17,219 matches
-
Înăbușită de o larmă asurzitoare, provenită dinspre intrarea cârciumii. Un grup de oameni Înarmați dădea năvală, prin agitația mușteriilor din preajmă, care Încercau să se Îndepărteze În grabă, răsturnând bănci și mese. Dante se răsucise și el, În timp ce mâna Îi alerga spre daga ascunsă. Între timp, cu coada ochiului, căuta o cale de retragere spre centrul Încăperii. După ce Îl zări pe cel ce părea să fie șeful năvălitorilor, păru să se liniștească. Un bărbat bondoc, purtând o armură greoaie, răcnea comenzi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
cartier câte putuse, dar fără să lase fără garnizoană porțile și brigăzile de pompieri. În total, vreo patruzeci de oameni: prea mulți sau prea puțini, În funcție de ceea ce se Întâmpla. Străbătură În grabă strada care Îi separa de Ponte Vecchio. Uneori alergând, atât cât i-o Îngăduiau puterile, cu scurte pauze spre a-și recâștiga suflarea. — Se cunosc motivele ciocnirii? Întrebă Dante În timpul unui astfel de răgaz. — Cineva a răspândit zvonul că s-a proclamat surghiunul Împotriva șefilor de facțiuni. Cei din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
o luă la goană către pod. Încotro pleci, priorule? Îl Întrebă din urmă glasul alarmat al lui Bargello. Acolo sunt Negrii! Ai Înnebunit? Dante o luase pe scurtătură spre Ponte Vecchio. În jur auzea strigătele din ce În ce mai aprinse ale rebelilor. — De ce alergi spre ei? Fugi? Fugi și domnia ta? Poetul continuă să alerge. Bargello avea să plătească și insultele acelea. Dar acum nu era vreme. Îi revenise În minte o amintire din copilărie, când mergea pe pod cu ceilalți copii. Își aminti de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Întrebă din urmă glasul alarmat al lui Bargello. Acolo sunt Negrii! Ai Înnebunit? Dante o luase pe scurtătură spre Ponte Vecchio. În jur auzea strigătele din ce În ce mai aprinse ale rebelilor. — De ce alergi spre ei? Fugi? Fugi și domnia ta? Poetul continuă să alerge. Bargello avea să plătească și insultele acelea. Dar acum nu era vreme. Îi revenise În minte o amintire din copilărie, când mergea pe pod cu ceilalți copii. Își aminti de prăvălia negustorului de pielărie, la mijlocul arcadei, cu mirosul ei dezgustător
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
nu se mai gândise la ea. Din fericire, scara Încă mai exista, deși mult mai părăginită decât cum și-o amintea el. Speră că Îi va putea suporta greutatea. De pe partea cealaltă a podului, Negrii Îi observaseră mișcarea. Văzându-l alergând În câmp deschis și Înaintând spre ei, gătit cu Însemnele Comunei, mai Întâi se temuseră că el conducea un atac al gărzii și se precipitaseră Îndărăt, către rampă. Însă când Își dădură seama că era singur, Își recăpătară curajul. În timp ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
dădea năvală peste dânsul. Corso Donati ajunsese În momentul acela la colțul rampei și Își cabrase armăsarul strunindu-l violent din zăbală. Garda lui personală dădea fuga. Pericolul cel mai imediat Îl reprezentau trei bărbați Înarmați cu platoșe greoaie, care alergau cu brațele Întinse ca să pună mâna pe el. Recunoscu plin de mânie tunicile gărzii mercenare a lui Acquasparta. Era și omul care Îl insultase pe treptele legației pontificale. Bastarzii aceia Începuseră deja să Îi ajute pe Negri, așa cum el bănuise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
În ghearele pisicilor. Apoi, desluși o posibilă cale de scăpare. Pe o latură a rampei carosabile a podului exista un rând de trepte Înguste. Chiar dacă, cu greu, se putea zări abia prima treaptă, era sigur că ducea la malul râului. Alergă Într-acolo, evitând cu puțin o ghioagă țintuită care Îi trecu pe lângă tâmplă, În timp ce o mână Încerca să Îl Înșface de braț. Izbuti să se sustragă din prinsoarea străjerului Împiedicat de greoaiele zale din fier, avântându-se pe primele trepte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
strâmbi. Străinul acela ne blestemă! Ne deoache! Puneți mâna pe necromant! Oamenii se opriseră din râs și acum se cruceau frenetic În numele lui Hristos. Apoi, după ce Își Înșfăcară din nou lăncile, se avântară În urmărirea lui Dante, care Începu să alerge disperat de-a lungul malului, cu picioarele poticnindu-se În apa joasă și ridicând stropi de noroi. Alergă până la extenuare, auzind În urmă Înjurăturile și zăngănitul metalic al armurilor. Parcă o gloată de cazangii se rostogolea pe povârnișul prost pavat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
