5,205 matches
-
citesc cu o plăcere masochistă la ceas de noapte, citează chiar și un vers dintr-o manea compusă cu această ocazie, de o înțelepciune aproape biblică: "Totu-n viață-i trecător / Ca și firele de păr". Două apariții extraordinare în culoarele (tunelele) subterane ale Universității Laval, foarte utile atunci când este foarte frig afară și nu se mai poate circula din cauza vântului și a zăpezii. Prima dintre ele: o estropiată, suspendată într-un echilibru precar la capătul a două cârje vopsite în
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
contrastând prin culoare și imbrăcăminte cu cei din jur, se cumințesc brusc de îndată ce văd sutele de scaune bleu aliniate în interiorul Airbus-ului A340-600. După câteva ore de zbor și după masa frugală servită de echipaj, reușesc să se culce pe culoarele avionului, du jamais vu în toți anii în care călătoresc cu avionul. Echipajul nu le spune nimic, în mod ciudat. De fapt, cred că fuseseră anunțați că va fi un zbor liniștit, fără probleme nu am avut nicio zguduitură până la
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
mocheta gri, m-a dus gândul la autobuzele DoubleT de pe ruta Geneva -București ale lui Gigi Șoferul, uitate la miez de noapte prin vămi europene. Călătorii epuizați de stat în șezut se culcau și ei pe unde apucau, inclusiv pe culoarul din mijlocul autobuzului. Ciudată senzație de umanizare a călătoriei cu avionul. Ce-mi spune în așteptarea îmbarcării o canadiancă ce se ocupă de "inserția" psihologică a imigranților, care-mi recunoaște imediat accentul românesc: 1) Marea majoritate a românilor ajunși în
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
de faptul că la ora 11 noaptea Scânteia ne scoate din rotativă și pierdem provincia (teancurile de reviste trebuie duse la anumite trenuri), enervați că va trebui să așteptăm în ploaie autobuzul de noapte, care vine rar, alergăm bezmetici pe culoarele întunecoase spre tipografie și ne certăm cu paginatorii și linotipiștii care nu se grăbesc îndeajuns. A intrat schimbul III, ei oricum trebuie să stea până dimineața și, datorită plumbului topit, în atelier e cald, nu ca în redacție. 14 octombrie
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
piesă utilă, în vreme ce noi eram puse să așteptăm finalul orei pentru a curăța bancurile de lucru, că „făceam sector“ o săptămână întreagă în mod normal și mai mult dacă eram pedepsite, adică spălam fiecare vas de toaletă, fiecare chiuvetă, fiecare culoar și fiecare treaptă, spălam covoarele comune, ștergeam pereții și tablourile, precum și geamurile de la casa scărilor. Toate, firește, cu apă înghețată și cu cârpe aproape intrate în putrefacție. Într-o dimineață, pe când spălam holul de la intrare, m-am izbit de doi
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
conduită școlară. Deși nici nu începusem încă să mă transform în fată din copila rahitică ce eram, îmi aduc aminte de chipul roșu și vocea tremurată a prietenei surorii mele, povestindu-i cum a trebuit să stea la rând pe culoar, în fața cabinetului medical. După vreo jumătate de oră de așteptat, timp în care sângele îi bubuia la tâmple tot mai tare, văzând că două dintre colegele sale nici nu voiseră să le spună ce se întâmplase înăuntru și că o
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
în prima zi de facultate, după ce terminase răm împreună o armată înfiorător de grea, primul lucru pe care l-am făcut, colegii mei și cu mine, a fost să ne așezăm în coloană și să batem pas de defilare pe culoarul facultății, sub privirile uimite ale celorlalți studenți. Cînd am fost prima dată-n America, am străbătut New York-ul într-un taxi, îm preună cu un bun prieten emigrat de mult, cîntînd în gura mare cîntece patriotice și pionierești ! Sigur, făceam
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
marelui dispărut, și iar beam, și iar văr sam un strop și tot așa. În cele din urmă, ne pupam și lăcrimam discret. În camera mea strîmtă din Grozăvești, cu două paturi de-o parte și de alta și un culoar între ele ca într-un compartiment de tren, cu gîndacii care mișunau peste tot, cu chiuveta picurînd neîncetat, noi făceam, în vălătucii de fum de Carpați și-n aburii băuturilor de tot soiul, cultură înaltă. Ca sărmanul Dionis, la masa
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
