4,842 matches
-
i-a căzut victimă și maestrul Sadoveanu. Și cu ajutorul unei pleiade de critici, tineri și ei, un Matei Călinescu, Lucian Raicu, Eugen Simion, Mircea Martin, I. Negoițescu, care au sprijinit și uneori, e drept, le-au supraevaluat puțin textele, să înfrângă, în decurs de luni și ani de zile, asprele, uneori brutalele precepte ale cenzurii și criticii oficiale. Literatura lor s-a numit „literatura cazurilor ciudate” și ea putea să apară, să fie publicată și comentată, întrucât - astfel o apărau criticii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
scrie texte în limitele nu numai ale verosimilității, dar și ale adevărului civic și apoi a avea forța și răbdarea, tenacitatea de a le publica, atunci, sub tirania comunistă, trecând de numeroasele cenzuri dure și perfide ale puterii, dar și înfrângându-ți dorința, „ispita”, firească poate, de a apărea cât mai repede și de a te bucura cu un ceas mai devreme de glorie și de drepturile de autor!... Și când vorbesc de curajul de a nu minți „în operă” nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
o probă că și simpla scrisoare are valoare dacă o scrii, o citești și păstrezi cu responsabilitate cetățenească...Oamenii din scrisorile profesorului, la prima lectură, par că au corpurile frânte, dar revenind în lectură îți dai seama că nu-s înfrânte, doar înclinate, dar nu prăbușite, reverende, dar nu ploconitoare, ceea ce e un mare succes, în primul rând moral. Însuși profesorul este în toate un mare alergător și alegător de profund. Citiți-i scrisorile și vă veți convinge!... Autorul În loc de motto
Alexandru Mănăstireanu : corespondenţă by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/629_a_1301]
-
în viitor. Iar când o situație - țesută din vise și nădejdi a fost destrămată, când aripi tinere se fluturau semeț, înălțimile au fost frânte și - tot el - le-a susținut căderea. Acum... acel om nu mai e. Moartea i-a înfrânt tăria. Mie nu-mi rămâne decât să-mi strig aerului amarul - lacrimi izbucnesc fără opreliști, lacrimi adunate din durerea mistuitoare a unei inimi înjunghiate. Vă trimit alături - ultima imagine a acelui ce v-a fost coleg și prieten, chipul celui
Alexandru Mănăstireanu : corespondenţă by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/629_a_1301]
-
luptători la Durostorum și intră în serviciul împăratului bizantin, Constantin Monomahul, care îi dă trei cetăți pe malul drept al Dunării, pentru a apăra granița imperiului în contra celorlalți pecenegi. Tyrah îl urmărește în 1050 împreună cu 800.000 de oameni, dar înfrânt în bătălia de la Diakène, cade prizonier și e silit să primească creștinismul, la Constantinopol. Cu aceasta începe declinul puterii pecenegilor la Dunăre, mai ales că supraviețuitorilor care se retrăgeau le-au ieșit în cale uzii, împingându-i complet în mlaștinile
Românii şi Hoarda de Aur 1241-1502 by Alexandru I. GONŢA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100987_a_102279]
-
stepelor jefuiesc și ruinează satele rusești, iau robi pe toți locuitorii lor într-un număr de 50 de mari incursiuni, făcute între anii 1067 și 1210, „fără a pune la socoteală nenumăratele razii mici în intervale”, în timp ce ungurii izbutiseră să înfrângă pe români și pecenegi și să ocupe Transilvania. În 1210, comitele Ioachim din Sibiu avea deja o armată alcătuită din români, secui, sași și pecenegi, cu care pătrunde prin pasul de la Turnu-Roșu în Oltenia, unde învinge trei hănișori cumani. Pe
Românii şi Hoarda de Aur 1241-1502 by Alexandru I. GONŢA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100987_a_102279]
-
