4,964 matches
-
de pe tărâmurile științei ca Ilya Prigogine, care considera că marele merit al modernilor e de a fi descoperit timpul 254. Ireversibilitatea timpului, coroborată cu hazardul, i se pare lui Prigogine singurul aliat bun al omului, deoarece ireversibilitatea asigură științei autentice devenirea, progresul. Nu știm chiar până unde poate merge această bună alianță dintre ireversibilitatea timpului și hazard, fiindcă alți savanți au demonstrat că ea nu e deloc favorabilă nici apariției vieții și nici apariției omului pe stricta cale "naturală" indicată de
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
fi deloc. Cred că Europa intră în cea mai importantă eră a evoluției sale istorice, aceea în care ar trebui să fie "avangardă" a transmodernității. Încă Noica a intuit necesitatea acestui rol, în plin război rece. Filosoful a creat ontologia devenirii întru ființă și a logicii lui Hermes în spiritul unui ethos transmodern, într-o vreme când modernismul și postmodernismul erau la apogeu. Va trebui să-l recitim pe Noica și să descoperim că, alături de Ștefan Lupașcu, el este unul dintre
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
-l recitim pe Noica și să descoperim că, alături de Ștefan Lupașcu, el este unul dintre cei mai de seamă filosofi transmoderni din ultima jumătate a secolului al XX-lea. Cărțile lui de referință, pentru următoarea sută de ani, vor fi Devenirea întru ființă (1981), Scrisori despre logica lui Hermes (1986), De dignitate Europae (1988), Modelul cultural european (1993) și Rugați-vă pentru fratele Alexandru (1990). În ele (și în altele, desigur) se găsește prefigurată paradigma ființei transmoderne de la ontologic până la ethos
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
religia vie din lumea europeană îngăduie acestor fii risipitori, care sunt creatorii de cultură, să-și încerce norocul în lume, așa cum filozofia, tot vie și neparalizată de absolut, concepe din plin distribuirea absolutului unic în unități și a ființei în deveniri"301. Pe același fond al matricii triadice europene vine și filosofia lui Ștefan Lupașcu, dar nu în sensul dialecticii triadice hegeliene. Pentru a o descrie, Petru Ioan se vede în situația de a recurge la o adevărată invazie de trei
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
asigură Ștefan Lupașcu, noua logică, <<ternară>>: (6) nu abolește, ci doar restrânge acțiunea logicii clasice (binare, sau a terțiului exclus); (7) ea nu privește starea intermediară (T) ca sinteză între stările extreme, după schema hegeliană a succesiunii momentelor antitetice ale devenirii, ci admite coexistența celor trei termeni, asociați de Ștefan Lupașcu cu trei tipuri de materie, cu trei feluri de sisteme și de sistematizare a energiei, cu trei tipuri de univers și cu tot atâtea tipuri de determinare, cu trei feluri
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
numim noi o destinațiune internă. Facultatea, puterea, voința chiar de-a dezvolta mereu, de-a produce prin sine însuși o viață nouă. Nu e nici un om mulțumit de-a rămâne etern pe același punct omul e oarecum naștere eternă. Această devenire eternă află în om putere numai mărginită. Din această contradicțiune a puterei mărginite și a destinațiunii nemărginite, rezultă ceea ce numim viață omenească. Viața e lupta, prin care omul traduce destinațiunea sa, intențiunile sale în lumea naturei"337. Transmodernismul, cu tensiunea
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
postându-se în zona de maximă transparență (a albastrului, la Teleucă) dintre nivelurile de realitate, dar nu pentru a încremeni acolo, ci pentru a putea străbate simultan toate lumile. Aici, intuiția lui Eminescu a funcționat iarăși extraordinar, căci el condiționează devenirea întru ființă de încercare, iar nu de repetiție oarbă, "eterna reîntoarcere" a lui Nietzsche în varianta îmbrățișată de postmoderni. În orice caz, Nietzsche nu ne-a explicat niciodată cum e posibilă diferența și nici filosofii postmoderniști n-au putut s-
