7,054 matches
-
mine; Și omul nu știe că acolo sunt numai umbre, iar cei pe care îi poftește nebunia se află de mult în adâncurile șeolului (locuința morților)” (Pilde, 13-18) Urâtul este moartea, îndepărtarea de centru, este nebunia necredinței și a păcatului, despărțirea de esența reală, de sursa vieții. Este moartea prin respingerea cuvântului sacru, a existenței întru sacru. Frumosul devine căutarea sacrului, apropierea de centru, de origine, de absolut. Există ceva comun în orice apropiere de sacralitate? Mistica. În toate practicile religioase
Monştri şi gargui în arta medievală. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Codrina-Laura Ioniţă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_943]
-
batjocorită. Am simțit, am crezut atunci că acea ninsoare fusese trimisă de Dumnezeu nu pentru noi, cum îmi închipuisem când zburdam cu Ester pe Bulevard, în dreptul cinematografelor, ci numai și numai spre a-i ostoi bătrânei ctitorii durerile ultime ale despărțirii ei de Lume. Inginerul ne-a părăsit la poarta din mijloc a fostei pușcării, acolo unde se făcea odinioară triajul condamnaților. Sub bolta mare de la ieșire ne-am oprit nehotărâți încotro s-o luăm. Timp suficient ca să vedem cum o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Mare, spre bucuria țăranilor care luau, mai pe nimic, nimicuri de care nici nu aveau nevoie, dar erau de chilipir de la plecânzi, așa le spuneau toți, cu un fel de trist, ultim respect, plin de dor și nespusă tristețe a despărțirii. În acele luni, când se știa că noi familii de evrei aveau să părăsească orășelul, o tristețe molcomă se pogora peste străzile acelea, peste curți și grădini, se prelingea pe ulițe, intra în ogrăzi, în odăi, în suflete, în cuvintele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
un vagon, iar Ioil, fostul casier de la A.D.A.S., venise chiar cu propunerea să se ia în antrepriză de către comunitate exploatarea căii ferate pe traseul până la întâlnirea cu acceleratul. Erau apoi vizitele de rămas-bun. Erau serenadele pe care le cântam, de despărțire, fetelor, colegelor noastre de școală, sub ferestrele lor, cu lacrimile mamelor sau ale bunicilor în dosul perdelelor trase. Eu cântam la mandolină și, pentru un efect sonor mai pregnant, mișcam cu talpa pantofului un creion mare, cu opt muchii, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
lui Ghidale timbrul atunci când le-a venit dezlegarea să plece, spunându-i să-l dea celui mai bun prieten al lui ca un semn al neuitării și ca o speranță a libertății. Eu i-am dat lui Ghidale atunci, la despărțire - fără să știu că nu am să-l mai văd vreodată - un briceag mic, o jucărie mai mult, pe care îl adusese tatăl meu de pe front. I-l dăduse, spunea, spre a o necăji pe mama, o fată la Brno
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
pală de vânt. Cântând, Ghidale făcea și unele gesturi, de parcă implora spre cer, parcă îi arăta Celui de sus că îmi cântă mie cântecul acela neînțeles, bucurându-se că poate face asta în fața mea, pentru mine, pentru prietenul lui, pentru despărțirea noastră care, amândoi o știam, dar ne prefăceam a o ignora, era tot mai aproape de noi cu fiecare zi care se ducea. Nu am suferit când a plecat Ghidale. Nici nu realizasem prea bine că a plecat. Nu m-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Ghidale, pe care i-o adusese tatăl lui când fusese la Cernăuți, la înmormântarea fratelui său. O șapcă rusească, pentru care toți îl invidiam pe Ghidale, geloși că avea o asemenea minunăție adusă din Uniune. Era Ghidale care acum, la despărțirea de R., își flutura șapca parcă special spre mine. A bănuit că eram acolo. Mi-a și adeverit când mi-a scris mai târziu. „Știam că erai acolo, la locul nostru, lângă cavoul cu lăptăreasa. Mi s-a părut că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Credeam că aveam de-acum sistemul meu de valori, care mă ținea în putere, mă ducea dincolo de minciuna zilnică. Prin Ester, am descoperit libertatea dragostei din fiecare clipă. Ne întâlniserăm acum de parcă n-am fi avut nici trecut, nici viitor. Despărțirea de Lia mă lecuise de patimi, de idealisme, credeam eu, și, mai ales, mă lăsase într-adevăr să aleg doar ceea ce simțeam că-i al clipei. Mă învățase să fiu risipitor, să nu adun, să nu mai cred și să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
le luam în serios, nu le credeam, nu le vedeam ca făcând parte din același unic, inepuizabil text. Abia acum, în coborâre, știu că își aveau locul lor dinainte stabilit și întâlnirea mea cu Pu în trenul din Brăila, și despărțirea în stația troleibuzelor din fața Primăriei, și discuția despre ea acum, când nu mă mai interesau veștile despre ea. Știu acum că erau doar semne ale închiderii textului întru limpezirea sa. Și, poate, întru Luminarea mea în coborâre. Din astfel de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
