7,971 matches
-
Aurora Publicat în: Ediția nr. 672 din 02 noiembrie 2012 Toate Articolele Autorului Ploua cu găleata când am ajuns la Mânăstirea Horaița, după un drum lung, istovitor și plin de peripeții. Vederea îmi era încețoșată de picăturile repezi ce-mi alunecau aproape cu furie pe față, iar vântul puternic mi le împrăștia până spre colțurile ochilor. Noaptea măreață își spunea cuvântul și am avut sentimentul că forța naturii este mai aprigă aici decât oriunde în altă parte. Câinii urlau în cor
REGATUL DIVIN AL HORAIŢEI de CRISTEA AURORA în ediţia nr. 672 din 02 noiembrie 2012 [Corola-blog/BlogPost/344993_a_346322]
-
Acasa > Stihuri > Prietenie > TEORIA DEVINE MATERIE Autor: Gheorghe Șerbănescu Publicat în: Ediția nr. 829 din 08 aprilie 2013 Toate Articolele Autorului Sunt nopți când simt privirea ta alunecă sub pleoape mâini ancore adânc înfipte-n rugă întuneric pământ ne cuvinte poartă a memoriei către noi înșine buze ce șterg durere teoria devine materie suflete predate în neputință sunt nopți când îți simt răsuflarea începutul tău reverberează în mine
TEORIA DEVINE MATERIE de GHEORGHE ŞERBĂNESCU în ediţia nr. 829 din 08 aprilie 2013 [Corola-blog/BlogPost/345762_a_347091]
-
caietul cu poezii pe-un colț de val de culoarea spumei, m-am aruncat în mare în costumul de scafandru a lui Adam până în orele târzii până în pânzele albe, când înflorește leandrul ... pg.17., a suprarealului, a timpului și spațiului „Alunecând, se interferează spațiu cu spațiu, încrucișându-se în timp se prelungește până în adâncuri de timp, până a Horațiu în noi cu voia undelor se-nțelepțește.pg.37 În concluzie, versurile domnului Al. Florin Țene devin încet, încet un pretext pentru a
GLASUL MĂRII ÎNŢELES DOAR DE SUFLETUL SENSIBIL, CRONICĂ DE ELENA BUŢU de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 831 din 10 aprilie 2013 [Corola-blog/BlogPost/345813_a_347142]
-
se dăruiesc depărtării și zvon de cuvinte zămislesc ziduri noi gândului ademenit la aceeași veche lumină sortită sângerării... ce dezbinare-i în toate ș ce vlăguit e cerul de lumina poemelor când fulgerele germinează-n noi cuvinte rotunde prea repede alunecând în vâltori... Un semn se ivește în zare și-n taina ce-o întrevăd coborând ca un înger în firava horbotă a serii doar ochii tăi... ... două răni dezmierdate de frenezia altor buze ce-ți vor strivi strigătul - rămas între
ADEMENIT DE VECHEA LUMINA ... de VALENTINA BECART în ediţia nr. 838 din 17 aprilie 2013 [Corola-blog/BlogPost/345845_a_347174]
-
care ia în serios această proiecție ești tu. Întotdeauna ai siguranța că acționând într-un mod există certitudinea succesului. Ți s-a oferit posibilitatea de a alege într-o situație, pentru deliciul artistic al regizorului. O farsă te impulsionează să aluneci pe tabla de șah. Nebunul-pion s-a crezut rege pentru o clipă. Dă o tură cu calul, fericit c-a reușit mat la regină însă viața are pionii ei nevăzuți. E imprevizibilă. Se eschivează, îți creează situații neașteptate, oportunități nebănuite
RELATIV de CAMELIA CONSTANTIN în ediţia nr. 837 din 16 aprilie 2013 [Corola-blog/BlogPost/345843_a_347172]
-
