KorAP: Find »[drukola/base=țigară & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...139 140 141 ...659 >

16,458 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242

nici nu am de gând să folosesc scurtături. Ultimul lucru pe care îl vreau în acest caz e un dinte spart pe rechizitoriu. Așa s-a trezit Josef Kahn băgat în haine de spital. M-am servit din cutia cu țigări americane de pe biroul lui Nebe și mi-am aprins una cu o brichetă imensă din alamă, un cadou de la Göring. Primul-ministru le dădea întotdeauna brichete oamenilor care îi făcuseră vreun mic serviciu. Le folosea așa cum o dădacă folosește dulciurile. Că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
Nu știu nimic sigur, ridică el din umeri, așa că numește-o bănuială întemeiată. Aud chestii, citesc chestii și trag câteva concluzii raționale. Normal, ca Reichskriminaldirektor am acces la tot felul de documente secrete din Ministerul de Interne. Își scoase o țigară și o aprinse: — De obicei, acestea sunt camuflate sub tot felul de nume birocratice care sună neutru. Ei bine, în momentul de față, se dorește stabilirea unui nou comitet de cercetare a bolilor constituționale severe... — Vrei să zici ca acelea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
față, se dorește stabilirea unui nou comitet de cercetare a bolilor constituționale severe... — Vrei să zici ca acelea de care suferă țara asta? — ...cu scopul de a încuraja „eugenia pozitivă, în concordanță cu ideile Führer-ului pe această temă“. Își flutură țigara spre portretul din spatele lui: — Ori de câte ori citește fraza asta - „ideile Führer-ului pe această temă“, fiecare știe să-și ia exemplarul citit și răscitit al cărții Führer-ului. Și acolo o să descoperi că el vorbește despre folosirea celor mai moderne mijloace medicale aflate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
făcut o pauză pentru o clipă, întărindu-mă pentru ceea ce avea să urmeze. — Bine, am spus. Arătați-mi unde e. În biroul de bagaje lăsate în păstrare, Hans Illmann stătea pe un pachet mare cu eticheta „Fragil“, fumând una dintre țigările sale de foi și uitându-se cum fotograful poliției își potrivește luminile și trepiedul. — A, Kommissare, zise el, zărindu-mă și ridicându-se în picioare. Nici noi nu suntem de mult aici și am știut eu că o să vrei să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
acum era rândul fotografului. Scoțându-ne mănușile, am plecat de lângă cufăr și am văzut că șeful stației adusese cafea. Era fierbinte și tare și aveam nevoie de ea ca să îndepărtez gustul de moarte care îmi acoperea limba. Illmann rulă două țigări de foi și îmi întinse și mie una. Tutunul savuros avea gust de nectar la grătar. — Cum se potrivește cehul tău nebun în toată povestea asta? mă întrebă el. Ăla care se crede ofițer de cavalerie? — Se pare că este

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
undeva pe la circa un milion de ani înainte de Hristos. Tanchistul nu ar fi putut să aibă o înfățișare mai puțin civilizată nici dacă ar fi fost îmbrăcat cu blana unui tigru aparținând familiei felinelor uriașe din neozoic. Mi-am scos țigările și i-am oferit una. Clătină din cap și își scoase pipa. Dacă vrei părerea mea, i-am zis, fiecare dintre noi suntem la mâna lui Hitler și el vrea să dea cu noi de pământ. Tanchistul își umplu pipa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
avea mai multe margini în care te puteai agăța decât un gard din sârmă ghimpată și singura lui virtute era că se asorta cu linoleumul tocit și cu draperiile murdare, în timp ce pereții aveau o tentă galbenă de la câteva mii de țigări. Intrând în birou, după ce furasem câteva ore de somn în apartamentul meu, și zărindu-l pe Hans Illmann așteptându-mă răbdător cu un dosar de fotografii, m-am gândit că locul ăla nu era pe cale să devină mai plăcut. Felicitându

