3,734 matches
-
și procesele metabolice caracteristice fiecărui tip de celulă diferențiată, organ sau aparat. Acest fapt întărește și mai mult ceea ce Paulescu spunea „organizația ființelor pluricelulare consistă într-o serie de acte de o complexitate extremă, având drept rezultat formarea de organe admirabile prin perfecta adaptare la funcții determinate, funcții ce concură la subzistența individului și perpetuarea speciei. Organizația are deci un caracter de finalitate de o evidență strălucitoare”. Mai mult, organizația celulară se realizează în timp și gradual, în funcție de nevoile individului și
Nicolae C. Paulescu între știința vieții și metafizica existenței by VALERIU LUPU () [Corola-publishinghouse/Science/91893_a_92858]
-
Reinke, Richet etc. Claude Bernard, de pildă, concepe finalitatea ca fiind una din domeniul metafizicului, cauza și scopul ar fi în inteligență, în spirit. Reinke afirmă că: cu toate că ignorăm mecanismul care dă organizației diverse funcții știm că forma răspunsului este admirabil apropiată cu natura ființei, cu alte cuvinte ea are o finalitate, un scop. Richet crede că: toate aceste mișcări complicate, minunat adaptate la un scop succedându-se cu o prevedere profundă, superioară în perfecție celor pe care le-ar putea
Nicolae C. Paulescu între știința vieții și metafizica existenței by VALERIU LUPU () [Corola-publishinghouse/Science/91893_a_92858]
-
la născuți morți, 2-5% născuți vii cu malformații compatibile totuși cu viața dar cu potențial reproductiv redus sau absent și numai 30% produși de concepție viabili și normal conformați. Acest artist desăvârșit, despre care vorbea cu admirație Paulescu, ce determină admirabila dezvoltare a ființei este în fapt codul genetic despre care nu se știa decât foarte puțin la acea vreme. Aplicând gândirea paulesciană, în fapt logica lui Paulescu, acestei probleme trebuie să ne întrebăm: este codul genetic într- adevăr artistul? sau
Nicolae C. Paulescu între știința vieții și metafizica existenței by VALERIU LUPU () [Corola-publishinghouse/Science/91893_a_92858]
-
logica lui Paulescu, acestei probleme trebuie să ne întrebăm: este codul genetic într- adevăr artistul? sau este de fapt instrumentul material prin care se execută programul dezvoltării, deci nu poate fi nici cauză secundă nici cauză primară. Pentru că de fapt admirabila lui alcătuire, ca și modul de acțiune, conduc la ideea că a fost conceput în realizarea unui scop, de întreținere și perpetuare a vieții pe pământ. Din această perspectivă codul genetic nu ar depăși valoarea unui instrument în care sunt
Nicolae C. Paulescu între știința vieții și metafizica existenței by VALERIU LUPU () [Corola-publishinghouse/Science/91893_a_92858]
-
după cum se exprima el. Pentru că declinul natalității și distrugerea familiei sunt consecințele pe termen scurt și mediu, iar pedeapsa cea mai redutabilă este boala cu transmisie sexuală care astăzi depășește cu mult realitățile timpului când Paulescu așternea pe hârtie aceste admirabile gânduri. Am aici în vedere mai ales sindromul imunodeficienței umane câștigate (SIDA). Viciile sociale (patimile sociale), își găsesc aceeași origine în instinctele naturale alterate ca și viciile individuale. Ele se referă la instinctul de proprietate, a cărui origine este instinctul
Nicolae C. Paulescu între știința vieții și metafizica existenței by VALERIU LUPU () [Corola-publishinghouse/Science/91893_a_92858]
-
a pus capăt intrând cu armatele sale in Paris. Concluzia lui Paulescu după analiza științifică a celor două scrieri ale lui Rousseau este una fără echivoc „cele două scrieri sunt o țesătură de erori biologice grosolane prezentate într-un stil admirabil”. Într-adevăr maniera de prezentare și stilul acestor opere este suficient de atractiv și în aparență destul de logic pentru ca să producă o profundă impresie asupra maselor de ignoranți și nu mai puțin adevărat, asupra unor categorii de intelectuali a căror cunoștințe