o frescă ar fi mai ușor de născut sub mâinile tale icoanei nu-i pot atinge fruntea cu degetele pictore, desenează-mă cum nu sunt mi-ar fi mai ușor să mă privesc atunci când ceasul lui Dali lasă secundele să alunece odată cu acele cu orele cu viața asta ajunsă la capătul falezelor timpului meu... Referință Bibliografică: Pictore, / Anne Marie Bejliu : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 837, Anul III, 16 aprilie 2013. Drepturi de Autor: Copyright © 2013 Anne Marie Bejliu : Toate
PICTORE, de ANNE MARIE BEJLIU în ediţia nr. 837 din 16 aprilie 2013 [Corola-blog/BlogPost/345903_a_347232]
-
și se ridicau într-o spirală tremurătoare spre cer. „Am ajuns la vârsta când nu mai suntem stăpâni pe mâinile și genunchii noștri. Simțim tremuratul mâinilor și greu îl putem controla. Fără să vrem vărsăm supa din lingură și ne alunecă paharul din mâini. Am ajuns la vârsta uitării, ne simțim neajutorați, iar cuvintele ne devin incoerente. Deseori, aceste maladii specifice vârstei înaintate ne marginalizează de restul lumii si ne etichetează ca fiind persoane cu dezabilități psihice. Ne marginalizează, tocmai în
O INIMĂ PENTRU CEI CE SUNT CU NOI, DAR TRĂIESC ÎN LUMEA LOR de LIGIA GABRIELA JANIK în ediţia nr. 895 din 13 iunie 2013 [Corola-blog/BlogPost/346027_a_347356]
-
Prin aer pluteau fulgi mici de zăpada de parcă baba Dochia își lepăda furoul de pe ea. După mai bine de douăzeci de ani, lumea părea la fel de mohorâtă, abătută și cenușie ca pe vremea împușcatului. Cu privirile în pământ, atentă să nu alunece pe zăpada înghețată, o băbuță adusă de spate, cu o sacoșă într-o mână, sprijinindu-se într-un băț, se îndrepta, vâslind din brațe, către alimentara din apropiere. Aș fi dorit ca timpul să se scurgă cât mai repede. Ardeam
CARTEA CU PRIETENI- ION IFRIM-AMINTIREA UNEI MARI IUBIRI de IOANA VOICILĂ DOBRE în ediţia nr. 1191 din 05 aprilie 2014 [Corola-blog/BlogPost/347740_a_349069]
-
când o priviseră toți cu ironie și răutate la brațul lui Ștefan Micle. Își luă din geamantan o rochie albastră, de un albastru-deschis, culoarea cerului de vară senin, cea mai dragă rochie a ei, și o trase peste cap, mătăsurile alunecară lin peste pielea ei rozalie. Acum era ca o regină, îi stătea așa de bine cu ea, își puse și o ghirlandă bătută-n safire și topaze pe frunte... Doamneee, ce frumoasă era, cum strălucea; ar fi ieșit îmbrăcată așa
EMINESCU ŞI VERONICA LA VIENA (CAP 3, 4) de ION IONESCU BUCOVU în ediţia nr. 1197 din 11 aprilie 2014 [Corola-blog/BlogPost/347780_a_349109]
-
-o drept în ochi și zâmbindu-i cum numai el știa s-o facă. Se lăsase brunul amurgului peste oraș, întunecând mătasea zilei cu pânze de doliu, bătute-n argintul lunii, se-auzea acel susur molcom al Dunării peste care aluneca prelung fluierul strident al vreunui vapor rătăcit în noapte. Și ce de stele mai răsăriseră pe bolta albastră, pe Calea Laptelui, în creștetul capetelor lor; și ce miresme îmbătătoare bătute de vântul primăverii veneau din pădurile bătrâne ale Grizlingului... Noapte
EMINESCU ŞI VERONICA LA VIENA (CAP 5-6) de ION IONESCU BUCOVU în ediţia nr. 1208 din 22 aprilie 2014 [Corola-blog/BlogPost/347869_a_349198]
-