de zi cu zi timp de opt ani într-o familie cu câteva sute de suflete, așa cum era cea a Școlii Normale din Șendriceni, cuprindea și zone mai puțin expuse vederii șefilor, aspecte și manifestări hazlii care dădeau farmec și culoare existenței noastre gri și izolate. Plecările în oraș erau strict controlate printr un sistem riguros de evidență, și numai cu bilet de voie semnat de director. Învoirile generale se dădeau o dată pe lună, dar dacă aveai de rezolvat o problemă
Ediţia a II-a revizuită şi îmbogăţită. In: CHEMAREA AMINTIRILOR by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/504_a_769]
-
fiind o noapte de pomină în care s-au spus, cred, aproape peste o sută de bancuri la care au participat într-un final și cuplul fericit de pocăiți, neavând încotro, nu puteau să călătorească în picioare tot drumul pe culoarul trenului, pentru a nu auzi prostiile noastre, pe care le debitam una după alta, de parcă ar fi fost traversele de la linia ferată. O atmosferă destul de veselă cu tot felul de chiote și râsete la care a participat și controlorul
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
noastră. O atmosferă unde s-au legat noi prietenii, în care vinovată de toate ce se întâmplaseră nu era decât arta pe care o practicam toți, fiecare în felul său. Seara, ajunși înapoi la Tulcea, ne-am despărțit fiecare pe culoarul hotelului unde eram cazați, intrând fiecare în camera lui, încheind astfel o zi de neuitat. Noaptea a trecut prea repede, de vină fiind și oboseala care s-a acumulat pe parcursul zilei. Dimineață eram invitat la Centrul Cultural de către domnul director
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
perindau înaintea ochilor. Deodată simți în ea o întrebare mută; parcă cineva o întreba: ,, Ei bine, ai de gând să stai mult timp acolo, să te zgâiești afară?”. În clipa următoare, dădu zăvorul la o parte și lăsă geamul de pe culoarul trenului să cadă cu viteză. Gândul că în curând va ajunge pe un teritoriu străin o făcuse să acționeze într-un ritm aproape mecanic. Trase adânc aer în piept și cu ochii pe jumătate închiși aștepta să-i treacă o
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
care să o ajute. Uneori îți trebuie să trăiești mulți ani pentru a înțelege esența și valoarea unei clipe ca aceea prin care Carlina trecea. Dorise atât de mult să se elibereze din lanțul care-l simțise în jurul ei, din culoarul singurătății, iar acum se simțea ca o lașă și-i era frică de situația în care se afla în momentul acela neștiind încotro să o apuce. Când plecase de acasă își lăsase totul. Lăsase casa, orașul, tot ce agonisise, locul
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
vreodată? Frigul din ea se accentuase, iar mâinile de mamă veneau încălzindu-i imaginea lui închipuită, căutândul cu sufletul încercat de multă durere. La început i se păru o glumă că nu-l întâlnise, dar era ceva real. Scotocise toate culoarele, toate spațiile din incintă și din exterior și întâlnise toate persoanele de ordine și călătorii care așteptau. Dacă ar fi dorit cineva să staționeze mai mult decât era necesar, erau legitimați, iar în cazul în care stăteau neregulamentar erau invitați
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
unei fântâni sau a unei hrube. Alin își dovedise încă o dată îndemânarea pentru acest joc, având o intuiție teribilă asupra adversarilor. În acel moment ar fi vrut să fie invizibil ca vântul, dar numai el știa de ce. De-a lungul culoarului, în hotel, veni un miros de pește proaspăt prăjit pe grătar. Zâmbi ironic și se îndreptă spre camera sa. Într-o altă cameră din hotel se auzi un scandal de proporții, dar liniștea a fost restabilită în următoarele clipe de către
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
Nu pot vorbi decât un minut. - Plec chiar acum. O să te sun atunci când ajung dincolo. Să ai grijă de Victoria. - Da, spuse ea pe un ton ușor contrariat. Totuși era dispusă să înțeleagă cum stăteau lucrurile. Ieși din compartiment pe culoar, își aprinse o țigară din marca lui preferată savurând-o cuprins de cele mai îndrăznețe gânduri. Era îmbrăcat ca pentru o călătorie lungă. Mișcările îi erau agere ca a unui spiriduș. Nicky era acaparat de un peisaj, iar când întoarse
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