se cruceau frenetic În numele lui Hristos. Apoi, după ce Își Înșfăcară din nou lăncile, se avântară În urmărirea lui Dante, care Începu să alerge disperat de-a lungul malului, cu picioarele poticnindu-se În apa joasă și ridicând stropi de noroi. Alergă până la extenuare, auzind În urmă Înjurăturile și zăngănitul metalic al armurilor. Parcă o gloată de cazangii se rostogolea pe povârnișul prost pavat. Nu se opri nici să se uite În spate, arzând toată energia care Îi rămânea. Începea să simtă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
credeai, messer Durante? Vino și dumneata de partea asta, ascultă-mă pe mine, zise celălalt punându-i o mână pe umăr. Dante Îl respinse cu un gest brusc. Voia să adauge ceva, Însă mai apoi se răsuci și reîncepu să alerge spre ținta lui. Nu pot, prietene. Am o Întâlnire cu vinovăția, strigă În timp ce se Îndepărta fără să se Întoarcă. Ați fi făcut mai bine să beți vinul acela, dumneata și ceilalți priori. Acum ați visa, În loc să trebuiască să vă treziți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
o ținea de mână la primejdie, care Îi mângâia trupul de aramă. Era un singur om. Locuitorul acelui turn. Chipurile membrilor celui de Al Treilea Cer i se roteau prin minte asemenea unui vârtej. Strânse grăbit hârtiile În mantie și alergă spre intrare. Trecu pe dinaintea cufărului fără să-l Încerce măcar un gând la averea pe care o lăsa nepăzită. 20 În aceeași zi, pe la miezul nopții Dante aprinse una din torțele pe care străjerii le lăsaseră În preajma portalului. Tenebrele din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
cea mai mare durere, ce nu cunoaște leac. Venețianul Își plecase capul, parcă pentru a se apăra de acele cuvinte. — Știi ce am făcut. Dar știi și de ce? zise el ridicându-se brusc, cu un aer sfidător. Privirea lui Dante alergă spre desenul imens, În sfârșit revelat În părțile care Îi lipseau. Lumina torțelor, În valuri, părea să dea viață imensității mărilor. — Da, acum da. Parcurse cu ochii linia gradată ce străbătea spațiul dintre trupul bărbatului și al femeii, unind Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
se Întrebă În timp ce se gândea agitat la ce era de făcut. Simțea greutatea dăgii În buzunar. Poate că ar fi izbutit să ajungă la ea Înainte ca celălalt să se fi repezit la dânsul. Plonjă În față, În timp ce mâna Îi alerga la mânerul armei. Veniero fusese luat prin surprindere și reacționă cu o clipă În Întârziere, acordându-i timpul necesar de a Încerca un atac la față, În timp ce cu mana stângă Îi Înșfăca brațul drept, imobilizându-l. Lama săgetă spre gâtul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
călătorie, cu fețele ascunse În glugi, țanțoșe În dreptul pragului uneia dintre colibele din mica așezare. Pesemne urmăriseră cu atenție toată drama, până la deznodământ. Sări ca ars În picioare, cutremurat de o intuiție: acei oameni erau cei doi meșteri din Como. Alergă de-a lungul debarcaderului Încercând să ajungă până la dânșii, dar ajunse la colibă taman la vreme spre a-i vedea Întinzând-o tot Înainte la galop. Unul dintre cei doi, un tânăr blond, Îl fixă pentru o clipă cu ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
tind spre unificare sau, măcar, spre conciliere. Ele Își sunt reciproc exterioare, nu au nici un fel de tangență, atât. - Este convingerea dumneavoastră; tare aș vrea să cunosc și părerea unui teolog. - Bingo ! Tocmai ați aflat părerea unui teolog. * Aproape am alergat până În cameră, grăbit să deschid computerul la litera W. Ceva nu-mi suna mie bine la acest doctor Wagner și vroiam să mă lămuresc cine e și În ce ape se scaldă. Surpriză Însă: din pagina lui lipsea orice referire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
pâlcuri-pâlcuri, strigând aplecați peste oblâncul șeilor cât îi ținea gura: „Pițule! Pițule!”. Până se lămuriră spătarul și Barzovie-Vodă că „pițulele” înseamnă „creițari” sau „galbâni” și că ei nu trebuiau să se teamă neavând o lețcaie, se făcuse seară și ei alergaseră degeaba circa 50 de kilometri prin rătăcăniile și hudițele Țarigradului. Și tocmai când, dumiriți de propria lor sărăcie salvatoare, se opriseră cu caii în spume într-o fundătură mirosind a levănțică, îl zăriră pe Broanteș mergând pe lângă ziduri și ținând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