peste împrejurimile de basm ale Vienei cu codrii ei seculari și cu castelele fantastice care străluceau în arama lunii; stelele păreau un joc de artificii, încremenit peste albastrul de sticlă al cerului, iar luna, barcarolă plutitoare, dulcea Crăiasă a nopții, aluneca deasupra codrilor mândră și singuratică, străjuindu-le și luminându-le cărările; doar ei doi în oceanul acelei nopți primăvăratice pășeau încet pe drumuri tăinuite, în josul bătrânului Danubiu... Trecuserăpodul cel lung cu-a ei/ Picioare de omăt Zâna Mirandoniz și singuraticul
EMINESCU ŞI VERONICA LA VIENA (CAP 5-6) de ION IONESCU BUCOVU în ediţia nr. 1208 din 22 aprilie 2014 [Corola-blog/BlogPost/347869_a_349198]
-
câte-un înger, dar prea suntem grăbiți să-l jumulim de pene și-apoi să-l răstignim; pe diavoli - sarsailă i-a prefăcut în sfinți, de-aceea mântuirea pe cruce n-o găsim. în ignoranța noastră și-a burții flămânzire alunecăm în haos și banul e ispită; cu toții, deopotrivă, ne ducem spre pieire, credința noastră-i sfântă?! pe frunte scrie... mită! ... și îngerul privește, se-nchină și se miră cum noi ne dăm de-a dura, în hău, pe tobogan; dar
MAI CADE CÂTE-UN ÎNGER de GEORGE SAFIR în ediţia nr. 560 din 13 iulie 2012 [Corola-blog/BlogPost/347922_a_349251]
-
cămașa și pantalonii și rămas în șort, se îndreptă spre dormitor. Când deschise ușa, a rămas surprins de imaginea patului peste care cădea fâșia de lumină din anticameră, strecurată prin deschizătură. O femeie dormea ghemuită pe mijlocul patului, iar cearceaful alunecase scoțându-i la iveală un sân micuț cât un măr ionatan de Voinești. Nu-și amintea când și în ce împrejurări a apărut femeia în peisajul camerei sale. Nici cine era. Aprinse plafoniera și atunci văzu că de fapt era
ROMAN PREMIAT IN 2012 DE CATRE LIGA SCRIITORILOR. de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1197 din 11 aprilie 2014 [Corola-blog/BlogPost/347793_a_349122]
-
pentru că era cu ei! Lumea în care ne aflam rămâne întunecată, măi singură și tristă fără Lăură Stoica. Lumină noastră, mărginita pe cat o încape racla ochilor are numai lacrimi de când Lăură Stoica a părăsit-o. Mai repede sau mai incet, alunecam cu toții din ea! Știm că nu se mai întorc cei dragi. Dar îi așteptăm. Auzind cântecele Laurei Stoica răscolim cu ochii cerul și așteptăm că după vreun nor să se ivească Lăură! Pe sub toate rotocoalele de nori căutăm ochii ei
LAURA STOICA. TRIST ŞI NUMAI TRIST...! de AUREL V. ZGHERAN în ediţia nr. 1210 din 24 aprilie 2014 [Corola-blog/BlogPost/347938_a_349267]
-
zile frumoase; flori, multe flori prin poienițele bătrânelor păduri care făceau farmecul orașului și pe care, zilnic, Mihai cu Veronica le culegeau cu brațul, seară de seară, le miroseau, le sărutau și-apoi le aruncau în Dunăre, pe valuri, să alunece spre dulcea lor Românie... Acum dispăruse ca prin farmec starea aceea a lui de trohană, nu-l mai dureau nici urechile care-l țintuiseră ceasuri întregi, fără a mai putea gândi sau lucra ceva; ca prin miracol, starea aceea a
EMINESCU ŞI VERONICA LA VIENA (CAP 7-8) de ION IONESCU BUCOVU în ediţia nr. 1209 din 23 aprilie 2014 [Corola-blog/BlogPost/347891_a_349220]
-