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
cheia terțiului exclus, producând tragedia românilor basarabeni. Atitudinea transdisciplinară aduce soluția cea mai bună a rezolvării raporturilor strâmbe dintre autohtoni și alogeni, invocând toleranța reciprocă, într-o Europă integrată, obligată să fie ea însăși transdisciplinară pentru a supraviețui sub semnul devenirii întru ființă. În această cheie trebuie înțeleasă o enigmatică observație a lui Victor Teleucă: Suntem, poate, singura națiune care am susținut năvălitorul pentru a-l asimila. Prin asta am vrea să-l detestăm. Parcă am fi proprii noștri năvălitori peste
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
confrerii secrete". Aici, Kundera se ciocnește de paradoxul transmodern al repetiției. Repetiția mută se-ntinde covârșitor în opera lui Eminescu prin sentimentul zădărniciei universale ("alte măști, aceeași piesă), pentru ca în filosofia lui Noica să se înfățișeze în repetiția oarbă a devenirii întru devenire. De aceea Noica nu a aderat deloc la ideea eternei reîntoarceri a lui Nietzsche, prefigurată, altminteri, de Goethe, ca și de Eminescu. În schimb, într-o lectură simplificatoare de sens opus a lui Nietzsche, eterna reîntoarcere va fi
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
Aici, Kundera se ciocnește de paradoxul transmodern al repetiției. Repetiția mută se-ntinde covârșitor în opera lui Eminescu prin sentimentul zădărniciei universale ("alte măști, aceeași piesă), pentru ca în filosofia lui Noica să se înfățișeze în repetiția oarbă a devenirii întru devenire. De aceea Noica nu a aderat deloc la ideea eternei reîntoarceri a lui Nietzsche, prefigurată, altminteri, de Goethe, ca și de Eminescu. În schimb, într-o lectură simplificatoare de sens opus a lui Nietzsche, eterna reîntoarcere va fi preluată de
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
lui N. Breban, sună așa: Ai caracter, ai deci o trăire-tip ce revine mereu). Eminescu o numește trăire în Archaeus, orice încercare fiind arheală. Noica a mers pe linia încercării eminesciene, neîncrezător în dialectica nietzscheană, elaborând alternativa antitetică la devenirea întru devenire, anume devenirea întru ființă. Dar Kundera ce cale alege? Fără s-o știe, el interpretează pe Nietzsche "în sens eminescian", adică are adevărata intuiție a ceea ce se numește mitul eternei reîntoarceri. O asemenea lectură a lui Nietzsche (dar
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
Breban, sună așa: Ai caracter, ai deci o trăire-tip ce revine mereu). Eminescu o numește trăire în Archaeus, orice încercare fiind arheală. Noica a mers pe linia încercării eminesciene, neîncrezător în dialectica nietzscheană, elaborând alternativa antitetică la devenirea întru devenire, anume devenirea întru ființă. Dar Kundera ce cale alege? Fără s-o știe, el interpretează pe Nietzsche "în sens eminescian", adică are adevărata intuiție a ceea ce se numește mitul eternei reîntoarceri. O asemenea lectură a lui Nietzsche (dar de astă
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
așa: Ai caracter, ai deci o trăire-tip ce revine mereu). Eminescu o numește trăire în Archaeus, orice încercare fiind arheală. Noica a mers pe linia încercării eminesciene, neîncrezător în dialectica nietzscheană, elaborând alternativa antitetică la devenirea întru devenire, anume devenirea întru ființă. Dar Kundera ce cale alege? Fără s-o știe, el interpretează pe Nietzsche "în sens eminescian", adică are adevărata intuiție a ceea ce se numește mitul eternei reîntoarceri. O asemenea lectură a lui Nietzsche (dar de astă dată în
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