Nicolae C. Paulescu între știința vieții și metafizica existenței by VALERIU LUPU () [Corola-publishinghouse/Science/91893_a_92858]
-
La scară socială, prin alterarea îndeosebi a instinctelor sociale de proprietate și dominație (care operează atât de perfect în lumea animală, dar transformate de om în vicii) aveau să conducă umanitatea pe drumul zbuciumatei sale istorii. Nici biserica, atât de admirabil concepută de Hristos, nu a fost ocolită de urmările acestor patimi care s-au manifestat din plin chiar în sânul ei, conducând în final la fărâmițarea ei. Este un adevăr pe care Paulescu îl relevă cu toată convingerea și amărăciunea
Nicolae C. Paulescu între știința vieții și metafizica existenței by VALERIU LUPU () [Corola-publishinghouse/Science/91893_a_92858]
-
generațiilor tinere, pentru care cuceririle științei și progresele civilizației nu lasă loc decât pentru satisfacția clipei și trăirii pragmatice și care de fapt nu fac altceva decât să caute plăcerea prin stimularea pornirilor instinctuale. Greșeală fundamentală, pentru că știința, oricât de admirabilă pare astăzi, nu a reușit să depășească limitele materiei și reacțiilor fizicochimice din natură, cu alte cuvinte nu a reușit decât descifrarea și cuantificarea schimburilor de materie și energie, dincolo de care doar intuiția genială, sau geniul unui Pasteur, Claude Bernard
Nicolae C. Paulescu între știința vieții și metafizica existenței by VALERIU LUPU () [Corola-publishinghouse/Science/91893_a_92858]
-
o relație cu legile celorlalte porțiuni ale aceluiași Univers fizic. Abordare să este sinaeretică. Într-un cuvânt, el discuta universalitatea relației materiale și dezvăluie ochiului Filozofiei toate inferențele care, până atunci, au zăcut ascunse în spatele acestei universalități. Dar oricât de admirabila ar fi concizia cu care el tratează fiecare aspect al subiectului, simpla multiplicitate a acestor puncte generează o mare cantitate de detalii și, astfel, o involuție a ideii, ce distruge orice individualitate a impresiei [s.n.]12. Eureka da expresie năzuinței
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
ceea ce apare. Act inepuizabil, independent de calitatea dar și de cantitatea lucrurilor apărute, prin care omul de spirit trebuie să se reducă deliberat la un refuz indefinit de a fi ceva [s.n.]18. Înaintea lui Paul Valéry, aceeași idee, este admirabil exprimată, de Stéphane Mallarmé, într-o scrisoare către Henri Cazalis, din 14 mai, 1867: Ar trebui să adaug - iar tu nu ai voie să spui nimic despre asta - că prețul victoriei mele este atat de mare ca inca mai am
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
timp considerabil, nu prin poleirea frazelor, ceea ce ar fi fost o zădărnicie, dar prin munca de eliminare a prisosurilor, de organizare internă a ideilor: de captare a lor, la izvorul cel mai direct. Idealul sau e clasic și a fost admirabil definit de Minkowsky (vorbind de Dirichlet): ‚un minim de formule oarbe unit cu un maxim de idei vizionare" [s.n.]. 25 Ion Barbu, "Paul B. Marian: De vorbă cu Ion Barbu", în Versuri și proza, 1984, p. 142. Spre desoebire de
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
pseudo-conceptelor care exaltau rolul "partidului clasei muncitoare", astfel încât trecutul să pară o bunăvestire a gloriei prezente și a beatitudinii viitoare. Un stereotip verbal în aparență absurd, care revenea mereu sub pana scribilor specializați în această retorică istorică "de parastas", cum admirabil o numea pe atunci de la microfonul Europei Libere regretatul Vlad Georgescu, consta într-o construcție verbală în trei timpi trecut, prezent, viitor; subiectul acestui construct putea fi "poporul" care a fost, este și va fi pașnic/eroic/harnic și talentat