fără vreun gest, dar știam că odată ce se depărtează, începe să surîdă. În sfîrșit, după cîteva luni, a început să-mi răspundă. Odată, nu de mult, preocupat de niște hîrtii, pe care tocmai le luasem dintr-un birou, treceam pe culoarul de la etajul doisprezece fără să observ că, din sens invers, vine doamna Teona, cu o cană cu apă în mînă. Ei, bună! îmi strigă ea cînd e la numai un pas în fața mea. Rămîn locului, ridic ochii, o privesc mirat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
mînă. Ei, bună! îmi strigă ea cînd e la numai un pas în fața mea. Rămîn locului, ridic ochii, o privesc mirat, apoi mă uit și-n jur, să văd dacă nu cumva a salutat pe altcineva. Eram singuri pe tot culoarul. Da, ei da, pe tine te-am salutat, rîde ea, observîndu-mi privirea. Vă rog să mă iertați!, eram preocupat de hîrtiile astea. E vreo decizie prin care ești dat din nou disponibil? mă întreabă doamna Teona rîzînd, arătînd cu privirea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
să tot fie vreo două sute de salariați ai combinatului. E, de fapt, ora de vîrf. La primul autobuz nu mă înghesui; s-au îngrămădit vreo sută, au urcat vreo treizeci și autobuzul a luat-o din loc, cu jumătate din culoar gol și cu cîțiva agățați din mers pe scară. Cum rămîne cu răspunsul? îmi spune Cezara, apropiindu-se de mine, urmată de soțul ei, venit în fugă dinspre grădiniță. Lasă-l în pace, îi zice Petre, care, probabil, cunoaște întrebarea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
făcut? Asta era acum cîțiva ani. De-atunci a trecut ceva vreme; bună, rea, a trecut. Cît vremea e bună, e bine, dar cînd viscolește ori plouă mărunt și des, cu vînt din nord ori din sud, de-a lungul culoarului format de blocurile de pe marginea șoselei, un vînt rece și ascuțit ca acum, e mai puțin plăcut de stat în stație. Îți vine să lași naibii totul și să te întorci acasă. Într-un Fiat 850, cu trei ingineri pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
lîngă Odobești. Și ce-ai făcut cu atîția bani? I-am investit în alte lucrări, am răspuns. Cafeaua, vodca, hîrtia de scris, dactilografierea textelor, drumurile la București, la alte teatre din țară... au costat... Autobuzul gonește ca un nebun pe culoarul din mijloc al șoselei. Trec prin fața mea ultimele case de la marginea orașului, frumos lucrate, unele cu etaj: niște vile mici și cochete. Urmează un spațiu gol, arat de astă-toamnă, apoi trecem pe lîngă stația de benzină. De-acum încolo, pînă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
să aflăm că de fapt toți au devenit buni, iar dacă mai e vreun conflict, acela e între îngeri și heruvimi, că unii cîntă mai frumos decît alții. Simt că șoferul pune frînă, în urma unui autobuz care merge tot pe culoarul din mijloc. Motorul tușește de cîteva ori, în timp ce șoferul accelerează și trece pe culoarul de margine. Motorul a tăcut deja, iar mașina mai merge douăzeci de metri, oprindu-se chiar pe bordură, însoțită de un scîrțîit prelung. Pînă aici i-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
conflict, acela e între îngeri și heruvimi, că unii cîntă mai frumos decît alții. Simt că șoferul pune frînă, în urma unui autobuz care merge tot pe culoarul din mijloc. Motorul tușește de cîteva ori, în timp ce șoferul accelerează și trece pe culoarul de margine. Motorul a tăcut deja, iar mașina mai merge douăzeci de metri, oprindu-se chiar pe bordură, însoțită de un scîrțîit prelung. Pînă aici i-a fost, zice unul de lîngă mine. Șoferul încearcă să pornească motorul de cîteva
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
din cursele ce vin după noi și ne vor lua. Vîntul din nord, dinspre munte, șfichiuie rece și cu putere. Călătorii se îngrămădesc pe șosea, înșiruindu-se pe marginea ei. Facem cu toții din mînă curselor care trec în viteză pe culoarul din mijloc. Abia după cîteva minute, un autobuz mai gol, care merge la șantier, oprește și urcăm cu toții. De pe un scaun, lîngă care m-am oprit, cineva îmi face semn să fiu atent: e Fulvia. Bună! surîd eu. E și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
Directorii, coborîți din mașini, o salută pe Brîndușa. Ea le răspunde, apoi intră în clădire. "Păcat, Vlade!", zic eu în timp ce-mi trag mănușa stîngă și scot din buzunar legitimația de serviciu, să o arăt portarului. La poartă, în mijlocul culoarelor de trecere, stă cîte un portar cu mîinile la spate, bine înfipt pe picioare. A avut cursa pană, încearcă cineva să explice. Portarii strîng din umeri, semn că ei nu au ce face, asta le este datoria. În jurul meu încep
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]