parodia infinită a identicului până la limita dispariției lui totale, așa cum se-ntâmplă în filosofia lui Michel Foucault. Hazardul părăsește albia simulacrului-diferență și devine destin prin coincidență. Este ceea ce se-ntâmplă cu Tereza și Tomas. Repetiția ușoară (echivalentul repetiției oarbe, ca devenire întru devenire) se transmută în repetiție grea (încercarea eminesciană, devenirea întru ființă), ca în cvartetul lui Beethoven. Coincidența este semnul destinului, cum au intuit cei vechi. Asta grăiește extraordinarul mit al lui Oedip, care începe cu întâmplarea copilului găsit plutind
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
a identicului până la limita dispariției lui totale, așa cum se-ntâmplă în filosofia lui Michel Foucault. Hazardul părăsește albia simulacrului-diferență și devine destin prin coincidență. Este ceea ce se-ntâmplă cu Tereza și Tomas. Repetiția ușoară (echivalentul repetiției oarbe, ca devenire întru devenire) se transmută în repetiție grea (încercarea eminesciană, devenirea întru ființă), ca în cvartetul lui Beethoven. Coincidența este semnul destinului, cum au intuit cei vechi. Asta grăiește extraordinarul mit al lui Oedip, care începe cu întâmplarea copilului găsit plutind în coș
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
se-ntâmplă în filosofia lui Michel Foucault. Hazardul părăsește albia simulacrului-diferență și devine destin prin coincidență. Este ceea ce se-ntâmplă cu Tereza și Tomas. Repetiția ușoară (echivalentul repetiției oarbe, ca devenire întru devenire) se transmută în repetiție grea (încercarea eminesciană, devenirea întru ființă), ca în cvartetul lui Beethoven. Coincidența este semnul destinului, cum au intuit cei vechi. Asta grăiește extraordinarul mit al lui Oedip, care începe cu întâmplarea copilului găsit plutind în coș. Kundera dă exemplul tolstoian al Annei Karenina. Anna
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
a lui Tomas scrie: "După o îndelungată rătăcire, întoarcerea"437. Dacă ar fi scris în România, Kundera ar fi putut fi acuzat de "neosămănătorism". Nici vorbă de așa ceva. Rătăcire e în labirint, unde totul se repetă, gol, la infinit, ca devenire oarbă. Întoarcerea e cea a lui Nietzsche, sub povara destinului, ca devenire întru ființă. De precizat că nu e la mijloc o simplă părăsire a rătăcirii lui Don Juan prin labirintul femeilor soldată cu o întoarcere la condiția mitică a
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
fi scris în România, Kundera ar fi putut fi acuzat de "neosămănătorism". Nici vorbă de așa ceva. Rătăcire e în labirint, unde totul se repetă, gol, la infinit, ca devenire oarbă. Întoarcerea e cea a lui Nietzsche, sub povara destinului, ca devenire întru ființă. De precizat că nu e la mijloc o simplă părăsire a rătăcirii lui Don Juan prin labirintul femeilor soldată cu o întoarcere la condiția mitică a lui Tristan. Aparențele pot induce că spre acolo ne îndreptăm: ambii parteneri
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
alliance, Gallimard, Paris, 1979. 255 Ilie Bădescu, Noologia, Editura Valahia, București, 2002, pp. XLV-XLVI. 256 Ibidem, p. XLVII. 257 Cf. Svetlana Paleologu-Matta, Calicantus: scene din viața lui Cristal, Editura Augusta, Timișoara, 2005, pp. 139-141. 258 Constantin Noica, Trei introduceri la devenirea întru ființă, Editura Univers, București, 1984, p. 50. 259 M. Eminescu, Fragmentarium, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1981, p. 78. 260 Ibidem. 261 Cf. Artur Silvestri, Modelul "omului mare".Zece "Convorbiri de amurg" cu Antonie Plămădeală urmate de "Douăzeci și opt de
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
