4,155 matches
-
acești analiști vor înțelege că pragmatismul invocat de cei care critică "fundamentalismul" principiilor nu reprezintă de fapt decât o scuză pentru incoerența internă a pseudosoluțiilor care nu sunt fundamentate pe principii. Ziariștii se vor putea inspira din claritatea și logica argumentării de care publicistul Bastiat a dat dovadă în toate scrierile sale Juriștii vor descoperi în Frédéric Bastiat un adept al dreptului natural (inspirat de John Locke, printre alții), curent poate insuficient cunoscut și apreciat din cauza tradiției noastre juridice "continentale". În
by Frédéric Bastiat [Corola-publishinghouse/Science/1073_a_2581]
-
adecvare; a valorilor alethice; a metaforei; a ficțiunii). Conceptul de performativitate trebuie să dea seamă de ultima parte a tezei: un discurs sau o producție discursivă este un mediator al unei acțiuni sociale (prin analiza actelor locuționare, ilocuționare, perlocuționare, a argumentării, a „limbii de lemn”, a persuadării). Abordarea este semiotică (sintactic, semantic, pragmatic) întrucât aceasta, ca metalimbaj integrator, surprinde o intervenție discursivă sub toate aspectele sale. În primul capitol, abordăm limbajul natural ca instrument al practicii discursive, în sensul că acesta
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
se face”; actul perlocuționar, care se produce prin limbaj, adică „a face ce se spune”. Locutorul urmărește, prin actul perlocuționar, să obțină anumite efecte la auditoriu, să-l influențeze într-un anumit mod. Plecând de la această situație, putem vorbi de argumentare ca strategie perlocuționară, deoarece locutorul, construind o secvență discursivă de tip argumentativ, urmărește adeziunea interlocutorului, auditoriului la teza argumentată. Argumentarea poate fi dezvoltată pe două traiectorii, una mai rațională și mai precisă, surprinsă și prin sintagma “a convinge”, alta mai
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
să obțină anumite efecte la auditoriu, să-l influențeze într-un anumit mod. Plecând de la această situație, putem vorbi de argumentare ca strategie perlocuționară, deoarece locutorul, construind o secvență discursivă de tip argumentativ, urmărește adeziunea interlocutorului, auditoriului la teza argumentată. Argumentarea poate fi dezvoltată pe două traiectorii, una mai rațională și mai precisă, surprinsă și prin sintagma “a convinge”, alta mai „afectivă” sau estetică, numită și persuadare. În practica discursivă întâlnim și o serie de construcții discursive care doar ne dau
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
sau insucces (eșec). Cu toate acestea, enunțurile performative pot lua și valori alethice, acest fapt are însă mai puțină importanță, esențial fiind faptul că prin limbaj se poate acționa asupra celorlalți și prin ei asupra lumii fizice. 4.3.1. Argumentarea ca strategie perlocuționară Conceptul de strategie are un sens mai general sau global, prin el “înțelegem modalitatea în care un locutor (autor, orator) combină, în construcția sa discursivă, enunțurile în secvențe discursive, forme discursive raționale unele cu altele, tipurile de
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
de argumente, modalitățile de descripție și explicație, procedurile stilistice, astfel încât poate fi determinată o tonalitate dominantă a tipului de discurs propus în fața receptorului și se pot îndeplini cu profit maximal intențiile pentru care discursul a fost conceput”. (Sălăvăstru, 2001:121). Argumentarea ca fenomen discursiv se înscrie destul de bine într-o astfel de “clasă”, răspunzând cerințelor acesteia, aduce chiar și o anumită “tonalitate” discursului și anume cea argumentativă, vorbindu-se până și de o tipologie în acest sens, discursul argumentativ. Odată cu “renașterea
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
clasă”, răspunzând cerințelor acesteia, aduce chiar și o anumită “tonalitate” discursului și anume cea argumentativă, vorbindu-se până și de o tipologie în acest sens, discursul argumentativ. Odată cu “renașterea retoricii”, în special în spațiul socio-uman, a fost acreditată ideea că argumentarea este parte integrantă din viața noastră zilnică, că este inevitabilă în practica discursivă din orice domeniu sau situație de comunicare. Ducrot afirmă chiar că “originea argumentației se află în limbă”, că fiind “înscrisă în limbă”, rezultă că “a argumenta înseamnă
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
discursivă din orice domeniu sau situație de comunicare. Ducrot afirmă chiar că “originea argumentației se află în limbă”, că fiind “înscrisă în limbă”, rezultă că “a argumenta înseamnă a vorbi și nu poți vorbi fără să argumentezi”. (Ducrot, 1996:365). Argumentarea ca strategie perlocuționară, este de la sine înțeles că, este orientată spre celălalt, fiind perlocuționară (discursul argumentativ e considerat ca discurs acțional) pentru că mai întâi este “interlocuționară”. Ea este orientată spre celălalt deoarece locutorul, argumentând în favoarea (sau contra) unei teze, are
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
