4,115 matches
-
și de atenție față de poezia bacoviană, redusă abuziv la experiența din „Plumb”: „Dar mai ales, spuneam, e dureroasă absența dlui G. Bacovia. (...) «Bucăți de noapte» continuă în dimensiuni de concentrată avariție, nota de ironie prețioasă din «Scîntei galbene». Continuă și adîncește. (...) Ironie, simbol, ecouri enigmatice, un amestec bizar de atitudini de melodramă și pantomimă și, mai presus de toate, o artă a prozei, o cizelare a frazei și a periodului - tot atîtea însușiri cari fac din «Bucăți de noapte», în ciuda proporțiilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
care „n-a practicat al cult decît al poemului, al versului și imaginii”. Prin considerații de genul „Omul l-a interesat mai puțin, în unitatea lui contemporană, cu toate că din hermetice și izolate cum erau întîiele sale poeme, ele s-au adîncit tot mai mult în ritmul contemporan, din adîncurile tulburi ale căruia a scos la lumină lespezi lucii cu inscripția distinctă”, Perpessicius protestează față de ignorarea poeziei autorului în dezbaterile privind premiile Societății Scriitorilor Români, încercînd astfel să dezamorseze suspiciunile de natură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
răspunse acesta. Atunci o să îmi povestiți și cum a fost la mare. George a plecat. Sina și-a desfăcut bagajele, punând la rufe murdare tot ce avea în valiză. I-a spus tatălui ei noapte bună și s-a adâncit în somn, fericită. Fericirea ei a fost până a venit toamna și George trebuia să plece la facultate. Tristețea se așternu pe chipul ei fiindcă se despărțea de el pentru mai mult timp, nu mai era ca la liceu, să
Răscrucea destinului by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91692_a_92369]
-
la iritațiile de la în scutece și-și vor închipui că bebelușul a fost maltratat. Ca să uiți imaginea de ansamblu, șmecheria e să privești totul în gros-plan. Calea cea mai la îndemână ca să închizi toate ușile în urma ta e să te adâncești în cele mai mici detalii. În fapte. Partea cea mai bună a meseriei de reporter este că te poți ascunde în spatele carnețelului. Totul este, întotdeauna, doar pură investigație. La biblioteca locală, în secțiunea dedicată copiilor, cartea a ajuns înapoi pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
cum s-au fisurat toate vasele și tu ești o mare pitică în care apa își învață undele ca și cum căluți de apă fosforescenți și-ar trage trăsura spre capăt îți spun dilara, te depărtezi rănile noastre sunt în coridă se adâncesc prin pielea taurului negru sângele e doar intensitatea durerii în soare mi-ai spune pe o limbă germanică rece până când lumea s-ar insinua între noi ca o pânză deasă de molii să ne bruieze mesajele să ne astupe canalele
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
bârna de lemn afumată trupul copilului trudit de hârjoană întins pe scândura goală urda proaspătă îmbietoare dulce cum zorile în creștetul munților vântul hăulind înspăimîntă flacăra Florea mioriticul izgonește răgușit lupii monstruoși visele prea grele de atâta imaginație afară luna adâncită în propria-i contemplare sub pruni bătrâni ce-și plătesc în fiece an tributul de trudă coboară talanga mioarelor toamna la iernat în ocoalele momârlanilor ultimii daci liberi aidoma cetăților de strajă rămânerii strămoșii visează a nemurire sub crucea de
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
sunete metalice secunde străine lichide și limpezi poate că în vremea nașterii mele cineva m-a întâmpinat cu lapte și sare pâinea era amară e mult de atunci noi vorbim despre apă paharele noastre sunt din ce în ce mai mai goale și mai adânci două lumi naufragiate aruncându-și fiecare câte o ancoră restul e taină... dincolo de cuvinte... doar frunzele și oamenii au rămas să lucreze pământul noi strângem praf pe oglinzi numai cine știe să-l macine poate intra în rândul sfinților în
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
simți și el cuprins de veselie și îi veni să-i țină bătrânului hangul, de nu l-ar fi oprit sfiala și buna-cuviință. Când găidulca amuți, iar deadul Vasile lăsă din mâini scripca lui, cutele de pe chip parcă i se adânciră. Ei, nepoate, vru el să știe, ai mai auzit cântece care să-ți meargă mai bine la inimă ca astea? Culae dădu din cap în semn că nu, iar bătrânul îl bătu pe spate, ca pe un prieten mai tânăr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
