5,061 matches
-
am nevoie de brațul tău “ Portretul fizic sugerează trăsăturile morale ale tânărului. "Gheorghiță era un flăcău sprâncenat", cu ochi adânci ca ai Vitoriei și nu prea vorbăreț, dar când "întorcea un zâmbet frumos ca de fată", cu mustăcioara abia mijită, emana timiditate și un farmec deosebit care stârnea admirația mamei. Inteligent, el își cunoaște bine mama, observă toate schimbările care se petrec cu dânsa și, deși sfios și supus, el îi ghicește toate gândurile. Devenirea sa ca bărbat se face o dată cu
LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ GHID DE PREGĂTIRE PENTRU EXAMENE ŞCOLARE by CRINA- MIHAELA CHIRIAC () [Corola-publishinghouse/Science/625_a_1292]
-
să-l cred și să mă resemnez. Fața i se adumbrise, umerii i se curbaseră, își privea concentrat mîinile care continuau să răsucească - îndoind-o și dezdoind-o - aceeași clamă. Petru și Petre îi ascultau tăcuți explicațiile. Întrucît de la el emanase lista cu numele meu la numărul 1, primul era, fără îndoială, intrigat de „insuccesul” lui. Al doilea, dimpotrivă, era surprins că „șeful” catadicsește să-mi motiveze - fie și prin acest simulacru de regret - de ce am fost infirmat de către Birou. O
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
știe - publicarea ciclului cu cartea a V-a, Scrisoare de la Rahova (1977) și a observat că „ceva deranjează într-un plan mai larg”. Ce anume? Subiectul. Zona noastră reprezintă unul din „punctele de congestie continentală și planetară”, așa că „orice inițiativă emanată din acest spațiu provoacă reacții, nu de critică literară, ci politică”. „Tîlcul” negării l-ar constitui, deci, faptul că „romanul prezintă o altă istorie decît cea pe care am învățat o”. Voind să fie minimalizator cu orice preț, Mircea Iorgulescu
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
compătimit. Ceea ce se spune în continuare disimulează cu greu plăcerea de a constata că acela sau aceea traversează o perioadă nefastă. „Bietul Cutare”, „biata Cutare” au aproape întotdeauna rolul de a anunța ceva senzațional din perspectiva povestitorului. Că prin ele emană răutatea, o dovadă e faptul că le aud mai des din gura ipocriților decît din a oamenilor reputați ca sinceri. *Trecută din registrul sentimental în cel politic, mi se pare mereu actuală următoarea „poruncă verlainiana”, tradusă astfel de Macedonski: „Cine
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
nici una din cărțile sale: a fost prea mare înghesuială în jurul lor! Apoi, nu l-am văzut decît în fotografii, din același motiv: nu-mi place aglomerația din piețe și de pe stadioane. Neîndoielnic însă, Adrian Păunescu e „o forță”, „o energie”: emană literatură, care are uneori frumuseți ce scînteiază, superbe, iar alteori e compusă din platitudini bombastice. Dacă aș fi unul dintre apropiații săi, i-aș sugera că abundența trebuie controlată, altminteri poemul ajunge să semene cu articolul de ziar. Pe lîngă
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
har și dragoste de autor, să fie citită de parcă ai citi o proză luminoasă, care te mângâie, nu te Înspăimântă. Am discutat apoi cu Gabi și i-am spus că mie Îmi face impresia că pământul, unit cu oamenii, cum emană aburi după ploaie, așa vorbește acuma despre viața celor care au trăit. Esta viață, colcăit de viață, nu ai isprăvit bine fraza și urmează altă viață, alt om Însemnat care a trăit În aceste locuri și a avut și făcut
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1277]
-
amurgului. Biserica s-a întunecat, pereții s-au coșcovit, zugrăveala nu a mai fost de mult îngrijită cum se cuvine, zidul împrejmuitor al curții de alături se apleacă lent, semnele ruinei se arată peste tot, dar locul acesta, lucrătură meșteșugită, emană încă harul. Când dai din Calea Victoriei în Splai, la câțiva pași de un blocturn, abia mai recunoști, într-atât s-a scufundat în asfalt, minuscula Biserică Sfântul Spiridon Vechi. Bucureștenii știu și mi-au spus-o și mie, provincialului care
Ultimul deceniu comunist: scrisori către Radio Europa Liberă by Gabriel Andreescu, Mihnea Berindei (eds) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/619_a_1376]
-
urmat. Era un om înzestrat cu atâta putere de dragoste, că în preajma lui se topea orice ură, orice invidie. Te cunoștea, te detecta cu antenele lui suprasensibile, în câteva clipe și te inunda apoi cu forța acestui flux nepieritor, care emana din inima lui mare, cât o țară întreagă și caldă ca lava unui vulcan în erupție. Nu am stat cu el în aceeași celulă, nu am lucrat în libertate direct cu el, nu l-am avut în fața mea, decât în
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