Crudu, Ion Pop, Mihai Vakulovski, dar și autori care, chiar dacă nu fac parte din cercul propriu-zis revistei, sunt prezenți în paginile ei cu oarecare regularitate. Alături de nume de prestigiu și de profesioniști ai comentariului literar, în V. figurează critici în devenire, jurnaliști culturali ori scriitori care încă nu au dobândit notorietatea: Marius Chivu, Aura Christi, Radu Mareș, C. Rogozanu, Anca Hațiegan, Andrei Terian, Horea Poenar, Mircea A. Diaconu, Tudor Crețu, Ciprian Șiulea, Caius Dobrescu, Radu Voinescu, Alexandru Matei, Daiana Felecan, Ioan
VATRA-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290469_a_291798]
-
prin poezie modernistă. Producția lui V. nu se reduce însă la această tematică și la paradoxul - aparent - iscat de ilustrarea ei: sunt transfigurate, în decupaje ce au cuprinderi variabile, centre de focalizare tematică obișnuite în poezia modernistă: copiii, casa, locuirea, devenirea, nostalgia rădăcinilor ancestrale, interogația metafizică, contemplația existențială, deliberarea lăuntrică, celebrarea femeii și erotismul, abordat, în cele mai vechi, într-o modalitate care îmbină fervoarea mistuitoare cu reticența aluziv-sentimentală, iar în cele mai recente în chip mai explicit și viguros, recurgând
VICOL-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290547_a_291876]
-
o fază în alta, proces al cărui ritm diferă de la o persoană la alta. Rezultă că educația/învățarea permanentă are totodată o orientare pragmatică,ambiționând să articuleze și să valorifice toate experiențele de învățare ale individului, în efortul său de devenire și adaptativ. Putem sesiza și diferențele de accent care se conturează, în sensul de a responsabiliza individul pentru propria învățare, ceaautodirijată fiind una dintre premise. Aceasta presupune ca, încă din școală, să creăm medii de învățare stimulative, provocatoare, bogate în
Educația adulților. Baze teoretice și repere practice by Simona Sava, Ramona Paloș () [Corola-publishinghouse/Science/1947_a_3272]
-
utilizarea noilor tehnologii informatice este încă destul de redus. Șomajul de lungă durată (și mentalitatea de asistat social pe care o generează)produce invariabil decalificare, respectiv analfabetism funcțional, mulți indivizi adulți neavând capacitatea de a-și asuma inițiativa și responsabilitatea propriei deveniri. Așadar, este necesară și o instrumentare adaptativă a acestora. Deficiențele cronice ale sistemului educațional din perioada de tranziție, cu pierderi numeroase, ridică solicitări crescute pentru educația de bază a adulților, nepregătită însă pentru a le face față. Observăm, așadar, că
Educația adulților. Baze teoretice și repere practice by Simona Sava, Ramona Paloș () [Corola-publishinghouse/Science/1947_a_3272]
-
de tipul „aha” și „am găsit”; - determinată de structuri: structurile de cunoaștere construite în procesul filogenezei și al ontogenezei sunt cadre de înțelegere a lumii, sunt referențiale și ne ajută să construim și să înțelegem realitatea. Desigur că, în procesul devenirii noastre, structurile pot fi reconstruite, adaptate, dar sunt puternic determinate cultural și social; - contingentă: învățarea ce se produce la un moment dat poate să fie ambiguă, enigmatică, scăpând parțial controlului conștient. Nimeni nu poate pretinde că este capabil să „citească
Educația adulților. Baze teoretice și repere practice by Simona Sava, Ramona Paloș () [Corola-publishinghouse/Science/1947_a_3272]
-
societăților primitive, în care acestea s-au conservat mai bine, ulterior, s-au extins asupra mecanismelor creșterii și ale ciclurilor de viață din diverse societăți și comunități, asupra diferitelor „medii de supraviețuire” din care individul face parte de-a lungul devenirii sale, asupra comunicării sau a stilurilor alternative de viață, pentru a evidenția modul în care „instituțiile de acceptare” ale societății sprijină individul în depășirea discontinuităților tranziției sale de la un ciclu al vieții la altul (de exemplu, de la perioada de școlaritate
Educația adulților. Baze teoretice și repere practice by Simona Sava, Ramona Paloș () [Corola-publishinghouse/Science/1947_a_3272]