KorAP: Find »[drukola/base=apuca & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...139 140 141 ...1055 >

26,366 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353

de viteză adiacentă gonea spre noi un camion. Vaughan luă mâna de pe volan și, gesticulând în direcția camionului, îmi făcu semn să îndrept Lincolnul spre acesta, dincolo de insula mediană. Tulburat de prezența fizică a lui Vaughan, aplecat peste mine, am apucat din nou volanul și-am îndreptat mașina înapoi pe banda de mare viteză. Corpul lui Vaughan era o sumă de suprafețe neglijent îmbinate. Elementele musculaturii și ale personalității sale erau suspendate la distanță de câțiva milimetri unele de altele, plutind

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
se auzi huruitul unui motor. O mașină lucioasă de culoare argintie, pe care am recunoscut-o imediat ca fiind mașina mea, țâșni pe rampă în sus spre noi. Catherine strigă, împiedicându-se în propriile picioare, dar, înainte s-o pot apuca de braț, mașina ne ocoli și plonjă peste pietrișul alunecos drept în stradă. În aerul dimineții, motorul ei scoase un strigăt de durere. Capitolul 24 N-am mai apucat să-l văd Vaughan. Zece zile mai târziu a murit pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
strigă, împiedicându-se în propriile picioare, dar, înainte s-o pot apuca de braț, mașina ne ocoli și plonjă peste pietrișul alunecos drept în stradă. În aerul dimineții, motorul ei scoase un strigăt de durere. Capitolul 24 N-am mai apucat să-l văd Vaughan. Zece zile mai târziu a murit pe podul rutier pe când încerca să intre cu mașina mea în limuzina în care se afla actrița de film pe care o urmărise de atâta timp. Blocat în mașină după ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
a podului, spectatorii stăteau pe trei rânduri de-a lungul balustradei și se uitau în jos la mașinile poliției și la ambulanțele oprite la încrucișarea cu Western Avenue. Deasupra capetelor lor se înălța acoperișul zdrobit al autocarului liniilor aeriene. Am apucat-o de braț pe Catherine, gândindu-mă la încercările false făcute de Vaughan împotriva ei la acea răscruce. Mașina mea zăcea lângă autocar în lumina orbitoare a lămpilor cu arc. Avea roțile încă umflate, însă restul caroseriei era de nerecunoscut

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
Corola-publishinghouse/Administrative/499_a_937

se poate perpetua prin ei. Autocrația exploatează (cu fulminant succes) cozile de topor, poltronii și ipocriții capabili să dea «cezarului» din vârful piramidei onorul suprem. Aceste personaje au reprezentat «eșalonul doi» al puterii ceaușiste. Era inevitabil ca ei să nu apuce frâiele mecanismului imediat după sucombarea tătucului și să nu-și articuleze o nouă lume după chipul și asemănarea lor. [...] România a mers și merge încă pe un drum greșit, fiind copleșită de o oligarhie financiară de tip mafiot, ce a

CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA? by Radu Iacoboaie (2005) [Corola-publishinghouse/Administrative/499_a_937]
zece ani s-au dovedit incapabile să gestioneze tranziția și să o ducă la capăt. [...] va dispărea în mare măsură confuzia privind direcția în care mergem și incertitudinea cu privire la viitorul României. [...] Probabil că Nea Mitică se întreabă de ce i a apucat pe occidentali dragostea de România așa, deodată? Că până acum nu prea ne-au alintat. [...] Primul privește poziția geopolitică a României, pe care nu o putea descoperi decât un englez, Tony Blair, și asta după Bosnia și Kosovo. Dacă lăsăm

CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA? by Radu Iacoboaie (2005) [Corola-publishinghouse/Administrative/499_a_937]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290

pentru tine, îmi spune o voce, nici de bărbat, nici de femeie. Delia nu observă nimic, sau se face că nu observă, sau poate că i s-a mai întâmplat așa ceva. Se mișcă în continuare. O simt cu toate simțurile. Apuc receptorul. - Alo, răspund. La telefon e Dumnezeu. Știu asta. E stilul Lui. - Vezi? zice. 19 mai 2005 POLICOLOR / FABRICA DE STICLĂ Muzica: Daft Punk, Beck, Moby Din cauza unui incendiu ce distrusese bună parte din cartierul în care locuisem înainte, ne