și modul indirect, în care interlocutorului i se argumentează faptul că “este nesănătos să te droghezi”, locutorul încercând să-i modifice convingerile, credințele, dorințele, plecând de la premisa că acesta, ca individ consecvent, este dispus să acționeze conform convingerilor inculcate. Prin argumentarea sfatului “nu este sănătos să te droghezi”, interlocutorul trebuie să ajungă la concluzia că acest sfat este legitim, justificat și dezirabil. Cele spuse mai sus sunt o ilustrare a definițiilor date argumentării și argumentului, produse de autori consacrați. Astfel, pentru
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
este dispus să acționeze conform convingerilor inculcate. Prin argumentarea sfatului “nu este sănătos să te droghezi”, interlocutorul trebuie să ajungă la concluzia că acest sfat este legitim, justificat și dezirabil. Cele spuse mai sus sunt o ilustrare a definițiilor date argumentării și argumentului, produse de autori consacrați. Astfel, pentru Perelman și Olbrechts-Tyteca, “obiectul acestei teorii este studiul tehnicilor discursive care permit provocarea sau creșterea adeziunii spiritelor la tezele care li se prezintă în vederea asentimentului lor”, argumentul fiind “un răspuns dat pentru
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
și Olbrechts-Tyteca, “obiectul acestei teorii este studiul tehnicilor discursive care permit provocarea sau creșterea adeziunii spiritelor la tezele care li se prezintă în vederea asentimentului lor”, argumentul fiind “un răspuns dat pentru a persuada sau pentru a convinge”. Pentru Jean-Blaise Gize, argumentarea este “un ansamblu de strategii discursive ale unui orator A, care se adresează unui auditoriu B în vederea modificării, într-un sens dat, a judecății lui B asupra unei situații S”. Oliver Reboul consideră argumentul, “o propoziție care, adusă într-o
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
de argumente (argumente bazate pe fapte, exemple, autoritate, analogie și altele) ce constituie conținutul, “materia” acestuia; și operații (operații logice: inferențe, raționamente, deducții, inducții, explicații, implicații, disjuncții, etc.; operații retorice: de ordine, de “ornare”, interogația retorică, etc.) ce reprezintă forma argumentării. Acest edificiu de argumente și operații fiind pus în slujba concluziei sau tezei a cărei asumare, de către interlocutor, are ca efecte modificarea universului psihocomportamental al acestuia și a relației lui cu lumea socială sau fizică. Argumentarea are un caracter procesual
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
etc.) ce reprezintă forma argumentării. Acest edificiu de argumente și operații fiind pus în slujba concluziei sau tezei a cărei asumare, de către interlocutor, are ca efecte modificarea universului psihocomportamental al acestuia și a relației lui cu lumea socială sau fizică. Argumentarea are un caracter procesual, reprezentând actul discursiv de a convinge sau persuada, și un caracter dialetic, deconstruind anumite teze și propunând altele. Tezele vehiculate argumentativ țin în general de opinabil și mai puțin de “episteme” proprie demonstrației. Acest opinabil dă
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
actul discursiv de a convinge sau persuada, și un caracter dialetic, deconstruind anumite teze și propunând altele. Tezele vehiculate argumentativ țin în general de opinabil și mai puțin de “episteme” proprie demonstrației. Acest opinabil dă seama de subiectivitatea și imprevizibilul argumentării, acestea implicând imposibilitatea stabilirii unei căi standard de a impune aceeași opinie la mai mulți interlocutori. Eficiența unei argumentări în impunerea unei opinii ține de mai mulți factori: personalitatea și competența interlocutorilor, forța argumentelor puse în scenă, modul “fericit” de
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
argumentativ țin în general de opinabil și mai puțin de “episteme” proprie demonstrației. Acest opinabil dă seama de subiectivitatea și imprevizibilul argumentării, acestea implicând imposibilitatea stabilirii unei căi standard de a impune aceeași opinie la mai mulți interlocutori. Eficiența unei argumentări în impunerea unei opinii ține de mai mulți factori: personalitatea și competența interlocutorilor, forța argumentelor puse în scenă, modul “fericit” de combinare a acestora, precum și alți factori contextuali. În general, argumentarea este pusă în relație cu demonstrarea, uneori fiind chiar
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
impune aceeași opinie la mai mulți interlocutori. Eficiența unei argumentări în impunerea unei opinii ține de mai mulți factori: personalitatea și competența interlocutorilor, forța argumentelor puse în scenă, modul “fericit” de combinare a acestora, precum și alți factori contextuali. În general, argumentarea este pusă în relație cu demonstrarea, uneori fiind chiar confundate. Demonstrația operând, mai degrabă, cu noțiuni formalizate, desemnează o operație discursivă care stabilește adevărul / falsul unei propoziții (teze) în mod strict deductiv. Ea trebuie corelată, mai degrabă, cu limbajul formal
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
teze) în mod strict deductiv. Ea trebuie corelată, mai degrabă, cu limbajul formal, raționamentul pur logic, fiind decidabilă, consistentă și completă (nu i se mai poate adăuga nici o teză fără să ajungem la inconsistență), având un caracter teoretic. În comparație cu demonstrația, argumentarea, desemnând un ansamblu de argumente și operații discursive utilizate pentru a face să fie admisă o teză, trebuie corelată cu limbajul natural, logica naturală, raționamentul dialectic, consistență relativă, este deschisă, situațională sau contextuală, având un pronunțat caracter practic (accentul căzând