pământul trist. Norii care plâng neîncetat cu lacrimi de gheață căci adăposteau odată fericirea iernii și îi dădeau drumul peste un platou de bronz, acum fiecare nor își îneacă amarul în sărmanii fulgi... Fericirea stă ascunsă printre umbre și se adâncește din ce în ce mai tare în întuneric până când nu pare a mai fi ceva real. Iarna e asemenea unei cutii blestemate, când o deschizi ies norii melancolici și distrug tot ce le iese în cale și când reușești să închizi cutia îți dai
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
Edmund înseamnă protector, iar pădurea este refugiul meu. Cum mă plimbam liniștită prin pădure, am auzit un lup. M-am speriat bineînțeles, așa că m-am ascuns într-un tufiș foarte mare. Eram foarte speriată și aveam impresia că mă pot adânci și mai mult în tufiș, însă am preferat să nu fac zgomot. Am așteptat până a plecat lupul, după care am fugit acasă și mi-am deschis jurnalul ca să scriu în el cum o adolescentă a supraviețuit lupului fioros din
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
acolo. Dansul era unul extrem de lent, puteam chiar să recunosc compozitorul. Era un vals lent de-al lui Grieg, extrem de bine cântat de orchestra palatului. În timp ce dansam Ed a spus. Ela, vreau să rămâi cu mine. Drept răspuns m-am adâncit în brațele lui. Eram atât de fericită! Nunta am făcut-o la două săptămâni. Am avut parte de cea mai frumoasă viață pe care mi-aș fi putut-o dori: cea mai bună educație, cea mai frumoasă locuință și, cel
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
Însă strângerea mea de inimă îl chema încontinuu, crezând cu tărie că s-a pierdut undeva pe drum, iar acum e singur și neajutorat. Am lăsat cartea din mână și am luat alta, în speranța că îl voi găsi cândva, adâncit în întunericul altei odăițe solitare și pline de întrebări. Micșa Ana-Rebeca, clasa a VIII-a Școala Gimnazială Ramna - Caraș-Severin profesor coordonator Almăjan Gabriela O altă dimensiune (povestire SF) Într-o seară, stăteam pe pat și, deodată, un portal se deschise
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
Gildas și Loïc Kermeur fuseseră din punct de vedere fizic foarte diferiți. Cei patruzeci de ani care trecuseră peste ei Îl modelaseră pe fiecare după chipul și asemănarea celuilalt, precum două pietre șlefuite de mare. Aceeași privire limpede a ochilor adînciți În orbite, același mod de a se mișca, un rîs identic, iuți la mînie amîndoi. Singura deosebire: părul. Blond Închis, părul lui Gildas Îi venea acestuia pînă la umeri. Loïc, care semăna cu mama lor, Încărunțise foarte repede și avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
de lemn, trecîndu-i o curea pe sub umeri, agățînd-o de propriul lui harnașament și ridicînd apoi degetul mare În sus: gata de ridicarea cu scripetele. Lucas n-o scăpă din ochi În timp ce urca spre el. Extrema ei paloare, nările lipite, ochii adînciți În orbite, buzele decolorate, toate Îl făceau să se teamă de ce era mai rău. CÎnd ajunse În dreptul ușii, o prinse pentru a ajuta să fie ridicată la bordul elicopterului și o Întinse ușor pe targa așezată jos. Un medic militar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
de vie, atît de penibilă, Încît admise În cele din urmă că Lucas avea dreptate. Se neliniști: oare de ce dovada culpabilității lui Ryan o tulbura atît de profund? O condiționase atît de mult prin hipnoză? Nu avu răgazul de a adînci și mai mult ipoteza, Lucas o prinsese de braț și o trăgea după el: nu aveau timp de pierdut, trebuia să pună cît mai iute mîna pe Stéphane. TÎnărul jandarm Își alesese domiciliul pe o străduță din spatele portului. Închiriase de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
mînă, și se sili să-și Întoarcă privirea la fata lui. - L-au găsit pe Christian. 25 Silueta Înaltă se reliefa În partea din față a iahtului sponsorului său. Chipul, marcat de Încercările prin care trecuse, era aproape emaciat, ochii adînciți În orbite părerau mai puțin albaștri, o barbă blondă Îi năpădise obrazul și bărbia, dar totuși zîmbea. Cu zîmbetul acela de lup de mare care o făcuse pe Marie să se topească Încă de cînd era o puștoaică. Acum stătea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