vântului ce-i revigoră forțele. Mergea pe firul apei, iar după câțiva zeci de metri se împotmoli în iureșul cascadelor care erau din ce în ce mai înalte și mai furioase. Se furișă cu băgare de seamă pe lângă pereții abrupți ai muntelui, ca să nu alunece în râul din ce în ce mai vijelios. Deodată cheiurile se deschiseră într-un luminiș de unde răzbătea un zgomot infernal și rămase stupefiat de spectacolul desfășurat în fața ochilor. Un șuvoi imens de apă se revărsa de undeva, de sus, de pe munte, și plutea zgomotos
COMOARA BLESTEMATĂ de ION NĂLBITORU în ediţia nr. 1060 din 25 noiembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/347246_a_348575]
-
vântului ce-i revigoră forțele. Mergea pe firul apei, iar după câțiva zeci de metri se împotmoli în iureșul cascadelor care erau din ce în ce mai înalte și mai furioase. Se furișă cu băgare de seamă pe lângă pereții abrupți ai muntelui, ca să nu alunece în râul din ce în ce mai vijelios. Deodată cheiurile se deschiseră într-un luminiș de unde răzbătea un zgomot infernal și rămase stupefiat de spectacolul desfășurat în fața ochilor. Un șuvoi imens de apă se revărsa de undeva, de sus, de pe munte, și plutea zgomotos
COMOARA BLESTEMATĂ de ION NĂLBITORU în ediţia nr. 1060 din 25 noiembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/347253_a_348582]
-
dar nu-i mai poți promite ca altădată nici măcar iubirea absolută - și-aceea-i îngropată, ca orice vis. Nu mai poți porni cu el hai hui decât spre poartă să mai vedeți câte-o pereche de îndrăgostiți ținându-se de mână și-alunecând spre-un alt orizont, abia-nceput... Ce să fac, Doamne, cum să îndur atâta dor de mine? Ce faci tu, Doamne, cu sufletul meu nesărutat de-o veșnicie? Referință Bibliografică: Sufletul meu, Doamne... Mirela Borchin : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția
SUFLETUL MEU, DOAMNE... de MIRELA BORCHIN în ediţia nr. 1123 din 27 ianuarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/347301_a_348630]
-
chiar așa de departe. Nu erau nevoiți să urce în niciun mijloc de transport în comun. Sebastian locuind aproape de liceu, nu pleca niciodată cu Opelul său Kadet la școală. Mergeau pe stradă, unul lângă altul, fără grabă, grijulii să nu alunece pe gheața încă existentă pe anumite porțiuni de trotuar. Nu trebuiau să se grăbească. A doua zi era sâmbătă și nu aveau cursuri. Însă Sebastian avea întâlnire la ora zece, cu elevele sale olimpice pentru două ore de meditație, apoi
INTALNIREA de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1058 din 23 noiembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/347268_a_348597]
-
aștern pe masă: Aud, se-ntorc pașii cei duși. De viață lungă și frumoasă Doi trandafiri culori adună... O, Doamne, dragostea-ți revarsă Pe casa mea, vatră străbună. Nevăzutul Respiră-adânc precum luna în mine Ce luminează vieții pragul, tinda - Mi-alunecă în ochi spada în suspine : Dar sfarmă nu durerea, gândului - oglinda. Din mine aripi se retrag înspăimântate Uitându-și zborul pe-alături de străini - Dacă ai fost, dacă mai ești pe-aproape, Mă află, și mă smulge dintre spini ... Mi s-
PE TREPTELE GUVERNULUI de RENATA VEREJANU în ediţia nr. 1272 din 25 iunie 2014 [Corola-blog/BlogPost/347374_a_348703]
-