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
operații discursive utilizate pentru a face să fie admisă o teză, trebuie corelată cu limbajul natural, logica naturală, raționamentul dialectic, consistență relativă, este deschisă, situațională sau contextuală, având un pronunțat caracter practic (accentul căzând pe eficiența intervenției discursive). Pledăm pentru argumentarea ca strategie sau intervenție discursivă perlocuționară, la baza căreia stau mecanismele raționale ale performanței discursive, aceasta oscilând între două extreme: demonstrație pură și seducția discursivă, mecanismele pur raționale și mecanismele emoționale. În acest sens, Vignaux va afirma că “există o
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
două extreme: demonstrație pură și seducția discursivă, mecanismele pur raționale și mecanismele emoționale. În acest sens, Vignaux va afirma că “există o întreagă serie de forme argumentative, cuprinse între demonstrația științifică și discursul vânzătorului sau avocatului” (apud Romedea, 1999:165). Argumentarea se ferește atât “de demersurile strict raționale, poate prea deductive ale demonstrației, dar și de iraționalitatea unei vorbiri de dragul efectului persuasiv”. (Sălăvăstru, 1996:292). Prin urmare, demersul argumentativ poate lua două forme: convingerea și persuadarea, în funcție de natura argumentelor și operațiilor
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
înțelege caracterul discontinuu, “pas cu pas” al gândirii, cogniției sau oricărei producții lingvistice, dar și de faptul că, cunoașterea izvorăște și din interacția discursivă, precum și de actuala deplasare a atenției de pe cunoaștere pe discursivitate în cultura contemporană. Asumam mai sus argumentarea ca intervenție discursivă ce oscilează între două extreme, între demonstrația pură, strict deductivă cu mecanismele ei pur raționale și seducția discursivă cu mecanismele ei emoționale, iraționale. Prin urmare, în funcție de locul pe care îl va ocupa pe această “scară”, argumentarea va
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
sus argumentarea ca intervenție discursivă ce oscilează între două extreme, între demonstrația pură, strict deductivă cu mecanismele ei pur raționale și seducția discursivă cu mecanismele ei emoționale, iraționale. Prin urmare, în funcție de locul pe care îl va ocupa pe această “scară”, argumentarea va căpăta o anumită “marcă”. Locutorul, punând în joc argumentarea ca strategia perlocuționară, vizează în planul apropiat asumarea unei idei sau teze de către interlocutor, iar în plan îndepărtat modificarea universului psihocomportamental al acestuia și, prin el, chiar modificarea unei stări
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
între demonstrația pură, strict deductivă cu mecanismele ei pur raționale și seducția discursivă cu mecanismele ei emoționale, iraționale. Prin urmare, în funcție de locul pe care îl va ocupa pe această “scară”, argumentarea va căpăta o anumită “marcă”. Locutorul, punând în joc argumentarea ca strategia perlocuționară, vizează în planul apropiat asumarea unei idei sau teze de către interlocutor, iar în plan îndepărtat modificarea universului psihocomportamental al acestuia și, prin el, chiar modificarea unei stări de lucruri din lumea socială sau naturală. Având în vedere
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
de lucruri din lumea socială sau naturală. Având în vedere că ideile, “convingerile ne călăuzesc dorințele și ne modelează acțiunile.” (Peirce, 1990:115 ). Având, așadar, ca prim scop asumarea unei idei de către interlocutor, locutorul argumentează în favoarea acelei idei, teze iar argumentarea lui poate fi “convingătoare” sau “persuasivă”, altfel spus argumentarea ca și convingere și argumentarea ca persuadare. Această distincție o regăsim la Perelman și Olbrechts Tyteca, care afirmau: “ne propunem a numi persuasivă o argumentare care nu pretinde a avea valoare
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
vedere că ideile, “convingerile ne călăuzesc dorințele și ne modelează acțiunile.” (Peirce, 1990:115 ). Având, așadar, ca prim scop asumarea unei idei de către interlocutor, locutorul argumentează în favoarea acelei idei, teze iar argumentarea lui poate fi “convingătoare” sau “persuasivă”, altfel spus argumentarea ca și convingere și argumentarea ca persuadare. Această distincție o regăsim la Perelman și Olbrechts Tyteca, care afirmau: “ne propunem a numi persuasivă o argumentare care nu pretinde a avea valoare decât pentru un auditoriu particular și de a numi
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
călăuzesc dorințele și ne modelează acțiunile.” (Peirce, 1990:115 ). Având, așadar, ca prim scop asumarea unei idei de către interlocutor, locutorul argumentează în favoarea acelei idei, teze iar argumentarea lui poate fi “convingătoare” sau “persuasivă”, altfel spus argumentarea ca și convingere și argumentarea ca persuadare. Această distincție o regăsim la Perelman și Olbrechts Tyteca, care afirmau: “ne propunem a numi persuasivă o argumentare care nu pretinde a avea valoare decât pentru un auditoriu particular și de a numi convingătoare aceea care este gândită
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]