vrei. Trăsăturile Încordate ale skipperului se destinseră imperceptibil. Era oare pe cale să-i spună că nu se terminase totul Între ei? Coborî după ea. - Ceea ce vreau eu este ca tu să fii fericită, Marie, murmură el. Ochii lui albaștri erau adînciți În orbite de cearcăne adînci. Marie simți că i se strînge inima. - Am să trec În cursul serii, făgădui ea. - Te aștept deja. Răsună sirena care anunța plecarea iminentă a bacului. TÎnăra femeie Îi zîmbi scurt, apoi se Îndepărtă. O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Ori, fericirea, în afara tristeții, nici nu există. Dacă deții tristețea, este o eroare să crezi că poți oculta cu ea fericirea. Este o mare eroare, o tristețe greșit proiectată nu poate aduce nicidecum fericirea, e doar o amăgire ce o adâncește și mai tare. Eu văd foarte clar stigmatul pe sufletul tău, este momentul să-i dai un sens, el are valoarea lui, nimic nu e întâmplător. Va trebui să-i găsești un sens nobil, să nu-l irosești, e mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
mâine și despre care avem motive solide să credem că nu prezintă mai mult interes nici măcar atunci când reprezintă Evenimentul. Mijlocul este imaginea televizată, nu permanentul la care trebuie să se revină pentru a se spori de sine, ci ceea ce se adâncește fără încetare într-un neant pe care n-ar fi trebuit nicicând să-l părăsească. Așadar existența mediatică nu propune vieții autorealizarea, ci fuga, un prilej pentru toți cei pe care lenea lor, refulându-le energia, îi face pentru totdeauna
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
asupra Întregului cartier, Îmblânzită numai de nimbul lunar. În timp ce Înaintau prin tenebre, Dante simțea o prezență În preajma lor. Perfidă, apăsătoare ca pătura de ceață gălbuie care se ridica din pajiștile ierboase, părea să alunece pe lângă car, Întrupându-se pe măsură ce se adânceau În acel cartier periferic. Era răul. Acel rău venit din afară, care se Îndesase În jurul orașului, iar acum Îl sufoca În strânsoare. — Cine e mortul? Întrebă el deodată. Abia În clipa aceea Își dădu seama că identitatea acestuia nu Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
altă Împrejurare, sub care cer trebuie să situăm agonia muribundului? Ce părere aveți, prieteni? conchise teologul, fără a se adresa, Însă, nimănui În mod deosebit. De această stâncă se zdrobește corăbioara Înțelegerii noastre, murmură Augustino. Înainte să vorbească, Dante așteptă, adâncit În gândurile sale. Planul trasat de interlocutorii săi era exact. Mai scrută o dată chipurile care Îl fixau. Dindărătul acelui zid de politețe, cineva Îi azvârlea o mănușă de provocare. Dar el era gata să o ridice. — Asasinul crede că va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
pentru dumneata. E pentru prima oară când se Întâmplă, spuse Antonio pe un ton invidios. Până acum, noi credeam că e mută. Dante roși. Privirea profundă a acelei creaturi, plină de o depărtare nesfârșită, ca și șarpele stacojiu care se adâncea În trupul ei Își făcuseră sălaș În inima lui. 9 19 iunie, dimineața Culoarea aramei Încă Îi umplea ochii când se deșteptă. Simțea că trebuia să o alunge, Într-un fel sau altul. Atracția ce-l stăpânea era imorală și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
raportului pe care Îl citise. Da, chiar el. Ai ascultat vreodată o predică de-a lui, În biserica celor Patruzeci de Mucenici? Te asigur că sunt emoționante. Meșterul Ambrogio era și dânsul fascinat de ele. I-am văzut deseori Împreună, adânciți Într-o conversație aprinsă. Căpitanul zâmbi. — Poate că omul nostru din Como era un credincios. Cetatea voastră pare să atragă sufletele cuvioase, precum Angiolieri. Rostise ultimele cuvinte cu un sarcasm evident. — Mda, messer Cecco, zise Încet priorul. Un poet bizar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
cu Dumnezeu În fiecare punct al său, atunci plinătatea bucuriei sale nu se Întemeiază pe o lipsă defectuoasă? Vorbise În șoaptă, ca și când s-ar fi temut că zeul durerii Îi asculta. Poetul ridică din umeri. Nu Îi ardea să se adâncească Într-o dispută teologică, la ora aceea. Era convins că Teofilo inițiase acea polemică doar pentru a-i distrage atenția de la femeie. — Antilia ți-a cerut medicamentul acela al dumitale? Spițerul izbucni În râs. Părea să fi redevenit, dintr-o dată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
iubește“... Alungă acea imagine cu un gest de furie. Avea să o pedepsească, odată cu el. Într-un ungher al Încăperii era un cufăr care conținea veșminte de femeie. Își afundă mâinile În valul acela de țesături, ca și când le-ar fi adâncit În părul Antiliei, și din nou parfumul ei Îi pătrunse În nări și Îi puse stăpânire pe gânduri. Fu cuprins de amețeală. Pentru o clipă, i se păru că timpul Încremenise. Semnele posedării păreau din ce În ce mai puternice: prin sufletul vegetativ Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]