6,732 matches
-
religiei și ale lumii și care nu precupețește căutarea cunoașterii direct de la sursă, oricât de îndepărtată ar fi aceasta; auzindu-l cum povestește cele petrecute între mine, trimisul puternicului sultan al Andaluziei, și emisarul regelui Ferdinand, nu-mi pot ascunde admirația, uimirea și surprinderea, deoarece nu eu sunt cel care i-a povestit acele fapte. Trebuie să recunosc de altfel că ceea ce spune nu e departe de adevăr. I-aș reproșa doar că a înfățișat lucrurile în modul în care ele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
s-o fi căutat, am devenit un pivot și un simbol al rezistenței îndărătnice în fața lui Adrian. Văzându-mă cum trec, mângâind cu mândrie smocurile stufoase de pe bărbie, romanii cu chipurile cele mai spânatece făceau să se audă murmure de admirație. Toate pamfletele întocmite împotriva papei ajungeau mai întâi în mâinile mele, abia după aceea fiind strecurate pe sub ușile notabilităților orașului. Unele texte nu erau decât un păienjeniș de insulte, „barbar, zgârcit, porc“ și chiar mai rău decât atât. Altele glăsuiau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
păreri, eu o iau lă sănătoasa; adevărul se află cu siguranță în altă parte. Guicciardini reacționa în același mod. Numit locotenent general al trupelor pontificale, se afla în nordul Italiei, alături de Giovanni, pe care-l observa cu un amestec de admirație și de furie: Dă dovadă de o mare vitejie, dar își riscă viața în cea mai măruntă încăierare. Or, dacă i s-ar întâmpla vreo nenorocire, ne-ar fi cu neputință să stăvilim valul imperialilor. Consemnate într-o scrisoare adresată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
un milion de sesterți! strigă vânzătorul de melci, care aproviziona bucătăria împăratului și se bucura de protecția bucătarului-șef. Știu, pentru că mi-a zis un personaj foarte însemnat care lucrează în bucătăria împăratului! zbieră, privind provocator în jur. Însuflețiți - de admirație sau de indignare -, bărbați și femei comentau prețul banchetului pe care împăratul îl dăduse, la două zile după sosirea sa, în cinstea magistraților și reprezentanților celor mai bogate familii din micul oraș al Galliei. Un milion de sesterți, o sumă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
pentru Berenice, fiica lui Herodes Agrippa, regele din Judaea... E nebun după ea, cu toate că Berenice e mai mare decât el cu unsprezece ani, iar tânărul Titus nu disprețuiește iubirea bărbaților... Mucianus - ezită o clipă, căutând cuvintele potrivite - nutrește o profundă admirație pentru Titus... și îl respectă. Îl privi pe Antonius drept în ochi. — Vespasianus și Mucianus au nevoie de tine. Numai tu poți fi capul lor de pod în Italia. Ești indispensabil, iar asta îți mărește puterea și ascendentul asupra lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
fusese săvârșit omorul. Numidul mai spuse că Senatul se grăbise să decreteze că lui Vitellius îi erau rezervate toate onorurile cuvenite unui împărat. Imediat, învingătorilor de la Bedriacum le-a fost trimisă o delegație care să transmită armatei venite din Germania admirația poporului roman și a Senatului. Numidul îi informă însă pe Calvia și pe Antonius că, în orașele prin care treceau, vitellienii comiteau jafuri, violau femeile, dădeau foc caselor, clădirilor oficiale și templelor. Soldații puneau stăpânire pe ferme și îi ucideau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
să ceară viața sau moartea. Valerius se apropie de el și îi puse o mână pe umăr. Ridică sica spre cer. Flamma întinse brațul drept în față, cu pollex versus. Își cerea moartea. Publicul se ridică în picioare, cuprins de admirație. Toți începură să strige: Missus, missus! — Am scăpat, murmură Flamma, aruncându-i o privire batjocoritoare lui Valerius. Idiotule, am scăpat, vezi? Valerius nu răspunse. Se întoarse spre pulvinar. Prin fantele coifului îl văzu pe Vitellius aplecându-se peste balustradă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
a venit. Am auzit că i s-a întins o cursă. Cred că din cauza rănii... — N-a venit? Vedius arătă nervos spre Via Decumana. — Uite-l, spuse iritat. Antonius înainta cu pași siguri, drept, cu atitudinea lui mândră care trezea admirația soldaților. Acum îl admirau și mai mult, pentru că Antonius se mișca dezinvolt, cu toate că avea umărul bandajat și brațul legat de gât. Zâmbetul lui sincer mai risipi tensiunea ce domnea în acea adunare, de parcă simpla lui prezență era de-ajuns pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