by Catherine Durandin şi Zoe Petre [Corola-publishinghouse/Science/1044_a_2552]
-
a fi "virtutea civilă a celor vechi", adică "patriotismul de a iubi pe concetățenii săi și de a le face tot binele" (p. 39). Pe de o parte, acest devotament pentru patrie și binele public prin sacrificarea binelui individual, este admirabil; pe de altă parte, însă, Aaron dezavuează deficitul de moralitate creștină al patriotismului de acest tip. În schimb, nici "virtutea omenească" a creștinismului, care dictează imperativul moral de a-i iubi pe toți oamenii, indiferent de apartenența națională, ca pe
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
povestirii scrise, bibliografia este reprezentativă, foarte întinsă (majoritatea citatelor folosite cu atentă acribie, uneori chiar abundent, sunt traduse frumos, cu aplecată exactitate de doctorandă) și bogatele trimiteri la ideile preluate, atunci când nu sunt citate, sunt făcute cu o științifică onestitate, admirabilă în sine. Modalitatea în care Oana Simona Zaharia își organizează demersul implică toate aceste trimiteri la cercetări avizate, folosite însă cu scopul de a le institui ca mărturii adiacente ale punctului de vedere propus și susținut în teza sa. Așa încât
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
tatăl ei, monarh al Angliei, din teama că bătrânețea acestuia ar împinge-o spre păcat. Menționează că a venit la Roma, în taină, cu o bună parte din comorile părintești (fata știe, cu diplomație, să introducă aceste detalii, doleanța ei admirabil susținută verbal trebuia dublată și financiar). Dezinvoltura cu care susține deschis dreptul femeii de a alege, în fața unei personalități a vremii atât de importante cum era pontiful roman, dovedește curaj și o prospețime a gândirii. Este o ființă voluntară: „pe
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
la granița vulgarului și rudimentarului, ale unei soții trădate, Tessa, și să ne ofere încă o mostră a ceea ce lipsa unei educații îngrijite poate aduce. Femeile din păturile de jos nu au putut beneficia de instruire, dar sunt pitorești și admirabil caracterizate printrun limbaj neaoș. Fiammetta este conștientă de posibilitățile oarecum limitate ale femeilor vremii de a accede la tainele științei sau ale artei dezbaterii, de aceea își apostrofează suratele atunci când acestea se lansează într-o dispută pentru a stabili care
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
își blamează soțul cu injurii și amenințări, are un limbaj neaoș, vulgar, presărat cu invective, este certăreață și vicleană, „o femeiușcă simplă, pe care fără îndoială numai iubirea a învățat-o să fie atâta de șmecheră” 217 . Lauretta dă o admirabilă definiție cuvântului de duh: „trebuie să muște pe ascultător cum mușcă o oaie și nu cum mușcă un câine; căci de-ar mușca astfel, cuvântul n ar mai fi cuvânt de duh, ci mojicie [...] Pe de altă parte însă e
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
nouă „comedie”, nu una divină, ca cea a lui Dante, ci o alta, total mundană. 571 Decameronul și Povestirile din Canterbury pot fi supranumite o Commedia Umana 572 și această denumire li se potrivește, nu doar pentru că aceaste opere portretizează admirabil viața umană, dintr-o perspectivă mai mult comică decât gravă, serioasă, ci mai ales pentru că reprezintă o antiteză la capodopera dantescă, Commedia Divina. Marele poem și lucrările citate din secolul al XIV-lea se opun ca o mască și antimască
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