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
surprinde prea mult. Naționalsocialismul permite un singur tip de credință organizată. Am dat din cap spre dosarul din poala lui Illmann. — Ei, ce ai acolo? Ceea ce avem este victima numărul cinci. Îmi dădu dosarul și începu să își ruleze o țigară. — Sunt bune astea, am zis, răsfoindu-i conținutul. Omul tău face fotografii frumoase. — Da, m-am gândit eu că o să le apreciezi. Mai ales aia cu gâtul este interesantă. Artera carotidă dreaptă este aproape complet distrusă ca urmare a unei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
mare parte a rănii este pe partea dreaptă a gâtului, așa că, după toate probabilitățile, omul nostru este dreptaci. Ce mai cuțit trebuie să fi fost, am spus eu, observând adâncimea rănii. — Da, a tăiat laringele aproape complet, își linse el țigara. Ceva foarte ascuțit, ca unei chiurete chirurgicale, aș zice. În același timp, totuși, epiglota a fost puternic comprimată, iar între ea și esofag în dreapta erau hematoame la fel de mari ca sâmburii de portocală. — Strangulată, corect? Foarte bine, rânji Illmann. Dar pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
o mostră din pădurea cehului tău nebun? — Nu, i-am dat drumul la prânz. E curat. Și, întâmplător, părul lui e blond. Am răsfoit prin paginile bătute la mașină ale raportului de autopsie: — Asta-i tot? — Nu chiar. Trase din țigară și apoi o lăsă în scrumiera mea. Scoase din buzunarul de la jacheta lui de vânătoare din tweed o foaie de ziar împăturit pe care o întinse pe birou: — M-am gândit că trebuie să vezi asta. Era prima pagină dintr-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
de împărtășanie, care era ținută de o oribilă caricatură a unui evreu. — Interesant, nu crezi? zise el. — Streicher publică întotdeauna genul ăsta de prostii, i-am replicat. Nimeni nu le ia în serios. Illmann scutură din cap și își recuperă țigara: Nici nu spun că ar trebui să le ia. Nu cred mai mult în crima rituală decât cred în Adolf Hitler, făcătorul de pace. — Numai că există desenul ăsta, corect? El aprobă din cap. — Care seamănă, în mod remarcabil, cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
pe seama lui Streicher, i-am zis. — În orice altă țară, Streicher ar fi la închisoare. — Pot să păstrez eu ăsta? — Chiar vreau să îl păstrezi. Nu e ceva ce îți place să lași să zacă pe măsuța de cafea. Stinse țigara și se ridică să plece: — Ce-ai de gând să faci? În legătură cu Streicher? Nu știu exact. M-am uitat la ceas: O să mă gândesc la asta după identificarea oficială. Becker e deja pe drum încoace cu părinții fetei. Am face

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
M-am așezat la birou în fața ei: — Dar chestia asta este posibilă? — O, da. I-am dat pagina din Der Stürmer: — Chiar și ceva de genul ăsta? Mă privi țintă și apoi își deschise tabachera. Am luat și eu o țigară și apoi le-am aprins pentru amândoi. — Mă întrebați oficial? zise ea. — Nu, sigur că nu. — Atunci aș zice că e posibil. De fapt, aș zice că Der Stürmer este opera nu a uneia, ci a câtorva personalități psihotice. Așa-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
așteptam să-l văd cu o sabie în mână; într-adevăr, când se întoarse într-o parte, am observat că avea pe obraz o cicatrice dintr-un duel. Ce mai e pe la Berlin? întrebă el liniștit, oferindu-ne câte o țigară din cutia lui. Pe a lui și-o potrivi într-un portțigaret din lemn de trandafir care semăna mai mult cu o pipă și care ținea țigara vertical, în unghi drept față de chipul său. I-am răspuns: — Liniște. Dar asta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
duel. Ce mai e pe la Berlin? întrebă el liniștit, oferindu-ne câte o țigară din cutia lui. Pe a lui și-o potrivi într-un portțigaret din lemn de trandafir care semăna mai mult cu o pipă și care ținea țigara vertical, în unghi drept față de chipul său. I-am răspuns: — Liniște. Dar asta pentru că toată lumea își ține răsuflarea. Chiar așa, spuse el și flutură din mână către ziarul din biroul său. Chamberlain a zburat la Bad Godesberg pentru alte negocieri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
pentru aceste crime asupra mai-marilor comunității evreiești din Berlin, atunci asta ar face ca lucrurile să fie mai dure și pentru ei. Poate pentru evreii din toată Germania. — S-ar putea să fie ceva în asta, admise el, luând altă țigară și înșurubând-o în micuțul său portțigaret. Dar o să ia mult timp pentru a organiza o astfel de investigație. Normal, presupun că Heydrich va asigura întreaga cooperare a Gestapoului. Cred că cel mai ridicat grad de supraveghere este garantat, ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
prin asta, i-am spus. Vreau doar să mă asigur că nu ne-a scăpat ceva. Ea oftă și se așeză la masa din bucătărie, deschizându-și poșeta din piele de crocodil și scoțând o tabacheră asortată. I-am aprins țigara și i-am văzut fața frumoasă încordându-se un pic. Vorbi ca și cum repetase ceea ce spunea de prea multe ori, pentru a juca rolul bine. În serile de joi, Emmeline merge la un curs de dans la Herr Wiechert în Potsdam