târâse picioarele dorul rănit... Rămasă-n clopotele bisericii din sat, Îți las în loc de limbă versul tămâios: Să strige peste lume - văzduh înfometat! - Să sfarme toată carnea vorbei de prisos ... Ci eu mai rog a nopților falangă Să rețină colinele, ce-alunecă grăbit. Poporul meu cu jalea în desagă Vibrează în lumina Graiului-mult chinuit ... Tăcere curgătoare, Prutule fără de pește, Aș vrea să te văd peste un veac, două - Nu prin binoclu, prin raza care crește, Meleag schingiuit... și tu, lozincă nouă. OFTAT
CUVINTELE MELE (POEME) de RENATA VEREJANU în ediţia nr. 1338 din 30 august 2014 [Corola-blog/BlogPost/347376_a_348705]
-
pierdut.” “Trebuie să mă cunosc. Trebuie să știu odată sigur cine sunt și ce vreau. Am amânat mereu lucrul acesta, pentru că mi-era teamă. Mi-era teamă că nu voi izbuti să-mi luminez sufletul său că lumina ce vă alunecă asupra-i să nu mă îndurereze. Eu mi-am închipuit anumite lucruri despre mine însumi. Ce se va întâmpla dacă acestea nu există aievea? Dacă ele n-au fost decât o părere?” Cartea această a fost publicată la vârsta maturității
ROMANUL ADOLESCENTULUI MIOP , DE MIRCEA ELIADE, O MICA PREZENTARE. de VALERIAN MIHOC în ediţia nr. 1189 din 03 aprilie 2014 [Corola-blog/BlogPost/347384_a_348713]
-
copitelor. Pe alocuri grohotișul se pogoară la vale. Zările se deschid din nou. Ies din pădurea de rășinoase și în fața ochilor li se desfășoară pieptul puternic al masivului cu culmile sale pleșuve și prăpăstioase. Urcușul devine din ce în ce mai anevoios, copitele cailor alunecă pe stânca lucioasă, călăreții se clătină în șa. Ajuns pe o creastă căpitanul Arnăutu cercetează împrejurimile. În depărtări vede un vârf înalt, pleșuv, a cărui culme joacă într-un orizont confuz în arșița zilei. CĂPITANUL ARNĂUTU: (către căpitanul Sasu) Acolo
REGATUL LUI DRACULA (IV) (SCENARIU FILM) de ION NĂLBITORU în ediţia nr. 1123 din 27 ianuarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/347341_a_348670]
-
asemenea garnizoană?! Într-un timp în care muzica a luat-o brusc, din 1989, spre propria extincție, pe când folclorul chiar, cel știrbit, face rău folclorului, Ionuț Fulea păstrează sfântă dragostea și credința pentru rădăcina folclorică a neamului, nelăsându-l să alunece în comercial! Aurel V. ZGHERAN (aurel.vzgheran@yahoo.com) Referință Bibliografică: Ionuț Fulea. Dragoste pentru rădăcina folclorică / Aurel V. Zgheran : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 1190, Anul IV, 04 aprilie 2014. Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Aurel V. Zgheran
IONUŢ FULEA. DRAGOSTE PENTRU RĂDĂCINA FOLCLORICĂ de AUREL V. ZGHERAN în ediţia nr. 1190 din 04 aprilie 2014 [Corola-blog/BlogPost/347454_a_348783]
-
pe amândoi. Mă tem că nu vă mai întoarceți. - Este chiar așa de bine pe plaiurile mele natale? - Ohooo!... Nu mai pot de bine confrații tăi! - râse Sfântul Petru pentru prima oară de când era responsabil cu Poarta Raiului. Și Nicușor alunecă din Cer pe o rază de lumină, așteptând cu nerăbdare să-și întâlnească poporul iubit și să admire cu satisfacție măreața sa operă de odinioară cu câmpurile irigate, cu holdele mănoase sau turmele de mioare ce populau munții până la golurile
A ÎNVIAT CEAUŞESCU! de ION NĂLBITORU în ediţia nr. 1190 din 04 aprilie 2014 [Corola-blog/BlogPost/347451_a_348780]