de partea cui sunteți? Un cor de glasuri explodă. Toți îl aclamau pe Antonius, strigând că-l vor urma. Soldații erau cuprinși de entuziasm. Comandanții, tribunii, centurionii și primipilii scandau numele lui Antonius. Alți soldați veniră din castru, cuprinși de admirație pentru generalul lor, care își spunea părerea deschis și era capabil să acționeze fără să ezite. Dar eu, se bâlbâi Tampius Flavianus agățându-se de brațul lui Cornelius... Eu... Încercă să ridice glasul, dar fu copleșit de strigătele entuziaste ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
gest de salut. Se înfioră de plăcere când auzi ovațiile mulțimii. Toți fluturau batiste, toți îi strigau numele ca și cum ar fi fost al unui zeu, într-un cânt ce se înălța spre cer împreună cu parfumul de tămâie. Toți își exprimau admirația pentru decorul din arenă și îi mulțumeau că-l construise. Se mai văzuse vreodată un asemenea peisaj, cu coline, râuri și copaci, în vreun amfiteatru? Poporul se întreba însă ce luptă putea fi demnă de un asemenea peisaj. Așezat la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
urmărit elevii peste ani cu interes și dragoste pentru a fi sigură că au devenit maturi și responsabili, bine integrați în viața socială și gata să lupte cu greutățile, convinși că dacă vrei învingi. Așa se explică respectul adânc și admirația fără umbre, pe care cei ieșiți de pe băncile acestei școli le păstrează neștirbite. Și dacă iubirea mișcă soarele și celalelte stele, cum să nu îndrepte aceste suflete de copil un gând de recunoștință pentru cea care le-a fost ca
GÂNDURI DIN SUFLET DESPRE CEI CARE AU PUS SUFLE. In: ARC PESTE TIMP 40 ANI 1972 – 2012 by Loredana Ţară () [Corola-publishinghouse/Imaginative/288_a_583]
-
specialitate. Cabinetul și cercul de istorie COLUMNA, rezultatele meritorii ale elevilor la concursuri și olimpiade, programe artistice reușite, toate dovedesc că Maria Vrabie a fost un dascăl complet. Ca director al acestei școli a probat calități manageriale ce au trezit admirația întregului colectiv. Renovarea școlii, dotarea cabinetelor, demersurile convingătoare pentru înființarea Liceului Miron Costin, crearea unei ambianțe de muncă și seriozitate, calm și înțelegere în sprijinirea celor tineri sau a colegilor aflați într-un moment dificil al vieții, iată doar câteva
GÂNDURI DIN SUFLET DESPRE CEI CARE AU PUS SUFLE. In: ARC PESTE TIMP 40 ANI 1972 – 2012 by Loredana Ţară () [Corola-publishinghouse/Imaginative/288_a_583]
-
avea nici un fel de dureri de inimă.“ Și, încet, cu încântare, simțind că făcea ceea ce trebuia, Sampath începu să-și scoată hainele. Din public se ridicară câteva țipete îngrozite. Totuși, în momentul acela de apogeu, le confundă cu strigătele de admirație. Într-un stil propriu, lăsă pe rând să alunece de pe el sariurile și dupatta cu care se înfășurase. Desfăcu și ultima fâșie lucioasă de material, dar simțea că nu a ajuns încă la punctul culminant al reprezentației sale, acel apogeu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
ca fiul tău când erai tânără. Era impresionat de câte detalii reținse de pe vremea când citea la poștă. Ei bine, putea să le scoată dintr-un compartiment secret al creierului său așa cum scotea un magician iepurii din pălărie. Cu câtă admirație îl priveau oamenii de sub pom! Niciodată până atunci nu mai simțise plăcerea dulce și unică pe care o simțea când dădea sfaturi, plăcere care îi cuprindea acum toată ființa și-i făcea chipul să strălucească. — Adică vrei să spui că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
Sampath, strângându-și gura cea rotundă, delicata domnișoară Jyotsna se aruncă asupra spionului înarmată cu poșeta și-l lovi drept în stomac, astfel că fu obligat să plece imediat și să ia o ricșă până acasă. — Vai, spuseră pline de admirație Pinky și Ammaji. Poate că, până la urmă, fata asta avea ea ceva. Era chiar o schimbare față de toate cântecele alea sentimentale de sub copac. Dar fură silite să se dea de partea domnului Chawla, care, spre disperarea domnișoarei Jyotsna, spuse cam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
un caz de „Cine scoate capul în vreme de război e lovit în cap.“ Era încântat să se dea-n spectacol cu câteva dintre replicile pe care le învățase de la Baba al Maimuțelor, mai ales că observase figura plină de admirație a domnișoarei Jyotsna în mulțime. De fapt, era uimit că putea spune toate lucrurile astea și, pe undeva, fără să fie nevoie să se gândească, acestea spuneau exact ce voia el să spună. Își imagina că era singur cu domnișoara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
tipul ăsta marelui, incomparabilului meu Fiasco? Ai impresia că a locuit în el, că l-a subînchiriat. Sunt oameni care nu au stofă deloc. Ar fi trebuit să-i vedeți pe băieții de la garaj, livizi de invidie și plini de admirație, când Fiasco-ul e condus - sau, după caz, împins, tractat sau, cum s-a întâmplat o dată, cărat cu elicopterul - în curtea lor plină de gunoaie. E temperamental Fiasco-ul meu, ca toți caii de curse, poeții și bucătarii șefi. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