era că acel craniu se conecta chiar la centrul Pământului. Tăcea, dar privea undeva, într-un vid nemărginit. Mă uitam la el atent, dar nu mi se părea că ar vrea să-mi spună ceva. Aerul din jurul meu era apăsător. Emana o tristețe greu de exprimat în cuvinte. — Bine, mă apuc de citit. Oricum, se pare că n-am de ales. Am luat craniul în mână și am încercat să-i mai estimez o dată greutatea. Fata a zâmbit ușor, mi-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
înțeles. — Apoi îi privești atent fruntea. Te concentrezi bine, dar fără asprime. Ușor, ușor. N-ai voie să-ți iei ochii de pe el. Oricât devine de sclipitor, nu-ți desprinzi privirile. — Sclipitor? — Da. Dacă îl privești fix, o să înceapă să emane lumină și căldură. Pipăi dâra de lumină cu degetele și atunci o să poți citi visele vechi. Mi-am repetat în minte indicațiile bibliotecarei. Nu-mi dădeam deloc seama cam ce fel de lumină va emana craniul sau ce senzație îmi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
privești fix, o să înceapă să emane lumină și căldură. Pipăi dâra de lumină cu degetele și atunci o să poți citi visele vechi. Mi-am repetat în minte indicațiile bibliotecarei. Nu-mi dădeam deloc seama cam ce fel de lumină va emana craniul sau ce senzație îmi va lăsa, dar am înțeles în mare ce aveam de făcut. În timp ce-i priveam degetele subțiri atingând craniul, am avut impresia că mai văzusem craniul acela. Unde mai văzusem eu oasele alea lustruite de vreme
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
și-l șterge de praf. Îl lustruiește apoi bine cu o cârpă uscată până se face alb ca zăpada. Orbitele se afundă parcă departe... adânci ca o fântână. Iau craniul cu ambele mâini și-l privesc atent, îndelung, așteptând să emane căldură. O căldură care să mi se transmită. Când ajunge la o anumită temperatură - nu prea mare, ci doar ca o pată de soare în toiul iernii - craniul cel lustruit îmi oferă visele sale. Închid ochii și respir adânc. Îmi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
Se vedea mână de om aici. Peretele era neted, asperitățile dispăruseră cu totul. În mijlocul pardoselii se afla o groapă nu prea adâncă, cu un diametru de aproape un metru. În groapă, ceva nămolos, vâscos. Nu știu cum să-i definesc consistența, dar emana un miros grețos care-mi lăsa o senzație de acid în gură. — Cred că ne apropiem de sanctuar, zise fata. Suntem salvați. Întunegrii nu trec dincolo de el. — Înțeleg că ei nu intră, dar noi cum mai ieșim de-aici? Lăsăm
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
teamă. Și cu timpul stăm binișor. — Grozav! — Ți-a mai venit inima la loc? — Un pic. De ambele părți ale intrării în sanctuar se aflau niște sculpturi în relief. Doi pești așezați în cerc, fiecare cu coada celuilalt în gură. Emanau un aer misterios. Capetele lor semănau cu partea din față a unui bombardier. N-aveau ochi, în schimb posedau două tentacule lungi și încârligate ca niște lujeri. Gurile erau prea mari în comparație cu trupurile, despicate până aproape de branhii, sub care se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
și mi-am clătit ochii umflați cu apă rece. Mi-am pus ochelarii fumurii și am coborât dealul, pornind spre bibliotecă. N-am putut citi ca altădată. După ce descifram visele unui craniu, ochii mă înțepau din pricina luminii pe care o emanase. Aveam senzația că erau plini de nisip. Și vârfurile degetelor își pierduseră parcă sensibilitatea. În asemenea momente, bibliotecara îmi aducea un prosop rece ca să-l țin pe ochi, precum și niște supă caldă sau lapte rece. N-aveau nici un gust și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
aștepta să se încălzească încăperea. Mi-a scuturat paltonul și a curățat zăpada adunată între ținte. Deși fusesem și cu o zi înainte acolo, mi se făcuse dor de lumina gălbuie reflectată în fereastra înghețată, de căldura pe care o emana soba, de mirosul de cafea, de amintirile pierdute prin colțurile încăperii, de gesturile ei pline de semnificație. Aveam senzația că pierdusem toate astea cu multă vreme în urmă. M-am relaxat și-am respirat adânc. Trăiam cu impresia că eram
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
pornesc primele trenuri. S-a așezat lângă mine și și-a tras pătura până peste sâni. A luat o gură de vin. Mi-am turnat și eu niște bere în pahar și-am rămas cu privirile ațintite asupra sclipirilor palide emanate de craniu. Se reflectau necontenit în sticla de bere, în scrumieră, în cutia de chibrituri... Fata și-a rezemat capul de umărul meu. — Te-am studiat adineauri când ai venit din bucătărie, i-am zis eu fetei. — Și? — Ai picioare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