un cuvânt doar, un cuvânt mort, poate rechema minciuna amintirilor, cum poate ordona clipe și trăiri altfel disparate. Probabil Moartea pe care o simt pornită spre mine îmi dă și astfel de bucurii, spre a nu-mi face prea sfâșietoare despărțirea de această Lume. Bucuria de a vedea cum viața nu-i un lucru al întâmplării, cum toate clipele tale, într-un sfârșit, se ordonează supuse, liniștite, cu tâlcuri abia atunci deslușite, când te apropii de sfârșit. Această bucurie îți dă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
organizației de partid a Capitalei, promitea să facă rost de-o finanțare de la C.C. al U.T.C. Am dat să-i povestesc lui Argeșanu despre legăturile mele tradiționale cu bodega aceea, apoi am renunțat. Nu voiam să-l complexez. La despărțire, surâde compătimitor. „Vă păstrez o amintire plăcută. Au fost interesante discuțiile cu dumneavoastră.“ (Îi explicasem, între altele, în plimbările noastre, unde se află Biblioteca.) „Am regretat că nu v-ați orientat cu răspunsurile. Cine știe, poate acum făceați altceva... Puneați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Acasă. Viața mea, dacă stau să mă gândesc, a fost o continuă întoarcere. Nu am vocația desprinderilor. Înaintez cu corpul mereu întors spre „în urmă“. Abia părăsind un loc, acesta mă cuprinde, mă fascinează, rămâne în mine. Nu sunt al despărțirilor, ci al revenirilor. Nu am fascinația înaintării, ci a unei mereu întoarceri. Nu plecare, ci mereu revenire. De fapt, nu am plecat niciodată. Am revenit mereu, întors ca dintr-o continuă despărțire, pribegie. Cunoașterea, întâlnirea mea cu locuri străine a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
mă fascinează, rămâne în mine. Nu sunt al despărțirilor, ci al revenirilor. Nu am fascinația înaintării, ci a unei mereu întoarceri. Nu plecare, ci mereu revenire. De fapt, nu am plecat niciodată. Am revenit mereu, întors ca dintr-o continuă despărțire, pribegie. Cunoașterea, întâlnirea mea cu locuri străine a fost mereu ca o revedere. Nu am trăit fascinația întâlnirilor cu locuri străine, neobișnuite - chiar atunci când am avut astfel de experiențe -, ci totul era parcă revenire. Mai fusesem cândva pe acolo. M-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
locul meu, m-am apropiat cu un neștiut impuls mereu de oameni pe care parcă îi mai văzusem, pe care îi știam și ei mă cunoșteau. Mai ales față de femei. Apropierea de ele, legăturile erau firești, ca reîntâlniri după oarecari despărțiri. N-am știut niciodată să fac curte, să flirtez, să cuceresc. Am luat ceea ce știam că mi se cuvenea, tratându-le de la bun început pe aceste minuni ca pe vechi prietene, ca pe părți din sufletul meu, din amintirile mele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
pregătit. A gemut și s-a zvârcolit în mine încă multă vreme, ca și cum o rană profundă nu mai voia să se lase închisă, cu oricâte leacuri aș fi oblojit-o. De parcă ar exista aievea leacuri pentru părăsirea ta în fața Lumii. Despărțirea de Ester, o simțeam întruna, era o astfel de rană. O credeam ostoită pentru ca deodată, la răstimpuri neprevăzute, să țipe iarăși, lovită din senin de cine știe ce gând pustiu sau amintire zburătăcită sau gest crezut uitat, să doară și să sângereze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
în text odată cu ieșirea din el, încât această singurătate ți se pare a fi întâlnirea ultimă a Lumii, revărsarea ei de pe urmă, șuvoiul întors la matca lui prăbușindu-se în tine. Moartea, îți dai seama atunci, nu înseamnă nimic. Nici măcar despărțire. E doar revenirea ta deplină în text. Poarta s-a închis în urma ta. Cerurile s-au prăbușit. Începe un alt timp al rătăcirilor, al așteptărilor, al altor reveniri care ți se vor oferi, al altei porți care, poate, cândva se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
joc, fără a ști încotro mai era adevărul, încotro era minciuna. Am lăsat toate să se amestece și să mă azvârle, ca pe un fir de paing, în toate părțile. Așa am ajuns, pentru câțiva ani, în refugiul de la „Geamandura“... Despărțirea de Vichi credeam că a însemnat suferința trupului meu. Despărțindu-mă, alungat, de Ester, sufletul mi-a fost multă vreme în suferință. O suferință niciodată ostoită. Dar o binecuvântată suferință. Ester mi-a arătat, alungându-mă, eu silind-o parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
