KorAP: Find »[drukola/base=ținut & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...139 140 141 ...508 >

12,690 matches

Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821

-lea, de a-i supune și converti pe prușii păgâni, fie și sub mantia cruciatei, au eșuat. În urma eșecului, ducele Conrad de Mazovia a apelat la Ordinul teutonic, căruia i-a oferit în Prusia, în 1225, o compensație teritorială pentru ținuturile pierdute în Transilvania, în același an. Înaintarea în Prusia a început, în 1230-1231, din Chelmno (Kulm), obiectul donației lui Conrad, și s-a extins vertiginos, în mai puțin de zece ani, s-a constituit aici un adevărat stat teutonic (german

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
comerciale de mare însemnătate. Aici și-a instalat centrul puterii Batu, care s-a retras din Ungaria și s-a întors în stepele din nordul Mării Negre, într-o poziție avantajoasă pentru el, la egală distanță față de Mongolia, răsăritul Europei și ținutul Caucazului. Noul organism statal era creația lui Batu, fiul lui Djuci, nepotul lui Gingis-han. După moartea lui Ogodai, el nu s-a implicat în lupta pentru succesiune la Karakorum, ci a preferat să construiască un puternic stat (ulus) în teritoriile

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Caspică, cunoscute sub numele de Deșt-i Kâpciak, unde și-au stabilit sălașele triburile nomade ale mongolilor și unde a luat naștere Hoarda de Aur. Aceste teritorii îi atrăgeau pe cuceritori deoarece erau asemănătoare, ca relief, climă și vegetație, cu ținuturile lor de origine și ofereau condiții optime pentru traiul nomad, bazat pe creșterea animalelor în turmă, ocupație tradițională a neamurilor mongole. Populația din stepele nord-pontice, mai ales cumanii dar și alte neamuri turce, la venirea noilor cuceritori, fie a fost

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
pentru traiul nomad, bazat pe creșterea animalelor în turmă, ocupație tradițională a neamurilor mongole. Populația din stepele nord-pontice, mai ales cumanii dar și alte neamuri turce, la venirea noilor cuceritori, fie a fost exterminată, fie s-a refugiat în alte ținuturi sau s-a supus mongolilor. O mare parte a cumanilor au fost masacrați de cuceritori sau au fost vânduți ca robi în Egipt, îndeosebi, unde mai târziu, împreună cu alte neamuri oprimate, s-au revoltat și au întemeiat statul mamelucilor. Dar

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Guillaume de Rubruck și documentele cancelariei ungare.8 Teritoriile românești extra-carpatice și formațiunile politice existente, unele dependente de coroana ungară, au fost silite, sub impactul șocului psihologic provocat de năvălitori, să recunoască dominația tătară. Dar acele căpetenii tătare care primiseră ținuturile din zona Dunării de Jos încă nu știm dacă le-au folosit efectiv pentru pășunatul turmelor (Bugeacul și Bărăganul), în urma retragerii acestora din 1242. Ar fi necesare informații suplimentare în acest sens. Dar este cert că, cel puțin douăzeci de

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
de secole. Astfel, într-o cuvântare panegirică, Manuel Holobolos susținea că autoritatea legitimă a împăratului Mihail VIII Paleologul ar fi fost recunoscută și de "insulele (teritoriile) paristriene", regiunile de la gurile Dunării. El mai susținea că "pământul nemărginit al dacilor", adică ținuturile românești nord-dunărene, ar fi fost "plin de faima victoriilor împăratului", dar aceste elogii erau în afara realității. În vremea lui Mihail VIII, Bizanțul nu mai deținea controlul politic la nordul Dunării, doar câteva fortificații izolate, stăpânirea reală fiind preluată de către mongoli