fetei. — Și? — Ai picioare foarte frumoase. — Îți plac? — Mult de tot. A pus paharul pe masă și m-a sărutat sub ureche. — Ți-am mai spus că-mi place foarte mult să fiu lăudată? Pe măsură ce se crăpa de ziuă, luminițele emanate de craniu păleau tot mai tare și acesta a revenit, până la urmă, la vechea lui stare de os alb și nimic mai mult. Priveam, îmbrățișați, lumea de dincolo de perdele, gata să fie asaltată de lumina puternică a zilei. Îi simțeam
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
maro în carouri. Mi-am înnodat și eu cravata și mi-am îmbrăcat sacoul. — Ce faci cu unicornul? întrebă ea. — Ți-l fac cadou. Pune-l undeva la vedere. — Oare stă bine pe televizor? Am luat craniul care nu mai emana lumină și l-am așezat pe televizorul din colțul camerei. — Cum ți se pare? întrebă ea. — E foarte bine, am zis. — Oare o să mai sclipească? — O să sclipească cu siguranță. Am luat-o în brațe, încercând să-i absorb toată căldura
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
o asemenea întrebare. Dar n-are cum să mai dureze foarte mult. Sper ca aceasta să fie ultima zăpadă mare. Am întins mâna și i-am mângâiat obrazul cu vârful degetelor. A închis ochii ca să savureze atingerea lor. — E căldura emanată de sufletul meu? Cum o simți? — Ca pe-o lumină de primăvară, zise ea. Cred că pot să-ți redau sufletul. O să dureze, dar dacă ai încredere, o să-l primești înapoi. — Am înțeles. Și-a pus palma pe ochii mei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
mediat de o primă interpretare a realității prin limbă. Cazul elinei este elocvent: fraza greacă, cu valori sintactice exprimate prin desinențe, are drept nucleu subiectul flancat de atribute, ceea ce a putut determina gândirea greacă să caute substanța unică din care emană însușirile lucrurilor. Se supralicitează uneori factorul limbă, de pildă atunci când sunt diferențiate tipul european și cel oriental de filosofie sau când este socotită străină de spiritul elinei o filosofie depărtată de modelul clasic, precum stoicismul, care urmărește raportul dintre fenomene
FRENKIAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287088_a_288417]
-
asumată tot din perspectiva rememorării evenimentelor anterioare. Pentru Maria Condur, protagonista romanului Goana după vânt (1974), trecutul constituie reperul întregii existențe, influențând decisiv orice experiență prezentă. Starea de boală îi acutizează senzațiile, moartea fiicei sale Ana, actrița rebelă, vulnerabilă și emanând totodată o energie deconcertantă, revenind obsesiv ca o vină inexpiabilă. Relațiile cu ceilalți trei copii (Cristina, Mihai și Sebastian, cel care îi uimește pe cei din jur cu imaginația debordantă și atracția față de povești) păstrează ca punct de reper imaginea
CRISTEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286506_a_287835]
-
un spațiu și un timp cunoscute din alte opere literare, dar le repotențează sensul sau le reinterpretează semnificația. Astfel, Don Juan (Statuia comandorului) capătă una dintre cele mai tragice dimensiuni acordate vreodată acestui personaj. Victimă a farmecului pe care îl emană, a ravagiilor erotice produse, Don Juan, cunoscându-și destinul, își așteaptă pedeapsa din partea Comandorului ca pe o ispășire. Dar răzbunarea acestuia este alta decât cea obișnuită: în locul urii, izbăvitoare pentru erou, statuia Comandorului îl va gratula cu cea mai înfocată
CRISTESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286507_a_287836]
-
au avut negustorii și unii meșteșugari care mergeau să-și valorifice produsele în afara granițelor spațiilor lor de origine. Colportori de tradiții, ei au facilitat împrumuturile. La baza dreptului cutumiar românesc al obștilor sătești libere sau aservite stau câteva principii juridice emanate din îndelungata experiență de conviețuire în comunitate: - principiul legăturilor comunitare (în comunitățile de sânge, vicinale sau obștești) dintre posesorii de pământ și folositorii pământului în scopuri obștești sau individuale; - principiul muncii (comunitare sau individuale) a pământului obștesc, familial sau individual
Sociologie românească () [Corola-publishinghouse/Science/2236_a_3561]
-
mlădioasă rigoare, H. se distinge printr-un scris elaborat, deopotrivă precis și nuanțat, cu subtilități de eseist căruia nu-i prisosește încrederea în sine. Argumentele, și de bun-simț, și de substanță, prezente în volumul postum Atelier de istorie literară (1999), emană o delicată autoritate, cucerind prin expresivitatea ideii. Comprehensivitatea, care este însușirea dominantă, se sprijină pe o francă disponibilitate de a admira, strunită de luciditatea circumspectă. Ispitit de escalada în teoretic, analistul își construiește strategia de interogare a unui text făcând
HRIMIUC-TOPORAS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287459_a_288788]