KorAP: Find »[drukola/base=drac & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...139 140 141 ...580 >

14,485 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262

a oprit ca să Înceapă din nou, o litanie stranie, care a crescut În intensitate, a scăzut și s-a contopit cu ploaia: „Tout suffocant Et blême quand Sonne l’heure Je me souviens Des jours anciens Et je pleure...“ - Cine dracu’ să existe În comitatul Ramilly? a bombănit Amory. Cine să-i cânte versuri de Verlaine, pe o melodie improvizată, unei căpițe ude de fân? - E cineva acolo! a strigat vocea, fără să pară alarmată. Cine ești? Manfred, Sfântul Cristofor sau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-i vorbească - zicea - poate pentru ultima oară În viață când mai putea fi rațională (adică să se prefacă nestânjenită). Așa că au intrat În pădure și au călărit o jumătate de ceas aproape fără să rostească vreun cuvânt, cu excepția câte unui „Drace!“ scăpat de ea când o lovea vreo rămurică, cu un șuierat cum nici o altă fată n-ar fi putut emite. Pe urmă au pornit să urce pe Harper’s Hill, ținându-și de dârlogi bidiviii obosiți. - Dumnezeule! Ce liniște-i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
chestii din astea și am aranjat cu ziarele să vi se facă puțină reclamă gratuită. Nu va fi menționat numele hotelului; doar două-trei rânduri, din care reiese că ai dat de bucluc la Atlantic City. Înțelegi? - Înțeleg. - Scapi ieftin, al dracului de ieftin, dar... - Mai lasă, a zis iute Amory. Să ieșim de-aici. Nu avem nevoie de un discurs de adio. Olson a trecut prin baie și a aruncat o privire grăbită către forma adormită a lui Alec. Pe urmă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
cafenii sau negre, la fel ca fluviile din Sud. Douăzeci și patru de dolari Însemnau patru sute optzeci de gogoși. Putea să trăiască din ele trei luni și să doarmă În parc. Mă Întreb unde o fi Jill - Jill Bayne, Fayne, Sayne... ce dracu’... doare gâtul, scaune afurisit de incomode. Nici o dorință de a mă culca cu Jill - ce-o fi văzut Alec la ea? Alec avea gusturi grosolane la femei. Gustul meu: cel mai bun. Isabelle, Clara, Rosalind, Eleanor - campioane naționale. Eleanor - bună

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391

la televizor, când i-a plecat băiatu în America...) și că ea a construit socialismul și că îi pare rău că nu l-a denunțat pe bărba-su care i-a afumat treizeci de ani tapetul cu Kent, fir-ar al dracu, care s-a futut cu toate asistentele lui, toate blonde, după care a borât pe Mariana, că era blondă și ea, abia se vopsise săraca, și i-am chemat un taxi și l-am plătit io, ștoarfa, i-am zis

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489

aici stau. Când spun că timpul era altcum nu mint, simt asta și acum, după atâția ani. Am ieșit de la Horea, afară era frumos, cald, m-am plimbat, m-am plictisit și m-am dus acasă, stăteam atunci undeva la dracu-n patru, dar drumul nu mă deranja, vedeam lumea, la urma urmelor, mirosea a vreme incertă, nici vară, nici toamnă, tramvaiul 12 zdrăngănea, oameni de toate felurile se lipiseră unii de alții; am coborât, am împins poarta de lemn și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
mai ales Nic Sufleurul, acum bătrân și abia trăgându-și zilele. Ne adunam toți într-o sală la televizor și, când ne vedea Nic pe mine și pe Ițcuș, se enerva grozav și mormăia așa, ca să-l audă toată lumea: ― Ce dracu’ de treabă e și asta? Pe namila asta să-l cheme Răducu și pe aschimodia asta Mălaimare! Mai era acolo și Costel Constantin, dar el era deasupra noastră, repeta cu Penciu și n-avea treabă cu noi. Doamne, ce clipe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
în viață nu am știut-o face, mă apucă o strângere de inimă și acum ori de câte ori vreun amărât mă beștelește aiurea și nici nu-mi vine să râd, deși tare ar fi trebuit să fiu mai deștept sau mai nesimțit, dracu’ știe cum e mai bine. Adevărul este că mi-au fost de ajutor cei doi bătrânei, mi-au arătat că în sală nu ai numai admiratori, că este posibil să nu placi deloc cuiva, că punctul tău de vedere, al