mai multe seminții ale triburilor mongole: naimanii, cheraitii, merchiții, uiaații, tătarii, djelaririi și boreiganii sau bordjigin. Cel mai important centru economic al deșertului Gobi era la Caracorum. Șeful acestui ultim trib, Iesughei-bahadur (cel viteaz) izbuti, cam în jurul anilor 1160-1170, să înfrângă cerbicia tătarilor și să-și impună autoritatea asupra tuturor mongolilor. Dar stăpânirea lui nu a durat mult căci, prin anul 1179, a fost otrăvit de un tătar, pe când se afla în tabără, și locul ocupat de Targutai-Kiriltug, din același trib
Românii şi Hoarda de Aur 1241-1502 by Alexandru I. GONŢA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100987_a_102279]
-
1.000 de oameni, subunități de câte 100 și grupe de câte 10 oameni, izbutind să facă din ea un instrument de luptă neîntrecut pentru vremea sa. CUCERIRILE MONGOLE ÎN ASIA ȘI EUROPA PÂNĂ ÎN ANUL 1223 În anul 1209, după ce înfrânge și rezistența ultimului și celui mai puternic trib turc, al uigurilor, el pornește și cucerește China de Nord, până la Hoang-Ho (Fluviul galben). Lăsând acolo guvernator pe generalul Muculi, Gingis-khan se întoarce pentru a invada țara Kara-Kitai. După câțiva ani de
Românii şi Hoarda de Aur 1241-1502 by Alexandru I. GONŢA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100987_a_102279]
-
împotriva fraților voștri! Să încheiem pace! Vă vom da aur și veșminte scumpe cât doriți”. Primind multe daruri pentru el și oastea sa, hanul cuman Iurie Conceac părăsește câmpul de batălie. Fără ajutorul lui, alanii și circazienii trădați fură repede înfrânți de viclenii generali mongoli, care, regretând ulterior și generozitatea lor din momentul de slăbiciune, se iau după urmele cumanilor și încep a-i tăia, luându-le înapoi darurile. Surprinși de o astfel de comportare perfidă, cumanii, în loc să se adune pentru
Românii şi Hoarda de Aur 1241-1502 by Alexandru I. GONŢA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100987_a_102279]
-
în Evul Mediu, între secolul al IV-lea și al XVII-lea, denumiți și astăzi de popoarele nordice walachen, cu excepția lui Titus Hotnog care, susține, traducând aceste cuvinte de origine turco-cumană, că aceștia ar fi cumanii negri sau călăreții negri. Înfrângând rezistența muntenilor, prin părțile Buzăului, Bugec a pornit în sus pe valea acestui râu, pe „drumul tătarului” dintre Bocirna și vârful Crucea Mândrii, de la Broasca, în gura Siriului, pe unde tradiția și documentele păstrează și astăzi toponimicele ca muntele Tătarul
Românii şi Hoarda de Aur 1241-1502 by Alexandru I. GONŢA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100987_a_102279]
-
tuneni (50.000 de oameni), izbutiră să înlăture obstacolele puse de oameni și pe cele naturale, pe o distanță de 290 de km ale trecătorii și ajunseră la munții Măgura, din granița de pe atunci a Ungariei. La 12 martie, ele înfrâng rezistența străjii ungare de aici, comandată de palatinul Dionisie de „Herder-var” și-și deschid cale liberă spre Buda. Joi, la 14 martie, Dionisie ajunse într-o goană nebună să anunțe pe rege de această nenorocire. În ziua următoare, oștile mongole
Românii şi Hoarda de Aur 1241-1502 by Alexandru I. GONŢA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100987_a_102279]
-
nu au pătruns tătarii și nici nu se poate vorbi de o ocupație a regiunilor românești, iar după periodizarea lui I. Negoiu o dominație tătară ar fi fost, dar până la urmă cele două mici voievodate dintre Carpați și Dunăre au înfrânt, prin propriile lor forțe, Hoarda de Aur, au înlăturat stăpânirea mongolă și au devenit independente. Frumoase afirmații, numai că ele au un mare defect. Nu corespund realității istorice. Dacă N. Iorga avea să constate mai târziu contrariul și să revină
Românii şi Hoarda de Aur 1241-1502 by Alexandru I. GONŢA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100987_a_102279]
-