apetitul său vorace pentru deliciile sexului femeiesc fără deosebire de clasă ori de condiție socială, privință În care numai minunata lui soție părea să rămînă nevătămată. — Tocmai Îi spuneam mamei tale cît de mult Îți place noul tău colegiu. La despărțire, don Ricardo le făcu cu ochiul și se Îndepărtă rîzÎnd cu poftă. Pe tot drumul de Întoarcere, mama lui rămase tăcută, evident jignită de spusele lui don Ricardo. Nu numai Sophie privea cu Îngrijorare legătura lui din ce În ce mai strînsă cu familia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
decît Încăperile servitorilor și Julián crezu că nimeni n-are să-i găsească. Se dezbrăcară cu febrilitate, cu mînie și cu jind, zgîriindu-și pielea și topindu-se În tăceri. Își Învățară trupurile pe de rost și Îngropară acele șase zile de despărțire În sudoare și salivă. Julián o penetră cu furie, țintuind-o de lemnul pardoselei. Penélope Îl primea cu ochii deschiși, cu picioarele Înlănțuite În jurul torsului lui și cu buzele Întredeschise de dorință. Nu exista nici un licăr de fragilitate sau de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
provoacă râsul. În configurarea acestui personaj, mecanismul alăturării de scene contribuie la sporirea comicului de caracter. Abia acum râdem de obsesia „onoarei de familist” a lui Jupân Dumitrache. Scena a IX-a este dedicată celor doi amanți. Veta, jucând scena despărțirii definitive, își testează amantul. Adept al vieții tihnite sub acoperișul casei stăpânului, Chiriac nu suportă ideea schimbării radicale. Joacă și el teatru (mimând sinuciderea) după care, tensiunea fiind eliberată, împăcarea dorită se realizează. Aceste două personaje grave joacă o scenă
PERSONAJUL COMIC ÎN TEATRUL LUI I. L. CARAGIALE by Aurora Ștefan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/380_a_592]
-
tuturor care te împroșcau cu stigmate în răspăr iar vremelnicele concepții le-ai aruncat în grabă eliberând aspirații furibunde. Te-ai îndepărtat ca să rămâi numai în mine și nu i-ai lăsat Împăratului Verde nici dubletul tulburătoarelor fragi al despărțirilor din lumea cocotierilor și cocteilurilor, turnate în pahare de gheață ! În magazinul de jucării ai tresărit surprinsă vizitând potecile timpului; m-ai îmbrâncit neînduplecată în șura cu trifoi prea mirositor și floricelele multicolore din poiana stejarilor întunecați și nu mi-
Dans haotic by Aurel Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83734_a_85059]
-
de vârsta marilor pasiuni, nu era perfectă, însă constituiam cuplul ideal, ea divorțată, eu însurat sau invers... nu mai țin minte. Avea o literă-n plus, un cerc, un însemn care mă cuprindea și mă învăluia înșelător spre ea! După despărțire câteva legături o aruncaseră în alta dar când ne-am văzut... am știut! Ne întâlneam, ne ascundeam, mă proteja, cunoștea pe pielea ei ce-ar fi-nsemnat o despărțire. Mergeam adesea pe la ea, mă chema și-o căutam să respirăm
V?rsta prescris? by Aurel Avram Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83733_a_85058]
-
însemn care mă cuprindea și mă învăluia înșelător spre ea! După despărțire câteva legături o aruncaseră în alta dar când ne-am văzut... am știut! Ne întâlneam, ne ascundeam, mă proteja, cunoștea pe pielea ei ce-ar fi-nsemnat o despărțire. Mergeam adesea pe la ea, mă chema și-o căutam să respirăm împreună același orizont, însă mai mult de o îmbrățișare fugară, nu ne permiteam! Eram siguri că nu ne-am fi putut opri. În anotimpul florilor căzute și înflorite temperaturile
V?rsta prescris? by Aurel Avram Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83733_a_85058]
-
repede și nu privi în urma ta, nu o să vezi pe nimeni! Sunt cu tine întotdeauna și așa voi rămâne! Vocea ei nu mai era a ei! Ne-a venit rău, am plâns, am gemut interior... m-a sărutat veselă la despărțire și m-a expediat hotărâtă. Eu, să spun drept, nu eram vesel, așteptam în ultima clipă să se răzgândească. Când am ajuns acasă, unde mă aștepta soția dormind, trezind-o, mi-a șoptit încet, plutind printre vise: - Mai încet, vreau
V?rsta prescris? by Aurel Avram Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83733_a_85058]
-
pentru Angelica îl reținea încă la picioarele ei. Roland sosind mai înainte la Albracca a găsit-o asediată. Aceasta nu l-a împiedicat totuși să pătrundă în cetățuie unde a povestit Angelicăi toate aventurile sale din momentul plecării pâmă la despărțirea de Rinaldo și de ceilalți, care pornseră în ajutorul lui Carol Magnul. Angelica i-a vorbit la rândul ei despre starea deznădăjduită a garnizoanei și marele forțe ce o împresuraseră. Iar în cele din urmă l-a rugat pe Roland
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]