (4) sensul derivat/idiomatic global "a calomnia, a defăima pe cineva" (sau, într-o reformulare perifrastică, "a
[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
a sensurilor elementelor expresiei. În schimb, raporturile paradigmatice dintre "vârfurile" triunghiurilor presupun tipuri de motivații diferite. Astfel, raportul din cadrul primei serii de elemente (2-5) este motivat pe bază metonimică, dat fiind că, în acest caz, un act fizic ("a împroșca/ zvârli") evocă un act psihic (sau, cel mult, psihofiziologic: "a emite/spune/propaga"); în schimb, raportul din cadrul celei de-a doua serii de elemente (3-6) este motivat pe bază metaforică, dat fiind că, în acest caz, e vorba despre conotațiile cultural-simbolice
[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
slujbă la biserică, acolo se ține bătaia pentru bine într-un mod văzut! despicătură de gol înălțimea în sfîșiere de nori, dealurile negre, peronul cinstit de ploaie stația Mareșal Constantin Prezan antroponimic, numele uzual care? șesul locul potopit de oameni, zvîrlit în anexe gospodărești, garduri, bătături, ulițe crîncene, izlaz cu iarba tocită, se termină, intră ogoarele, plugul plagă, rana pămîntului, bine se păcălea etimologic cineva dintre latiniști! apucăm pe locuri vălurite, ierburi, dumbravă și cîți copaci bătrîni, dendrolatrule! și ei cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1465_a_2763]
-
prea abrupt, scobiturile prea strâmte. Valurile molcome mă tachinau, ba înălțându-mă spre suprafața falezei, ba trăgându-mă îndărăt. Degetele mele, bâjbâind după o falie, lunecau întruna. Simțindu-mă obosit, am înotat în jur, căutând alte locuri unde marea se zvârlea neastâmpărată înainte și înapoi, dar încercarea de a mă cățăra s-a dovedit și mai anevoioasă pentru că apa era foarte adâncă și chiar dacă stâncile de pe țărm păreau mai puțin abrupte, erau prea netede și alunecoase din pricina algelor, așa încât nu mă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
câțiva băieți. (Localnicii nu înoată aproape deloc; s-ar părea că privesc asemenea îndeletnicire ca pe un soi de nebunie.) De fapt, „locul de scăldat pentru doamne“ este acum năpădit de alge brune atât de alunecoase, și presărat cu bolovani zvârliți de mare, încât nu prezintă sub nici un chip mai multă siguranță decât orice alt colț. Drumeagul de pe țărm se lărgește în acest punct într-un drum carosabil (din nefericire accesibil automobilelor), și apoi urcă, pierzându-se într-o zonă sălbatică
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
Hartley. Purta un maiou de bumbac alb care-l făcea să arate robust, și era nebărbierit. Părțile din fața lui care nu erau neglijent acoperite de țepii bărbii arătau slinoase, iar pe frunte avea pete lucioase de grăsime. Când și-a zvârlit capul pe spate, cu o mișcare animalică, i-am văzut interiorul negru al nărilor largi ca niște gropi. I-am spus „bună dimineața“ și i-am zâmbit. Mi-a răspuns: — Ce e? cu o expresie de surpriză, autentică sau simulată
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
o clipă pe Mary, înainte să plec? — Nu-i acasă. Presupun că a ieșit după cumpărături. Poate că se întoarce în curând? Mi-ar plăcea s-o văd. — Nu-i acasă! Ben înșfacă plicul și invitația de pe pat și le zvârli pe jos. Apoi deschise larg ușa, trântind-o de perete. Stătea între ușă și mine, și a urmat un moment penibil. S-a dat un pas îndărăt, iar eu am făcut eu mâna un gest menit instinctiv să risipească brusca
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
suficientă salivă în gură, scuipă pe podea, se aplecă pentru a-și examina scuipatul, și ieși lăsând ușa deschisă. Peregrine sări în picioare, se repezi la ușa pe care o trânti violent cu piciorul, apoi își înșfacă paharul și-l zvârli în cămin. Ca prin minune, nu se sparse. Începu să alerge de jur-împrejurul mesei, făcând, literalmente, spume la gură, ridică paharul cu un Aaaagh!, un sunet ca de motan care scuipă, numai că avea volumul unui răget de leu. M-am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
Hartley, ascultă-mă, chestiunea importantă e următoarea: ai să-l părăsești pe Ben și ai să vii la mine definitiv, pentru totdeauna... Hartley, care până în acel moment plutise în transă, absorbită de propria-i neobișnuită volubilitate, păru brusc speriată, își zvârli capul pe spate și începu să se uite prin încăpere. — Charles, cât e ceasul? Era aproape unsprezece. I-am răspuns: — O, zece fără zece. Iubito, de ce să nu rămâi acum aici? — Nu se poate să fie atât de devreme. Drumul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