dirijată pe ambele maluri ale Dunării, străbătând Bulgaria, Țara Românească și Banatul până la gura Tisei, pentru a înspăimânta din nou pe Bela al IV-lea. Întâmpinate de această dată de oștile româno-maghiare, sub o comandă mai înțeleaptă, ele au fost înfrânte la confluența Tisei cu Dunărea, lăsând pe câmpul de bătălie un mare număr de morți. După scrisoarea arhiepiscopului de Canterbury, din 8 mai 1261, către Petru de Sabandia, alcătuită după informațiile primite de la Roma, numărul mongolilor căzuți s-ar fi
Românii şi Hoarda de Aur 1241-1502 by Alexandru I. GONŢA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100987_a_102279]
-
Romanovici, ca principe de Halici, chiar în iarna anului 1257. Dionisie Pavlovici, trimis de Daniel, alungă pe tătari și ocupă orașul Mejibojia. Vasilco, fratele lui Daniel Romanovici, atacă și gonește pe tătari din Bolohov, iar Lev, fiul lui Daniel îi înfrânge și alungă punând stăpânire pe Pobojie. În primăvara anului 1258, luptele au continuat și Șuarna, alt fiu al lui Daniel, a izbutit să elibereze în acest an alte orașe supuse tătarilor, ca Gorodoc, Semoți, Gorodesc, localitățile de pe râul Teterev, până la
Românii şi Hoarda de Aur 1241-1502 by Alexandru I. GONŢA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100987_a_102279]
-
și din ținuturile înconjurătoare”. De o închinare a lui Basarab față de Carol Robert nu poate fi vorba, căci el își întinsese stăpânirea în dauna regelui ungar. Problema aceasta era cea mai greu de rezolvat de către Coroana ungară. Pentru a-i înfrânge pe tătari, se impunea neapărat o colaborare cu românii, aflați sub suzeranitatea mongolă. Dar cum se putea face așa ceva când românii schismatici de pretutindeni, chiar și din Transilvania, erau obiectul unor agresiuni de ordin spiritual și umiliri săvârșite de către dregătorii
Românii şi Hoarda de Aur 1241-1502 by Alexandru I. GONŢA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100987_a_102279]
-
și „necredinciosul român” sau „schismaticul” fiu al lui Tihomir. Momentul, pentru o intervenție armată, a fost ales după 28 iunie 1330, data bătăliei de la Velbujd (azi Küstendil), în care trupele româno-tătare, trimise în ajutorul țarului Mihail de Vidin, au fost înfrânte de către sârbi. Sosirea acestei știri la Curtea de la Buda a bucurat pe rege și pe consilierii săi, care au și dat ordinul de pregătire a expediției peste Carpați. E greu de știut dacă vor fi fost invocate și alte pretexte
Românii şi Hoarda de Aur 1241-1502 by Alexandru I. GONŢA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100987_a_102279]
-
a rămas denumirea Cociubei, pentru viitoarea Odessa, Dimitrie de la Cetatea Albă sau Brăila și Kadlu-bach din localitatea Gătlăbuca sau Catlabuch, de pe malul lacului basarabean care-i poartă și astăzi numele, în care, în anul 1485, Ștefan cel Mare avea să înfrângă pe Malcoci-oglu cu 8.000 de turci, au izbutit să se salveze pe malul drept al Dunării, în regiunea Tulcea. Recent, în anii 1962-1963, au fost descoperite aici, pe colina Uzum-bair din satul M. Kogălniceanu, câteva tezaure de monede tătărăști
Românii şi Hoarda de Aur 1241-1502 by Alexandru I. GONŢA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100987_a_102279]
-
o recunoaștere, o mărturie vie despre independența deplină a statului moldovean, depusă în fața istoriei universale de cel ce a fost Ludovic cel Mare. Acum, după trecerea în revistă a acestor fapte, se pune întrebarea firească: Izbutit-au moldovenii singuri să înfrângă oștile regale, venite ani de-a rândul în Moldova, ori au fost ajutați de cineva? Pentru moment, întrebarea rămâne fără răspuns, deoarece izvoarele istorice contemporane tac. E foarte probabil, însă, că ei au avut și sprijinul lituanilor, cu care au
Românii şi Hoarda de Aur 1241-1502 by Alexandru I. GONŢA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100987_a_102279]