lin ce-i umpluse urechile cu bobițe de rouă, căci trecuse prin nori-albi și pufoși în care vedea dispărând în răstimpuri piciorușe roz de îngeri. Apoi ieși deasupra norilor și zări o alee cu pietricele sidefii ducând spre Marea Poartă. Alergă repede într-acolo și bătu. Se deschise o ferestruică și în ea Iovănuț recunoscu fața blajină, ușor îmbătrânită, a Sfântului Petru. „Cine ești?” întrebă blând Sfântul Petru. „Sunt Iovănuț, Sfinte Petre”, răspunse tânărul plin de speranță. „Și cine te-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
armura pe el și începu să meargă printre cele două oștiri de margarete rotitoare, salutând cu prudență în dreapta și-n stânga, cum învățase la școală. Auzi mai întâi chicote, apoi râsete. Simți că roșește și iuți pasul, apoi prinse s-alerge de-a binelea, pentru că ele începură să strige în spatele lui: „Un’te duci, tataie? Ie-te prostu’! Prindeți-l, mă! Șo pă el! Ia te uită ce viteză a luat! Ha-plea! Băi armură! Ia-mă, nene, și pă mine! Alo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
cadou de vel-postelnicui Gherman ca Vodă să uite treaba cu iapa. După Vodă, călărind în dreapta și-n stânga lui, puțin mai în spate, veneau spătarul Vulture, rapsodul Broanteș, țigăncușa Cosette, boierul Radu Stoenescu-Balcâzu, apoi ceilalți boieri de rang. în spatele alaiului alerga un numeros public de copii și slujitori pedeștri. Când Vodă ajungea în dreptul lor, oamenii de pe margine se descopereau, fluturau mâinile sau își făceau cruce. Câțiva slujitori răzlețiți în mulțime începură să strige „Să ne trăiască Barzovie-Vodă!” dar fură repede acoperiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
cu avionul? — Desigur! Dar este vorba de un raliu. — Un ce? — Un raliu. O cursă. — O cursă? repetă ca un ecou Suleiman. Ce vrea să însemne asta, o cursă? — Ceea ce am spus: o cursă. În momentul ăsta, sute de oameni aleargă cu mașinile, cu motocicletele sau cu camioanele spre Cairo - slobozi un norișor de fum, cu vădită satisfacție. Iar noi suntem primii. — De ce? — Pentru că este clar că ceilalți vin după noi. — Nu mă refer la asta, spuse Gacel, căci el pusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
întoarcă. — Oaspeți sau ostatici? — Spuneți-i cum vreți. Dar asta-i o nebunie! protestă copilotul, care părea că nu înțelege prea bine franceza și făcea un efort deosebit ca să prinde sensul celor spuse. O adevărată nebunie! — Adevărata nebunie e să alergi ca un apucat printre pietre și dune, fără să-ți cruți propria viață și nici viața celor pe care-i întâlnești în calea ta. Nebunie este să furi și să otrăvești apa fără de care suntem sortiți pieirii sau să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
nu se știe... Nu înțeleg ce legătură are asta cu întreruperea raliului, zise Hans Scholt, mușcându-și gânditor buza de jos. Are vreo legătură? — Pe mine mă întrebi? zise celălalt. Eu nu sunt decât un mecanic care a învățat să alerge într-o cursă și până acum n-am văzut beduini decât cu coada ochiului, când treceam pe lângă taberele lor cu o sută la oră... Clătină din cap, dând de înțeles că nimic din ce se întâmplase nu avea legătură cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
motocicletei, mănânc puțin și prost, dorm agitat, mă scol în zorii și mă urc din nou pe motocicletă cu speranța că n-o să-mi rup gâtul. Dacă o să ajung la Cairo între primii cinci, mă vor plăti ca să continui să alerg, dacă nu, va trebui să mă spetesc din nou în atelier - pufni. Restul nu mă interesează și te rog un singur lucru: să nu mă bagi în povestea asta. — N-am să te bag. Pe cuvântul meu. Hans Scholt încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
aici un an, să suferiți de foame, de sete, de căldură și de oboseală, exact la limita între viață și moarte, ați învăța ce este adevărata suferință și ați fi în măsură să le-o spuneți și acestor imbecili care aleargă pe aici. Eu am învățat deja lecția. — Mă tem că nu chiar de tot. Mă tem că mai ai multe de învățat. Și acum, ar fi bine să pornim la drum, căci vreau să ajung la puț înainte să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
pui viața în pericol în mod atât de evident, și nu întru slava Creatorului, ci a ceva atât de nepotrivit ca viteza, era probabil cel mai groaznic păcat; și din punctul lui de vedere era limpede că cine se omora alergând ca un nebun, fără nici un motiv serios, trebuia să ajungă direct în iad. Se apropie să-l mai privească, o dată pe băiat, văzu că-i curgeau șiroaie de sudoare și că tot corpul îi ardea cuprins de febră, în timp ce sute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]