ar trebui să se simtă acasă. Astfel, fie că e vorba de istorie, fie de poezie și de sensibilitate creatoare, toate acestea la un loc au dus spre o rezultantă care pe noi, profesorii de religie, ne îndeamnă doar spre admirația unei astfel de personalități. Lucrători într-un spațiu destinat culturii și educației inovatoare, ce nu uită că omul este un întreg doar prin dualitatea sa, trup-suflet, profesorii de religie au găsit un spațiu ce oferă valențe spirituale deosebite demersului paideutic
PAȘI PRIN TIMP ÎN DEVENIREA NOASTRĂ.. In: ARC PESTE TIMP 40 ANI 1972 – 2012 by Larisa Târzianu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/288_a_580]
-
croiască drum dincolo de amintirea insuportabilă a prăbușirii sale, când puterea a devenit un monstru care s-a întors împotriva lui și i-a prăjit mintea, și ajunse la vremurile bune. Zâmbi. Ce lumi vizitase! Câte lucruri învățase! își amintea cu admirație tehnicile sexuale ale poporului Ydjac, logica instinctivă a plantelor geniale din Poli XI, sculptura tonală a aurelionilor. Acum durerea dispăruse. Virgil depășise blocajul și își dezgropase propria istorie cu plăcerea unui arheolog autentic. Așa că ajunse într-un final la momentul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
așeză la picioare. El stătea din nou în balansoar. — O să stăm veșnic așa la ora ceaiului, zise ea. — Știi, răspunse Nicholas Deggle, s-ar putea să ai dreptate. — Ai fost deștept că ai gonit stafia, îi zise ea, plină de admirație. — Ce stafie? întrebă Deggle. — O, nu face pe modestul! Știi tu. Spectrul lui Grimus, cu cicatrice pe piept. A! zise Deggle. Stafia aia. Era evident că Jones plecase undeva cu Vultur-în-Zbor. Dar unde? Se omorâseră unul pe celălalt? Fuseseră până
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
un stimul nou. Opinia personală a lui Vultur-în-Zbor despre ea, era că Irina aproape că-și savura nefericirea, că dubla suferință a maternității și a golului din căsnicia ei deveniseră niște cârje emoționale, niște piedestale de pe care cerea înțelegere și admirație. Dacă avea să se apropie de ea, va trebui să poarte povara suferințelor ei. Mai era și sirenă, iar sirena e o devoratoare de bărbați. Cu toate astea, era o femeie frumoasă, care trezea dorința, și lăsase deja să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
înaintea lui un coridor bine curățat care mergea în susul muntelui, un șir întreg de trepte înguste de piatră ce se așterneau domol chiar până la ușa Casei Grimus. Și totuși erau acolo. Erau reale. Vultur-în-Zbor clătină din cap, cuprins involuntar, de admirație. Acum urcau scările - Prepelicarul în față, Media la urmă -, iar păsările coborau în zbor și se adunau în jurul lor. Erau mai multe păsări decât văzuse Vultur-în-Zbor în toată viața sa, păsări aparținând tuturor climatelor și având toate penajele pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
fără bariere. Când am reușit, mi-am dat imediat seama. Era, într-un fel, ca și cum ai fi reglat o Dimensiune Interioară. După un timp știai că era acolo, definitivă, așa cum o gândiseși. Preț de o clipă m-am pierdut în admirație față de Obiectul acela, atât de incredibil de complex și atât de incredibil de simplu. Apoi mi-am revenit și am pornit la îndeplinirea sarcinii mai grele. Am început să recreez insula Calf exact așa cum fusese, cu o singură diferență: nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
realizează o nouă ediție a Dicționarului presei literare românești, a smuls ropote de aplauze participanților când și‐ a declarat vitalitatea și intențiile literare de viitor. Membrii Asociației Române de Istorie a Presei au fost entuziasmați și l‐au privit cu admirație și respect, deși majoritatea lor erau tineri. Să aibă profesorul sănătate! Tot mai des sunt prezent în sălile de lectură din Iași, unde epigramiști, poeți, prozatori, iubitori ai enigmisticii, critici literari și de artă, parcă îmbrățișați, tineri și vârstnici, fac
Mamă, lecții de viață. In: OMAGIU MAMEI by Ioan Costache Enache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1070]
-
interioară încă de la început. Îi plăcea la nebunie să atârne deasupra capetelor oamenilor, să fie privită ca un lucru superior în sensul cel mai literal, în timp ce se încălzea plină de bucurie, simțindu-se admirată și mai presus de toată lumea. Datorită admirației provocate de Chestie trebuia să iau acum o decizie vestimentară. Un cuplu american comandase una la fel, dar mai mare. Voiam să o numesc pe cea de-a doua „Chestia II“, dar de data asta Duggie a fost ferm pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]