-
la Vaslui, unde el a văzut în 1575 și mormântul. Pentru a-l răzbuna, oștile lituane au năvălit în Moldova, în decembrie același an, și la Siret au ucis doi călugări franciscani, pe Luca și Valentin. Ele au fost însă înfrânte de moldovenii conduși de Petru, fiul lui Mușat, care ocupase tronul țării, ca urmaș legitim. Într-o luptă teribilă, Drag s-a ales cu enorme răni în față. Printr-un ultim efort, victoria a fost totuși obținută de românii maramureșeni
Românii şi Hoarda de Aur 1241-1502 by Alexandru I. GONŢA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100987_a_102279]
-
turcești, întreprins cu concursul tătarilor, în aceeași vară. Spaima locuitorilor a fost mare. Din nefericire, ea a fost abia începutul. În luptele interne din sânul Hoardei de Aur, dintre Sed-Ahmet și Hadji Ghirai, ultimul a izbutit, în anul 1455, să înfrângă pe cel dintâi, care a căutat salvare în regiunea Kievului. Acolo, scrie Dlugosz, susținătorul lui Mihail lituanianul, a fost prins de oștile lui Simeon Olelcovici, cneazul de Kiev, unite cu cele ale lui Andrei Odrowas, castelanul Liovului și închis la
Românii şi Hoarda de Aur 1241-1502 by Alexandru I. GONŢA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100987_a_102279]
-
încercat să mă concentrez asupra meciului de baseball care se transmitea la radio în direct. Nu mă preocupa câtuși de puțin sportul acesta, așa că am decis pe loc să țin cu echipa care era la atac. Echipa mea a fost înfrântă cu 3-1. Alergătorul se împiedicase și pierduse prostește punctele. Comentatorul era de-a dreptul contrariat. La fel și eu. Când am ajuns acasă, scorul era de 4 la 1. I-am dat banii taximetristului. Am apucat cu grijă cutia „pentru
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
Îi citeam satisfacția în priviri. — Mulțumesc pentru masă! A fost delicioasă! Nu mai văzusem în viața mea o fată frumoasă și slabă mâncând în halul ăsta. Ca bucătar, nu puteam fi decât încântat, dar în același timp nu-mi puteam înfrânge dezgustul. — Întotdeauna mănânci așa de mult? am întrebat ușor stânjenit. — Da, răspunse ea calmă. — Și nu te-ngrași deloc? — Am stomacul dilatat. Nu pun pe mine indiferent cât de mult mănânc. — Cred că te costă cam mult mâncarea, nu? Adevărul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
atât de sigură că e calea cea mai bună? — Doar lacul de sud nu e păzit. Este neatins. Nu ți se pare ciudat? Nu are gard și nici n-ar avea nevoie. E înconjurat de spaimă. Dacă reușim să ne înfrângem spaima, suntem salvați. Când ți-ai dat seama de asta? Când am văzut râul. M-a dus Paznicul la podul de vest o singură dată. M-am uitat la apă de pe pod și am simțit-o plină de viață. Nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
își trecu mâna pe gâtul ei subțire și dădu din cap. - El n-a fost aici când Robby era mic, zise Jayne. Și îmi dădeam seama după vocea ei - nu trecuseră decât câteva minute - că furia urma să-i fie înfrântă de tristețe. - Adresează-te lui Bret, Jayne. Se întoarse spre mine, dar când ochii noștri se întâlniră am privit în altă parte. - Așa că pentru tine e doar un băiat, zise ea. De asta n-ai nici un sentiment pentru el. - E
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
suntem aici. Asta făcea parte din regia lui. Încerca să inspire stăpânire de sine, încredere că e în control, dar exista în mine o fracțiune lucidă care privea dincolo de teamă și știa că ceea ce rezida în casă avea să ne înfrângă pe toți în final. (Tresărire: Tu ai rezidat în casa asta, Bret.) - Pentru că știe că suntem aici, murmură din nou Miller. Miller se întoarse spre mine. - Pentru că e curioasă. Am așteptat o eternitate. Casa părea să devină tot mai întunecată
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]