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
XIV-lea, apoi valea Sucevei, zona Rădăuților-partea de vest și nord-vest a Moldovei, în schimb, estul și sud-estul (Basarabia, Bugeacul) erau mai puțin locuite. Alte zone populate la est de Carpați erau, în secolele XIII-XIV, Podișul Central Moldovenesc, colinele Tutovei, ținutul Bârladului, iar între Prut și Nistru, zona de la est de Lăpușna, din apropierea Nistrului, împrejurimile Orheiului. Să precizăm că în preajma acestuia (Orheiul) se afla un centru militar, administrativ și politic al Hoardei de Aur. Situația demografică în împrejurimile Cetății Albe-oraș (port

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
acoperită de păduri întinse (codrul Vlăsiei), localitățile se concentrau de-a lungul râurilor ce o străbăteau. Apoi, numeroase sate se aflau pe malul Dunării și în jurul bălților ei, în secolele XIII-XIV, locuirea era intensă în toate regiunile sud-carpatice. În Dobrogea, ținuturile populate erau mai ales malul dunărean, țărmul pontic și văile. În Muntenia și Oltenia, văile râurilor Ialomița, Argeș, Olt și Jiu sunt dens locuite. Astfel, treptat, în secolele XIII-XIV, s-a închegat structura rurală medievală a Țării Românești. În aceste

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
aur și întărit de papă, în 1250, privește (se referă) la întreaga țară a Severinului, cu formațiunile politice existente, "până la râul Olt". Regele Ungariei, Bela IV, le acorda un privilegiu (Diplomă) prin care ei beneficiau (primeau) în stăpânire mai multe ținuturi românești, dintre care cel mai însemnat era Banatul Severinului. După retragerea tătarilor, Banatul a fost reluat de unguri, în 1243, când este menționat ca ban, Ștefan Csak. Și Iorga arată că țara de dincolo de Olt (Oltenia) urma să se prefacă

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
ospitalierilor-cavalerii Sf. Ioan în vederea luptei împotriva tătarilor. Acestea erau ordine militar-religioase, înființate în Țara Sfântă, care aduceau cruciata pe pământ românesc, cu obiectivul de a lupta împotriva păgânilor ce dominau regiunea de la sud și est de Carpați. Putem concluziona că ținuturile românești au fost teritorii de cruciată, iar prezența ordinelor militare străine reprezintă un capitol de istorie universală medievală. Românii n-au rămas pasivi la încleștările dintre cruciați și păgâni, de pildă, românii din Maramureș au fost în fruntea cruciatelor inițiate

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
alt aspect: au făcut românii negoț cu venețienii și genovezii, încă din secolul al XIII-lea, înainte de întemeierea statelor? Răspunsul nu poate fi decât afirmativ. Putem conchide că, din două părți, în același timp, viața orășenească atinge și pătrunde în ținuturile noastre, de la nord la sud de Carpați, de o parte, din Transilvania cu sașii și orașele întemeiate de ei, de altă parte, cu italienii de la Dunăre și Mare. Prin urmare, nu se poate exagera însemnătatea istorică (economică) a comerțului genovez

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
ca și confederațiile de sate libere stau la baza întemeierii statului medieval. Voievodatele ("țările") se alcătuiesc pe baza unor unități geografice naturale, dar și pe temeiul unor înrudiri de sânge, cf. Panaitescu. Satele constituite prin roire se consideră înrudite, iar ținutul întreg este legat printr-o înrudire de sânge. Aceste organisme social-politice se numesc țări sau voievodate. Închegarea acestora este, împreună cu formarea domeniului cnezial, încă un element social-politic ce a contribuit la întemeierea statului. Peste tot, existau asociații de sate, cu

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
sudul Dunării, "zemlia" era alcătuită din asocierea jupanilor sau a cnejilor ambele cuvinte sunt slave, stăpâni ereditari ai satelor pe care le conduceau și alegeau un voievod comun. Avem asemenea organisme politice zonale: "Vlașca" ("Țara Românească", în slv. bulg.), un ținut împădurit, o "țară a românilor", numită astfel de slavi la venirea lor în nordul Dunării, deoarece stăpânirea pământului și cârmuirea aparțineau românilor. Același sens îl are și denumirea de Codru Vlăsiei (al românilor), D. Cantemir arată în Descriptio Moldaviae, că