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
ce atent dansează, ce ținute abile au, cum le zboară picioarele zglobii pe parchetul din ceață londoneză! Credeți-mă, balul este la a șasea ediție, iar toate cele cinci ediții anterioare au ținut la infinit! Vă rog, sunteți invitații mei, apucați câte o pereche de saboți de kevlar și aruncați-vă-n vâltoare! Dansați și țopăiți, iubiții mei, iubitele mele! Vă voi păzi de aici, de pe margine, să nu care cumva să vă piardă gravitația sau să vă ciocniți de bilele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
Sus, pe faleză, oamenii îngroziți strigau la el să fugă, să urce, să facă ceva. Aurel le zâmbi și le făcu cu mâna, după care se întinse din nou pe prosop. Valul era la șaptezeci de metri de plajă. Aurel apucă colțurile de jos ale prosopului cu degetele de la picioare. Își puse geanta de plajă sub cap și colțurile de sus ale prosopului și le prinse la subsuori. Înfundă căștile walkmanului adânc în urechi, își puse ochelarii de soare, deschise cartea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
sprijini de mașina udă. M-am apropiat de ea. - Fumezi? m-a întrebat, întinzându-mi un pachet de Camel. Fără să gândesc nimic, i-am tras un pumn în față. Apoi încă unul. Țigările i-au căzut din mână. Am apucat-o de un braț și am trântit-o în iarbă. - Ce faci? Ești nebun? a țipat. M-am aruncat pe ea. Călare pe picioarele ei, cu o mână îi țineam mâinile, cu cealaltă i-am tras fusta în sus. Ea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
Nu era prima dată, noroc că gândeam cu un cot. Am rămas totuși destul de perplex și am îngenuncheat pipăind trotuarul. Nu vedeam și nu auzeam nimic. Nici nu miroseam, dar nu era nevoie. Și am simțit cum cineva m-a apucat de mână și mi-a pus capul în ea. L-am apucat și l-am proptit pe gât. Am văzut că cinevaul care mi-l dăduse era chiar gagica după care mă întorsesem. Arăta trăsnet, purta o fustă scurtă și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
totuși destul de perplex și am îngenuncheat pipăind trotuarul. Nu vedeam și nu auzeam nimic. Nici nu miroseam, dar nu era nevoie. Și am simțit cum cineva m-a apucat de mână și mi-a pus capul în ea. L-am apucat și l-am proptit pe gât. Am văzut că cinevaul care mi-l dăduse era chiar gagica după care mă întorsesem. Arăta trăsnet, purta o fustă scurtă și avea o pereche de picioare rar întâlnite în emisfera noastră. Și în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
Și ce puteam să fac? 28/29 septembrie 2004 IN HEAVEN (EVERYTHING IS FINE) BUM! făcuse avionul rupându-se în două bucăți: cea din față și cea din spate. Eu eram în a doua. „Mama lor de teroriști“, am mai apucat să zic, după care mi-am pierdut cunoștința și, aproape concomitent, și viața. Așa am ajuns din cer în rai. Lucru la care nu mă așteptam. Credeam că după moarte nu mai vine nimic, sau că în cel mai bun

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
mai îngrășat! - Nu, bă, nu, tot 95 de kile am. Da’ tu ai cam slăbit, nu? - Ei, da, cu stresul... - De ce? Ce stres? - Păi, știi cum e... Lucrez la un album nou, toată noaptea în studio, abia de dimineață dacă apuc să mănânc ceva, dup-aia mă culc, iarăși studio, și tot așa... - Da, bă, știu cum e, că și eu îmi pierd nopțile, mai scriu, mai un cântec, un scenariu... Da’ pune-mi și mie astea la care lucrezi acum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
Pascu m-a întrerupt, cuprinsă de furiile iadului. - Auzi, Dane, ce vorbește găinarul ăsta nefutut! Numa’ ce l-am văzut cum a pus pâinea aia împuțită și brânza cu miros de pizda mă-sii pe bandă, că m-au și apucat nervii! Dă cu el de pământ, pișa-m-aș în capu’ lui de mitocan! - Vedeți? i-am zis lui Dan, care zâmbi înțelegător. Totuși îmi trase un șut în burtă. - Ești șmecher, ha? întrebă călcându-mă în picioare. Futu-te

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
nu prea o speriau. Cumpărară biletele de la un automat colorat și le băgară în alt automat colorat, care le deschise ușa sălii și le ura vizionare plăcută. În continuare, totul decurse cum trebuia; la prima scenă dură, Suki tresări și apucă mâna lui Shuoke, acesta i-o strânse, apoi, când ea se sperie din nou, o îmbrățișă, și ea sări peste următorul pas și îl sărută pe Shuoke, cu limba, cu dinții, cu totul, îi luă mâna și o puse pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
părăsească studioul - ba poate chiar orașul și țara - în patru labe, dar nu ajunsese departe. În culise îl așteptam eu. Sunasem de pe mobil, nu aveam nici un fax, nici o chitanță, era o cacealma. Cum spuneam, Ciocan nu ajunse departe. L-am apucat de guler și l-am târât într-o debara. Am încuiat ușa și am scos la iveală o bâtă de baseball. - Nenorocitule, i-am zis. Te omor. - Stai, domne, ce faci, io sunt prim-ministru, răspunse Ciocan cu glas nedemn