am retras și am părăsit-o. Am închis ușa și am încuiat-o fără zgomot pe dinafară. Mă obseda încă imaginea de coșmar a unei femei deznădăjduite alergând să se arunce în mare. Am intrat în camera mea, mi-am zvârlit pantofii din picioare și m-am trântit pe pat. Eram istovit, însă îmi închipuiam că sunt prea ațâțat ca să pot adormi. Dar au trecut doar câteva secunde și am adormit buștean. A doua zi dimineață m-am trezit cu simțământul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
putea Titus să treacă de partea cealaltă? Oare Titus însuși putea ști? În sfârșit, înotă îndărăt spre stânca abruptă și, agățându-se cu mâinile și cu degetele de la picioare, își înălță cu ușurință trupul gol din năvala valurilor care se zvârleau înainte și îndărăt. Se cațără, se legănă pe creasta stâncii și se așeză gâfâind. — Titus, dragul meu băiat, îmbracă-te repede, uite prosopul. Se supuse, măsurându-mă din priviri. Ce s-a întâmplat? Plecăm undeva? — Nu. Dar mi-e teamă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
nu fusese decât un vis. Eram întins în pat. Nu fusesem în camera lui Hartley și n-o găsisem moartă, nu se spânzurase cu un ciorap de consola pentru lampă îngropată în zid, urcându-se pe masa pe care o zvârlise apoi cu piciorul. M-a năpădit un sentiment de intensă, fantastică ușurare. Și apoi gândul: „Dar dacă e adevărat?“. M-am dat jos din pat tremurând și cuprins de greață, am aprins lumânarea și am deschis încet ușa dormitorului. Flacăra
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
atins o coardă a onoarei... — Rahat! E curios, James, dar ori de câte ori începi să vorbești soldățește, devii absolut idiot. Presupun că-i vorba de vanitatea militară. Am mai tăcut amândoi un timp. Am găsit și eu niște pietre, și le-am zvârlit, după ce le-am examinat în prealabil, ca să văd dacă erau vrednice de colecția mea. Mi-am imaginat că Ben avea să arunce în curând piatra frumoasă din sacoșa de plastic. Poate că o să arunce în câine cu ea. Mi-era
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
să se volatilizeze. Ceea ce va rămâne vor fi doar obligații banale și interese banale. Și vei simți o imensă ușurare, te vei simți liber. În prezent ești pur și simplu obsedat, hipnotizat. În timp ce vorbea, James se apleca peste apă și zvârlea cu mișcări ușoare unele dintre pietricelele mai plate, care săltau la suprafață; numai că fluxul era prea puternic ca să poată sări departe. Urmărind pietrele plutitoare am simțit o chinuitoare strângere de inimă, pentru că mi-am amintit că jucam jocul ăsta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
sfârșit. Sau, mai curând... voi aștepta... și pe urmă... pur și simplu voi lua lucrurile de la început. — Adică planul tău de salvare? — Da. Și încetează să mai arunci pietrele astea. — Iartă-mă, zise James. Nu-ți aduci aminte, obișnuiam să zvârlim pietricele pe eleșteul de lângă Shaxton, când veneai în vizită cu unchiul Adam și mătușa Marian. Am datoria să aștept. Va veni la mine, aici. Ea e parte din mine, nu e un capriciu sau un vis. Când cunoști pe cineva
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
cufundată în tăcere, din casa mea. {i totuși, iubirea își urmărește propriile ei scopuri și discerne, ba chiar inventează, propriile ei farmece. Dacă va fi necesar, îi voi explica toate acestea lui Lizzie. Acum, așezată pe un scaun, Lizzie își zvârlise sandalele din picioare, își încrucișase gambele goale, ridicându-și fusta albastră, largă și lungă, și își usca un picior. James intră în bucătărie și rămase siderat. I-am spus: — Un nou musafir. O prietenă din teatru, Lizzie Scherer. Ți-l
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
și mâna lui James și i-am silit să-și împreuneze mâinile. Ambele mâini se zbăteau în pumnul meu ca niște mici animale captive, căutând să se descătușeze. James reuși să se smulgă și se duse în bibliotecă. Îl auzeam zvârlindu-și lucrurile în valiză. I-am spus lui Lizzie: — Du-te și fă-ți bagajul. Dădu să vină spre mine, apoi se întoarse cu un sughiț de plâns. Am ieșit pe digul rutier și am mers până la locul unde era
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]