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
de care aveam nevoie. Îndată după asta am avut o ciocnire cu Bopsi Dinulescu, semn că mi se urcase la cap, că mă consideram important acolo, la Național. Eram la o repetiție, la Romulus cel Mare, cred, și Bopsi, ce dracu i-o fi venit, mă beștelește strașnic pentru că spuneam prost - zicea el - o replică. Mamă, ce mi-a sărit muștarul! Au rămas cu toții siderați, căci i-am spus-o fără să clipesc: ― Bopsi, am avut profesori grozavi și nu primesc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
la glumițe de doi bani, râdeam din te miri ce și asta ne-a și costat, în sensul că așa s-a făcut de am luat eu primele - sper că și ultimele - palme în teatru. O zi cu ghinion, nu știu ce dracu’ aveam, că râdeam ca zănatecii. Vine scena Marcelei. Avea un lung monolog undeva în fundul scenei; Beligan stătea pe un fotoliu la față de scenă, el chiar stătea pe gânduri, nu știu dacă se gândea chiar la scena asta, dar ce se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
asta contribuise din plin Marcela Rusu, cea care mă bătuse ca să-mi intre în cap că teatrul este o chestie serioasă, nu șuetă de golani fără căpătâi. Turneele cu Filumena... au fost niște bijuterii. Jucam peste tot și era frigul dracului, România începuse să fie doar a lui Ceaușescu, dar ne așteptau prim-secretarii cu tot ce aveau și puteau, erau chefuri puternice și participa și Marcela cu dârzenie (îi plăceau whisky-ul și mâncarea bună), se retrăgea într-un târziu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
îmbolnăvit și în seara aceea trebuie să intru eu în Oameni și șoareci. ― N-ai mult, două pagini, și trebuie să stai pe pat și să povestești toată tărășenia cât mai liniștit cu putință. ― Hai, că nu-i greu, ce dracu’, o scurtează Beligan, să fii liniștit, Vichi, ăsta e actor bun, o scoate la capăt. Hai, pa! ne dă el afară, căci tocmai sunase telefonul. Sanda Ulmeni, secretara lui, fabuloasa lui secretară, tocmai suna, chipurile îl căuta cineva pe director

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
secretară, tocmai suna, chipurile îl căuta cineva pe director, așa că trebuia să ieșim. Vichi îmi dă textul, un pogon de vorbe despre cum fusesem eu - mă rog, personajul - la curve, o poveste destul de încurcată și, în orice caz, lungă al dracului. Vichi mă sfătuise să scriu o parte din text pe cearceaf sau chiar pe ceva hârtii pe care să le disimulez în pat, nu puteau să-mi ofere nici o repetiție pentru că erau cu toții foarte ocupați, dar, cum spusese Beligan, eram

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
ceva hârtii pe care să le disimulez în pat, nu puteau să-mi ofere nici o repetiție pentru că erau cu toții foarte ocupați, dar, cum spusese Beligan, eram un actor bun, așa că la treabă! Mă duc eu acasă, mă frământ ca toți dracii și hotărăsc că nu e bine, monologul trebuia spus altfel, trebuia jucat, la urma urmelor, personajul era un lucrător de la fermă, nu prea isteț, așa că trebuia să dea din mâini, să arate cum a făcut, să construiască pentru auditoriul său

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
Mihai? ― Ce-am făcut? ― Le-ai stricat ălora spectacolul. ― Eu? Păi am luat trei rânduri de aplauze, meștere, i-am spart, publicul era în delir. N-au avut ei aplauze la scena asta de când joacă. ― Păi tocmai asta e, la dracu’, că Finți nu a dorit aplauze la scena asta, așa că stai mata pe tușă, am suspendat celălalt spectacol până se însănătoșește Stănescu. Am rămas mut, ceva mi se părea neverosimil, ceva nu era la locul său, dar decizia se pare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
renunț la ideile mele, dar este și foarte adevărat că mulți dintre actorii cu care am lucrat mi-au spus numai tâmpenii. Au un dar actorii ăștia de a spune prostii ce nu s-a pomenit. Chiar mă întreb cum dracu’ de am putut fi actor. Habar n-au de nici unele și au și idei. Eu, când văd un actor cu idei, mor de ficat. ― Mai citiți și voi Schopenhauer, Kant, scria într-o zi la avizier Beligan, sastisit de gluma

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
care îl prindea din zbor și dădea replica. Într-o zi îi dă drumul la alergare, ăia jucau în scenă și se auzeau niște tropăituri strașnice sus, jos, în fine, intră el în scenă, zvârle buzduganul care se duce la dracu’, până în podul scenei, omul vede stele verzi de oboseală, cine știe ce-o fi avut în ziua aceea, ratează buzduganul care i se duce direct pe picior, pe care l-a pus în ghips pentru o bună bucată de vreme