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250

pe care-l cauți în nou). Toate astea pentru a spune că, parcurgând rapid cu privirea titlurile volumelor expuse în librărie, ți-ai îndreptat pașii spre un teanc de Dacă într-o noapte de iarnă un călător proaspăt tipărite, ai apucat un exemplar și l-ai dus la casier ca să ți se stabilească dreptul de proprietate asupra lui. Ai mai aruncat o privire pierdută cărților din jur (mai bine-zis: cărțile te priveau cu expresia pierdută a câinilor din cuștile hingherului care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
ale lui, așa cum eu eram pe punctul de a deveni el, de a-i lua locul printre lucrurile și oamenii din viața lui. Fata aceea... - Cine e fata aceea? - am întrebat, și cu un gest nesocotit am întins mâna să apuc fotografia în rama ei de lemn sculptat Era o fată deosebită de cele de pe la noi, care au fața rotundă și cozile de culoarea tărâțelor. Abia atunci m-am gândit la Brigd, i-am văzut dintr-o dată pe Ponko și Brigd

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
aveau să danseze împreună sărbătoarea Sfântului Tadeu, Brigd care avea să cârpească mănușile de lână ale lui Ponko, Ponko care avea să-i dăruiască lui Brigd un jder prins cu capcana mea. - Lasă fotografia! - a urlat Ponko și mi-a apucat ambele brațe cu degete de fier. - Las-o! Acum! „Ca să-ți amintești de Zwida Ozkart“, am avut timp să citesc pe fotografie. - Cine e Zwida Ozkart? - am întrebat, și un pumn m-a izbit în plină față, iar eu m-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
pumnii strânși asupra lui Ponko; ne-am rostogolit pe podea, încercând să ne sucim brațele, să ne lovim cu genunchii, să ne rupem coastele. Oasele lui Ponko trăgeau greu, brațele și picioarele loveau sec, părul, pe care încercam să-l apuc, ca să-l răstorn, era ca o mătură aspră, din păr de câine. Pe când eram încleștați, am avut senzația că în lupta aceea avea loc transformarea, și când aveam să ne ridicăm el avea să fie eu și eu el; dar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
praf, înghițit poate de destinul anulant, ce amenința obiectul studiilor sale, de abisul întreruperii bruște a romanului. Ai vrea să te proptești pe marginea acestui abis, susținând-o pe Ludmila, sau agățându-te de ea; mâinile tale încearcă să-i apuce mâinile... Nu mă întrebați unde e urmarea acestei cărți! Un strigăt acut pornește dintr-un punct nedeterminat dintre biblioteci. - Toate cărțile continuă dincolo... Vocea profesorului urcă și coboară; unde s-a băgat? Poate se rostogolește sub birou, poate e gata

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
trebuie să facă efortul să se țină după ea, să redea un dialog construit din gol, replică după replică. Pentru povestire, podul nu s-a terminat: sub fiecare cuvânt e golul. — A trecut? o întreb. — Nu e nimic. Amețelile mă apucă când mă aștept mai puțin, chiar dacă nu e nici un fel de pericol... Altitudinea și adâncimea nu contează... Dacă privesc cerul, noaptea, și mă gândesc la distanța până la stele... Sau chiar și ziua... Dacă m-aș întinde aici, de exemplu, cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
chiar dacă nu e nici un fel de pericol... Altitudinea și adâncimea nu contează... Dacă privesc cerul, noaptea, și mă gândesc la distanța până la stele... Sau chiar și ziua... Dacă m-aș întinde aici, de exemplu, cu ochii în sus, m-ar apuca amețeala... - și arată norii ce trec repezi, împinși de vânt. Vorbește de amețeală ca de o tentație, care într-un fel o atrage. Sunt ușor dezamăgit că nu mi-a spus nici un cuvânt de mulțumire. Observ: — Nu e un loc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
spun eu. - Eram gata să ne prăbușim de pe un pod. Iar ea: — Nu. Fiecare om are un vis diferit. — Iar unii se nimeresc într-un loc sigur ca acesta, la adăpost de orice amețeală... insist eu. — Amețeala există pretutindeni - și apucă revolverul pe care Valeriano l-a montat la loc, îl deschide, lipește ochiul de țeavă ca pentru a vedea mai bine dacă e perfect curățată, răsucește tamburul, încarcă un glonț, ridică trăgaciul, ațintește arma spre ochi, mișcând tamburul. Pare o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]