transformându se în simpli sclavi ai acestora. Preocupările scolastice ale autorului, din ultima sa perioadă de creație, se resimt în această lucrare. În prima parte a operei, unde relatează despre zeițele antice, apreciem felul în care autorul știe și reușește admirabil să îmbine diferite versiuni mitologice în legătură cu același personaj. Pentru Semiramis, Ceres, Minerva, Venus și altele, sunt meticulos ordonate diferite povestiri în care acestea apar, și care relatează despre originea sau realizările lor. Pentru Venus, de exemplu, preferă versiunea în care
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
nveșmântat” 636 , un cavaler „desăvârșit/ De mândru la înfățișare -/ Rare-nsușiri părea că are -/ Voinic și tânăr foarte”637. 632 „Chaucer nu plânge dispariția acestei mari doamne în mod subiectiv, la persoana întâi, iar aceasta se datorează artei sale rafinate, admirabile. Se detașează complet, pentru a ne face să ne concentrăm asupra temei, care este, așa cum și trebuia, suferința amară a soțului văduvit, ce și-a pierdut dragostea tinereții și nu se poate gândi la nimic decât la grațioasa ei perfecțiune
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
Lăsai și traiul slobod, când avere/ și trai bogat mi ai dat. Rogu-te mult/ 793 Ibidem. 794 Ibidem, p. 353. 795 Ibidem, p. 354. 796 Ibidem. 797 Ibidem, p. 356. 216 Urmează voii tale; eu te-ascult.”798 Deși admirabilă în acceptarea rolului de soție și de conștientizare permanentă a propriei origini, fără pretenții de parvenire sau de orgoliu nefiresc, Grizilda eșuează în a ne impresiona ca mamă, nu este deloc umană, nu putem fi de acord cu învoirea ei
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
Il Filostrato. Rolul acordat destinului este primordial, zeița Fortuna guvernează totul și nimeni nu poate scăpa influenței ei pozitive sau nefaste.963 Întâlnirea lui Troilus cu Cresida este asemănătoare cu ceea ce regăsim în Vita Nuova, unde Dante reușește să surprindă admirabil impactul pe care l-a avut cunoașterea Beatricei. Cu toate acestea, Troil rămâne cel mai convențional personaj al poemului chaucerian, discursurile sale afectate, romantismul exacerbat al modului în care privește iubirea, idealismul exagerat al principiilor curtenești pe care le cultivă
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
gol țintesc,/ Dosită cum stătea-n ungheru-i strâmt/ De lângă prag, mereu cu teama-n gând”968. Asemănător cu unele portrete din Prologul general, imaginea femeii cunoaște un anticlimax, unul dublu chiar.969 După ce a fost înzestrată cu toate acele atribute admirabile, specifice unei femei cu o inimă tandră, afectuoasă, simplul fapt că este văzută drept lipsită de curaj și instabilă emoțional, vine ca o explicație a deznodământului nefericit de mai târziu, pe care naratorul îl anticipă subtil sau pentru care ne
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
în care se născuse, el purta numele acestei cetăți, și simțea că soarta sa era aceea de a rămâne fidel, de a apăra, chiar și cu prețul vieții, orașul. Percepută ca loialitate, această incapacitate de acțiune poate fi privită și admirabil, o dată îndrăgostit de Cresida, Troil nu se mai poate dezlipi de imaginea femeii adorate, până la moarte. Doar în tărâmul umbrelor devine capabil de mișcare și de putere decizională, înălțat fiind până la a opta sferă, de unde poate privi retrospectiv 984 Geoffrey
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
dezbateri, cu toate că un element al acestuia este imobil: rămâne mereu o prizonieră în propria poveste, pentru a fi condamnată de generații întregi de cititori și de ascultători. Autorul părăsește soarta ei pe seama imaginației noastre.” 986 Autorul englez balansează, în mod admirabil, elementele tragice cu cele comice. Ceea ce reușește, de asemenea remarcabil, este posibilitatea de a conferi personalitate personajului său feminin, îi acordă aceeași importanță ca și personajului masculin (aspect pe care nu îl regăseam la Boccaccio), o privește ca pe un
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]