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
și era extrem de meticulos cu machiajul, cu costumele, cu glasul, cu tot ceea ce credea și știa el că trebuie să fie un actor. Își monta acasă decorul, mutând toate mobilele - ce-o fi fost pe biata nevastă-sa! -, repeta în draci de dimineață până seara. În plus, nu l-am auzit niciodată bârfind pe cineva, vorbind urât de cineva, iubea teatrul ca pe el însuși și ne vorbea cu glas cald și așezat, era teribil de prietenos și modest. L-am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
de un Marinuș care să-l refuze și nici n-a avut înțelepciunea mea, chit că eram mai tânăr. A urcat pe scenă și s-a făcut de râsul lumii, a fost halima mare, și așa era Cyrano-ul ăla ca dracu’, apoi cu el, ferească Dumnezeu, ne băteau spectatorii. Spectacolul în sine era o prostie, dar Damian nu era rău și, în plus, mai era și Violeta Andrei, diafană, frumoasă... după ce ne-am săturat noi de uitatul la ea (căci aveai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
patetic, drept probă a eroismului lor, o flintă pusă într-un fel de snop. Dezastru! Flinta cu pricina era legată, evident, cu nailon de toate celelalte, care s-au năruit cu zgomot nebun pe toată scena, și era mare al dracului, cădeau pușcoacele una după alta, pas să le poți opri, iar noi ne dădeam de ceasul morții de râs. Cyrano a trebuit să fie scos pentru că nu mai putea fi prezentat publicului, ba cred că erau foarte mulți spectatori care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
vorba ceea, fost-ai, lele, dar Dacia e sfântă... ― Așa, adaugă Beligan, văzând că omul o lua cam greu cu povestitul. ― Așa că, venind eu de la spectacol obosit, căci mă cunoașteți cu câtă osârdie joc eu... ― Mai e vorbă, nene, ce dracu’, doar suntem aici. Și... ― Și, ca să nu greșesc eu cumva din cauza oboselii, mi-am tras două linii albe de la poartă până în garaj, cât să pot duce Dăciuța cu ochii închiși acăsucă. ― Și... ― Și aseară, nu știu cine, niște nemernici mi-au strâmbat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
noi, ce-ai pățit, nene, ce să pățesc, zice, m-am dus la doctor să mă caute de prostată. Și? ne minunăm noi iarăși. Și mă pune să-mi dau nădragii jos, mă proptește cu mâinile de perete și, al dracului neom, îmi bagă deștu-n fund, am răcnit, normal, și m-am dat cu capul de perete de l-am spart cât cuprinde. Au fost, cum spuneam, mulți; cu foarte puține excepții erau de treabă, împăcați cu soarta și apărători convinși

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
La ce să fiu martor, o întreb, l-ai prins, asta e; ea nu, că să vin, mă duc ca să n-o mai lungesc. În timp ce cobor pe scări, mă întâlnesc cu Johnny care urca, având în brațe niște haine. ― Ce dracu’ faci, mă? îl întreb eu. ― M-a prins aia cu una în casă. ― Și? ― I-a aruncat hainele pe geam, te gândești? ― Și aia unde e? ― În casă, cu nevastă-mea. ― Păi atunci, petrecere frumoasă! ― Hai, pa! Mă duc în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
dulapul dizlocat, caloriferul smuls din perete și chiuveta îndoită. Ne povestea ăla cu o moacă năucită, iar noi ne tăvăleam de râs. ― Și mitocanul ce-a zis? se informează Ovidel. ― Ce să zic, mă, spune Johnny ( mitocanul, de!), era al dracului de sălbatică persoana, iar eu nu puteam să o tratez cu refuz. ― Bine, mă, da’ să rupi lucrurile? ― Adevărul e că erau cam șubrede; chiar, Adriene, ia mai înnoiește, neică, chestiile pe acolo, că n-o să mergem acușilea în dezordinea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
dus. Sună undeva telefonul. Ați observat de câte ori sună telefonul când dormi dus? Mă ridic alene, pun receptorul la ureche, aveam un telefon gălbejit, ca un ou amărât de trecerea timpului, și aud glasul inconfundabil al lui Pompi: ― Ce faci? ― Ce dracu’ să fac, dorm. ― Te-ai trezit? ― Vezi bine. ― Asta nu e rău, căci trebuie să te îmbraci repejor, să cobori, ai grijă, nu lua liftul, ia ceva - dacă poți, ia un taxi - și hai la teatru. ― De ce? ― Păi azi ai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]