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
împădurit, o "țară a românilor", numită astfel de slavi la venirea lor în nordul Dunării, deoarece stăpânirea pământului și cârmuirea aparțineau românilor. Același sens îl are și denumirea de Codru Vlăsiei (al românilor), D. Cantemir arată în Descriptio Moldaviae, că ținuturile Vrancea, Câmpulung și Tigheciul erau vechi republici, ținuturi libere țărănești (răzășești). Aceste organizații politice țărănești depindeau, după întemeierea statului, direct de domnie, fiind considerate proprietate domnească. Județele (ținuturile) din cele două țări erau, după întemeierea statului, o continuare a vechilor

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
slavi la venirea lor în nordul Dunării, deoarece stăpânirea pământului și cârmuirea aparțineau românilor. Același sens îl are și denumirea de Codru Vlăsiei (al românilor), D. Cantemir arată în Descriptio Moldaviae, că ținuturile Vrancea, Câmpulung și Tigheciul erau vechi republici, ținuturi libere țărănești (răzășești). Aceste organizații politice țărănești depindeau, după întemeierea statului, direct de domnie, fiind considerate proprietate domnească. Județele (ținuturile) din cele două țări erau, după întemeierea statului, o continuare a vechilor voievodate din epoca prestatală. Organizarea teritorială în voievodate

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
de Codru Vlăsiei (al românilor), D. Cantemir arată în Descriptio Moldaviae, că ținuturile Vrancea, Câmpulung și Tigheciul erau vechi republici, ținuturi libere țărănești (răzășești). Aceste organizații politice țărănești depindeau, după întemeierea statului, direct de domnie, fiind considerate proprietate domnească. Județele (ținuturile) din cele două țări erau, după întemeierea statului, o continuare a vechilor voievodate din epoca prestatală. Organizarea teritorială în voievodate a fost general românească, în spațiile intrași extra-carpatice . Voievodatele, termen slav, numite astfel de la voievozi, aveau însă, de obicei, denumirea

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
după întemeierea statului, o continuare a vechilor voievodate din epoca prestatală. Organizarea teritorială în voievodate a fost general românească, în spațiile intrași extra-carpatice . Voievodatele, termen slav, numite astfel de la voievozi, aveau însă, de obicei, denumirea de "țări": "Terra Blachorum" din ținutul Făgărașului e cea mai veche țară atestată documentar (1222), apoi "Silva Blachorum et Bissenorum", "Terra Litua" (voievodatul lui Litovoi), ca și Țara Loviștei, Țara Hațegului, Țara Maramureșului, Țara Bârsei. Termenul "țară" are sensul medieval de provincie istorică, delimitată geografic, însă

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
teritoriile aparținând cnezatelor lui Ioan și Farcaș. În același timp, faptul că Litovoi, ca vasal, a acceptat lupta directă cu oastea trimisă de suzeranul său, exprima un crez politic și un plan de concentrare sub o singură autoritate a unor ținuturi românești libere. Pentru fapta sa, el a plătit cu prețul vieții, pe câmpul de luptă .7 Dar moartea lui Litovoi nu a însemnat și dispariția voievodatului său, care și-a continuat existența plătind tribut suzeranului (regelui), sub conducerea lui Bărbat

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Dunării. Războiul a fost precedat de o stare conflictuală cvasipermanentă. O puternică sursă de conflict între cei doi era Banatul Severinului-se pare că părțile estice ale acestuia aparțineau statului muntean încă din vremea lui Tihomir (Thocomer). Dar partea apuseană a ținutului, cu cetatea Mehadiei, aparținea Ungariei. În 1324, regele Carol Robert impunea aici pe omul său de încredere, Dionisie Szecsi (vezi mai sus). În documentul din 27 martie 1329, se precizează: "când l-am pus pe acest magistru Dionisie...mai mare