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
față, ceva ce a făcut cu siguranță nu o dată, ci de cincizeci de ori cât am fost acolo, și privi țintă în ceașca ei de cafea. — A fost o întrebare stupidă, i-am zis. Îmi cer scuze. Mi-am scos țigările și am umplut tăcerea cu zgomotul făcut de chibrit, iar respirația mea rușinată cu fumul plăcut de tutun. — Merge la școală la Paulsen Real Gymnasium, nu-i așa? Acolo e totul în regulă? Cu examenele sau ceva de genu’ ăsta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
contemplat zațul de pe fundul ceștii. Oare ce însemna o formă ca o cochilie de scoică? mi-am zis. — Ce-mi puteți spune despre băieți? am întrebat-o. Ea se încruntă: — Pentru numele lui Dumnezeu, are 14 ani. Mânioasă, își stinse țigara. — Fetele cresc mai repede decât băieții. Mai repede decât ne place, poate. Isuse, ce știam eu despre asta? Uite la mine, m-am gândit, bărbatul care are o grămadă de copii. Nu o interesează băieții încă. Am ridicat din umeri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
Probabil de 6 mm. Se foi pe scaun: — Dar partea interesantă e asta, domnule. Cine l-a împușcat, mai întâi l-a lovit până l-a omorât. Maxilarul lui Gottfried era rupt perfect în două și avea o jumătate de țigară în gură, ca și cum își mușcase țigara în două. Făcu o pauză, așteptând ca eu să rumeg un pic informația. — Cealaltă jumătate era pe jos. — Lovitura de țigară? — Așa se pare, domnule. — Te gândești la ce mă gândesc eu? Korsch dădu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
pe scaun: — Dar partea interesantă e asta, domnule. Cine l-a împușcat, mai întâi l-a lovit până l-a omorât. Maxilarul lui Gottfried era rupt perfect în două și avea o jumătate de țigară în gură, ca și cum își mușcase țigara în două. Făcu o pauză, așteptând ca eu să rumeg un pic informația. — Cealaltă jumătate era pe jos. — Lovitura de țigară? — Așa se pare, domnule. — Te gândești la ce mă gândesc eu? Korsch dădu din cap: — Mă tem că da

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
Maxilarul lui Gottfried era rupt perfect în două și avea o jumătate de țigară în gură, ca și cum își mușcase țigara în două. Făcu o pauză, așteptând ca eu să rumeg un pic informația. — Cealaltă jumătate era pe jos. — Lovitura de țigară? — Așa se pare, domnule. — Te gândești la ce mă gândesc eu? Korsch dădu din cap: — Mă tem că da. Și mai e ceva. Deubel are în buzunarul de la haină un revolver cu șase focuri. El zice că e doar pentru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
taie. Mă bucur foarte mult să aud asta. De ce nu mi s-a spus despre asta mai înainte? Korsch ridică din umeri. — Ai menționat ceva din toate astea echipei care investighează moartea lui Bautz? Vreau să spun, despre lovitura de țigară a lui Deubel și pistol? — Nu încă, domnule. Atunci o să rezolvăm asta noi înșine. Ce-aveți de gând să faceți? Asta depinde în totalitate de faptul dacă încă mai are sau nu arma aia. Dacă tu i-ai fi făcut

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
că nu ai nici cea mai mică idee unde se află inspectorul Deubel, nu-i așa? — Mă caută cineva? Deubel pătrunse degajat pe ușa deschisă. Duhoarea de bere care îl însoțea era suficientă pentru a explica unde fusese. Cu o țigară neaprinsă în colțul gurii strâmbe, se uită fix cu un aer belicos la Korsch și apoi, cu un dezgust fluctuant, la mine. Era beat. — Am fost la Café Kerkau, zise el cu gura refuzând să i se miște așa cum el

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
ce vă refereați, Herr Kommissar? Cineva l-a omorât pe Gottfried Bautz. — Ce, nemernicul ăla ceh? Emise un râset care era în parte râgâit și în parte scuipat. — Maxilarul lui era fracturat. În gura lui se afla o jumătate de țigară. — Și? Ce-are asta de-a face cu mine? — Asta e una dintre micile tale specialități, nu-i așa? Lovitura de țigară. Te-am auzit spunând-o chiar tu. — Nu există un afurisit de brevet pe ea, Gunther. Trase lung

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]