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Cronica pictată", oastea regelui pătrunde în țară, apoi este ocupat Severinul, în septembrie 1330. Ce s-a întâmplat mai departe ? În privilegiul acordat de regele Ungariei și datat 26 noiembrie 1332, se spune: "...pornind oastea noastră, am ajuns în niște ținuturi de margine ale regatului nostru, ce erau ținute pe nedrept de către Basarab, fiul lui Tihomir (Thocomerius), schismaticul, spre marea noastră nesocotire și a sfintei coroane; acest Basarab, necredinciosul nostru român". După cucerirea Severinului fără luptă, îndemnat de voievodul Transilvaniei Toma

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
pe Dunăre au dus la divizarea teritoriului extracarpatic românesc în zone distincte, în ceea ce privește raporturile cu mongolii. La sud de Carpați, dominația mongolă se exercita într-o formă mult atenuată, dar pe teritoriul Moldovei viitoare, această dominație era mult mai apăsătoare, ținuturile estice fiind supuse unei permanente amenințări din partea Hoardei de Aur. Această prezență mongolă era o piedică în calea evoluției societății locale. Pe de altă parte, frecventele crize politice ale puterii mongole (Hoarda de Aur) au slăbit presiunea acesteia asupra populației

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
mongolă, dar restabilită după 1241, sub numele de Episcopia Milcovensis. Ulterior, aflăm că stăpânitori (boieri) locali preluaseră pământurile episcopiei deducem că, și la est de Carpați, existau acei "maiores terrae", viitoarea aristocrație feudală. În Moldova, nu se știe sigur dacă ținuturile, la origine, au fost voievodate, dar existau aici regiuni rurale dependente de o cetate puternică și aflate sub apărarea ei, iar această organizare teritorială datează dinainte de întemeierea țării. La est de Carpați, existau întinse regiuni cu guvernare locală, ce au

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
dependente de o cetate puternică și aflate sub apărarea ei, iar această organizare teritorială datează dinainte de întemeierea țării. La est de Carpați, existau întinse regiuni cu guvernare locală, ce au dăinuit și după descălecat, distincte de cele ale domniei, "ocoale", "ținuturi", "cobâle", "câmpuri", precum "Câmpul lui Dragoș", în Neamț, ca și acele "republici țărănești", (amintite de Cantemir), Vrancea, Câmpulung Moldovenesc și Tigheci, de fapt, asociații de sate-confederații de obști.26 Întemeierea Moldovei s-a înfăptuit pe același substrat al unei boierimi

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
obști.26 Întemeierea Moldovei s-a înfăptuit pe același substrat al unei boierimi, stăpâne pe pământul ei și al confederațiilor de obști. O primă asemănare cu întemeierea Țării Românești: și la est de Carpați, au fost la început voievodate locale (ținuturi), prin unificarea cărora s-a născut, la un moment dat, un nou stat românesc. O a doua similitudine este aceea că închegarea țării a presupus înlăturarea prin luptă, cu ajutor străin, a stăpânirii mongole. La răsărit de Carpați, exista o

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
des Roumains, II, p. 245). Ulterior, în sinteza sa, Istoria Românilor, vol. III, Iorga nuanțează și scrie că formațiunea de la răsărit era "o căpitănie regală", dar, chemând pe un voievod maramureșan la conducerea ei, recunoștea prin aceasta caracterul românesc al ținutului cucerit.30 Ca o recunoaștere a rolului românilor maramureșeni la îndepărtarea primejdiei tătare și cu acordul fruntașilor români locali, în fruntea mărcii militare, menite să fie un zăgaz împotriva atacurilor mongole, a fost desemnat de rege, Dragoș din Bedeu. Numirea

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]